Un om,un simplu om...

Covorul uman pe care toti calca inconstienti.Carpa fara mandrie,fara respect,fara energie.Adevarul care poate sa fie cumparat,terfelit,apoi vandut ca o minciuna ordinara.Ambalajul ce-l arunci dupa ce i-ai consumat esenta.Gandul spurcat ce-l renegi,desi iti provoaca placere sa-l simti masandu-ti imaginatia mediocra.Tigara ce o fumezi fara sa te gandesti la consecinte.Un om,un simplu om...
De cateva zile incoace imi simt mintea foarte pustiita,ce ce este cam ironic avand in vedere o comparatie cu exteriorul generos.Izolarea,contrastul cald/frig,puietul de depresie,"drogurile'',etc. sunt posibili candidati pentru concursul "Why can't I think anymore?",insa nu-mi permit nesimtirea de a le atribui exclusiv comportamentul prezent.Cred ca am ajuns intr-o infundatura.Nu credeam ca o sa zic asta vreodata,insa am nevoie de un zbucium...
Uite,azi am invatat 2 lucruri foarte interesante:unu la mana,vanzatorii din orasul meu sunt,in general,niste scarbe,si doi la mana,n-am noroc.Nu ca as crede in acest element,dar se incapataneaza a ma convinge de puterea lui prin...lipsa!Degeaba am atatia trifoi cu patru foi,sunt la fel de inutili ca a lor frenezie nascuta pentru o mutatie genetica a naturii...
Pitita dupa niste perdele imbacsite,asculta pana la epuizare aceeasi melodie ce-i incrusta pe obraji siruri ude stravezii.Se facuse aproape intuneric,dar asta nu conta pentru ea:statea mereu cu ochii inchisi,tematoare fata de tot ce ar putea sa-i orbeasca intentionat sau nu.Si asa,oricum,era mai bine:ai lui strabateau infinitul fara sa cada in obscur, limpezi si atragatori precum sangele de gentiana.Era mult mai usor sa se minta fara amestecul marsav al luminii.Defect sentimental,ce sa-i faci...Un om,un simplu om...