Amorul rosu inghetat 4

"-Camelia,nu,nu vreau sa-i recit postasului o poezie despre scrisori!Camelia,nu vreau sa mananc ursuletii din jeleu multicolor!Camelia,nu,nu vreau sa ma duc la joaca,se vor purta urat cu mine!Camelia,nu vreau sa fiu "normala"!Camelia,NUUU!..."
Culoarul era negru,tern,morbid.Nesfarsirea lui devenea sufocanta,peretii se aplecau spre a o ingloba pe creatura aceea insignifianta ce ii strabatea,fluxul lacrimilor se cicatriza arzator pe obraji.Sentimentul ce-i domina secundele era unul de abandon absolut-lumea intreaga se golise de orice alta respiratie, in afara de una...In afara de a ei...Inima se stafidea in interiorul pieptului involburat,iar sangele ii trimitea turturi violenti inspre vene:nu se mai termina cosmarul,nu mai inceta tortura,nu i se mai dezgolea raspunsul...
-Camelia,scoate-ma de aici,nu mai vreau!Nu sunt un om rau,te rog ia-ma de aici!Camelia...Nu vreau sa mor...Camelia...
Tremurul o impiedica sa mai articuleze.Mainile devenisera corzi de chitara posedata.Ochii se pierdura sub pelicula stravezie si umeda.Osandita...Si,ca de nicaieri,un hau i se tari pana pe sub picioare si o transforma in mireasa lui intunecata.
-Aaaa!Eva se ridica,fiind impinsa de un arc invizibil capsat de tricoul maroniu.Prima imagine?Adam stand in picioare,deasupra ei,cu o vaza galbena in maini,si cu telefonul ei cel prafuit intre umar si urechea stanga.
-Uhmmm,nu cred ca apa o sa mai fie necesara...Pai,s-a trezit singura,si cred ca nu-i nimic prea grav.M-am speriat,normal,dar acum totul e bine.Imi pare rau ca te-am deranjat,Camelia,o sa te sune ea peste 10 minute.Pa!
Pupilele fetei dilatasera la maxim,felina infricosata de prada si destin.Creatura rosie se zburlise,dar nu-si cedase intensitatea focului nimanui.Il tintise cu o intrebare clara pe gura inca zvacnind:
-CE S-A INTAMPLAT?!
-Ai cam...lesinat!
Rasul lui izvorase senin si natural,ca un gand inocent
-Si asta e amuzant?!
-Amuzanta e scena pe care o pictam noi acum!Adica,uite-te si tu!Bine ca sunt perdelele trase si murdare,ca altfel ne-am fi vazut maine in ziar,cu siguranta.
-Multumesc pentru faptul ca-mi amintesti de gradul de curatenie al locuintei mele,apreciez.
Draga de ea,i se metamorfozase sufletul in cel de copil si postura il acompania sincronizat:maini incrucisate,privire patrunzatoare,buze lipite,intinse,determinate.
-Apropo,daca binevoiesti sa ma lamuresti,ce cauti cu vaza aia deasupra capului meu?!
Isi lipi si mai mult gleznele tari de soldurile Evei,si senzatia capatase iz de electrocutare pentru ambele parti.
-Am vazut ca nu reactionezi deloc,asa ca am sunat-o pe sora ta,sa-i cer un sfat.
-Doamne,ia-ma!
Tanara isi lua fruntea in palme,resemnata.
-Adam,ca sa stii si tu,de acum inainte,de cate ori se intampla ceva de genul,mai intai suni la 112,sau NASA,sau Papa!Niciodata,si pun accent puternic pe NICIODATA,nu o suni pe Camelia!Intelegi?!
-Inteleeeg...cred.
Cate zambete demonice mai avea ascunse sub maneca?Interminabil sir,interminabil...
-Si sora mea te-a sfatuit sa-mi dai in cap cu aia?si facu un mic semn spre pata de soare suspendata.
-Nu,nu,stai linistita,esti in siguranta.Mi-a spus sa-ti dau cu putina apa pe fata sa-ti revii.
-Adam,acolo incap cam 2litri-e destul de putin,ce crezi?
-Exagerezi!si,terminand fraza,scoase limba la ea.
-Ah!(asa suna indignarea Evei)Te comporti infantil!Da-te la o parte,sunt bine acum.
In realitate,camera vazuta din picioare se invartea subtil cu ea,iar bratul lui ii deveni astfel momentan sprijin.
-Nu esti bine.
-Ba sunt bine!
Ridica barbia si dadu peste margelele de menta:toata energia trupului ei de 22 de ani se scurse instantaneu prin podea,precum un val din matase grea.
-Ba nu esti bine,recunoaste!
Incerca sa o conduca spre canapea,dar ea se impotrivi.
-Acum tu te comporti infantil!
-Sunt bine,lasa-ma!
Adam o impinse gentil,dar suficient jos. Trupul cazu lejer, modeland buretele mobilei.Se vedea expresia lui mutilata de o masca a furiei.
-Si atunci de ce ai reactionat asa cand ti-am spus ce ti-am spus?!
Deci chiar se razvratea duhul meschin captiv in cusca de inger,era posibil...
Sirurile de apa sarata isi incepura drumul fara intoarcere din coliba ochilor tinerei.Deznadajduita,vulnerabila,umilita.Haul trebuia sa i se deschida acum,nu in obscurul neintentionat.Adam se aseza pe masa,avand chipul Evei aliniat perfect cu al sau.Conexiunea globurilor de frunze frante aproape tangibila se nascuse.Confesiunea veni cu mantie de salvator:
-Adam,e simplu:pentru ca mie nu mi-a spus niciun barbat niciodata "Te iubesc!"...
Cateva clipe se scursera si nimic nu se schimba:linistea ingropase ecoul ultimelor clinchete,lumina incepea sa se retraga spre alte colturi ale lui Decembrie,vaza galbena era stinghera in mijlocul camerei.
Peste Adam trecuse un curent mai puternic decat orice alt cataclism.O saruta pe frunte,se ridica fulgerator si tranti usa in urma lui.
-Cred ca e un blestem...
Eva lasa capul pe spate,si isi intinse bratele ca si cum ar fi zburat.
-"This is the story of my life...",se raspandeau sunetele din gura ei inrosita.Gata!si sari dreapta.Nu-mi mai plang de mila,nu rezolv nimic!
Isi scoase tricoul si incerca sa se indrepte spre masa din bucatarie,unde trona o sticla cu tequila.Ceva imaginar ii spuse insa sa se uite inapoi spre canapea.Mainile ii acoperira buzele,iar printre degete sopti:
-Pistolul...
Pe el abia se zareau doua puncte rosii,doi nasturi microscopici in relief.
Soneria telefonului o facu sa scoata un tipat ascutit.
-Alo!DA,Camelia,sunt bine,nu trebuie sa te ingrijorezi!De ce,n-am nimic!Nu,nu tremur,de ce ti-ai inchipui asta?Halucinezi,vocea mea nu are nimic.A...a plecat,avea ceva de rezolvat(in Iad,presupun...)Uite,o sa ti se para ciudat,insa sa stii ca te iubesc enorm,niciodata sa nu uiti asta,ok?Nu-i nimic,nu m-am lovit la cap,de cate ori trebuie sa repet?!Trebuie sa ies pana in oras,te las(sper ca nu de tot).La revedere...
Arunca pe ea un pulover verde,paltonul,un fular in dungi fistichii,baga arma in rucsac si incuie usa in urma.Inainte sa plece,mai arunca o privire prin vizor inauntru.
-Daca nu ma mai intorc,macar sa stiu ca mi-am mai privit o ultima data viata in ochi...Si ce viata jalnica!
Fulgii coborau,coborau,coborau in tandem cu Eva scarile.Telefonul o zgudui sonor din buzunar.Pe ecran scria mare "Adam".Cum era posibil?De unde avea numarul ei?
-Alo!
-Te astept jos,trebuie sa vorbim.
-Vin.
Porumbeii pazeau ferestrele mari,grilajul invechit,sufletele.
-Am...facut ceva rau.
Eva suspina adanc.
-In 2 minute sunt acolo.
-Imi pare rau...
-Stiu...
-Totusi,ma simt onorat ca am fost eu primul.
-Adam,taci!
Inchise.Se opri o secunda sa admire pasarile.
-Voi aveti totul,aveti libertate,putere,dulce automatism.Eu?Nimic...
Scarile pareau fara sfarsit.
-"These are the lies a have created.."
Nimeni,nimeni,nimeni...
"