Leapsa

Leapsa\:d/.Azi aveam de gand sa abordez un subiect total sumbru si demonic,dar ma pastrez pentru maine.Suspansul e o otrava foarte invioratoare>:).Deci,primind onoarea de la Adriana,ma avant in neant.Ia sa vedem...

Daca eram o luna, as fi fost :Ianuarie

Daca eram o zi a saptamanii, as fi fost:Marti

Daca eram o parte a zilei, as fi fost:Rasaritul

Daca eram un animal marin, as fi fost:Stea-de-mare

Daca eram o virtute, as fi fost:Dragostea

Daca eram o planeta, as fi fost: Neptun

Daca eram un lichid, as fi fost: Cafea:X

Daca eram o piatra, as fi fost:Safir

Daca eram o pasare, as fi fost:Pescarus

Daca eram o planta, as fi fost:Hibiscus

Daca eram un tip de vreme as fi fost:Torida

Daca eram un instrument muzical, as fi fost:Tobe

Daca eram o emotie, as fi fost:Rusinea

Daca eram un cantec, as fi fost:"Roulette"-System of a Down

Daca eram un film, as fi fost:"Vanity Fair''

Daca eram o carte, as fi fost:Jane Eyre"-Charlotte Bronte

Daca eram un personaj de fictiune, as fi fost:Ichabod Crane,"Sleepy Hallow"

Daca eram un oras, as fi fost:Targoviste

Daca eram un gust, as fi fost:Dulce-acrisor

Daca eram o aroma, as fi fost:De piersica

Daca eram o culoare, as fi fost:Galben

Daca eram un material, as fi fost:Matase

Daca eram un cuvant, as fi fost:"Imaginatie"

Daca eram o parte a corpului, as fi fost:Coapse

Daca eram o expresie a fetei, as fi fost:Resemnare

Daca eram o materie de scoala, as fi fost:Limba si literatura romana

Daca eram un personaj de desene animate, as fi fost:"Ice Age":X

Daca eram o forma, as fi fost:Cerc

Daca eram un numar, as fi fost:22:X

Daca eram o haina, as fi fost:O esarfa lunga si vaporoasa


Duc mai departe traditia si predau stafeta Madalinei(The coulour of my soul).:D

Parca s-ar fi deschis un hau imens si,astfel,pamantul lipicios s-ar fi despartit in doua bucati inegale:eu intr-o parte,si restul lumii in cealalta.Intre noi era vapaia posedata a neintelegerii,alimentata de o superioritate inumana din partea lor.A celor multi.Si era atat de frig,si gol,si exasperant locul acela,incat sufletul voia sa se elibereze de colivia carnala si sa evadeze in eter.Dar nu putea.Dar stai!Dar inca e frig.Si tot ce imi doresc e un scop,o cafea,ochii lui...

Sinucidere fictiva

Vedeam tot orasul atat de fragil incat parea ca orice rafala neobrazata ar fi putut sa-l reduca la puzzle-ul incipient.Nu ma simteam regina asupra machetei ireale si adormite-dimpotriva,era si mai adanc sub pamant decat ea,alaturi de viermi si cadavre uscate.Pacat ca nu puteam sa zbor...
Sa o iau de la inceput...Ar reprezenta si asta o optiune.Promitatoare chiar.Dar exista doua mari impedimente:cum si de la care?Cum sa inchid ochii si sa-mi intorc spatele cuptorului care m-a modelat si ars pana in radacinile prezentului? Care e inceputul?Nasterea?Constientul?Primul gand rau,misel,dezonorant?Sa-mi imprim un alt nume,sa-mi fabric alt trecut,sa-mi reneg totul,sa-mi amintesc numai de faptul ca trebuie sa sterg si sa uit?De neconceput.Nu exista crima perfecta-sangele te pateaza permanent,oricat de invizibil ar parea ca este.Si asta ar insemna detasarea-sinucidere.Fictiva,desigur.Nu poti niciodata sa te descrii fara sa reliefezi contributia exteriorului si socializarii,oricat de introvertit ai fi.Si eu am gena asta.De inchistare,adica.Dar consider ca ma influenteaza pana si omul care sta ingrijorat langa mine la trecerea de pietoni,si ultima raza de soare din iunie,si privirea lui fugara.Deci nu am cum sa fug.Nu am unde,mai precis.Raman cu aceeasi denumire,oricat de mult s-ar toci ea in timp prin guri straine,cunoscute,spurcate sau pure.Nu-mi ramane decat maine,desi ieri ma trage disperat de maneca iar azi tanguie neputincios intr-un colt.Viata e,se pare,problema aceea la mate pe care n-am s-o rezolv nicicand...
Floare pulsanda pe ciment puternic.Amintiri vechi pe papirul cu miros de para rascoapta.Cafele tesute din noapte de mai rasfrante pe cearceafuri imaculate.Orhidee arsa de buze crapate pana la sange,pictate in formaldehida,udate de ploi negre.De ce nu se inverseaza niciodata rolurile?!

In lanuri toxice

Mi-e dor sa ma plimb.Fara sens,fara noima,imbracata in raze si cu aerul tare in plamani.Sa nu mai stiu nici macar de mine.Sa contemplu viul in nuante de smarald plapand,cu priviri de bubureze pe brate si papadie dulce in par.Sa-mi fie cerul harta de mare transferata in planuri calme si ilogice,pamantul calauza roditoare si copacii prietenii de care n-am parte.Sa le mangai scoarta cornoasa,atat de umila in fata cruzimii,pe cand o vrabie fragila ar taia prea repede linia orizontului si asa spalacita.Ar putea insemna acela ultimul ei zbor.Poate nu.Sa ma boteze nu o ploaie molcoma de vara.Oh,nu!Sa vina insasi furia furtunii celei mai salbatice,intretinuta de vinul cel mai desfranat al lui Bacchus,sa desfaca de pe pielea mea arsa tot raul,prin rau si spre bine.Sa nu mai simt parazitul acela colcaind frenetic in inima,nutrit de fantasme si iluzii.Imi lipseste sa pot conversa in tihna cu mine insami.Imi...lipsesc.
Muzica.Nectarul vibrant din care-mi fabric eu firul consistent al cotidianului.E o entitate care s-a infiltrat deja in sistem,subminandu-mi orice tentativa de eliberare.E in zadar.Am ajuns sa visez cantece devorate fie ziua,fie noaptea.Mi se tatueaza toate notele acelea psihedelice in rauri de cerneala neagra pe talie,pe glezne,pe buze.Mai ales pe buze.Nu de putine ori m-am trezit mergand pe strada si realizand ca vorbele se nasc automat,fara niciun efort al zamislirii.Si pentru asta primeam ochi arzatori si invinuitori de la fiinte mediocre.Imi pare rau.Pentru ei,nu pentru mine.Muzica e deja ceva toxic,o licoare tulbure in care plutesc toate starile mele volatile.Ea este sita prin care trec imaterialul,il incarnez,fie in zambete carnoase,fie in apa sarata si lina,ca mai apoi sa-l adorm in pulbere fara forma.E drogul meu cel mai de pret.El ma intelege,pana si atunci cand nici eu nu-mi dau rezolvari.Nu ma judeca.Nu ma blameaza.Nu ma osandeste.Ma inalta.Ma seduce.Ma lumineaza.Te rog,Te rog,nu ma rupe de lantul dependentei lui.Ai mila de un muritor...
Nimic.Nu mi-a ramas nimic.Te rapandesti in eter asa cum ai aparut.Nu conteaza miscarile mele.Corect!Totul e pe dos.Parca a fost vreodata ceva logic.Regina pidosnica sa se disipeze in agonie-cat de convenabil!Pana si clopotul cafeniu din cana ciobita s-a spurcat.Sper ca pe partea cealalta lumina nu e inghitita de intuneric.Spre binele tau...

Moarte

Dezbracat.Singur.Dezolat.Sfasiat de gheare cetoase,otravit de lumina fumurie,batjocorit de indiferenta.Statea copacul acela rezemat in radacini cochete si ramuri scheletice pe un camp murdar.Statea suferind patetic,nemangaiat de nicio privire,oricat de fugara sau lasa.Statea ca un martir fara cauza,destinat unui sfarsit jalnic,in umbre de ciori batrane si nori invechiti.L-am vazut.Pentru o clipa nedefinita din viata mea l-am vazut.L-am inteles.Aura galbuie il transfigura si mai bolnavicios,si mai ciudat,si mai searbad,si mai trist.Muribund.Revitalizarea imprejurimilor nu atingea conul sau de existenta.Era tabloul static al disperarii nevorbite.O oglinda.O oglinda care reflecta intregul,inclusiv pe mine.Iar eu nu ma vedeam...

Publicul a aruncat laleaua.Publicul vrea o desirare mai retrasa a tumultului gandirii mele.Publicul trebuie venerat si satisfacut.Publicul a primit:HA!
Pe unde calci tu se cutremura pamantul.Pe unde calci tu se varsa cafeaua si se sparge in aburi grei.Pe unde calci tu vreau sa calc si eu.Pe unde calci tu rasare iedera marina.Pe unde calci tu nu se mai framanta tarana.Pe unde calci tu ramane dara privirilor mele insetate.Pe unde calci tu saruta luna.Uite!O moneda!Are aceeasi lucire platonica...

Miaaau,miaaau;;)

Azi nu ne mai lalaim.Nope.Azi intram direct in "paine".Am inceput cu ceva vreme in urma(cateva zile in urma inseamna pentru mine deja mult:">) o mica incursiune in tulburatorul si extraordinarul proces de enumerare a unor elemente ce-si gasesc adapostiri ferite,speciale in sufletul meu(daca mai am asa ceva...).Imi permit,cu voia "spectatorilor",sa continui teatrul static al cuvintelor intortocheata prin vite invizibil de verzi,poate nu prea ortodoxe,dar negresit concludente.Maestre,muzica!

O poezie care m-a impresionat prin sinceritate,acuratete,simbolism(da,cuvintele au tenta licentioasa,dar mai multe auzi in statia de autobuz dimineata,asa ca rezista putin cu mine):

Ea are aerul plin de ingeri
de aceea respira greu
Pietrele poti sa le-nsangeri
degeaba, cu prezenta ta mereu.
Ea explica, ea are nuante
de galben de dat pe obraz
Poti sa ai, degeaba, gloante
de plumb, in butoiul cu haz
Poftiti la subsol!
Se coboara pe scara de lemn acru
cu pasul din dreapta in gol.
Un crucifix cu mortul sacru
cu ghimpi scade gama-n bemol
Aici totul se schimba
vinul in tuica veche, cartoful in nisip
Cuvintele miriapoade-ti alearga pe limba
masti iti pui, ca pe chip,
peste timbrul de rosu indurerat
cu urme luxoase de melci trandafirii...
Tarfa cea veche-a murit, traiasca vebul incoronat
al tarfei care va fi.

Nichita Stanescu,"Tarfa sofisticata"


Radeti!Hai,radeti!Va acordul privilegiul!Radeti pana nu mai puteti,dar vara asta am devenit dependenta de glumele cu Chuck Norris.Sunt absolut seci majoritatea,dar,concomitent,delicioase.O duzina,va ajunge...(deocamdata>:) )

"De ce doarme Chuck Norris cu lumina aprinsa? Nu pt ca ii e teama de intuneric, ci pt ca intunericului ii e frica de el."

"Chuck Norris joaca ruleta ruseasca cu pistolul plin. Si castiga mereu."

"Cand merge la culcare, Bau-Bau se uita in dulap si sub pat sa nu fie cumva acolo Chuck Norris."

"Chuck Norris poate sa dea foc la furnici cu lupa. Noaptea!"

"Chuck Norris a lovit odata un cal in barba.Descendentii acelui cal se numesc acum girafe."

"Chuck Norris a inghitit odata un borcan de somnifere.L-au facut sa clipeasca."

"Cand era mic, parintii lui Chuck Norris i-au daruit acestuia un ciocan de jucarie. Cu el Chuck Norris a construit ceea ce noi numim azi Stonehenge."

"Toti copii au pijamale cu Superman,dar Superman are pijamale cu Chuck Norris."

"Fantomele sunt de fapt rezultatul faptului ca Chuck Norris omoara oameni mai repede decat poate Moartea sa ii proceseze."

"Chuck Norris poate sa faca apa sa urce la deal."

"Nici Gillette Mach 3 nu-i taie barba lui Chuck Norris."

"Moartea a avut odata o experienta aproape Chuck Norris."


Dulcea nebunie,dulcea dementa...8->

"Nebunul nu este omul care a pierdut ratiunea;nebunul este cel care a pierdut totul,in afara de ratiune"
Gilbert Keith Chesterton

"Nu exista genii adevarate fara un strop de nebunie"
Seneca

"O nevroza este un secret pe care nu stiai ca il ai"
Kenneth Peacock Tynan

"Nebunia iubirii este cea mai mare binacuvantare a Cerurilor!"
Platon

"Nebun e cel ce se-ncrede în blândeţea lupului, sănătatea calului, dragostea odraslei sau jurămintele târfei."
William Shakespeare

Un imn al spiritului ce il nutresc...

Every time that I look in the mirror
All these lines on my face getting clearer
The past is gone
It went by, like dusk to dawn
Isn't that the way
Everybody's got their dues in life to pay

Yeah, I know nobody knows
Where it comes and where it goes
I know it's everybody's sin
You got to lose to know how to win

Half my life
Is in books' written pages
Lived and learned from fools and
From sages
You know it's true
All the things come back to you

Sing with me, sing for the year
Sing for the laugh, sing for the tears
Sing with me, if it's just for today
Maybe tomorrow, the good lord will take you away, yeah

Yeah, sing with me, sing for the year
Sing for the laugh, sing for the tear
Sing with me, if it's just for today
Maybe tomorrow, the good Lord will take you away

Dream On Dream On Dream On
Dream until the dream come true
Dream On Dream On Dream On
Dream until your dream comes true
Dream On Dream On Dream On
Dream On Dream On
Dream On Dream On

Sing with me, sing for the year
Sing for the laugh, sing for the tear
Sing with me, if it's just for today
Maybe tomorrow, the good Lord will take you away
Sing with me, sing for the year
Sing for the laugh, sing for the tear
Sing with me, if it's just for today
Maybe tomorrow, the good Lord will take you away...
Aerosmith,"Dream on"

Am baut atata cafea,incat sunt sigura ca se va infiltra curand,curata,cruda,nediluata,in tot sangele,ca un drog hain ce este.M-am scaldat in marea de voal negru,patat in flori decolorate,cu miros de ani fericiti.Cand nu ma vede nimeni,sunt pisica toarcand prin ochii sticlosi,umezi,suntete de pian adormit in obscur.Am ajuns sa-mi rod oja ciobita,in speranta ca-mi vei apuca mana cu pelicula de otrava rosie.Nu am nevoie de mila.Niciodata nu vreau sa reneg trecutul,oricat de putred s-ar dezgoli spectacolului.Am uitat cum e sa respiri pe deplin.O cusca argintie este totul,si totul este cusca argintie,iar noi bestiile cugetatoare exilate in ea...
P.S.Amintire de boboci.:P(A devenit,se pare,un leitmotiv:D.Sosete cu amprente albastre de mate:X)

"Loc de dat cu capul"

Sunt un om rau.Sau,cel putin,asa mi s-a dat de inteles.Nu neg.Poate exteriorul are o viziune mai clara asupra fiintei mele,imposibil de remarcat,de altfel,din coconul searbad al propriului.Nu ma ascund dupa deget,si nici nu imbrac ipocrizia de a admite vreo tangenta minima a sferei cuvantului "ideal".Nu sunt modesta.Nu sunt transanta.Nu ma subapreciez.Sunt realista.Adevarul e ca mult prea multi invizibili traiesc si parasesc materialul in framantari tulburatoare,fara ca macar o privire sau gand blajin sa le incalzeasca viata martira,dedicata celorlalti in exclusivitate.Sunt mult prea putini in comparatie cu gigantica masa de carne cugetatoare ce rascoleste tarana.Marea mea dizgratie este ca sunt om.Paradoxal,e cea mai mare binecuvantare.Sunt predispusa in mod egal erorii,precum si progresului.E la latitudinea mea calea,si asta ma inspaimanta teribil.Ma dor cuvintele imbibate in cianura,dar nu le pot compensa in surate.Nu.Mi-e frica de faptul ca,eventual,voi ajunge sa cred amaraciunea lor albastruie,si imi voi insusi putreziciunea lor negandita.Poate sunt un om rau.Poate nu.Poate nu sunt nimic.Poate e doar o iluzie.Poate...Poate.
"Loc de dat cu capul".A inceput ca o nazbatie de boboci,dornici sa lase ceva in urma locului unde s-a desfasurat primul lor an cu ochii larg deschisi.Un pix,o mana,mai multe minti-et voila,"monstrul" a luat viata!Ca sa fiu sincera,si eu am adoptat "trend"-ul,dar,fiindca tin la viata mea,l-am materializat sub forma unei coli scrise vizibil in litere sangerii si negre.Si,da!,l-am folosit.L-am tocit.E tembel,recunosc.Admit,chiar.Dar e eliberator.Atunci cand simti o presiune (aparent) prea groteasca si nedreapta,acel mic semn iti face ispititor cu ochiul(imaginar si ipotetic).Este o razbunare cat se poate de miseleasca,inutila,asupra unui inocent,dar macar ofera iluzia detasarii.Faptul ca te dai cu capul de pereti nu inseamna doar ca te dai cu capul de pereti-paravanul ascunde ceva profund,desi nu pare deloc asa la inceput.E modul tau de a comunica exteriorului o capitulare imaginara,un sfarsit de drum fara sfarsit,o refulare a tensiunii,un mecanism de prevenire a nebuniei iminente.Asa cum scria pe placa de la intrarea unui sanatoriu francez:"Nu va speriati!Cei multi sunt afara...".Prea adevarat.Societatea e o casa de nebuni,iar noi pacientii care o alimenteaza.Doctorii au plecat demult,au capitulat.Doctorii...au innebunit!
Mana alba si fluturanda a primaverii caste imi scormone inima.Iluzia s-a spart ca un geam clar in milioane de regrete tainice.Mi-am vazut locul.Mi-am inteles pozitia.Mi-am asumat urmarile.Am ramas fara cafea fabricata din noapte salbatica,in urma tarandu-se doar saculetul cu pori de canepa rugoasa si aer de strain.Ma pitesc sub scaun sa nu-ti intalnesc privirea senina.Rasetele zgomotoase se izbesc de simturi,dar nu reusesc sa le patrunda-zidul e indeajuns fortificat.Tanjesc dupa calmul trupesc.Am trait cu briza in respiratie,focul in palme,si vantul in suflet.Ninge cu fulgi de tremur,zvarcolire,nesomn.Timpul ne joaca pe degete...

Sfarsitul albastru

Sfarsitul lumii,in nuante de albatru dureros si alb intinat.Sfarsitul lumii in vuiete satanice si metal tanguind.Sfarsitul lumii in sarutari murdare de inghet si scuipat dens de picaturi demente.Sfarsitul lumii in pustiu si singuratate.Sfarsitul lumii in bizar si introvertit.Sfarsitul lumii in obscur si neant.Sfarsitul lumii in lacrimi aburinde si pasi tocind asfaltul mortuar.Sfarsitul lumii in glasuri de iele ratacite si copaci posedati,dezbracati,denaturati.Sfarsitul lumii in ganduri nefaste si vorbe nenascute.Sfarsitul lumii in lumea mea...
Nu e bine in niciun fel-nici cand rad,nici cand plang,nici cand vorbesc,nici cand tac,nici cand iubesc,nici cand urasc,nici cand merg,nici cand stau,nici cand traiesc,nici cand mor,nici cand,nici cand.Spunet-mi voi cum e bine?Cum oare sa procedez ca volumul ocupat inutil de trupul meu bolnav in tacere sa nu mai pateze cararea pe unde trec picioarele voastre laptoase?Prin ce stare metafizica as putea sa va multumesc exigentele de regi murdari cu pretentii de zei?Sa-mi acopar chipul,astfel incat hidosenia transfigurarii mele materiale sa nu va produca scarba pe limba veninoasa sau in mintea pacatoasa?Cum sa va fiu pe plac?Voi putea oare sa va fiu pe plac?...Ghiceam raspunsul oricand.In moarte sau in viata,unii nu pot a se resemna in ideea ca toti traim intr-o minima cooperare impusa de bun simt,sau macar instinct.Nu sunt marioneta nimanui.Singurul comandat e spiritul,un amestesc eterogen de rational si sentiment,adesea in cotradictoriu si razboi.Asa e cel mai bine.Metamorfoza perpetua e un foarte bun stimulent,daca nu idealul.Nu exista in vocabularul meu "tipar".Nici "ignoranta".Nici "orbire".Nu incercati sa ma mai modelati.Nu vreau.Si nu o sa puteti.Paharul e mult,mult,mult prea incapator,stiu asta,dar si el are,pana la urma,margini.Nu tac la infinit.Desi asa ar fi cel mai bine.Am si eu otrava,doar ca sigiliul meu e bine sudat in suferinta ca sa o mai lase sa evadeze.Melodramatic?Posibil.Viata nu sta doar in coji si aparente,mai are(inca!) pulpa moale de uman.Pulsand,pulsand,pulsand.Auzi?Asa se izbesc gandurile tale de pereti.Elibereaza-le,fa abstractie de generalul umil si malefic,nu te mai ascunde in propria cochilie.O sa doara,dar o sa merite...
Peste albastru.Nu are sange albastru.Doar peste albastru.Liber in cusca lui.Fara judecata in iscusinta ciclului nesfarsit de mecanisme motrice.Neputincios in nefasta existenta limitata.Incapabil de a se desprinde de inconjuratorul tiran.Mort in latenta vie,precum e viu in moartea dinamica.Rece.Lucios.Alunecos.O unealta dispensabila.Hrana.Nimic.Doamne,sunt eu oare un peste albastru?!....
"Si daca Dumnezeu va vrea,te voi iubi si mai tare in moarte..."
(Imi cer anticipat mii de scuze daca nu am reprodus corect citatul,dar e o reminiscenta ce mocneste printre suspine in fata ochilor mei inchisi de ceva vreme.As aprecia o indicatie care sa ma duca pe drumul real al sursei.Multumesc. :D)

Mi-e frica...

Nu mai suport.Timpul trece pe langa mine,prin mine,peste tot ce constientizez,rupe,sfarama,construieste,glorifica,denigreaza,lumineaza,intuneca,vuieste nebun.Modifica.Transforma.Recicleaza.Mi-e frica de mine,mi-e frica de voi,mi-e frica de el.Stau neputincioasa in mocirla,iar timpul o rascoleste in fulgi de foc,tipete,superficial.Timpul nu ma spala,dimpotriva,ma face murdara,urata,ciudata.Nu pot sa rad,ca-i dau satisfactia necesara cotropirii.Nu pot sa plang,ca-i injectez puteri nebanuite.Nu pot sa am echilibru,caci as pieri in neant,invizibila.Ce pot sa fac?E ca un film prost,in care toate trec,trec,trec,trec cu viteza luminii,iar eu am picioarele infipte in cimentul scarilor de la intrare.Vreau ciocanul eliberator,vreau linistea calmului,vreau sa ma lasati sa traiesc...
L-am ingropat.Metaforic.Ipotetic.Amagitor.Am imprastiat boabele abia arse si strivite in praf de ochi negri pe masa alba,cu vopsea scorojita,am scris numele acela chinuitor cu litere mari,vizibile poate si din cer,am privit tabloul texturat o vreme,mi-am indreptat umerii aplecati de poverile tuturor,si cu mainile insangerate am creat o ploaie uscata de farame aromate,in dreapta si in stanga.Carare.Cararea decisiva.L-am lasat in ambele parti,caci drumul meu e granita,fara compromis.M-am urcat desculta pe patul mortuar,si am privit pe geam.Rasarise soarele.Speram sa nu mai vina vreodata norii.Resipram intaia oara aer clar.Mi-am pus mana pe piept.Inca batea,inca batea.Ma miram...

Soc!

Franturi de regret pictate pe inima.Lichid murdar al criticii sapand in carne.Gheara subestimarii incrustata pe coastele albe.Praf de sange uscat pe sani,pe gat,pe umeri.Fibre smulse ale bluzei de naivitate.Ceata stravezie a disperarii mustind in incapere.Panze straine tesand tavanul.Urme de nimic pe cer.Asa murise inceputul....
Simt ca am pus un titlu in genul unui anume post de televiziune(manastire-ntr-un picio,ghici,ciuperca,ce e?)Oare Te Vezi?.Trebuia altul.Poate e prea viclean,strategic amplasat,special ales a atata curiozitatea celui de dupa monitor. De parca m-a impiedicat vreodata asta pe mine!Socul este dat de doua mari dezvaluiri vizuale:proba 1,dragostea mea "eterna si nemuritoare",catelul Petrica(alias,ocazional,Petrelu') ,si proba 2,Spufff...fff...f.Probabil deja radeti in hohote,dar incercati sa va adunati frumos de sub birou si sa priviti dincolo de superficial.Nu v-ar placea un prieten mai mult decat sincer spiritual,incapabil de a va contrazice,pufos,tatuat cu mereu cu un zambet subil pe bot,relaxat,fara probleme in amor de eliberat si rezolvat,iute la pas(labute,ma rog),cu ochi precum doi pumni de apa clara neagra,ca si cum toti carbunii vietii s-ar fi lichefiat in acele globuri curioase?Sau o masina a timpului in miniatura,pe deasupra si verde,capabila sa va duca instantaneu in sanctuarul copilariei,pe plaiuri de echilibru suprem,sentimente crude,proaspete,amintiri cu iz de jucarie,gust de dulciuri ieftine si lipicioase,miros de gradinita,atingere de ploi zburdalnice,imagine unitara a aproape perfectului?Daca raspundeti nu,inseamna ca,poate,pustiul din voi,din mijlocul sufletului vostru,incepe sa creasca.Si asta e de rau.Lumea exterioara ne obliga oricum sa devenim roboti muritori.De ce sa o lasam sa ne fure embrionul simplului?Chiar vrem sa pierdem sclipirea aceea atat de intensa,coplesitoare,in nuante de anotimpuri adevarate si zambete pure?Eu NU vreau.Reinviati armata Spartei impotriva mea,oricum nu voi renega istoria care ma va influenta pana la moarte.Nu sunt copilaroasa.Sunt doar o fata,un om care nu vrea sa uite,indiferent de natura ce si-o asuma evenimentele.Prin nebunescul si haiosul reminiscentelor reincarnate eliberez acea doza de totura cotidiana,altfel riscand sa ma dezmembrez.Si la propriu,si la figurat.Nu voiesc a ingropa o anexa a vietii mele in amintiri sigilate decis,indiferent de cate voci ma incoltesc hain,superior,"intelept".Sac! >:P
Niciodata nu a fost patura aceea mai rece.Aveam rimel diluat pe urechi,pe obraji,pe piept.Aveam rimel diluat in frimituri de gri in ochi,iar apa il subtia in valuri,valuri.Patrunsese rimelul diluat in totii porii fiintei mele,ca o iedera fantomatica a consecintelor.Unde de rece ma cutremurau.Mi se udasera carliontii turtiti,pulsul accelera,suflul pierea.Cafeaua suferea cu mine,pe parchetul bolnavicios,emanand miros de foc potolit si rimel diluat.Renuntasem la drog.Intrasem in sevraj.Durea.Capitulasem.Just like that...

Menta din cada cu ani

Ochi de menta.Respiratie de menta.Aer de menta.Suflet cu aroma si oglindiri de menta.Totul era progenitura tremuratoare a acestei creaturi aerate-un umar gol,rotund,si rece,cu alunite de frunze fugare,iar pori din picaturi dolofane.Vuietul raspandea savoare de uscat cu totul nou,ca un val de fecioara temporara.Cuvintele se izbeau de particule,apoi tipau in eter,spre a se refugia in eter.Mancam pizza si ne indepartam de lume pe pietre tatuate cu istorie.Ne descopeream.Ne redescopeream.Ma intelegeam.Nu constientizam prin ratiune,ci prin simturi-alerte,deschise,intense.Rontaiam fantasmele trecutului in priviri fixe si pierdute,pe cand otrava prezentului se perinda nerusinata in fata mea in pasi neganditi.Viitorul il crosetam noi,chiar acolo,in mutul concentrarii.Din fum de menta...
Baia.Pe langa rolul igienic si absolut necesar,ea poate fi privita si ca o purificare a interiorului,o spargere benefica in mii de straturi labile ale negativului.Presupun ca tuturor ne place sa intram in cada atunci cand nu este inca plina si sa simtim cum acel flux ne inghite.Sau,daca nu,macar sa scoatem ceva cel putin benefic din umbra eliberarii provocate de masa calda si lichida.Eu,de exemplu,nu de putine ori era sa adorm acolo-ma detasasem atat de mult de tot ceea ce ar putea produce reactii in trup si spirit,incat nu reprezentam decat un echilibru de rasuflari lesinate,carne latenta,sange domolit.Dar cati am sta in coconul acela decupat pana cand toata apa s-ar scurge?Sa siluiasca si sa-si atrbibuie pe veci angoasa,durerea,pacatul,dorinta,uratul,raul,demonicul,si multe alte putregaiuri omenesti ce ne pangaresc?Sa ne simtim cu adevarat goi,ca niste scobituri de copac roase de termite in mijlocul uraganului?Sa ne panicam,perspectiva sfarsitului descoperindu-se astfel in nuante de albastru-clar,gri murdar,alb patat,rosu violent?O sa incerc intr-o noapte,sa imbuteliez apoi impactul in cuvinte fragile de lut.
''La multi ani!''.Iata o structura cat se poate de banala,terna,demna de compatimire.Si cand e spusa in substratul convingerii si dorintei profunde pare extrem de seaca,ce sa mai spun de lejeritatea raspunsului mecanic.A imbatrani e cu dus si intors-desi cimentezi un anumit grad de intelepciune si ridici constant corinele fumului inecacios orbitor,realizezi ca ai mai pierdut un an din manunchiul tau,si numai al tau.S-a pititi acum in memorii,spre a nu mai reinvia firesc in veci.L-ai avut,inca e al tau,dar,in mod straniu,s-a alienat de tine ca un necunoscut-ca si cum ai pierde o scama in propriul buzunar.E acolo,dar nu e.Mi-e frica sa cresc.Mi-e frica ca ma voi pierde prin nou,prin ceea ce voi deveni sau nu.Mi-e teama de lumea palpabila,atat de directa si necrutatoare cu cei ca mine,ce se hranesc in placenta reveriei si imaterialului.Mi-e groaza ca nu voi avea un scop,un drum de parcurs,un suflet impacat la sfarsit de clepsidra.Sunt terifiata de rapiditatea trecerii secundelor,minutelor,orelor,zilelor,saptamanilor,lunilor,anilor.Parca singurul lucru ce imi ramane in cap la sfarsitul zilei e insusi momentul cand pun capul pe perna,in asteptarea unui nou inceput-cercul in care-mi ametesc puterea,camera in care-mi savurez nebunia,tarcul in care-mi ingradesc libertatea.Timpul trece pe langa mine ca un val,ma uda,ma priveaza de substanta,dar niciodata nu ma spala.Nu mai cred in "La multi ani!".Plang la capataiul cearceafului ingalbenit pe care sta brodat "Unde-s anii?"...
Renunt.Sunt prea obosita.Nu pot sa mai iubesc fantome.Nu pot sa mai inchin altare lanurilor de grau inmiresmate cu indiferenta.Nu pot sa ma mai consum luminii artificiale a ochilor tai in sange de cer senin.Nu pot sa mai ma dedic vidului.Nu pot sa ma mai amagesc prin cafele tari cu gust de lacrimi vechi.Nu pot sa mai ignor viata.Nu pot sa-mi mai torturez trupul.Nu pot sa mai cos rani supurande de confuzie,deschise de speranta si cangrene ale linistii.Nu mai pot sa continui.Am plecat.Cheia o las sub pres,asa cum am lasat-o mereu.De ridicat nu am sa o mai ridic-fibra va deveni mormantul ei,ca si al tuturor chinurilor mele ilogice.Adio!

Caietul rupt din mare

Spuffffffffffff...ffff...fff.F.E un vechi prieten.Verde,lipicios,cam dezmembrat,dar adorabil in orice context."Spu" cu multi de "f" e un yoyo din plastic,elastic,fantastic.(this sounds weird,but whatever).El este simbolul verii daramate de timp,vara-mi cea mai draga de pana acum(asa sunt toate,pana cand viitoarele le detroneaza).Nu-mi apartine(Iona il tine strans la piept, in noptile racoroase presupun =P~:)) ),dar tot il pretuiesc.Mi-e dor de Spuffff.Vreau imbratisarea lui gelatinoasa.
P.S .Poza "subiectului" o pun alta data.Va mai tin in susupans o vreme. :P
Iar nu ma simt apta sa delirez.:| Asa ca am rascolit prin maruntaiele obiectului cu multe fire pe care il posed(adica PC),si am dat de un apendice(scuze de cuvant Adriana,altul nu am) consistent.E un fragment din sufletul meu si,oricare forma ar fi avut el in ipoteza,acum e neregulat.Istoria -am fost la mare in septembrie,unde m-am ales cu cele mai dureroase arsuri pe nas si buze din cate am avut in vecii,vecilor,amin!,am baut cafea presarata cu stropi amarui intr-un colt de viata ireal,am vorbit atat de putin incat mi s-a parut feeric.A fost o saptamana in care nu a contat decat prezentul,desi trecutul se tinea hain de picioare iar viitorul tanjind de maini.Am existat doar pentru mine,si pentru mine in exclusivitate.Si am nascut inca un amalgam de litere cenusii in umbra....
"Caietul rupt din mare
Un rasarit cenusiu,lipsit de orice urma sangerie a luminii atat de dorite si de asteptate.Nisipul cugeta umed,static,si brazdat alocuri de urmele pescarusilor,oamenilor,chistoacelor de tigari.Apa marii clipocea bland,limpede precum o lacrima de prunc.In aceasta vasta liniste, asupra careia parea ca se facuse un pact,doar un val plictisit rascolea malul ce-si intindea in sincron firele de scoici batrane.Vaporase micute patinau lin pe linia orizontului,metalice,si unduitoare.Luna transparenta parea stingherita in imensitatea albastra a cerului,textura si densitatea alba parasind-o si lipsind-o de puteri la radacinile unei noi zile.
Adierea apasatoare ii cutremura firele carliontate si maronii,dezvaluindu-i irizatiile de rosu aprins,salbatic.Faldurile de culoarea penelor tinere se ascundeau timide sub nisipul ud,cutate,pacatoase.Privirea i se mula din ce in ce mai profund pe directia vaporaselor,mai pierduta si,totodata,mai concentrata ca oricand.Brusc,pixul si caietul ce forfotisera necontenit pe genunchii ei pana acum cateva minute pierdusera orice urma de interes.Le lasa sa curga incet in spatele ei,pictate adanc de amintiri,lacrimi,cafea.Modela podeaua naturii cu talpile-i micute,intalnind in curand pasii lichizi a-I reginei de smarald.Intr-un ritm calculat,aceasta ii imbratisa cu vine reci si carnoase gleznele,genunchii,talia,sanii.Rezistand cu greu tremurului,incerca si reusi sa faca pluta;astfel,materialul ud ii devenea o a doua piele,insa una care dansa sub ea in bataia scutului cu pesti alunecosi,parul capata forma unei caracatite ireale de foc stins cu praf de noapte dura,iar mainile se unduiau fluid in laterale,creand, la randul lor,odrasle fragile de valuri.Magia nascuta de vajaitul apei in urechi o hipnotiza,alinandu-i sufletul pe interior,aerul tare ii magaia plamanii in atingeri sarate,sarutul pervers al soarelui matinal pe buzele crapate incuranjand-o mut;decizia pe care o luase era intr-adevar singura ei mantuire…
Impersonal.Asa i se parea nisipul.O entitate de sine statatoare,cu molecule reci si fibroase,cauzatoare de bataturi.Invatase sa-si comande mintea a absorbi si amplifica precum o lupa se cele mai nesemnificative detalii,spre a le exclude categoric pe cele vitale,dar provocatoare de anxietate.Calca descult pe podeaua usor modelabila,blestemand in surdina senzatia de vechi pe care i-o trezea in mod particular acel rasarit de august.Apa imortala ii rastalmacea in secret fiecare gand si ii facea fiecare muschi incordat sa vibreze la chemarea ei.Scuipa in directia marii,intalnind doar pentru o secunda discul de hartie de orez ce se cocotase precum un biscuite mandru pe bolta cereasca.
Parul scurt si drept se tanguia precum o sepie sub influenta marelui vant,acoperind trecator pierce-ul din urechea stanga.Ochii erau carne de apa albastra,goi si invloburati ca insasi nascatoarea lor.Peste buzele rosii se rostogoleau cocoloase de fum argintiu,impiedicandu-se in briza.Pantalonii lungi isi purtau zdrentuiti tivul si inaintau alene.Calcand pe chistocul inca rosu,un fior de foc ii trezi si ascuti fiecare simt.Brusc,putea vedea mai clar peisajul sumbru dinaintea-i,putea mirosi mai bine algele putrede,putea simti mai bine dansul lasciv al picaturilor simetrice pe incheieturi,putea gusta mai bine densitatea aerului,putea auzi mai bine o chemare tainica si muta.In aceasta transa constient indusa reusi totusi a deslusi ceva pe jos.Ce era?Un caiet.Pe cand se apleca sa-l observe mai bine,vantul neastamparat ii dezvalui prea curand secretul:randuri,pagini intregi cu aceeasi structura,pe cat de simpla,pe atat de pasional si dureos spusa de atatea guri arse de un soare trimfator.Si scrisul...Cu inflorituri delicate,inclinat ca o margareta inconjurata de fan greu,abia vizibil,de parca ar fi gost fost anemic...Era unic.
Toate maruntisurile menite a-i distrage atentia zburara ca niste naluci alungate.Mintea si trupul lui aveau acum un singur sens si scop:in ochi vedea acum o singura silueta,silueta ce trebuia transpusa realitatii.Cautand frenetic,observa o pata galbuie in vastul bleumarin neimblamzit.Pentru o singura secunda in toata viata sa,inima inceta sa-i mai bata.Ar fi sorbit toata apa numai sa ajunga mai repede la ea;neputand face asta,duse o lupta titanica impotriva valurilor,curetilor,propriei constiinte.Imaginea siluetei materiale acum pe mal era deznodamantul dulce-amar al unor cinci minute ce se prezentau ca viata cosmarului suprem adus realitatii.Vazand-o asa,inima sa mai sari o bataie.Cum sa nu mai auda clinchetul uneori chiar enervant al glasului ei de spiridus naiv?Cum sa nu-i mai simta pielea ca un puf de piersica rascoapta?Cum sa nu se mai piarda in ochii care ii persecutau suav pana si ratiunea?O lume fara ea ar fi insemnat o lume in care luna refuza sa creeze fluxul si refluxul.Iar asta era cu adevarat de neconceput!
Adunandu-si ultimele surse mentale,incepu a-i masa sistematic pieptul.Buzele acelea inghetate nu semanau deloc cu rozele carnoase si moi ce-l dezmierdau chiar si certandu-l.Pur si simplu, nu!Apasa,apasa,apasa,fagaduindu-si ca-i va reda viata cu pretul propriei.Gustul lasat de meduzele lipsite de suflu il devasta,dar nu il descurajau,lacrimile fierbinti brazdate pe fata amintind constant de scopul suprem.Dupa cateva momente,o palma ce se dorea a fi severa,dar care nu avu vointa si energia de a fi decat o mangaiere mai dura,ii cresta orizontal obrazul drept neras de o zi.
-Nenorocitule....
-Ce?!
-Esti un nenorocit...Cateva fire de apa sarata i se prelinsera din gura fetei,pe cand se ghemuia si tusea zgomotos.Ti-am mai spus de nenumarate ori sa te lasi de blestematele acelea de tigari,dar tu nu!Ai o placere morbida sa ma scoti din sarite,sa stii!
Nici cea mai pura,luminoasa faclie nu i-ar fi putut deschide chipul tanarului asa cum o facusera acele cateva cuvinte de dojana chinuite.Fara a mai tine cont de orice altceva,o acoperi cu un ocean de sarutari patimase pe frunte, pe par, pe urechi, insistand in special pe buzele ce-si recapatasera incet culoarea nerusinata de bujori mandri.Nu mai conta ce o impinsese sa faca asta,caci el isi jurase atunci si acolo ca ea nu va mai avea in veci motive sa repete actul acela de nementionat.
Undeva in larg,manuit gentil de valuri leganate,un caiet ud se clatina dupa ritmul dirijorului marin,dezvelindu-si gol paginile manjite peste tot de sange albastru:”Te iubesc,te iubesc,te iubesc...” "
Poate nu o sa realizezi nicicand ca eu,totusi,exist.What the deuce!Sper ca toate bucatile de hartie pe care le atingi sa nasca firisoare de sange cald si gustos intre degetele tale.Nu mai bate vantul cum batea odata.M-am imbracat din nou in ceata pufoasa...

Cant in numele nimicului

Hmmm..mm...m...Il cunosti.E soundtrack-ul cotidianului tau personal.Cantecul ce iti invadeaza fiecare celula,fiecare simt,fiecare gand,facandu-te sa-l retraiesti pana la epuizare.Poate fi unul,pot fi mai multe,schimbatoare sau neclintite-nu conteaza.E butonul ce, odata apasat,declanseaza avalansa aceea de sentimente adanci,neintalnite in alt mod,ca o febra extaziata a spiritului.E involuntar,repetitiv,ireal.Mintea ta devine portativul spongios in care voci si note se strecoara tiptil,neanuntat,apoi se tin cu dintii de ultimele urme ale rationalului,spre a nu parasi entitatea.Nu are leac.E boala fara leac.E o boala atat de minunata si inaltatoare,incat sper sa nu ma vindec niciodata de ea.Sa nu fie latenta,dimpotriva,sa ma cotropeasca in gloria vitalitatii ei,pana cand in urechi nu va mai ramane decat ecoul a ceea ce am fost demult,candva.Sa fie pretentioasa,nemiloasa,impunatoare,neobosita.Sa ma faca sclav al drogului ei alinator,dependenta de seringa melodioasa,tremuratoare si suspinanda zaharului de acorduri unice.Vreau sa mor in aroma izbiturilor uneori ingeresti,uneori diavolesti,mereu dominante a inimii...
Vorbesc prea mult.Stiu.Vorbesc prea tare.Stiu.Vorbesc prea pasional.Stiu!Hai sa nu mai vorbesc,macar azi.Sa-i las pe altii sa vorbeasca pentru mine,in numele meu,in numele a ceea ce ma face cine sunt.Fragmente din mine,integrate constiintei,linii de cuprins ale complicatei mele gandiri.Hai!Descopera-ma...

"Plutea o respiratie de faguri calzi.Intreaga noapte nu era decat aroma unei auriri de vara.Lumina lunii dadea culoare de miere veche unui parfum nou.Si intrebarea cerului era boltirea unui tei inflorit peste cei pamanteni.Fiecare tei nu era decat un glas in marele cor.Cadeau stele.Cadeau flori.Tot blond.TOT ceresc.Respiratia avea polen,ca albinele"

Ionel Teodoreanu, "Lorelei"


"Don Juan:Exista doar patru intrebari esentiale in viata,Don Octavio.
-Ce este sacru?
-Din ce este plamadit sufletul?
-Pentru ce merita sa traiesti?
-Pentru ce merita sa mori?
Raspunsul este acelasi pentru toate:DRAGOSTEA."

"Don Juan de Marco",1995


”Dormeau adânc sicriele de plumb,
Şi flori de plumb şi funerar veştmânt -
Stam singur în cavou… şi era vânt…
Şi scârţâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig -
Stam singur lângă mort… şi era frig…
Şi-i atârnau aripile de plumb.”

George Bacovia,"Plumb"



"I have a problem that I cannot explain,
I have no reason why it should have been so plain,
I have no questions but I sure have excuse,
I lack the reason why I should be so confused,

I know, how I feel when I'm around you,
I don't know, how I feel when I'm around you,
Around you,

Left a message but it ain't a bit of use,
I have some pictures, the wild might be the deuce,
Today you saw, you saw me, you explained,
Playing the show when running down the plane,

I know, how I feel when I'm around you,
I don't know, how I feel when I'm around you,
I know, how I feel when I'm around you,
I don't know, how I feel when I'm around you,
Around you, Around you, Around you..."
System of a Down,"Roulette"

Poti sa spui "Buna!".Am dat focul tuturor amintirilor imaginare pe care le-am construit singura-amarate,reci,infrigurate,au murit in chinuri sadice.Astazi am vazut pentru prima oara cu adevarat frunzele cazand-si nu in natura,in trup.In trupuri.In trupul meu.Plansul va porni razboiul final impotriva mea-ori pierd,ori pierd.Privind trunchiurile cafenii,am inteles ca unele lucruri nu-mi sunt menite.Desi inca sper,nu ma insel.EA nu imi va apartine nicicand.Lama argintie reflecta un soare injunghiat,apus.Pe drum intinam cadavre de apa in pasi tarati.Nitroglicerina trepida pe muchiile nervilor subreziti,placere cruda a iminentului dezastru.Am vazut suflete eliberate,chinuite,goale.Nu mai simt gustul pregnant al vietii-e o urma fada si amara acum.Caruselul inimii imi provoaca scarba fata de indiferenta prosteasca,dorinta mediocrului,multumirea putinului si taisul necugetatului.Nu-mi mai simt sentimentele.Geamurile aburesc in sange alb.Curma-mi suferinta!Te rog...