Ma uit in oglinda,ma vad,insa nu ma vad.Paradox?Plauzibil.Stiu doar ca,de cate ori incerc sa ma definesc material,ma izbesc de aceasta bariera discutabila:reflexia proprie.Traiesc in incertitudine permanenta aplicata fiecarui aspect al vietii,adesea simt ca ce e in interior nu se asorteaza deloc exteriorului,ma torturez cu intrebari ale caror raspunsuri par etern mutate in alta galaxie.Ce e de facut?Nimic.Oricum bateria e inepuizabila,framantarea va scormoni in fiinta cruda lasata sau nu.Aici nu-i vorba de vointa,ci mai mult de neputinta...Cel mai clar te vei vedea in lacul ochilor celui din fata ta,deoarece atunci planul tern al imaginii va capata caldura trupului,umedul substantei,pulsul procesarii.
"Adeseori,ochii plini de farmec care scanteiaza raspandesc si cele mai multe lacrimi..."(Victor Hugo)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu