De dupa perdeaua de smoala sclipeau doua prevestiri intense,clipind des si cu inteles...Incercai sa te detasezi de tot si de toate,pana chiar si de tine insuti si,oricat incercai,nu reuseai decat sa-ti amintesti constant,clipa dupa clipa agonizanta,cat de efemer si vulnerabil esti.Disperarea nu-ti aducea drept solutie decat un hau mult mai rece,iar trufia o doza ipocrita de venin in plus.
Filtrul de sticla pictata imbodobea raze matinale cu nuante de calm sufocant,iar aerul mocnea in rasuflari de gheata.Amalgamul vocilor isi urma ascensiunea divina si reusea sa patrunda prin fisurile coastelor,spre a se izbi de inima si a-i sparge peretii meschini de protectie infantila.Nu tinteau catre simtul evident,caci el doar spurca un mesaj ce trecea doar pasager prin gara mintii.Ploua,desi nimeni nu vedea asta.Si ploua in sus,in ciuda tuturor legilor firesti.Ploua cu boabe mari,incandescente,limpezi de rugaminti,cainta,suflet,speranta,lacrimi,durere,multumire,dorinta.Trebuia sa te prabusesti,sa cazi in genunchi si sa-i obligi sa-si despice carnea spre purificare,caci altfel te simteai lepadatura suprema.Si n-o faceai,te agatai disperat de inchistare,simtind cum lanturi grele de metal gri iti imbraca fiecare organ,fiecare ramura de sange,fiecare celula ce te face sa te crezi o entitate singulara intr-un univers liber.Ce sa faci ca sa te mai scapi din campul de ciulini al popriului trup?Nimic.Doar sa privesti cum,de dupa perdeaua de smoala,stralucesc doua prevestiri intense,clipind des si cu inteles...
Si sa te rogi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu