Ma bantuie scheletul tau din margini ascutite si seci
Si-mi mangaie tamplele amintirea-n uitari reci.
Plecandu-mi fruntea unui prevestitor,dusmanos destin,
Mi-e teama ca-mi voi pierde eternul din satin.
Imi trebuie substanta sa nutresc o iluzie?
Ma ucide ca nu-mi pot stapani o emotie?
Lasandu-mi plamanii sa roseasca descoperi si tu,
Ca nimic nu-i mai greu pe lume decat inofensivul "NU"...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu