exista momente de pura luciditate
in care un om constientizeaza
ca este nebun.
nu se pune problema salvarii
ori a vreunui inger care sa-l ridice
pana la ochiul zeilor si sa-i dea un raspuns;
nu.
cand soarele refuza plecaciunea-n cerc
a unor graunte de foc,de suflu
si de gheata,
atunci se refugiaza in carcasa
de piele si de carne,
luminand o alta negura;
cutia Pandorei se lasa dezmierdata
cu cele mai meschine dintre dureri,
iar raurile sarate isi cauta izvorul
departe de munti,aproape de pleoape...
oricat de mult ar incerca sa-si alunge
revelatia in bratele unor himere,
omul vede si simte
imposibilitatea unui truc
mantuitor.
in astfel de clipe,nu poate decat
sa cada prada
unei haite fara trup,dar cu colti
ce nu dispar odata cu
albele medicamente...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu