Moarte

Dezbracat.Singur.Dezolat.Sfasiat de gheare cetoase,otravit de lumina fumurie,batjocorit de indiferenta.Statea copacul acela rezemat in radacini cochete si ramuri scheletice pe un camp murdar.Statea suferind patetic,nemangaiat de nicio privire,oricat de fugara sau lasa.Statea ca un martir fara cauza,destinat unui sfarsit jalnic,in umbre de ciori batrane si nori invechiti.L-am vazut.Pentru o clipa nedefinita din viata mea l-am vazut.L-am inteles.Aura galbuie il transfigura si mai bolnavicios,si mai ciudat,si mai searbad,si mai trist.Muribund.Revitalizarea imprejurimilor nu atingea conul sau de existenta.Era tabloul static al disperarii nevorbite.O oglinda.O oglinda care reflecta intregul,inclusiv pe mine.Iar eu nu ma vedeam...

Publicul a aruncat laleaua.Publicul vrea o desirare mai retrasa a tumultului gandirii mele.Publicul trebuie venerat si satisfacut.Publicul a primit:HA!
Pe unde calci tu se cutremura pamantul.Pe unde calci tu se varsa cafeaua si se sparge in aburi grei.Pe unde calci tu vreau sa calc si eu.Pe unde calci tu rasare iedera marina.Pe unde calci tu nu se mai framanta tarana.Pe unde calci tu ramane dara privirilor mele insetate.Pe unde calci tu saruta luna.Uite!O moneda!Are aceeasi lucire platonica...

Miaaau,miaaau;;)

Azi nu ne mai lalaim.Nope.Azi intram direct in "paine".Am inceput cu ceva vreme in urma(cateva zile in urma inseamna pentru mine deja mult:">) o mica incursiune in tulburatorul si extraordinarul proces de enumerare a unor elemente ce-si gasesc adapostiri ferite,speciale in sufletul meu(daca mai am asa ceva...).Imi permit,cu voia "spectatorilor",sa continui teatrul static al cuvintelor intortocheata prin vite invizibil de verzi,poate nu prea ortodoxe,dar negresit concludente.Maestre,muzica!

O poezie care m-a impresionat prin sinceritate,acuratete,simbolism(da,cuvintele au tenta licentioasa,dar mai multe auzi in statia de autobuz dimineata,asa ca rezista putin cu mine):

Ea are aerul plin de ingeri
de aceea respira greu
Pietrele poti sa le-nsangeri
degeaba, cu prezenta ta mereu.
Ea explica, ea are nuante
de galben de dat pe obraz
Poti sa ai, degeaba, gloante
de plumb, in butoiul cu haz
Poftiti la subsol!
Se coboara pe scara de lemn acru
cu pasul din dreapta in gol.
Un crucifix cu mortul sacru
cu ghimpi scade gama-n bemol
Aici totul se schimba
vinul in tuica veche, cartoful in nisip
Cuvintele miriapoade-ti alearga pe limba
masti iti pui, ca pe chip,
peste timbrul de rosu indurerat
cu urme luxoase de melci trandafirii...
Tarfa cea veche-a murit, traiasca vebul incoronat
al tarfei care va fi.

Nichita Stanescu,"Tarfa sofisticata"


Radeti!Hai,radeti!Va acordul privilegiul!Radeti pana nu mai puteti,dar vara asta am devenit dependenta de glumele cu Chuck Norris.Sunt absolut seci majoritatea,dar,concomitent,delicioase.O duzina,va ajunge...(deocamdata>:) )

"De ce doarme Chuck Norris cu lumina aprinsa? Nu pt ca ii e teama de intuneric, ci pt ca intunericului ii e frica de el."

"Chuck Norris joaca ruleta ruseasca cu pistolul plin. Si castiga mereu."

"Cand merge la culcare, Bau-Bau se uita in dulap si sub pat sa nu fie cumva acolo Chuck Norris."

"Chuck Norris poate sa dea foc la furnici cu lupa. Noaptea!"

"Chuck Norris a lovit odata un cal in barba.Descendentii acelui cal se numesc acum girafe."

"Chuck Norris a inghitit odata un borcan de somnifere.L-au facut sa clipeasca."

"Cand era mic, parintii lui Chuck Norris i-au daruit acestuia un ciocan de jucarie. Cu el Chuck Norris a construit ceea ce noi numim azi Stonehenge."

"Toti copii au pijamale cu Superman,dar Superman are pijamale cu Chuck Norris."

"Fantomele sunt de fapt rezultatul faptului ca Chuck Norris omoara oameni mai repede decat poate Moartea sa ii proceseze."

"Chuck Norris poate sa faca apa sa urce la deal."

"Nici Gillette Mach 3 nu-i taie barba lui Chuck Norris."

"Moartea a avut odata o experienta aproape Chuck Norris."


Dulcea nebunie,dulcea dementa...8->

"Nebunul nu este omul care a pierdut ratiunea;nebunul este cel care a pierdut totul,in afara de ratiune"
Gilbert Keith Chesterton

"Nu exista genii adevarate fara un strop de nebunie"
Seneca

"O nevroza este un secret pe care nu stiai ca il ai"
Kenneth Peacock Tynan

"Nebunia iubirii este cea mai mare binacuvantare a Cerurilor!"
Platon

"Nebun e cel ce se-ncrede în blândeţea lupului, sănătatea calului, dragostea odraslei sau jurămintele târfei."
William Shakespeare

Un imn al spiritului ce il nutresc...

Every time that I look in the mirror
All these lines on my face getting clearer
The past is gone
It went by, like dusk to dawn
Isn't that the way
Everybody's got their dues in life to pay

Yeah, I know nobody knows
Where it comes and where it goes
I know it's everybody's sin
You got to lose to know how to win

Half my life
Is in books' written pages
Lived and learned from fools and
From sages
You know it's true
All the things come back to you

Sing with me, sing for the year
Sing for the laugh, sing for the tears
Sing with me, if it's just for today
Maybe tomorrow, the good lord will take you away, yeah

Yeah, sing with me, sing for the year
Sing for the laugh, sing for the tear
Sing with me, if it's just for today
Maybe tomorrow, the good Lord will take you away

Dream On Dream On Dream On
Dream until the dream come true
Dream On Dream On Dream On
Dream until your dream comes true
Dream On Dream On Dream On
Dream On Dream On
Dream On Dream On

Sing with me, sing for the year
Sing for the laugh, sing for the tear
Sing with me, if it's just for today
Maybe tomorrow, the good Lord will take you away
Sing with me, sing for the year
Sing for the laugh, sing for the tear
Sing with me, if it's just for today
Maybe tomorrow, the good Lord will take you away...
Aerosmith,"Dream on"

Am baut atata cafea,incat sunt sigura ca se va infiltra curand,curata,cruda,nediluata,in tot sangele,ca un drog hain ce este.M-am scaldat in marea de voal negru,patat in flori decolorate,cu miros de ani fericiti.Cand nu ma vede nimeni,sunt pisica toarcand prin ochii sticlosi,umezi,suntete de pian adormit in obscur.Am ajuns sa-mi rod oja ciobita,in speranta ca-mi vei apuca mana cu pelicula de otrava rosie.Nu am nevoie de mila.Niciodata nu vreau sa reneg trecutul,oricat de putred s-ar dezgoli spectacolului.Am uitat cum e sa respiri pe deplin.O cusca argintie este totul,si totul este cusca argintie,iar noi bestiile cugetatoare exilate in ea...
P.S.Amintire de boboci.:P(A devenit,se pare,un leitmotiv:D.Sosete cu amprente albastre de mate:X)

"Loc de dat cu capul"

Sunt un om rau.Sau,cel putin,asa mi s-a dat de inteles.Nu neg.Poate exteriorul are o viziune mai clara asupra fiintei mele,imposibil de remarcat,de altfel,din coconul searbad al propriului.Nu ma ascund dupa deget,si nici nu imbrac ipocrizia de a admite vreo tangenta minima a sferei cuvantului "ideal".Nu sunt modesta.Nu sunt transanta.Nu ma subapreciez.Sunt realista.Adevarul e ca mult prea multi invizibili traiesc si parasesc materialul in framantari tulburatoare,fara ca macar o privire sau gand blajin sa le incalzeasca viata martira,dedicata celorlalti in exclusivitate.Sunt mult prea putini in comparatie cu gigantica masa de carne cugetatoare ce rascoleste tarana.Marea mea dizgratie este ca sunt om.Paradoxal,e cea mai mare binecuvantare.Sunt predispusa in mod egal erorii,precum si progresului.E la latitudinea mea calea,si asta ma inspaimanta teribil.Ma dor cuvintele imbibate in cianura,dar nu le pot compensa in surate.Nu.Mi-e frica de faptul ca,eventual,voi ajunge sa cred amaraciunea lor albastruie,si imi voi insusi putreziciunea lor negandita.Poate sunt un om rau.Poate nu.Poate nu sunt nimic.Poate e doar o iluzie.Poate...Poate.
"Loc de dat cu capul".A inceput ca o nazbatie de boboci,dornici sa lase ceva in urma locului unde s-a desfasurat primul lor an cu ochii larg deschisi.Un pix,o mana,mai multe minti-et voila,"monstrul" a luat viata!Ca sa fiu sincera,si eu am adoptat "trend"-ul,dar,fiindca tin la viata mea,l-am materializat sub forma unei coli scrise vizibil in litere sangerii si negre.Si,da!,l-am folosit.L-am tocit.E tembel,recunosc.Admit,chiar.Dar e eliberator.Atunci cand simti o presiune (aparent) prea groteasca si nedreapta,acel mic semn iti face ispititor cu ochiul(imaginar si ipotetic).Este o razbunare cat se poate de miseleasca,inutila,asupra unui inocent,dar macar ofera iluzia detasarii.Faptul ca te dai cu capul de pereti nu inseamna doar ca te dai cu capul de pereti-paravanul ascunde ceva profund,desi nu pare deloc asa la inceput.E modul tau de a comunica exteriorului o capitulare imaginara,un sfarsit de drum fara sfarsit,o refulare a tensiunii,un mecanism de prevenire a nebuniei iminente.Asa cum scria pe placa de la intrarea unui sanatoriu francez:"Nu va speriati!Cei multi sunt afara...".Prea adevarat.Societatea e o casa de nebuni,iar noi pacientii care o alimenteaza.Doctorii au plecat demult,au capitulat.Doctorii...au innebunit!
Mana alba si fluturanda a primaverii caste imi scormone inima.Iluzia s-a spart ca un geam clar in milioane de regrete tainice.Mi-am vazut locul.Mi-am inteles pozitia.Mi-am asumat urmarile.Am ramas fara cafea fabricata din noapte salbatica,in urma tarandu-se doar saculetul cu pori de canepa rugoasa si aer de strain.Ma pitesc sub scaun sa nu-ti intalnesc privirea senina.Rasetele zgomotoase se izbesc de simturi,dar nu reusesc sa le patrunda-zidul e indeajuns fortificat.Tanjesc dupa calmul trupesc.Am trait cu briza in respiratie,focul in palme,si vantul in suflet.Ninge cu fulgi de tremur,zvarcolire,nesomn.Timpul ne joaca pe degete...

Sfarsitul albastru

Sfarsitul lumii,in nuante de albatru dureros si alb intinat.Sfarsitul lumii in vuiete satanice si metal tanguind.Sfarsitul lumii in sarutari murdare de inghet si scuipat dens de picaturi demente.Sfarsitul lumii in pustiu si singuratate.Sfarsitul lumii in bizar si introvertit.Sfarsitul lumii in obscur si neant.Sfarsitul lumii in lacrimi aburinde si pasi tocind asfaltul mortuar.Sfarsitul lumii in glasuri de iele ratacite si copaci posedati,dezbracati,denaturati.Sfarsitul lumii in ganduri nefaste si vorbe nenascute.Sfarsitul lumii in lumea mea...
Nu e bine in niciun fel-nici cand rad,nici cand plang,nici cand vorbesc,nici cand tac,nici cand iubesc,nici cand urasc,nici cand merg,nici cand stau,nici cand traiesc,nici cand mor,nici cand,nici cand.Spunet-mi voi cum e bine?Cum oare sa procedez ca volumul ocupat inutil de trupul meu bolnav in tacere sa nu mai pateze cararea pe unde trec picioarele voastre laptoase?Prin ce stare metafizica as putea sa va multumesc exigentele de regi murdari cu pretentii de zei?Sa-mi acopar chipul,astfel incat hidosenia transfigurarii mele materiale sa nu va produca scarba pe limba veninoasa sau in mintea pacatoasa?Cum sa va fiu pe plac?Voi putea oare sa va fiu pe plac?...Ghiceam raspunsul oricand.In moarte sau in viata,unii nu pot a se resemna in ideea ca toti traim intr-o minima cooperare impusa de bun simt,sau macar instinct.Nu sunt marioneta nimanui.Singurul comandat e spiritul,un amestesc eterogen de rational si sentiment,adesea in cotradictoriu si razboi.Asa e cel mai bine.Metamorfoza perpetua e un foarte bun stimulent,daca nu idealul.Nu exista in vocabularul meu "tipar".Nici "ignoranta".Nici "orbire".Nu incercati sa ma mai modelati.Nu vreau.Si nu o sa puteti.Paharul e mult,mult,mult prea incapator,stiu asta,dar si el are,pana la urma,margini.Nu tac la infinit.Desi asa ar fi cel mai bine.Am si eu otrava,doar ca sigiliul meu e bine sudat in suferinta ca sa o mai lase sa evadeze.Melodramatic?Posibil.Viata nu sta doar in coji si aparente,mai are(inca!) pulpa moale de uman.Pulsand,pulsand,pulsand.Auzi?Asa se izbesc gandurile tale de pereti.Elibereaza-le,fa abstractie de generalul umil si malefic,nu te mai ascunde in propria cochilie.O sa doara,dar o sa merite...
Peste albastru.Nu are sange albastru.Doar peste albastru.Liber in cusca lui.Fara judecata in iscusinta ciclului nesfarsit de mecanisme motrice.Neputincios in nefasta existenta limitata.Incapabil de a se desprinde de inconjuratorul tiran.Mort in latenta vie,precum e viu in moartea dinamica.Rece.Lucios.Alunecos.O unealta dispensabila.Hrana.Nimic.Doamne,sunt eu oare un peste albastru?!....
"Si daca Dumnezeu va vrea,te voi iubi si mai tare in moarte..."
(Imi cer anticipat mii de scuze daca nu am reprodus corect citatul,dar e o reminiscenta ce mocneste printre suspine in fata ochilor mei inchisi de ceva vreme.As aprecia o indicatie care sa ma duca pe drumul real al sursei.Multumesc. :D)

Mi-e frica...

Nu mai suport.Timpul trece pe langa mine,prin mine,peste tot ce constientizez,rupe,sfarama,construieste,glorifica,denigreaza,lumineaza,intuneca,vuieste nebun.Modifica.Transforma.Recicleaza.Mi-e frica de mine,mi-e frica de voi,mi-e frica de el.Stau neputincioasa in mocirla,iar timpul o rascoleste in fulgi de foc,tipete,superficial.Timpul nu ma spala,dimpotriva,ma face murdara,urata,ciudata.Nu pot sa rad,ca-i dau satisfactia necesara cotropirii.Nu pot sa plang,ca-i injectez puteri nebanuite.Nu pot sa am echilibru,caci as pieri in neant,invizibila.Ce pot sa fac?E ca un film prost,in care toate trec,trec,trec,trec cu viteza luminii,iar eu am picioarele infipte in cimentul scarilor de la intrare.Vreau ciocanul eliberator,vreau linistea calmului,vreau sa ma lasati sa traiesc...
L-am ingropat.Metaforic.Ipotetic.Amagitor.Am imprastiat boabele abia arse si strivite in praf de ochi negri pe masa alba,cu vopsea scorojita,am scris numele acela chinuitor cu litere mari,vizibile poate si din cer,am privit tabloul texturat o vreme,mi-am indreptat umerii aplecati de poverile tuturor,si cu mainile insangerate am creat o ploaie uscata de farame aromate,in dreapta si in stanga.Carare.Cararea decisiva.L-am lasat in ambele parti,caci drumul meu e granita,fara compromis.M-am urcat desculta pe patul mortuar,si am privit pe geam.Rasarise soarele.Speram sa nu mai vina vreodata norii.Resipram intaia oara aer clar.Mi-am pus mana pe piept.Inca batea,inca batea.Ma miram...

Soc!

Franturi de regret pictate pe inima.Lichid murdar al criticii sapand in carne.Gheara subestimarii incrustata pe coastele albe.Praf de sange uscat pe sani,pe gat,pe umeri.Fibre smulse ale bluzei de naivitate.Ceata stravezie a disperarii mustind in incapere.Panze straine tesand tavanul.Urme de nimic pe cer.Asa murise inceputul....
Simt ca am pus un titlu in genul unui anume post de televiziune(manastire-ntr-un picio,ghici,ciuperca,ce e?)Oare Te Vezi?.Trebuia altul.Poate e prea viclean,strategic amplasat,special ales a atata curiozitatea celui de dupa monitor. De parca m-a impiedicat vreodata asta pe mine!Socul este dat de doua mari dezvaluiri vizuale:proba 1,dragostea mea "eterna si nemuritoare",catelul Petrica(alias,ocazional,Petrelu') ,si proba 2,Spufff...fff...f.Probabil deja radeti in hohote,dar incercati sa va adunati frumos de sub birou si sa priviti dincolo de superficial.Nu v-ar placea un prieten mai mult decat sincer spiritual,incapabil de a va contrazice,pufos,tatuat cu mereu cu un zambet subil pe bot,relaxat,fara probleme in amor de eliberat si rezolvat,iute la pas(labute,ma rog),cu ochi precum doi pumni de apa clara neagra,ca si cum toti carbunii vietii s-ar fi lichefiat in acele globuri curioase?Sau o masina a timpului in miniatura,pe deasupra si verde,capabila sa va duca instantaneu in sanctuarul copilariei,pe plaiuri de echilibru suprem,sentimente crude,proaspete,amintiri cu iz de jucarie,gust de dulciuri ieftine si lipicioase,miros de gradinita,atingere de ploi zburdalnice,imagine unitara a aproape perfectului?Daca raspundeti nu,inseamna ca,poate,pustiul din voi,din mijlocul sufletului vostru,incepe sa creasca.Si asta e de rau.Lumea exterioara ne obliga oricum sa devenim roboti muritori.De ce sa o lasam sa ne fure embrionul simplului?Chiar vrem sa pierdem sclipirea aceea atat de intensa,coplesitoare,in nuante de anotimpuri adevarate si zambete pure?Eu NU vreau.Reinviati armata Spartei impotriva mea,oricum nu voi renega istoria care ma va influenta pana la moarte.Nu sunt copilaroasa.Sunt doar o fata,un om care nu vrea sa uite,indiferent de natura ce si-o asuma evenimentele.Prin nebunescul si haiosul reminiscentelor reincarnate eliberez acea doza de totura cotidiana,altfel riscand sa ma dezmembrez.Si la propriu,si la figurat.Nu voiesc a ingropa o anexa a vietii mele in amintiri sigilate decis,indiferent de cate voci ma incoltesc hain,superior,"intelept".Sac! >:P
Niciodata nu a fost patura aceea mai rece.Aveam rimel diluat pe urechi,pe obraji,pe piept.Aveam rimel diluat in frimituri de gri in ochi,iar apa il subtia in valuri,valuri.Patrunsese rimelul diluat in totii porii fiintei mele,ca o iedera fantomatica a consecintelor.Unde de rece ma cutremurau.Mi se udasera carliontii turtiti,pulsul accelera,suflul pierea.Cafeaua suferea cu mine,pe parchetul bolnavicios,emanand miros de foc potolit si rimel diluat.Renuntasem la drog.Intrasem in sevraj.Durea.Capitulasem.Just like that...

Menta din cada cu ani

Ochi de menta.Respiratie de menta.Aer de menta.Suflet cu aroma si oglindiri de menta.Totul era progenitura tremuratoare a acestei creaturi aerate-un umar gol,rotund,si rece,cu alunite de frunze fugare,iar pori din picaturi dolofane.Vuietul raspandea savoare de uscat cu totul nou,ca un val de fecioara temporara.Cuvintele se izbeau de particule,apoi tipau in eter,spre a se refugia in eter.Mancam pizza si ne indepartam de lume pe pietre tatuate cu istorie.Ne descopeream.Ne redescopeream.Ma intelegeam.Nu constientizam prin ratiune,ci prin simturi-alerte,deschise,intense.Rontaiam fantasmele trecutului in priviri fixe si pierdute,pe cand otrava prezentului se perinda nerusinata in fata mea in pasi neganditi.Viitorul il crosetam noi,chiar acolo,in mutul concentrarii.Din fum de menta...
Baia.Pe langa rolul igienic si absolut necesar,ea poate fi privita si ca o purificare a interiorului,o spargere benefica in mii de straturi labile ale negativului.Presupun ca tuturor ne place sa intram in cada atunci cand nu este inca plina si sa simtim cum acel flux ne inghite.Sau,daca nu,macar sa scoatem ceva cel putin benefic din umbra eliberarii provocate de masa calda si lichida.Eu,de exemplu,nu de putine ori era sa adorm acolo-ma detasasem atat de mult de tot ceea ce ar putea produce reactii in trup si spirit,incat nu reprezentam decat un echilibru de rasuflari lesinate,carne latenta,sange domolit.Dar cati am sta in coconul acela decupat pana cand toata apa s-ar scurge?Sa siluiasca si sa-si atrbibuie pe veci angoasa,durerea,pacatul,dorinta,uratul,raul,demonicul,si multe alte putregaiuri omenesti ce ne pangaresc?Sa ne simtim cu adevarat goi,ca niste scobituri de copac roase de termite in mijlocul uraganului?Sa ne panicam,perspectiva sfarsitului descoperindu-se astfel in nuante de albastru-clar,gri murdar,alb patat,rosu violent?O sa incerc intr-o noapte,sa imbuteliez apoi impactul in cuvinte fragile de lut.
''La multi ani!''.Iata o structura cat se poate de banala,terna,demna de compatimire.Si cand e spusa in substratul convingerii si dorintei profunde pare extrem de seaca,ce sa mai spun de lejeritatea raspunsului mecanic.A imbatrani e cu dus si intors-desi cimentezi un anumit grad de intelepciune si ridici constant corinele fumului inecacios orbitor,realizezi ca ai mai pierdut un an din manunchiul tau,si numai al tau.S-a pititi acum in memorii,spre a nu mai reinvia firesc in veci.L-ai avut,inca e al tau,dar,in mod straniu,s-a alienat de tine ca un necunoscut-ca si cum ai pierde o scama in propriul buzunar.E acolo,dar nu e.Mi-e frica sa cresc.Mi-e frica ca ma voi pierde prin nou,prin ceea ce voi deveni sau nu.Mi-e teama de lumea palpabila,atat de directa si necrutatoare cu cei ca mine,ce se hranesc in placenta reveriei si imaterialului.Mi-e groaza ca nu voi avea un scop,un drum de parcurs,un suflet impacat la sfarsit de clepsidra.Sunt terifiata de rapiditatea trecerii secundelor,minutelor,orelor,zilelor,saptamanilor,lunilor,anilor.Parca singurul lucru ce imi ramane in cap la sfarsitul zilei e insusi momentul cand pun capul pe perna,in asteptarea unui nou inceput-cercul in care-mi ametesc puterea,camera in care-mi savurez nebunia,tarcul in care-mi ingradesc libertatea.Timpul trece pe langa mine ca un val,ma uda,ma priveaza de substanta,dar niciodata nu ma spala.Nu mai cred in "La multi ani!".Plang la capataiul cearceafului ingalbenit pe care sta brodat "Unde-s anii?"...
Renunt.Sunt prea obosita.Nu pot sa mai iubesc fantome.Nu pot sa mai inchin altare lanurilor de grau inmiresmate cu indiferenta.Nu pot sa ma mai consum luminii artificiale a ochilor tai in sange de cer senin.Nu pot sa mai ma dedic vidului.Nu pot sa ma mai amagesc prin cafele tari cu gust de lacrimi vechi.Nu pot sa mai ignor viata.Nu pot sa-mi mai torturez trupul.Nu pot sa mai cos rani supurande de confuzie,deschise de speranta si cangrene ale linistii.Nu mai pot sa continui.Am plecat.Cheia o las sub pres,asa cum am lasat-o mereu.De ridicat nu am sa o mai ridic-fibra va deveni mormantul ei,ca si al tuturor chinurilor mele ilogice.Adio!

Caietul rupt din mare

Spuffffffffffff...ffff...fff.F.E un vechi prieten.Verde,lipicios,cam dezmembrat,dar adorabil in orice context."Spu" cu multi de "f" e un yoyo din plastic,elastic,fantastic.(this sounds weird,but whatever).El este simbolul verii daramate de timp,vara-mi cea mai draga de pana acum(asa sunt toate,pana cand viitoarele le detroneaza).Nu-mi apartine(Iona il tine strans la piept, in noptile racoroase presupun =P~:)) ),dar tot il pretuiesc.Mi-e dor de Spuffff.Vreau imbratisarea lui gelatinoasa.
P.S .Poza "subiectului" o pun alta data.Va mai tin in susupans o vreme. :P
Iar nu ma simt apta sa delirez.:| Asa ca am rascolit prin maruntaiele obiectului cu multe fire pe care il posed(adica PC),si am dat de un apendice(scuze de cuvant Adriana,altul nu am) consistent.E un fragment din sufletul meu si,oricare forma ar fi avut el in ipoteza,acum e neregulat.Istoria -am fost la mare in septembrie,unde m-am ales cu cele mai dureroase arsuri pe nas si buze din cate am avut in vecii,vecilor,amin!,am baut cafea presarata cu stropi amarui intr-un colt de viata ireal,am vorbit atat de putin incat mi s-a parut feeric.A fost o saptamana in care nu a contat decat prezentul,desi trecutul se tinea hain de picioare iar viitorul tanjind de maini.Am existat doar pentru mine,si pentru mine in exclusivitate.Si am nascut inca un amalgam de litere cenusii in umbra....
"Caietul rupt din mare
Un rasarit cenusiu,lipsit de orice urma sangerie a luminii atat de dorite si de asteptate.Nisipul cugeta umed,static,si brazdat alocuri de urmele pescarusilor,oamenilor,chistoacelor de tigari.Apa marii clipocea bland,limpede precum o lacrima de prunc.In aceasta vasta liniste, asupra careia parea ca se facuse un pact,doar un val plictisit rascolea malul ce-si intindea in sincron firele de scoici batrane.Vaporase micute patinau lin pe linia orizontului,metalice,si unduitoare.Luna transparenta parea stingherita in imensitatea albastra a cerului,textura si densitatea alba parasind-o si lipsind-o de puteri la radacinile unei noi zile.
Adierea apasatoare ii cutremura firele carliontate si maronii,dezvaluindu-i irizatiile de rosu aprins,salbatic.Faldurile de culoarea penelor tinere se ascundeau timide sub nisipul ud,cutate,pacatoase.Privirea i se mula din ce in ce mai profund pe directia vaporaselor,mai pierduta si,totodata,mai concentrata ca oricand.Brusc,pixul si caietul ce forfotisera necontenit pe genunchii ei pana acum cateva minute pierdusera orice urma de interes.Le lasa sa curga incet in spatele ei,pictate adanc de amintiri,lacrimi,cafea.Modela podeaua naturii cu talpile-i micute,intalnind in curand pasii lichizi a-I reginei de smarald.Intr-un ritm calculat,aceasta ii imbratisa cu vine reci si carnoase gleznele,genunchii,talia,sanii.Rezistand cu greu tremurului,incerca si reusi sa faca pluta;astfel,materialul ud ii devenea o a doua piele,insa una care dansa sub ea in bataia scutului cu pesti alunecosi,parul capata forma unei caracatite ireale de foc stins cu praf de noapte dura,iar mainile se unduiau fluid in laterale,creand, la randul lor,odrasle fragile de valuri.Magia nascuta de vajaitul apei in urechi o hipnotiza,alinandu-i sufletul pe interior,aerul tare ii magaia plamanii in atingeri sarate,sarutul pervers al soarelui matinal pe buzele crapate incuranjand-o mut;decizia pe care o luase era intr-adevar singura ei mantuire…
Impersonal.Asa i se parea nisipul.O entitate de sine statatoare,cu molecule reci si fibroase,cauzatoare de bataturi.Invatase sa-si comande mintea a absorbi si amplifica precum o lupa se cele mai nesemnificative detalii,spre a le exclude categoric pe cele vitale,dar provocatoare de anxietate.Calca descult pe podeaua usor modelabila,blestemand in surdina senzatia de vechi pe care i-o trezea in mod particular acel rasarit de august.Apa imortala ii rastalmacea in secret fiecare gand si ii facea fiecare muschi incordat sa vibreze la chemarea ei.Scuipa in directia marii,intalnind doar pentru o secunda discul de hartie de orez ce se cocotase precum un biscuite mandru pe bolta cereasca.
Parul scurt si drept se tanguia precum o sepie sub influenta marelui vant,acoperind trecator pierce-ul din urechea stanga.Ochii erau carne de apa albastra,goi si invloburati ca insasi nascatoarea lor.Peste buzele rosii se rostogoleau cocoloase de fum argintiu,impiedicandu-se in briza.Pantalonii lungi isi purtau zdrentuiti tivul si inaintau alene.Calcand pe chistocul inca rosu,un fior de foc ii trezi si ascuti fiecare simt.Brusc,putea vedea mai clar peisajul sumbru dinaintea-i,putea mirosi mai bine algele putrede,putea simti mai bine dansul lasciv al picaturilor simetrice pe incheieturi,putea gusta mai bine densitatea aerului,putea auzi mai bine o chemare tainica si muta.In aceasta transa constient indusa reusi totusi a deslusi ceva pe jos.Ce era?Un caiet.Pe cand se apleca sa-l observe mai bine,vantul neastamparat ii dezvalui prea curand secretul:randuri,pagini intregi cu aceeasi structura,pe cat de simpla,pe atat de pasional si dureos spusa de atatea guri arse de un soare trimfator.Si scrisul...Cu inflorituri delicate,inclinat ca o margareta inconjurata de fan greu,abia vizibil,de parca ar fi gost fost anemic...Era unic.
Toate maruntisurile menite a-i distrage atentia zburara ca niste naluci alungate.Mintea si trupul lui aveau acum un singur sens si scop:in ochi vedea acum o singura silueta,silueta ce trebuia transpusa realitatii.Cautand frenetic,observa o pata galbuie in vastul bleumarin neimblamzit.Pentru o singura secunda in toata viata sa,inima inceta sa-i mai bata.Ar fi sorbit toata apa numai sa ajunga mai repede la ea;neputand face asta,duse o lupta titanica impotriva valurilor,curetilor,propriei constiinte.Imaginea siluetei materiale acum pe mal era deznodamantul dulce-amar al unor cinci minute ce se prezentau ca viata cosmarului suprem adus realitatii.Vazand-o asa,inima sa mai sari o bataie.Cum sa nu mai auda clinchetul uneori chiar enervant al glasului ei de spiridus naiv?Cum sa nu-i mai simta pielea ca un puf de piersica rascoapta?Cum sa nu se mai piarda in ochii care ii persecutau suav pana si ratiunea?O lume fara ea ar fi insemnat o lume in care luna refuza sa creeze fluxul si refluxul.Iar asta era cu adevarat de neconceput!
Adunandu-si ultimele surse mentale,incepu a-i masa sistematic pieptul.Buzele acelea inghetate nu semanau deloc cu rozele carnoase si moi ce-l dezmierdau chiar si certandu-l.Pur si simplu, nu!Apasa,apasa,apasa,fagaduindu-si ca-i va reda viata cu pretul propriei.Gustul lasat de meduzele lipsite de suflu il devasta,dar nu il descurajau,lacrimile fierbinti brazdate pe fata amintind constant de scopul suprem.Dupa cateva momente,o palma ce se dorea a fi severa,dar care nu avu vointa si energia de a fi decat o mangaiere mai dura,ii cresta orizontal obrazul drept neras de o zi.
-Nenorocitule....
-Ce?!
-Esti un nenorocit...Cateva fire de apa sarata i se prelinsera din gura fetei,pe cand se ghemuia si tusea zgomotos.Ti-am mai spus de nenumarate ori sa te lasi de blestematele acelea de tigari,dar tu nu!Ai o placere morbida sa ma scoti din sarite,sa stii!
Nici cea mai pura,luminoasa faclie nu i-ar fi putut deschide chipul tanarului asa cum o facusera acele cateva cuvinte de dojana chinuite.Fara a mai tine cont de orice altceva,o acoperi cu un ocean de sarutari patimase pe frunte, pe par, pe urechi, insistand in special pe buzele ce-si recapatasera incet culoarea nerusinata de bujori mandri.Nu mai conta ce o impinsese sa faca asta,caci el isi jurase atunci si acolo ca ea nu va mai avea in veci motive sa repete actul acela de nementionat.
Undeva in larg,manuit gentil de valuri leganate,un caiet ud se clatina dupa ritmul dirijorului marin,dezvelindu-si gol paginile manjite peste tot de sange albastru:”Te iubesc,te iubesc,te iubesc...” "
Poate nu o sa realizezi nicicand ca eu,totusi,exist.What the deuce!Sper ca toate bucatile de hartie pe care le atingi sa nasca firisoare de sange cald si gustos intre degetele tale.Nu mai bate vantul cum batea odata.M-am imbracat din nou in ceata pufoasa...

Cant in numele nimicului

Hmmm..mm...m...Il cunosti.E soundtrack-ul cotidianului tau personal.Cantecul ce iti invadeaza fiecare celula,fiecare simt,fiecare gand,facandu-te sa-l retraiesti pana la epuizare.Poate fi unul,pot fi mai multe,schimbatoare sau neclintite-nu conteaza.E butonul ce, odata apasat,declanseaza avalansa aceea de sentimente adanci,neintalnite in alt mod,ca o febra extaziata a spiritului.E involuntar,repetitiv,ireal.Mintea ta devine portativul spongios in care voci si note se strecoara tiptil,neanuntat,apoi se tin cu dintii de ultimele urme ale rationalului,spre a nu parasi entitatea.Nu are leac.E boala fara leac.E o boala atat de minunata si inaltatoare,incat sper sa nu ma vindec niciodata de ea.Sa nu fie latenta,dimpotriva,sa ma cotropeasca in gloria vitalitatii ei,pana cand in urechi nu va mai ramane decat ecoul a ceea ce am fost demult,candva.Sa fie pretentioasa,nemiloasa,impunatoare,neobosita.Sa ma faca sclav al drogului ei alinator,dependenta de seringa melodioasa,tremuratoare si suspinanda zaharului de acorduri unice.Vreau sa mor in aroma izbiturilor uneori ingeresti,uneori diavolesti,mereu dominante a inimii...
Vorbesc prea mult.Stiu.Vorbesc prea tare.Stiu.Vorbesc prea pasional.Stiu!Hai sa nu mai vorbesc,macar azi.Sa-i las pe altii sa vorbeasca pentru mine,in numele meu,in numele a ceea ce ma face cine sunt.Fragmente din mine,integrate constiintei,linii de cuprins ale complicatei mele gandiri.Hai!Descopera-ma...

"Plutea o respiratie de faguri calzi.Intreaga noapte nu era decat aroma unei auriri de vara.Lumina lunii dadea culoare de miere veche unui parfum nou.Si intrebarea cerului era boltirea unui tei inflorit peste cei pamanteni.Fiecare tei nu era decat un glas in marele cor.Cadeau stele.Cadeau flori.Tot blond.TOT ceresc.Respiratia avea polen,ca albinele"

Ionel Teodoreanu, "Lorelei"


"Don Juan:Exista doar patru intrebari esentiale in viata,Don Octavio.
-Ce este sacru?
-Din ce este plamadit sufletul?
-Pentru ce merita sa traiesti?
-Pentru ce merita sa mori?
Raspunsul este acelasi pentru toate:DRAGOSTEA."

"Don Juan de Marco",1995


”Dormeau adânc sicriele de plumb,
Şi flori de plumb şi funerar veştmânt -
Stam singur în cavou… şi era vânt…
Şi scârţâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig -
Stam singur lângă mort… şi era frig…
Şi-i atârnau aripile de plumb.”

George Bacovia,"Plumb"



"I have a problem that I cannot explain,
I have no reason why it should have been so plain,
I have no questions but I sure have excuse,
I lack the reason why I should be so confused,

I know, how I feel when I'm around you,
I don't know, how I feel when I'm around you,
Around you,

Left a message but it ain't a bit of use,
I have some pictures, the wild might be the deuce,
Today you saw, you saw me, you explained,
Playing the show when running down the plane,

I know, how I feel when I'm around you,
I don't know, how I feel when I'm around you,
I know, how I feel when I'm around you,
I don't know, how I feel when I'm around you,
Around you, Around you, Around you..."
System of a Down,"Roulette"

Poti sa spui "Buna!".Am dat focul tuturor amintirilor imaginare pe care le-am construit singura-amarate,reci,infrigurate,au murit in chinuri sadice.Astazi am vazut pentru prima oara cu adevarat frunzele cazand-si nu in natura,in trup.In trupuri.In trupul meu.Plansul va porni razboiul final impotriva mea-ori pierd,ori pierd.Privind trunchiurile cafenii,am inteles ca unele lucruri nu-mi sunt menite.Desi inca sper,nu ma insel.EA nu imi va apartine nicicand.Lama argintie reflecta un soare injunghiat,apus.Pe drum intinam cadavre de apa in pasi tarati.Nitroglicerina trepida pe muchiile nervilor subreziti,placere cruda a iminentului dezastru.Am vazut suflete eliberate,chinuite,goale.Nu mai simt gustul pregnant al vietii-e o urma fada si amara acum.Caruselul inimii imi provoaca scarba fata de indiferenta prosteasca,dorinta mediocrului,multumirea putinului si taisul necugetatului.Nu-mi mai simt sentimentele.Geamurile aburesc in sange alb.Curma-mi suferinta!Te rog...

Pac!Am pierdut tramvaiul...

Pac!O palma peste fata!Si una cruda,strasnica,aproape sangeroasa.Ca niciuna din palmele pe care le-ai primit pana acum(asta daca ai primit in primul rand),cu o sete sadica si forta de factura demonica sau divina,nici nu stiu de unde sa o iau.Palma de rusine vulcanica,amortire electrizanta,vulgaritate iritanta.Mii de gandaci iti cos meticolos obrajii in furnicaturi electrice.Privirea capiltuleaza,iar restul simturilor devin fade.Genele resimt si ele mecanismul vindicativ prin fluturari sacadate.Dar iata!Prin nefast,devin fire taciunoase ale boabelor de apa moale ce plutesc neputincioase in eter.Si doare,doare inclestarea aceea silentioasa,doare al naibii de dulce!Giulgiul cetos imbraca victima imbujorata,martor final al violentei lipsite de consistenta.Cine nascuse palma?Cine era palma?Ce era palma?Pare-se noul conducator al taramului-frigul...
Cred ca azi mi-am auzit numele de 100 de ori,pe putin. :| Serios!Si eu,care credeam in unicitatea personala a numelui posedat, rostit in deplina sa forma doar in momente grave sau inaltatoare.Ei,as!L-au sucit,l-au rasucit,l-au alipit unor structuri impersonale atat de mediocre.Nu e vina lor,totusi.Am eu pretentii.Dar e atat de bizar sa te simti atras de numerosi poli, opusi sau nu,in miscarea ta de perpetua cautare a unui rasuflu si scop.Gratitudinea se metamorfozeaza in linii,umbre si miscari,cuvinte,gesturi si suspine,trupuri,constiinte si zambete.Sau nu.Evident este ca tumultul nu te mai lasa a conversa cu tine insuti,fara a mai mentiona aici acel demon cu vointa proprie si actiune aproape fatidica.Dar pui mana peste gura,numeri pana la 10(daca mai stii in acel moment sa realizezi aceasta actiune!),tragi cortina ochilor umezi,si lasi valul calmului sa te acopere.Asa...E din nou numele tau.Doar al tau.Numele tau...
Situatia numarul 1:esti pe cea mai impresionanta,faina,calda,exotica,si ce mai tu vrei insula.Langa tine,intr-o valiza portocalie(daca ziceam argintie era cam prea reality show,nu?),se afla fabuloasa suma de 1 milion de dolari(poti sa inchizi gura,e doar o ipoteza,you know).Buba?"Coltul tau de Rai" e in mijlocul lui nicaieri,iar salvarea va veni,cu probabilitatea de 99,99%,cam in...50 de ani. :D Situatia numarul 2:Un om este inchis intr-o camera plina pana la refuz cu lingouri de aur,iar un altul intr-o camera cu mancare.(daca nu ma insel,este chiar un fragment de intelepciune polpulara cel mai sus mentionat). Situatia numarul 3: la un colt de drum,in improvizatia unui balci in miniatura,un copil plange cu toata fiinta sa plapanda,in timp ce mama sa,aparent grijulie,intelegatoare,incearca sa-i ia din mana jucarie decolorata si veche,aburindu-l ca-i va lua alta mai buna. Situatia numarul 4: un batran sta intr-un parc,avand privirea atintita asupra unui ziar ingalbenit de vreme,datand dintr-un an aproape ireal.In coltul din dreapta sus,sub crusta roasa de timp,se afla poza unui tanar angelic,ce vibreaza si prin acea bucata terna de hartie viata in starea ei de puritate maxima. Situatia numarul 5: o fata plange cu suspine sfasietoare pe asfaltul presat de noapte-in dreapta,masina mult dorita si costisitoare s-a modelat dupa trunchiul masiv al stejarului;in stanga,trupul lui inca pulseaza,iar un siroi nestavilit de rosu tulbura forma ierbii.Nu o sa mai pulseze mult,insa.
Liantul moral?Valoarea situationala.Tot ceea ce ne inconjoara are un impact diferit asupra emotiilor noastre,facand atasarea si detasarea mai facile,in contrast, mai dificile.Contextul are si el un rol determinant,caci si el trateaza diferential importanta materiei.De cele mai multe ori,obiectele nu sunt doar simple si perisabile obiecte-esenta lor inglobeaza lacomia,baza,speranta,neputinta,amagirea,memorii,mofturi,minciuna,pieirea,iubirea,realul,TOTUL.
Daca posesiunile nostre fizice ar mistui in orice forma sau fel,nu ar fi chiar asa usor de reinceput precum este de zis-pe fiecare bucatica este putin din amprenta noastra,mirosul nostru,sufletul nostru.Desi nimic nu poate fi categorisit drept "al" cuiva,tot se zvarcoleste sufletul dupa procesarea faptelor.Prin disparitia obiectelor devenim si noi mai stravezii.Ne intregim vreodata inapoi?Atata timp cat fabricam si imbuteliem memorii,consider ca da...
Iar am pierdut tramvaiul!Macar daca imi zambeai...Poate il prindeam...Acum e imposibil.Gleznele sunt prinse in ciment vascos si pietricele inselatoare.Mintea mi-e o iluzie eterna.Sub pat am ascuns ceasca de cafea rece,iar in dulap am sechestrat luna livida.Zaharul e impregnat cu cianura.Miroase acum a migdale amare.Nimic nu mai e albastru-poate doar sentimentul.Atractia tanguieste la umbra unui visin scheletic.Ploua in picaturi de foc stins.Racneste!Zbiara!Urla!Asa a murit iubirea-calcata de un tramvai!

Cortina,fum,tigara

Sunt momente cand vrei sa renunti la tot si la toate.Sa-ti iei tenesii,gandurile si umbra,batatorind primul drum rasarit in cale.Sa nu mai ai amintiri,conexiuni,cosmaruri,aspiratii,scop-doar mecanismul de a inainta spre nicaieri.Sa-ti fii mama,tata,frate,sora,prieten,dusman,iubit,calauzitor si ispita.Sa crezi in nimic si toate,sa speri in vid si sa te hranesti cu iluzii desarte.Sa nu ai griji sau bucurii,tristeti sau liniste,lacrimi sau zambete.Sa te afunzi pana la refuz in echilibrul acela dens,dar fad,in care nu conteaza daca ai ochii deschisi sau nu-la fel de intuneric e mereu.Sa te desprinzi de real si magic,traind si mustind in holul ce le delimiteaza pe cele doua,granita ambigua.Dar poti sa faci asta vreodata?Nu...E greu,e totul atat de greu,incat nici sa renunti nu mai poti...Dar e mai bine asa.Viata e carioca ce,desi mai se poticneste sau slabeste din intensitate,deseneaza cele mei pure,veridice,divine sentimente si trairi omenesti,in linii de copil inocent.Carioca asta nu piere.Carioca asta nu conteneste.Carioca asta nu osandeste.Carioca asta umple caietele goale ale lumii asa cum,se pare,nu o stim niciodata...
Tentativa de reproducere a esentei unei replici(mi-e rusine ca nu am fost mai atenta,dar eram prea buimacita de intensitatea aceea aproape tangibila a atmosferei sa mai pot percepe ceva coerent):desi frumusetea exterioara vestejeste,comorile interioare,precum bunatatea,intelegerea,inteligenta,compasiunea,si altele,raman vesnic inchistate in forma respectiva in fiinta umana posesoare.Desi,pe moment,am fost tentata sa aprob acest rationament(nu ma intelegeti gresit,contextului i se potrivea excelent),mai tarziu am simtit ca o electrizare in corp,ca si cum s-ar mai fi aprins un bec in acea incapere,dar doar ca acesta era in constiinta mea imateriala.Si apoi mi-am spus:no way in hell!Suntem nu intr-o perpetua transformare,ci descoperire a sinelui,iar descoperirea va duce,inevitabil,spre constientizarea capacitatii noastre de adaptare,nu neaparat benefica.Nu detinem reteta balansului optim al bunatatii,intelegerii,inteligentei,compasiunii,si altora.Fluctuatiile sunt cat se poate de firesti,precum sunt si disparitiile sau diminuarile lor.Stagnarea nu e o optine.In final,suntem siguri de ceva pe deplin,in ideea concretului sinelui si predictibilitatii lui?Nu prea.Faldurile rochiei sangerii ale fenomenului numit "existenta" se rasucesc frenetic,se frang in linii dureroase,zambesc dinamic,se rup scartaitor,dezgolesc crusta lor lucioasa in mii de fibre fragile.Concrete nu sunt nici sufletul,nici trupul,nici ratiunea.Concret e numai concretul.
Inca am narile cotropite de fiinta lui vulagara.Plamanii tanguiesc,se zbat,racnesc in neputinta orgoliul puritan.Ochii s-au imbibat in cortina unduitoare,neregulata,calma,diavoleasca.Pielea,pielea si acum tresare in amintirea panzei aerate ce musca nesatula din fiecare por,ramanand mult timp a descompune celule neintinate decat de gand.Urechile pastreaza trosniturile abia perceptibile ale vapaiei incandescente.Gustul de amar sadic tanjeste,surescitand simtul.Scarba,greata,repulsia se evaporasera atunci,pentru clipele acelea,pentru semnificatia aceea.Unde erai tu cand el ma poseda?Desigur...Numarai boabe de cafea imaginare in latenta ta oripilant de atragatoare.Of...
P.S.Fiind intr-o stare "furacioasa",mi-am permis sa mai public o poza ce nu-mi apartine.So,thanks cuscra!\m/

Labirint al unicului

Mai avem putin...Mai avem putin si ne vom adaposti deplin in coconul protector al fibrei dense,calduroase,alinatoare.Avem nevoie de el pentru trup,credem noi,gazda persecutata a constientului si victima muta a viciilor constante.Dar ne-a trecut vreodata prin minte ca avem nevoie de el pentru inima?Si ea poate,stiti,sa inghete,sa crape in linii obscure,sa se sparga precum un glob prea neglijent manuit.Si inima trebuie invelita,si inima trebuie hranita,si inima trebuie iubita... Nu inteleg.Poate e de vina modului meu de a gandi,a exigentelor pe care le am de la viata,a observatiilor pe care incerc sa le fac constant asupra rasei umane.Nu inteleg cum putem sa fim atat de dependenti de ceea ce cred ceilalti despre noi.Atat de slabi psihic suntem incat nu putem sa separam identitatea noastra de cea colectiva.Imi pare rau cand vad un caracter perfect viabil modelat intr-un mod dezgustator dupa o masa omogena,dar complet in contradictie cu adevarata stare generala a entitatii respective.Nu ma atrag "turmele",deoarece ele sunt locul in care se alunga unicitatea,preferandu-se regula "produselor in masa":stil vestimentar,limbaj,fel de a fi,perceptia asupra lumii,etc.Nu pot trai cu gandul ca mai exista cineva care sa ma reprezinte precum o oglinda din carne si vorbe.Nu pot trai cu gandul ca cineva imi soarbe fiecare miscare doar pentru a o reda in viziunea perfectiunii personale.Nu pot trai cu gandul uniformizarii,calau al individualitatii si specialului.Nu pot trai cu gandul ca nu am nimic unic,acel ceva care ma rupe din mare si ma face picatura cu sare amara definitorie.Si,totusi,traiesc.Nu am cum sa ma opresc,deoarece nimeni nu va ramane sa ma astepte.Si,sigur,fiecare ne reprezentam pe sine si pe sine numai-asa am fost invatati sa credem,asa credem,asa vom obliga pe altii,voit sau nu,sa creada.Cat timp va mai dura?Cat timp va mai dainui cuvantul "unul"?Cat timp vom avea tiparul propriu?Ironic e faptul ca,desi ne sustinem glorios teoria,formam mase compacte,cu liant comun,de diverse facturi si "neamuri".E extrem de firesc.Daca,in teorie,am fi individualitati in adevaratul sens al cuvantului,Babel s-ar concretiza-fara liantul mai sus mentionat ne-am duce existenta paranoica,superioara in falsa impresie,total antisocial sistem creat.Crudul(sau nu) real este ca avem nevoie de asemanari si deosebiri pentru a ne putea descoperi in final,prin comparatie,incercari,esecuri.Cam contradictoriu totul,nu?Aparent.Tot ce evoc e puterea launtrica de a ne uni,inalta,evolua prin plusuri si minusuri personale:unul cate unul,unul cate unul,unul cate unul...
Ajuta-ma!M-am ratacit aici,in labirintul acesta fragil,cu iz de vechi si magnolie.E luminat prin porii bratelor de feriga,respira in atingeri galbene si murmura dulceata.Vartejul apei ce curge prin vene trosninde ma ameteste,iar perisorii sculptati parca din ceata pitica ma imbraca.Nu pleca,te rog!Nu pot iesi de aici singura!Lasa-mi macar dara de cafea arsa,macar ea sa ma conduca inapoi spre tine.Nu!Ai plecat si tu...Au plecat si ei,asa cum fac toti...E doar o singura scapare-sa trec prin zidurile lui de cosmaruri si regrete impacata,determinata,cu ochii larg inchisi.Uite!Lumina!Imi zambeste...