Glumesti...

Ploua.Normal,trebuia sa ploua,era de la sine inteles:cand cetatea-ti cedeaza in agonia torturii nu se poate ca sudoarea rece a naturii sa nu-si aduca omagiul.Si se sinucideau boabe mai flamande sau mai rotunde,mai limpezi sau mai obscure,mai distante sau mai amagitoare.Rontaia de ceva vreme o bomboana cu menta privind in gol,pe o podea foarte neprimitoare.Peretele nu se misca,trona peste parul ciufulit,o sfida cu nonsalanta.Soaptele rasunau timid:
-Oamenii pur si simplu nu sunt...oameni!Daca ar fi cu adevarat oameni ar intelege ca si cel mai plapand cuvant poate zgaria un suflet la fel de fragil,in realitate.Dar nu!Noi suntem semi-masini,cu necesitati stricte,obiective bine stabilite,planuri de nezcruncinat.Spunandu-i unui complet necunoscut pe strada:"Hei,stai,opreste-te,miroase floarea asta si spune-mi ce simti,ce traiesti acum,in clipa asta!",probabil ca m-ar injura sau mi-ar spune ca nu vrea sa cumpere nimic,sa nu-mi mai pierd timpul inutil.Doamne,ce-am facut din noi insine?!Nici macar nu e vorba de judecata sau compatimire,ci constientizare.Suntem clonele perfecte ale unui nebun modelat genetic...Dar cine sa ma mai inteleaga si pe mine,pana si eu inca ma straduiesc!
Galopul umed se intensificase,iar sclipirile de o clipa ce se dezgoleau prin geam ii trimiteau fior dupa fior pe sira spinarii.
-Spala,apa,spala...
Incercand sa continue discutia personala in gand,dadu capul pe spate,imprastiind mormanul castaniu pe cuvertura precum o mangaiere iubitoare.Un zgomot inversunat,aproape cataclismic vibra in toata ungherele camerei,ceea ce o facu sa se inece cu sfera aromata.Revenindu-si rapid,cauta oglinda,sperand astfel sa minimizeze efectele evidente ale unei recent posibile intalniri macabre,si descoperi...
-...un fir alb!!
Un fir de par alb...Un fir de par alb la 16 ani.
-Glumesti!Un sir transparent isi croi drum pe obrazul bulversat.Ochii se impotriveau intamplarii,dezabroband hotarat din genele turtite.Buzele se sigilasera cu o uscaciune amara,din cand in cand pulsand bogat.Isi adaposti fata in palmele reci,ghemuindu-se.
Intr-un colt,pe o noptiera scorojita,zacea o sticluta mica,verzulie,o bijuterie moderna din lumina si materie rasfranta.Era parfumul "blestemat",asa il numise.De cate ori isi pata trupul cu sarutul sau intepator,ceva nefast isi croia pasii spre drumul vietii ei.Nu era paranoia,ci cruda realitate.Trebuia sa-l sparga cu insufletire,sa-l aduca tribut gradinii posomorate,sa-l ingroape in cioburi si iz strapungator-dar nu putea,ceva ii lega invizibil mainile...Poate avea nevoie de durere,poate era asta drogul ei suprem.Poate o luase razna,cine stie...Poate avea nevoie doar de un impuls...
-N-am sa-ti mai permit,TU nu ai dreptul asta...
Lua sticla si pasi in curte.Ce perdea proaspata ii imbraca simturile,pielea,sufletul!Dopul se raspandi in sunet scurt.Piatra cea marunta de langa piersic mirosea acum a razbunare.Dulce.
In camera,sarutul intepator se tanguia in ultimele rasuflari.Izbanda e doar a celor puternici...