Asteptam astazi pe cineva sa mergem la teatru si,incoltita din toate unghiurile si partile de un frig demonic,rupt din inima unui comar sadic,mi-am indrepat privirea catre drumul brodat de gropi si zapada terfelita prin noroi pustiu.Acolo,zacand intr-o aura de neputinta crunta,dormea etern un porumbel.Si atunci am realizat...
...am realizat ca zborul lui inmiresmat de libertate si vazduh fusese redus ireversibil la pene intinate,reci,ude pe un asfalt neprimitor.Am realizat ca trupul acela imbratisat de aerul armonios al verii si sarutat lacom de razele diminetii de mai se daruia involuntar pamantului acoperit de straturi violente.Am realizat ca ochii ageri in care se reflecta o lume ideal simplificata nu aveau sa-si mai ridice vreodata cortina plumburie a pleoapelor.Am realizat ca mersul nostim ce-l etala mandru in timp ce se legana cautand floricele de porumb si frimituri prin parc trecuse brusc pe pergamentul ingalbenit al amintirilor volatile.Am realizat ca sangele ce odata hranea o fiinta docila,a lumii fara notiunea lanturilor si a urii alimenta acum niste crapaturi insipide dintr-un oras in coma.Am realizat ca pana si nevinovatii mor.
Uneori,ma simt ca un porumbel calcat de masina destinului...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu