Orbul fericit

Traim fiecare intr-o cutie cu pereti atat de bine sigilati,intr-o stare de inertie atat de ademenitoare,intr-un obscur atat de bine pictat,incat uitam adesea sa ne scoatem capul in briza sau sa privim dincolo de orizontul din carton.Din cand in cand,mai apar anumite cutremure miniaturale,menite a ne introduce fluxul vibrant,mobilizator in sistem,dar ale caror potentiale urmari benefice sunt date lejer uitarii.Cotidianul isi reintra in drepturi,iar noi tragem capacul cutiei la loc peste noi.
In loc sa ma razvratesc si sa condamn ipocrit o indiferenta in alte circumstante scarboasa,o accept,o inteleg,intr-o masura o asimilez.De ce?Eterna intrebare fara raspuns limitat.Pentru ca omul nu este dotat cu utilitatile emotionale si trupesti spre a purta povara globala.Desigur,aducem in discutii constat probleme de ordin mondial,atrocitati,comportamente,actiuni terifiante,si,din nefericire,multe,multe,multe altele.Totusi,nu stiu cat ajuta mila,compasiunea ori dorinta de schimbare daca sunt tinute intr-un lant scurt strans langa noi,in cusca mai sus amintita.
Din acest motiv suntem programati,majoritatea,sa experimentam veridic doar suferinta pragurilor "firesti" ale propriei existente,depasirea incununata de succes a fiecarei etape fiind pur si simplu o necesitate dincolo de orice impediment.Si ne mai miram de unde s-au nascut lacomia,ura,superficialitatea,raul,nepasarea...
Nu se va schimba nimic simtitor.Garantez!Orice elan bienevoitor este infranat de haturile unei lumi la care el insusi a contribuit.Dar sa nu indrazneasca nimeni,niciodata,sa-mi spuna ca un singur om nu poate schimba ceva,oricat de mic:important nu e sa ajunga la capatul drumului,ci sa stie de ce pietre ale acestuia sa se fereasca,de care sa se impiedice,pe care sa le slefuiasca,pe care sa le contemple.Pretuind calatoria,va pretui destinatia.
Si e intuneric,si nu te vad,si mi-e asa de bine...Dar,iata!,vine lumina si spulbera orice urma a vindecarii...Rana afurisita!