Smother me no more!

-Pleaca!!!
Vaza injunghie aerul din camera precum un cutit sinuos de ceramica.Plutea un obscur bland,gaurit de cateva raze cine stie de unde adunate in manunchiuri palide.Praful le imbratisa ochii,mainile,pielea transpirata.
-Dar...dar...TE IUBESC!
Se uita la ea ca un catelus parasit,mirat,ranit invizibil.Ii vedea spatele incorsetat bej,pe cand talia se modela dupa masa de stejar.Acolo,cum statea in picioare contempland-o,ii parea o statuie plangand pe umarul unei cruci muritoare.
-Atunci nu inteleg!Cum poti sa renunti asa usor la cineva care si-ar vinde sufletul Diavolului pentru o secunda in plus,doar ca sa-ti mai guste respiratia o ultima data,sa-ti savureze ochii,sa-ti dezmierde inima?!
Boabele de albastru ale tinerei nasteau clone imperfecte stravezii si ude ce se rostogoleau incet in gol.In sertarul unui dulapior alaturat,cutia cu medicamente zacea pe jumatate pustiita.
-Tocmai asta e!Ma iubesti...prea mult!Mereu,mereu,MEREU esti langa mine,imi perforezi aerul,imi mananci imaginea,imi inghiti virtutea.Mi-ai alungat umbra si i-ai luat locul.Mi-ai furat identitatea si ai mulat-o dupa a ta.Mi-ai exilat visele,sperantele,temerile,inspaimantandu-le cu devotamentul tau grotesc.Mi-e scarba de mine,de tine,de noi.Unui trup ii sunt prea multe doua suflete,asa cum,uneori,unui suflet ii sunt coplesitoare doua trupuri.Nu pot sa mai traiesc stiind ca tu esti dispus oricand sa traiesti in locul meu,sa-mi iei singura povara care-mi provoaca placere...
Urla din plamanii ei zgariati timpuriu printre siroaiele fierbinti ce-i adanceau obrajii.Si tot ce vedea erau coconii albi plini de morfina din sertar...
-Brianna,exagerezi!Dai cu piciorul la tot ce am construit impreuna!
-Ai construit!Tu ai construit!Nu m-ai lasat sa pun nici macar o nenororcita de caramida imaginara in relatia asta!Tu stii cum e sa te simti neputincios,inutil,ca tii temporar locul unei fiinte umane cu adevarat valoroase?Normal ca nu...Tu nu ai timp sa te simti mic si zdrobit de tot ceea ce te inconjoara...
Perdelele se leganau sacadat,spanzurate,doar plase dese de prins ecouri zadarnice.
-Ma ucizi daca spui asta,draga mea...
Brianna voia sa muste din masa,din pereti,din ea insasi.Habar n-avea David,habar n-avea...
-David,asculta-ma si asculta-ma bine:eu nu sunt proprietatea ta si a nimanui.Cat sangele meu curge in venele mele,cat picioarele mele asculta cugetul meu,cat buzele mele imprastie cuvintele mele,atat timp am sa ma individualizez.Dupa granita asta,sunt carpa oricui.Pana atunci,NU!Nu ma iubesc,dar macar ma respect.Am tinut la tine,in felul meu,dar ma sufoci,devii un demon exterior de care nu ma pot deposeda singura.In aceasta nota,te rog sa pleci pe usa aceea,sa nu mai privesti inapoi,sa ma stergi din tot si toate.Pentru eternitate...
Umilinta lui incoltise si se transformase pe parcurs in mandrie si orgoliu.Cu ochii lucitori si mari,o sfida:
-Eu fara tine nu fac un pas!Esti jumatatea mea,si eu incomplet n-am cum sa infrunt lumea!
Fata inchise ochii solemn.Capitulase si speranta,nu exista intoarcere.
-Imi pare rau,imi pare rau,imi pare rau....,sopti ea sarutand dureros revolverul scos subtil parca de nicaieri.Un efort imperceptibil.Un suierat macabru.Un scancet nedeslusit.Ultima imagine?Doua sfere coapte din seva celei mai proaspete frunze de menta:socate,tematoare,resemnate...
Se prabusi la pamant.Socul o naucise,dar nu-i risipise determinarea.Pe langa trupu-i tremurator se tara acum un fir rosu,aproape pulsand,neputincios.Nu simti nimic.Apropiindu-se de David,ii mangaie urechea,ii saruta micul pierce de argint,spunand:
-Eu pot sa traiesc fara tine,tu nu ai fi putut...David,sunt nebuna,sunt nebuna,sunt NEBUNA,dar sunt de mii de ori mai normala decat ai fi fost tu vreodata.Nu ma iubeai,erai obsedat de mine,eram fantezia ta incarnata.Nu puteam asa,David,nu puteam...Daca intr-adevar inima ta a batut vreodata doar si doar pentru mine,te rog un singur lucru inainte sa pleci:nu ma bantui...A existat un singur glont,si pe el era doar un nume...Adio!
Ii cobori pleoapele obosite si se ridica greoi,clatinandu-se.Faldurile erau patate cu cerculete rosii,corsetul se molesise.Deschise un dulap,lua de acolo lopata,si descoperi prin materialul unduitor luna plina.
-Doamne,iarta-ma,dar prefer Iadul in care ma vei trimite Tu candva decat cel pe care mi-l daruia el zilnic cu atat dragoste incat devenea sadic.Iarta-ma,iarta-ma,iarta-ma...