Amorul rosu inghetat

Noaptea e amantul perfect:nu te paraseste decat in zgomotul unui rasarit gelos,te invaluie ca un vin bun si zemos,reuseste sa posede in timp ce e posedat,ascunde imperfectiunile si amplifica idealul imaginar,satisface simturile prin energia pe care o rascoleste in domnia sa limitata,atinge trupul astfel incat fibra sa vibreze in calmul somnului necesar.In miezul intunecat, ceea ce incatusam evadeaza si infloreste,chiar daca are tendinta sa ne infricoseze sau sa capete nuante de neclaritate."Cum sa-mi doresc eu asa ceva?Sigur e o eroare a mintii."Dar nu e...Chiar daca vizitatorul amesteca dorintele nefinisat,panza finala se evapora prin vis in starea sa lichida de necontestat,o perfectiune net superioara constientului.Se dezvolta o relatie de mutuala tulburare interioara:omul freamata sub gratiile dulci ale genelor,noaptea este rascolita de supusii razvratiti intr-un exod imaginar.O tragica despartire in incheierea dramei umane surprind primele raze nestavilite."Amor caecus est." - "Dragostea este oarba"-desigur,ibovnicul astrelor isi cunoaste efectele...
A venit iarna!Ce bucurie...si nu prea!Decat sa ma plang de toate starile ce mi le imprima acest sezon,mai bine scriu ceva.Si asa o sa si fac.Astazi,primul capitol al unei povestioare compusa din 3 franturi.Hai sa alunecam impreuna pe derdelus,mana de mana,suflet pe suflet,ochi in ochi...

"
-De unde sa fac eu rost de globulete aurii?Tu nu intelegi ca la magazin aveau doar rosii?Pai ce sa fac,ce aveau eu aia am luat!Nu mai tipa ca nu rezolvi nimic, acolo nu ma intorc!Decat sa o vad din nou pe vanzatoarea aia cu fata de maimuta,mai bine ma apuc eu de facut decoratiuni de Craciun din paste fainoase si lipici ecologic...
Fulgii cadeau din belsug,bocancii rascoleau aiurea troienele potolite,pungile spalacite,prin care se zareau cateva sfere fragile,dansau sacadat pe langa blugii tociti.Tinea telefonul departe de ureche,caci sunetele emise de el se intensificau treptat,la fel ca furia fara sens din el.
-Stii ceva?Ai baut prea multa cafea in dimineata asta!La revedere!
Arunca telefonul in rucsac,si se indrepata spre Centru.Ii tremurau mainile inghetate,dar si lacrimile proaspat intiparite pe obrajii terni.De ce ea?De ce sa aiba o sora nebuna,obsedata de perfectiunea imposibila a celor mai marunte chestii,care are un program definit pentru fiecare amanunt?De ce un oras care o inghite lacom,fara sa-i lase respiratia necopata a gusta libertatea noului si revolutionarului?De ce un apartament minuscul,in mijlocul nimicului,in inima singuratatii?De ce nu isi gasea perechea manusii?De ce era...unica?Isi trecea degetele cu vinisoare plapande prin parul crosetat din foc static,mangaia fesul multicolor si pufos,inchidea ochii din smarald spre a uita ca inca exista acolo.Oricum,era "ciudata"-catalogata din prima clipa,condamnata etern prin ignoranta-mai conta ceva?Orice?!...
Si stop!Atunci i se oprise inima!La cativa pasi in fata statea zeul suprem,un demon cu alura de inger,masculul ce emana suprematie.Devenise captiva intr-un trup ce nu-l mai putea controla-pasii cautau aroma alor sai,talia se unduia mascata de haina greoaie,privirea il contura necontenit.Era in dreptul unui brad mult prea entuziast decorat,rege asupra furnicilor incarcate de cadouri si obiecte festive ce determinau nasterea unui murmur de fundal al decorului.Nu mai stia de ratiune,se daruise simturilor-si simturile se supuneau lui,doar lui,necunoscutului perfect...Natura nu era pacalita,ba chiar isi dorea ca dominatia sa-i fie restabilita in frantura de univers a diminetii de iarna.Astfel,electricitatea ce o mana se rupse odata cu intalnirea petei de gheata din apropiere.Impactul ii zguduii oasele,ii batu carnea,ii destepta simtul realitatii amagitoare.Parul precum o sepie insangerata se lafaia pe vastul alb si rece,iar cioburile inchegate completau armonia rosului tipator.Labirintul intunecat disparuse,si fiinta se umplu de brutalitatea concretului.Nivelul se surpase,viziunea isi modificase unghiul,un deceniu nu avea cum sa treaca in umile secunde....
-Esti ok?
Auzea sunetele ragusite si ademenitoare,insa constientiza doar margelele din menta care o tintuiau pe patul zapezii tasate.
-Aha...
-Sper ca toate sunt la locul lor,nu mai am baterie la telefon sa sun dupa Salvare!
Un cutremur ar fi fost mai potolit de mii de ori decat ceea ce simti ea cand zambetul acela lumina cerul de deasupra.Desi simtea mana ce incerca sa o ajute sa se ridice,parca nu mai era in trup-se desprinsese si contepla o ironie a trecutului abia sigilat...
-Scuze, o sa sune cam aiurea,dar te-ai lovit cumva la cap atunci cand ai cazut?Pari putin cam...tulburata!
Genunchii se transformau in gelatina,inima racnea coastelor sa o lase sa zboare,sa nu o mai tina intr-o inchisoare de muschi incandescent si puls haotic.
-Sunt bine...Am distrus globurile,o sa ma omoare Camelia,probabil o sa si racesc,dar momentan sunt...bine...
Cat de prost mintea!Nici propriul corp nu o ajuta:sangele ii migrase in obraji,degetele trepidau si zvaceau inca in dulcea stransoare a tanarului,pupilele inghiteau fiecare imagine ce avea tangenta cu persoana aceea aproape ireala.
-Bineee...Uite, nu prea te cred ca te simti chiar in regula...Pe mine ma cheama Adam!Tu esti...
-Eva!
Nu se putura abtine,rasul veni ca un val de pace mult ravnita.Parfumul tare i se impregnase in gura, o noua amintire arsa.Se simtea ca un copil in dimineata de Craciun,la vederea cadoului pe care il asteptase un an intreg.
-Eva,cat fac 2 plus 2?
-Niciodata nu am fost buna la matematica...
-Hai,fa un efort!Pentru mine!
Mai era oare nevoie sa spuna ceva in plus?!
-4!!!
-Esti mai dinamica,asta e bine!Altceva...A!Ce culoare au ochii mei?
A trebuit sa comande instinctiv picioarelor sa nu cedeze,sa se ascunda dupa cortina pleoapelor,sa inspire incet,sa expire incet,sa se adune.
-Verzi...
-Ti-e rau cumva?Abia soptesti.O sa lesini!?
-Nu,nu,nu...Sunt...bine...
-Eva,tu ma minti!
-Adam,eu nu mint!(in traducere asta insemna "-Adam,eu nu stiu sa mint si oricum nu mai am puterea sa incerc sa mint:mi-ai furat-o tu pe toata!")
-Atunci,uite,a ce miroase parfumul asta?
Si ii intinse fularul lui gri pana la nas,atingandu-i suav buza superioara cu degetul mic,fierbinte.Il stranse si mai tare de mana,se intoarse,lua un pumn de zapada de pe creanga bradului si musca lacom din ea.
-?!
-A mare,Adam,a mare!
Se mai desteptase.O ajutase gustarea de alb compact.Se trezise din granita temporara doar ca sa inteleaga ceea ce era in fata ei,si spera sa nu ajunga din nou acolo,chiar se straduia sa se amageasca de valabilitatea unui vis.
-Eva,eu trebuie sa plec,din pacate.E o urgenta!Si tu esi cam o urgenta,dar mi se pare ca te descurci...Te descurci!?
-Aham...
-Asta e numarul meu,daca ai nevoie de ceva, nu ezita.Si,te rog,ai mai multa grija!Esti draguta asa cum esti,nu te-ai asorta cu un picior in ghips.Ne mai vedem!
-Da,desigur...
Era cel mai greu lucru din lume,sa se desprinda de palma lui.Vazandu-l indepartandu-se,i se golea bolul sufletesc de ratiune,si sistemul interior se deconecta.Mocnea speranta,voia sa traiasca.Era Adam salvarea sau al saptelea sigiliu?
Tocmai cand se convingea ca totul o sa fie bine(eternul bine!),ca buzele o sa se dezghete,ca trupul nu o sa mai geama de amortire,ca globurile se vor aduna singure,atunci se prabusi cupola cerului peste fiinta ei tatuata social "Eva":palma lui primi palma alteia,la fel si imbratisarea,la fel si sarutul.
-Alta,alta,mereu alta...Eu cand?!
"
Poate maine,poate poimaine,poate niciodata.Vom trai si vom vedea....
"Pastreaza credinta si sinceritatea ca principii primordiale."(Anonim) Eu as adauga si iubirea,numai asa,ca sa fie...