My first war

Noi nu ne iubim trupul.Poate sa vina oricine si sa ma minta frumos spunandu-mi ca nu e necesara generalizarea,ca putem sa fim impacati foarte bine cu fragila carcasa in care ne este dat a pastra unicul suflet alocat,ca e vorba doar de pespectiva din care privim ansamblul.Nu.Total eronat.Noi nu ne iubim trupul.In plus,manati de cea mai demonica substanta plasmuita vreodata,adica gandirea,reusim sa il mutilam,agresam,dizolvam,alteram in cele mai stranii si ilogice moduri,fara macar a constientiza burlescul din toate acestea.E clar...Noi nu ne iubim trupul!
Totusi,in cazul meu,mastile s-au inversat fatidic.
Trupul meu nu ma iubeste.Categoric,iremediabil,dureros.Fara macar sa ating latura inadaptarii compozititiei si formei sale la "standardele societatii moderne",ma conving din ce in ce mai mult cu fiecare zi ce-si arunca praful cosmic asupra mea ca am inceput candva inconstient un razboi civil pe care,chiar daca il pierd sau il castig,tot il pierd.Admit,daunele create mulajului meu exterior si interior sunt de neiertat in numar,cantitate,durata,intensitate,insa pare-se ca pedeapsa va creste exponential.Dar nu capitulez,chiar de-ar fi sa arda imperiul de mana mea pana la temelii si dincolo de ele!
M-am saturat sa ma prind de pereti cand semnalul imaginii realitatii se transforma in puncte albe si negre.M-am saturat sa-mi implor capul a nu-mi parasi umerii de teama torturii.M-am saturat sa-mi infig unghiile in piele,sperand ca vor cataliza zgarieturile din miezul fapturii.M-am saturat sa tanjesc dupa imbratisarea salvatoare a unui pat de lemn.M-am saturat sa-mi gasesc refugiul moral intr-o cana neagra de drog.M-am saturat...Dar pateticul nu rezolva nimic.Maine,poimaine,raspoimaine...la fel.
Nu vreau mila.Vreau doar somn si ciocolata.Atat.