Scarba din toamna taraganata

Imi aduc aminte ca prin vis cum cineva spunea sa nu rupem pagini din carti,deoarece ele nu vor creste la loc.Ei bine,am impresia ca realitatea e rupta dintr-o carte ce sufera acum o tortura de neconceput.Trecuta prin filtrul propriei constiinte,are abilitatea sa depaseasca pana si cea mai dibace imaginatie-aura capatata scoate de sub esarfa cenusiului intregul univers miniatural si il pune in lumina celui mai aspru soare.Asa se naste raiul,prin ochii ce stiu CUM sa priveasca.Ah,cat de frumos e pana si hadul!
Azi nu mai aberez.Ma rog,poate nu asa mult-se pare ca unora nu le face bine prea multa lectura(:-").In orice caz,trebuie sa ma confesez.Cu toata rusinea din lume,admit ca sunt o mica scarba.Este singura denumire pe care o pot atribui unei persoane-asa,ca mine:">-care se simte subit mai bine la vederea altora considerati(in mod marsav) mai prejos decat ea.Categoriile sunt nelimitate:intelectual,vestimentar,muzical,etc.Pasiunea convingerii instantanee devine coplesitoare,un automatism nedorit.Desi ma ucide,nu o pot elimina din sistem,in pofida incercarilor titanice.Insa,odata ce secunda de trufie se topeste,ratiunea isi face loc rapid cu puternicele-i coate si urla din toti rarunchii:oamenii sunt egali,judecata este o forma de subcultura,madria un pacat,superioritatea un mit.Trebuie sa-mi educ trupul si sufletul,caci altfel nu am cum sa ma accept pe mine insumi,in ritmul asta.Nu ma condamnati,ma razboiesc in interior sa nu intorc moneda...
Cararea avea un final.Acoperamantul de cafea,materializat sub forma unor frunze maronii muribunde in frig,tremura infricosat de respiratia vantului nemilos.Plamanii se contractau,gemeau,suierau in imbratisarea dureroasa a aerului tare.Narile usturau,fata isi sigila porii,ochii isi schimbau nuanta precum norii formele.Roua,abia eliberata de lanturile invizibile ale ghetii,se dezmortea in milioane de curcubee individuale.O floare albastra,abandonata de natura in pantecele inca neacoperit al iernii,se incapatana a imbuna marea infinita cu un iz bizar,dulce,netulburat.Ma jur!Ma jur ca acel covor brodat cu picaturi de apa putea sa reinvie mortii!Doar ca mortii mei nu erau atunci,acolo...

Dream on...

...ca si cum te-ai trezi cu toate membrele innodate,cu trupul inmuiat in acetona si ochii lipiti in zeci de arcuiri extenuate.Un gol imens lasi in urma,o noapte de lesin,o fila rupta din caietul vietii.Si nu e "singura oara",asa e mereu,mereu,mereu.Si cu te alegi?In esenta,cu nimic...
Visele-cu totii le avem,le uram,le iubim,mai ni le si amintim cateodata,dar,indiferent de pozitia pe care o adoptam,ele sunt acolo,in "cutia de control",asteptam doar momentul prielnic sa ne atace.Se traieste sub falsa impresie ca ele exprima dorintele noastre innabusite ,prin epicul ireal concretizandu-se o refulare a infranatului.Da...nu!Exemplu(avertizare:fiind un om anormal,e posibi ca doar visele mele sa fie si ele asemenea,dar imi incerc norocul si ce o fi o fi):se facea(cat imi place cum suna;suna a...promitator!)ca Steven Tyler(Aerosmith) imi vindea lozuri(lozuri din acelea verzi si roz,cu o capsa de metal parca mai mare decat insasi hartia,unde poate-POATE-castigai mai putin decat ai dat pe bilet in primul rand).I-am spus ca n-am bani,s-a oferit sa-mi cumpere el unul,il desfac si ce sa vezi,castigasem un milion de dolari!In mod onest si colegial,normal ca trebuia sa impart suma jumate-jumate cu "binefacatorul" meu.De aici s-a taiat firul- a sunat alarma(ce fericire,ce fericire:-L).Ceea ce vreau sa subliniez e ca,desi nu contest teoriile unor oameni ce si-au dedicat viata intelegerii psihicului uman,totusi "motorul" mai da si...chix.Adica,serios vorbind,chiar imi doream eu arzator ca Steven Tyler sa-mi vanda lozuri,si sa ma mai si aleg cu banii?!/:). Nu prea...Informatia trebuie sa intalneasca niste obstacole ale naibii de indarjite,deoarece se incurca,descurca,apoi reincurca la cel mai inalt nivel.Cu toate acestea,e o realizare sa visez-asta inseamna ca apuc sa si dorm...
Ma cheama.Ma cheama cu o voce ce strabate timpul,spatiul si materia.Ma cheama iarba aproape moarta,lipita cu obrazu-i palid si inghetat de tarana tasata.Ma cheama aerul pur al muntelui,ascuns in unghere pazite de mania umana.Ma cheama panza albastra a cerului,cu cicatrici albe de nori si alunite de pasari razlete.Ma cheama o bucata din mine,lasata in urma din inconstienta.Raspund:vin,vin,vin!

Gypsy

Dedicata unui absolut strain,cu ochi rupti din marea pasnica a verii,pe langa care am avut norocul sa trec....

"Cerul se parjolea in nuante de voal lichid:violet intens,mai intens decat cea mai cruda vanataie pe gleznele ei micute si laptoase,galben scos din pulpa unei petale de floarea-soarelui,oranj copt,crusta unei portocale noi.O panza de aer dens,printre care dansa fumul plumburiu al zecilor de tigari,lenevea deasupra capetelor cu palarii tocite sau carlionti amestecati cu banuti mici,luciosi,zornaitori.Muzica li se raspandea prin venele ca un drog universal,posedandu-le trupurile in miscari unduitoare,negandite,dedicate unei fiinte supreme carnii lor.Mirosea a nectar de piersici,a lemne arse,a vin varsat in iarba.
Fusta ei ce semana cu un camp sangerand de maci desena cercuri imaginare in jurul focului,lasand picioarele fragile sa fie taite de priviri straine,pietricele nestatornice.Mana lui gadila corzile unei chitari de ciocolata amaruie,facand aerul inconjurator sa vibreze in freamate dulci.Privirea ei de tarana rascolita reflecta vapaia nesatula si nepotolita a caldurii materializate,pe cand mainile incarcate de bijuterii felurite se rasfatau pe ritmuri insufletite.Privirea lui,doua margele nascute,cusute,brodate din azurul blajin al safirelor,o masura din varful parului intunecat pana la capatul degetelor imbracate in praf usor.Hibiscusul atarnat dupa ureche gemea.Trandafirul de la curea se incapatana sa nu moara.Trupul nu mai era al ei,devenise doar un instrument muritor al melodiilor ce nu aveau sa piara in veci,oricate obstacole ar fi intortocheat poteca ireala.Vesta inflorata capata modelul unor ramificari curgatoare de sudoare fierbinte,conduse imaginar de muschii lui sculpati natural dupa forma lui insusi Zeus.Parul salta in arcuri molatice,cu iz de tinerete,lipindu-se de gat,umerii goi,sanii perfecti.Parul,tuns pana la arcuirea barbiei osoase,se legana dupa ritmurile chitarii,si,uneori,se lipea nazdravan de buzele carnoase,umede,parand mereu gata a sopti un cantec de vara.
De dupa o valvataie mai zeloasa,se putea vedea inca posedarea implanzita a fustei.Dupa o secunda,ea disparu.Ascunse instrumentul dupa un copac secular,cu o urma de nota muzicala inca imprimata pe corzile obosite.Scrutand orizontul,incerca sa regaseasca trasaturile care inflorisera in timpul dansului.Pe fundal auzea ca prin vis clinchete de pahare umplute pana la refuz cu vin acru,rasete sincere,copite batand pamantul,tacamuri lovindu-se furios sau zburand infricosator.Isi ordona simturilor sa recunoasca doar fiinta ei,o fiinta mai speciala decat oricare se perindasera prin sufletul si ratiunea sa pana atunci.Acolo!In rau!Apa,care transformase malul neregulat intr-o pasta rece si alunecoasa,se juca printre unghiille papusii de portelan cu rasuflare vie.Comandat de instinct si numai de instinct,apuca aceasta statuie intoarsa pana atunci cu spatele la el,ii imbratisa soldurile sinuoase,si intra in masa tulbure pana la brau.Ea se incolaci ca un sarpe in jurul lui,si isi umplu palmele cu paru-i.Fum...Il saruta strengar pe frunte,si darui eterului un zambet pretios ca un colier de perle zamislite din puritate.El ii fura un sarut adevarat,de petalele rosului suprem,la fel ca voalul ce zacea spalat in cursul molcom.Ii simtea coastele de zana abia tesute de carne,pe cand bratarile ieftine se conturau pe ale lui.Poate nici macar nu-si stiau reciproc numele,dar asta nu avea importanta.Traiau eternul clipei infinite,scladati nu in apa,ci in pasiune bruta.Boabele de onix le intalnisera pe cele de safir,iar nimic altceva nu mai avea sens in acel amurg de iulie.Satra era la mii de kilometri departare,desi se desparteau doar printr-un palc de ierburi aromatice.Trebuia oare sa aiba ceva logica?Trebuie?Si inca un sarut,si inca un sarut,si inca un sarut....
Cerul adormea in nuante de voal lichid:cenusa unui foc razlet,rozul unor obraji potoliti,cremul prafului trezit la viata.Hibiscusul si trandafirul se inecasera,primind viata vesnica in racoarea unui nou inceput..."

Ce simpla pare lumea cand o vezi ca pe o gluma...Nu am zis ca e si una buna...
P.S.Pe langa tipul cu vioara(habar n-am cine e,dar nu asta conteaza,nu?;) ),nu m-am putu abtine sa nu-l pun pe EL.(:">=P~:X).Cine nu stie cine e EL a trait pana acum intr-o pestera.Punct.

Daca...

Daca aveam un felinar,nu mai rataceam prin propria viata,inghitita constant de un intuneric orbitor,roasa de remuscari si terifiata de necunoscut.
Daca ursitoarele imi erau aliate,as fi trait in musteala amortitoare a inconstientei si a fericirii,nemacinata de toate intrebarile aparent fara raspuns,care au trimis filosofii in morminte mult prea devreme nascute.
Daca mi-as coase un fermoar rosu la gura,nu as mai putea transpune in vibratii multicolore tot uraganul gandurilor ce ma capstusec pe tot interiroul carnii,si ori as innebuni,ori as deveni un manechin din carpe ieftine.
Daca soarele ar fi in puterea mea,nu l-as lasa sa mai paraseasca plasa cerului din ape limpezi,obligandu-l sa ma tatueze infinit cu raze dulci,galbene,nemuritoare.
Daca prietenia pefecta ar fi existat,momentele in care m-am simtit ranita de cele mai negandite gesturi si cuvinte,mahnita de indiferenta, patata de veninul unei furii irationale si impersonale, nu ar fi existat.
Daca nu as fi invatat sa ma detasez de had,demonic,uman,si nu mi-as fi impus sa iubesc totul pe baza simplul motiv al lipsei de ratiune pentru ura,as fi devenit un reziduu al existentei mele.
Daca nu ar fi existat cafeaua,muzica,dragostea,zaharul si aerul,as fi murit demult.
Daca as avea un banut pentru fiecare clipa in care am plans,...you don't even wanna know!(trust me).
Daca marea m-ar fi primit,as fi fost sirena.
Daca nu m-as fi nascut,nu as fi stiut ce e viata,indiferent de nuantele ei.
Si NU,nu regret absolut nimic din ceea ce sunt,pentru ca asta sunt si asta trebuie sa fiu!Ma definesc prin exterior,sentimente,actiuni,vorbe,priviri,atingeri,lacrimi si constatari.Sa ii ceri unui om sa schimbe un anumit element al "eu"-lui sau,spre a-l face asemanator propriei creaturi,este aproape un pacat.Individualitatea ne separa la un nivel superior-de ce nu putem accepta asta?!?!
Nu mai vreau!In fiecare chip,in fiecare material fluid,in fiecare zambet sters,in fiecare inima de pandantil clar,in fiecare raza de speranta,in fiecare iz de parfum,in fiecare bucatica de asfalt,in fiecare cantec intens,in fiecare cercel pierdut,in fiecare centimetru de spatiu sufocant e ceva din...el.Doamne,ma pierd... :|

Pantofii tai nu mi se potrivesc!

Nici somnul nu-mi mai este aliat!Candva,aveam incheiat un pact solemn,un pact in care el ma mangaia,ma alinta,ma odihnea.Era un camarad de seama,cu miros de musetel uscat,cerceafuri imaculate,ganduri pufoase.Visele se derulau precum filmele americane de calitate indoielnica,patate,manjite cu franturi intunecate de temeri ascunse sau dulci amagiri ce nu vor cunoaste niciodata pamantul realitatii.Acum,cand razboiul s-a declarat fatis intre noi,nu mi-au ramas decat coastele in agonie,carnea framantata in sucituri nedorite,ochii pironiti in tavanul consacrat unor paienjenei fragili,ca bibelourile prafuite din vitrina.Ma doare tot si dor toate...Tradatorule!
Nu de putine ori m-am gasit in pozitia de "mama a tuturor ranitilor".Este o "meserie" pe care trebuie sa o ai in sange,caci altfel ea nu va parea decat un esec superficiat al comunicarii.Ma simt magulita ca unii oameni ma considera o sursa de sprijin(desi ei nu cunosc epava din spatele paravanului atent pictat si ingrijit),insa ma intreb daca nu sunt prea detasata de ceea ce ei imi destainuiesc.Experientele nu se pot multiplica,reproduce,reda in totalitatea efectului lor unic si primar,in niciun caz imaginarea lor aducand vreo tangenta cu faptul concret.Oricat de vasta ti-ar fi gandirea si deschisa mintea,nu vei reusi sa reconstitui concretul unui eveniment,insignifiant sau grandios in acelasi mod in care el a marcat fiinta initiala."Simteam ca-mi fuge pamantul de sub picioare","m-a facut sa rad pana la lacrimi","credeam c-am sa mor","era genial","ma inrosisem toata","imi venea sa-l bat"&so on-si eu am trecut prin toate structurile acestea materializate,dar la fel ca tine?Sunt eu in masura sa vorbesc in absenta unei transpuneri(imposibile) in carnea ta,in mintea ta,in sufletul tau?Pot eu a recomanda sau blama,lauda ori huli,recunoaste sau renega?Nu stiu.Singurele rezolutii sunt ghicitul,intuitia,"datul cu parerea".O analiza din exterior,considerata,in general,benefica, are si dezavantajul ei-nu a fost partasa avalansei acelea a simturilor si a trairilor implicate. Viziunea are din start un handicap.Nu constest beneficul,insa ma indoiesc de el.In definitiv,greselile ne invata unde sa gasim solutiile,doar arsura intiparita pe pielea noastra inpiedicandu-ne(in ideal) a mai repeta necugetarile.Oscar Wilde avea o vorba(:)) ):"Experienta este numele pe care fiecare il da greselilor sale".Don't you agree? I do.
Am gasit brosa!Se decisese a zbura prin cufere zgariate, cu iz de lemn batran,mititica.S-a razbunat pentru brutalitatea aratata atunci cand am despartit-o de rochia aceea cu model de camp in inima primaverii,caci acul-argint in prelungire de mandrie- a strapuns lacom carnea,eliberand picatura avida de aer a unui pui de lichid dens,rosu,cald.Sare si rugina,sare si rugina...Fluturele din cafea inghetata?Iubite,l-am daruit cerului!Numai albastrul acela divin l-ar putea pretui mai mult decat mine...

Cer,dezgust,pensule

Simt ca as putea pierde o zi intreaga doar privind cerul.Nu!Mint!As putea castiga astfel o zi!Avand sub mine o patura de iarba in reflexii de jad,m-as cufunda in albastrul prea clar,azurul ispititor,turcoazul divin.Turme laptoase,lame argintii miscatoare,puncte zburatoare in curenti usori.Un vis...Exact un vis...Un vis prea frumos ca sa fie adevarat...
"Original".Printre sensurile multiple pe care si le asuma, se includ "iesit din comun, neobișnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant".Fara falsa si ,adesea, ipocrita modestie,ma consider o persoana care doreste,fie si prin cel mai mic detaliu,sa se distinga.Si asta nu pentru ca simt nevoia avida de atentie sau admiratie-lucrurile stau chiar pe dos.Pur si simplu incerc sa exprim prin concret elemente spirituale,sentimente,conceptii,trairi ce se materializeaza in simboluri casante structural.Independenta relativa a aspectului atrage,in mod evident,priviri eterogene:admiratie,mirare,incredere,consternare,si un bol intreg de astfel de impresii primare.Dar o privire ma umple nu de furie,ci mai mult de mila si compasiune:cea de superioritate,neintelegere,dezgust.Numai prin prostie pot explica aceasta atitudine nonsalanta de cercetator atent la experimentul desfasurat in fata-i.O expresie de totala repulsie,ca si cum fiinta modelata din acelasi lut carnos ca si tine ar fi comis pacatul suprem,crima inuman de cruda,ar fi daramat bariere considerate sacre.Din pacate,este o regula:ceea ce nu poti intelege sau concepe se transpune in 3 reactii-fie furie,fie amuzament,fie mandrie.Mandria ca tu nu ai "nesimtirea" de a te diferentia maselor,destul de inteligent a te supune vointei generale.Astfel de oameni nu trebuie urati,nici desconsiderati-orizontul nu le este destul de deschis spre a putea cuprinde diversitatea benefica in care ne desfasuram clinchetul orelor numarate.Lor le doresc numai sa nu iasa din coconul lor,sa nu constientizeze realul real,sa nu calatoreasca- e posibil ca adevarul si nu numai sa le afecteze inima,trupul,mintea peste puterea de recuperare.O umila rugaminte am:voi,reprezentantii categoriei,nu va mai holbati ca niste necuvantatoare,nu va mai etalati atat de lejer discreditarea,nu va mai dati coate,nu mai "susotiti" in urlete aproape,nu va mai consolati cu siguranta ridicolului "specimenului" din fata voastra.Un singur cuvant:"SUBTILITATE"...8-|.M-am inflacarat,Dar am si eu limitele mele.Desi nu pare,chiar am...
Am sa ma apuc de pictat.Pielea mea va vedea culoarea implinirii,luminii,increderii.Pensulele timpului vor trece peste ea cu zgarieturi felurite,de la voluptate pana la tortura.Fire mici si captusite in pamant rascopt se vor infige nazdravan in pori,marcand intamplari daruite eternului.Crusta de vopsea lucioasa,grasa,greu de uscat,va raspandi vibartiile unui nou inceput din fiecare sfarsit,si ale unui nou sfarsit din fiecare inceput.Apa nu se va murdari niciodata-va deveni mai densa,mai gustoasa,mai senzuala.Panza o sa crape,o sa se mototoleasca,o sa tremure,o sa sangereze.Taboul vietii mele...

Arcuiri,pierderi,...oare?

Zambetul acela strengaresc...Hmmm...Apare atat de natural,de necalculat,de ademenitor,incat nu poti decat sa te simti rusinat si implinit sub mantia sa gadilata.E fractiunea aceea de secunda in care toti nervii,reinviati din starea lor de funii subrede,tresalta,se impletesc,danseaza unduitor in coltul gurii,spre a dezveli o panza de sentiment reprezentat.Buzele sunt doar instrumentul,arcuiri fine de ganduri nebanuite-sentimentul se dezbraca in interior,iar vizibilul devine doar o umbra a veridicului.Zambetul capata proportii divine mai ales in lumina palida a soarelui inghetat,ca si cum un puf invizibil l-ar acoperi cu toata caldura sa rationala si mai presus de ea.Zambet,mai intarzie putin pe fete tinere!
Nu cred deloc in ideea de posesie,reala sau fictiva.Cu toate acestea,parca se dizolva un gram din propriul suflet la disparitia unui "ceva" ce m-a definit de la primele semne ale constientului pana in prezent.O hainuta daruita mai departe,o jucarie gasita in unghere urate si mucegaite,un desen infantil si delicios de inocent gasit aruncat la gunoi,etc.Si taierea unui copac-acest ultim gest marcheaza prin cicatrici de nemascat un esec impersonal,detasat de puterea vointei proprii.Numai in carti am gasit acest simbol maret,dar niciodata nu am trait senzatia ascunsa in litere de cafea intunecata.Pana acum...Bradul falnic,gardianul unui conglomerat eterogen de case,martorul existentei mele neglijabile in raport cu eternul,dar infinit pretioasa prezentului,jurnalul cu seva proaspata al amintirilor sterse,acesta va muri.L-au jupui de pielea sa intepatoare,verde,iar acum se pregatesc pentru lovitura de gratie.Nu pot privi...Niciodata nu as fi crezut ca un element pamantesc m-ar putea distruge atat de subtil prin disparitia sa poate,acum,firesca.Schimbarea ma inspaimanta,in loc sa ma invigoreze.Dar pur si simplu nu concep ca lumea MEA sa se descompuna usor,treptat,precum cadavrul unei flori de mai uitate pe pervazul timpului.Nu-i pot spune "la revedere!"-nu poate pleca,nu acum,nicicand...
Culoare.Lacrima.Azur.Limpede.Scoica.Dorinta.Veche.Regret.Poate.Maine?Nu...

Holllow

Se apropie din toate partile,ca o meduza nocturna plina de otrava lucioasa.Teama se naste neprocesata,neconstientizata,germinata parca din incheietura celui mai primar sentiment,Respiratia paleste,apasata imaginar de un pumn greoi,cenusiu.Spatiul se ingusteaza,iar peretii nu dau seanzatia de micsorare-chiar isi erodeaza vizibil structura acum faramicioasa.Aerul dens tortureaza plamanii in mii de ace fine,rece calculate,scop precis.Pielea vibreaza in salturi neregulate,ca posedata de creaturi microscopice.Tavanul isi coboara cortina incet,incet,incet,sustinand dracesc susupansul in sticle progresiv sparte.Inima bate ca o toba vigoros antrenata,coastele paraie seccesiv in clincheturi stridente.Pamantul deschide trapa sa din foc si piatra,iar haul ranjeste cu talc.Ochii,desi arsi in tonuri castanii si mai plini decat niciodata,omit realul.Chinul se perpetueaza,intens,neobosit,ironic,dement.Paranoia?Nici nu stii...Am scapat funia de lumina de care ma agatam odata,candva,demult...
Ma spal cu patetic.Ma imbrac in neincredere.Mananc amagire.Incalt inchistare.Ma plimb prin pacat.Scriu nimicuri.Plang frustrari.Caut infinitul.Beau cafele tari de singuratate.Astept salvarea.Ma incatusez cu negare.Descopar goluri de neumplut.Privesc neputinta.Ma destram...

To cry or not to cry....

Soarele e mai rece.Banca e mai verde.Vantul e mai proaspat.Frunza e mai seaca.Gandul e mai obscur.Spiritul e mai confuz.Respitatie e mai inceata.Inima e mai salbatica.Pisica e mai iubitoare.Cerul e mai limpete.Cine a schimbat intensitatea lumii in care traiesc?!
Plansul din filme nu are nicio legatura cu plansul adevarat.Cine a mai pomenit sa iesi din acest uragan sentimental cu rimelul intact,fata neatinsa de nicio urma a emotiei,si intreg corpul static,pietrificat?E de neconceput.Plansul implica o daruire epuizanta,o munca titanica,o golire emotionala ce te face sa intelegi durerea unei scoarte de copac.Varsarea de lacrimi este,in esenta,o eliberare dulce a tot ceea ce musteste neimplinit,jignit,ranit,intinat,distrus in interior si care trebuie sa cunoasca infinitatea concretului sub forma de lichid sarat.Si nu,nu este ca suava picatura de mare,de o voluptate ametitoare.Nu.Apa asta rascolitoare acapareaza fiecare por,il inchisteaza,il musca lacom,spre a-l colora grotesc in nuante de sange captiv.Nu este nimic fascinant sau atractiv in a plange.Este un proces de o intimitate excesiva,priviri straine facandu-l sa para un spectacol comic ieftin,desi el nu transfigureaza decat cele mai crude si primordiale sentimente umane.Sa plangi pur si simplu- usor.Sa plangi cu trupul si sufletul,sa plangi cu respiratia in maini fierbinte,toropitoare,tare,sa plangi tremurand in vibratii sacadate argintiu,sa plangi cu mintea golitata de ratiune si simtiri,sa plangi resemnat,docil,neinfranat,sa plangi cu ultima frantura de carne-e o cedare supranaturala,ireala,dezrobitoare.Nu-mi pot imagina viata fara acest element.Unde sa tii atata negare,chin,atata amagire,minciuna,atata infranare,indulgenta?!In momentul cand simti focul transparent pe obraji totul se simplifica brusc,iar cupola redevine turcoaz...Deci nu.Plansul in filme e derutant,plastic,hidos.Se vede sufletul de granit,mintea invrajbita,prelingerea galben manjita.Nu.
Un pui bolnavicios de sentiment destinat unei pieiri sigure-ascut in cearceafuri de nea mototolita suav,hranit cu bombonele de vis nesigur,adormit in brate naive.Acum e muribund.Nu stie ce lume ii este rezervata,si ezita.Constiinta lui e irationala,carnea franta,destinul incert.O sa treaca prin chinuri groaznice pana in clipa aripilor volatile.Bietul meu pui bolnavicios de sentiment!

Cand esti mic,gri nu exista in cutia ta de creioane colorate...

Regasesc zambete si emotii pe care le credeam rapuse in cutii cu margini vechi si ascunse sub pat,in lacasul unor panze prafuite,doar pentru a le ingropa din nou.Credeam ca pot sa le reciclez,sa le introduc din nou in marele sistem al vietii mele,ce se reduce,in definitiv,la nimic.Care e scopul meu?Care e scopul vietii?Avem oare un scop?Singurul raspuns plauzibil e iubirea,desi nici ea nu duce spre o consistenta satisfacatoare.Nu vreau sa ma mai tulbur,nu vreau sa ma mai framant,nu vreau sa mai rascolesc spirite ce altii le considera,mediocru,"filozofie".Si,totusi,nu pot descoase o parte din ceea ce sunt...
Incredibil sau nu,si eu am fost candva,demult,mica.Un copilas dragalas,zic,excesiv de cuminte si supus,care tinea la reguli mai mult decat la cea mai draga jucarie.Doamne,cat eram de mica!La 10 ani deja tineam un jurnal,in ale carui pagini dorm amintiri atat de proaspete acum ca trebuie sa ma uit in oglinda si sa ma conving singura ca le-am pierdut demult.O fraza este memorabila,un crampei de intimitate puerila,secretata de o minte ca un mugure de pin abia conceput:
"Cand voi fi mare...
Vreau sa ma casatoresc cu un tip bogat si sa am doi copii,o fata si un baiat,si vreau sa fiu invatatoare."
Nu pot sa cred ca postez chestia asta.:| Doamne,cat eram de mica!Mai am putin si sunt mare.Ce voi face?Gandindu-ma la mariaj nu vad decat o imensitate neagra si colturoasa-in lipsa unei acceptari depline personale nu pot cere altcuiva ceva ce eu nu-mi pot da.Legatura aceea facuta prin doua inele rupte din maruntaie de soare solid imi pare innabusitoare,sufocanta,un lant mult prea strans.Plus,necesita sentimente cu adevarat pure si sincere,la fel de rare ca o credinta de nezdruncinat.Banii...Lor le rezerv intreaga mea scarba,desi fara ei nu existi in sociatate-condusi de hartii murdare si monezi zgariate,ce soarta patetica!Odraslele nu-mi sunt respingatoare,dar viitorul apropiat(si moderat de indepartat) nu concepe vreo poza fictiva a acelor creaturi modelate in pantece foarte cunoscut.Ce vad in viitor?Nu vad viitorul.Sa apuc ziua de maine,multumind apoi pentru viata ei masurata in tic-tac-uri calculate,si voi porni de acolo...Doamne,cat eram de mica!
Imi miroase parul a fum,si totul e imbracat de o noapte destramata pe alocuri in crapaturi argintii.Imi miros mainile a fum.In urechi imi bubuie o melodie tampita,ca o reminiscenta meschina.Imi miroase esarfa a fum.Vad cusca aceea de lemn gros,si ma gandesc de ce palpaia adesea lumina ametita.Imi miros ochii a fum.Pe drum ma incolteau fiare inocente,nepasatoare fatidicului uman.Imi miros ochii a fum.Credeam ca mi-am gasit steaua calauzitoare- s-a dovedit a fi doar un avion numit "speranta"...

Sus e cerul,jos e omul

Si nu mai stiam cum sa ocolesc lumina,cum sa ma imbratisez cu intunericul,cum sa-mi ascund ranile deschise.Intensitatea ei ardea,distrugea,manjea cu vina.Setea pentru obscur devenea aproape posedanta,la fel ca indarjirea petei galbene de pe perete si din inauntrul lui.Daca lumea ar fi uitat de existenta mea,as fi fost fericita.Sa ma inghita coltul meu rece de singuratate,si sa ma transforme intr-un ghem static.Indiferent de tot ce s-ar zice,cel mai mare dusman iti esti tu insuti,in lipsa unui prieten mai bun.Acolo,pe podeaua cu crusta de lacrimi evaporate,zacea o cana alba in cioburi,si cafeaua fugea ranita in crapaturile vechi ale lemnului.Inima de zahar se dizolvase si se pierduse....
TU!Da,tu!Tu,ala din sala de teatru.Da,da,chiar tu!Tu,care te joci cu o crasa nesimtire pe telefon in mijlocul unei piese nu doar foarte emotionante,ci si foarte sincere,cu potential realist,tulburatoare.Tu,cel ce comentezi la fiecare doua replici intr-un mod grobian ,indiferent in fata muncii unor oameni ce au atins un nivel al spiritualului mult mai presus decat poti tu a-ti imagina.Tu,cel care razi sa te auda si ultimul om din San Francisco.Tu,cel care iti permiti sa corectezi replicile actorilor,scotand in evidenta ca -nu au nici in clin nici in maneca situatiile,d-apoi dansurile. :| Tu,cel care nu stii cand sa aplauzi si cand nu.Tu,cel care ai tupeul si nesimtirea sa ridici vocea in toiul actiunii,implicandu-te mizer in atentia colectiva a salii,spre a cersi putina atentie volatila entitatii tale mediocre.Tu,cel care scapi toate posesiunile posibile si imposibile pe jos in momente atat de propice incat si un dirijor experimentat s-ar rusina la vederea sincronului necalculat.Tu,care faci poze(8-|) sau inregistrezi,asigurandu-te ca telefonul nu este,sub nicio forma,pe silent.Tu,cel lasi acest intermediar cu semnal variabil sa vibreze disperat in geanta sau haina,prefacandu-te ca nici macar nu detii asa ceva,in niciun caz sa fie al tau.Tu,cel care iesi din casa doar ca sa judeci,ori sa vorbesti in van.TU-STAI ACASA!!!!!!
Am avut inspiratia sa ridic privirea spre cer...Mi se dezvaluia patat cu cerneala albastra trecuta prin sita carbunelui ceresc,jucaus,liber.Intr-o margine inexistenta purta o luna ca un biscuite bolnav aproape mancat-cerata,alunecoasa,scarbita.Apoi m-am uitat la stele-fulgi de metal palpaind-dar tu nu erai printre ele.Si asta e ideal.Desi aveti atatea in comun,va separati prin individualitatea restriciva.In esenta,existi in proximitate si asta mi-e suficient...

Hai sa iubim!

Tot acolo era...Singur,dezolat,dezbracat.Racaia in miscari incetinite tavanul ceresc,facut din crema galbuie si urme de regina noptii strivita pe alocuri.Se saturase sa tipe.Nu mai voia atentie.Oricum nu avea cum s-o primeasca.In acel moment as fi vrut sa-l pot atinge.Soarta de copac!Trecatoare...
Nu am fost niciodata ,cu adevarat,indragostita.Admit,n-am de ce sa ma acund dupa deget,caci nu consider a fi asta ceva tragic.Am avut impresia si iluzia acestui sentiment,dar acum,revizuind trecutul,constat fragilitatea si platonicul situatiilor.Satula de deprimare si "self pitty",am scormonot in vastul imperiu al zapacelii mele si am scos cateva "definitii"(foarte improprii,foarte,foarte!) ale iubirii depline dintre doua persoane,asa cum mi-o construiesc eu in imaginatie(imaginatie ce functioneaza dupa reguli numai de ea stiute:P):
Deci "cum zic"(:)) ),iubirea inseamna sa....

• sa injurati simultan acelasi jucator de la echipa adversa de fotbal,doar pentru ca vi s-a parut ca a ratat golul intentionat

• sa va certati foarte infocat,doar ca sa va dati seama ca tineti aceeasi parte si nici nu va amintiti de ce ati inceput pentru..inceput:))

• sa folositi acelasi tub de spuma de ras(preferabil mentolata):D

• sa va raspundeti din priviri intrebarilor nerostite,dar simtite

• sa va obositi reciproc deoarece nu stiti cum sa va mai faceti pe plac,dand nastere asfel la o serie amuzanta de dulcegarii si giumbuslucuri,esential,inutile
  

• sa adorati statul in ploaie,muti,concentrati,imbratisati,fara sa va pese de potentiale raceli crunte,piramide de servetele,ori tone de ceai necesare in viitor

• sa nu va suparati ca celalalt a mancat ultima savarina din frigider-oricum urma sa i-o daruiesti in schimbul unui zambet "pisicit"

• sa nu va pese de lumea exterioara,dar sa fiti totusi constienti de ea si de rolul vostru in marele ei joc de sah cosmic

• sa va comportati foarte natural la vederea unui inocent soricel,doar pentru a nu-l alarma sau ingrijora pe celalalt-in realitate,usa deschisa e scopul vostru suprem

• sa va placa aceeasi marca de cafea,aburinda in racoare,rasfatata in cani tocite,cu doua cubulete de zahar,bauta in dimineti placute de iunie,pe iarba brodata de roua din cristal lichid
  

• ...

...adica se poate continua la infinit.Lucruri marcate de cotidian,dar aduse sub aripa perechii.In definitiv,dragostea nu are definitie exacta,dar nici nu are nevoie de ea,dat fiind ca ea nu se explica- se traieste.Nu prea ma atrag declaratiile siropoase,povestile atat de tragice (si,vai reale!) care circula pe net,sau citatele care mai de care mai...eham,"profunde".Totusi,trei tot mentionez,caci ele chiar au susbstanta,deci potential:
"Eu m-am nascut ca sa iubesc. – Sofocle"

"Cauta iubirea cu inima, nu cu capul. – Mark Twain"

"Dragostea este tot ceea ce avem, este singura modalitate in care ne putem ajuta unul pe celalalt. – Euripide"

Concluzii putem descoase pana saptamana viitoare,si non-stop,pe deasupra.De dezbateri nici nu mai zic!Dar ce rost ar mai avea?Ne-am rapi din timpul destinat iubirii.
Inima albastra in lanturi argintii-atat a mai ramas din mine...

Am creioanele mele colorate

Imi amintesc atat de multe lucruri care nu au nici cea mai mica legatura cu situatiile curente,incat mi-e teama ca vor acapara prezentul,si ca nu voi mai putea sa desen si sa construiesc altele noi.Problema cea mare este ca parca nu mai realizez care din ele s-au petrecut cu adevarat si care sunt fragezi prunci ai imaginatiei mele haotice,prolifice,ilogice.Reprezentari ale frustarii nematerializate se furiseaza acum in spatele ochilor,incercand prin trucuri misele sa imbete constientul de o fosta incarnare a lor, acum disipata de ceasuri scurse.Nu sunt o persoana legata de concret sau veridic,nicidecum,dar si eu trebuie sa recunosc semnificatia unor bariere.Mi-e greu insa sa admit ca imi fabric inconstient poate un nou trecut,in ideea ca nici pe cel abia scris pe papirusul desfacut al respiratiilor mele nu l-am supus,nu l-am absorbit,nu l-am inteles,nu l-am acceptat...
Scenariu:n-am ce face.Bun...Hai sa ne consultam putin cu domnul Google,se pare ca e un ins foarte intelept.Bun...Cautam la intamplare.Primul lucru venit in minte:Camil Petrescu(singurul motiv a fost ca avem de citit la clasa o opera a sa,caci nu sunt eu asa de orientata,nu va temeti).Mai scriem si asa,de placere,un "poezii" acolo,doar asa,"for fun".Bun...Primul site,evident cel mai "destept"- doar e primul,nu?Arunc o privire,mi-o recuperez,si realizez ca am dat peste ceva...special.Adica...

"Trecut
de Camil Petrescu

Ci dincolo de zona blestemată-a morţii,
Peste cătunele încremenite de pe vale,
Departe peste albe culmi,în fund departe,
Mai departe decât chiar depărtarea
Eşti tu,
E lumea existenţei tale,
De care nu,oricât de-adâncă zarea
Mă desparte,
Ci infinitul fără sprijin,fără toarte
Îl urcăm învinşi,învinşi îl coborâm.

Căci de acest metal ,
Tăios şi imaterial,
În fiecare clipă sufletu-mi sfărâm.
Ţi-adeseori,
Privind sfios prin tainicul crenel de lut,
Ca printr-un ochi de geam,
Îmi pare
Că printr-un magic dioram
Privesc alt tărâm.

Eşti tu acolo…
O,numai dacă mai trăieşti,
Căci nici un semn de-acolo nu ne-ajunge,
Nici veşti,
Nici păsări,
Nici un călător
Nu vine de la voi rătăcitor,
Ci numai nevăzute priviri, Explozii de obuze şi de mine
Ropote de gloanţe.

Eşti tu acolo!"

Si...M-am oprit putin.Nu stiu daca am inteles mesajul cu adevarat,si nici nu-mi pasa.Eu nu disec literatura,eu o simt.Recitind-o,traiam si vedeam doar o mare prapastie de noapte cenusie.Si mirosea a ars si durere.Si mi se facea frig.Si era real,tangibil.Adica,in traducere,trist.De ce?Pentru ca...

Mada(The colour of my soul) a scris odata,in "tineretile" noastre,despre mine astfel,si citez:"Are propriile creioane colorate prin care isi coloreaza lumea."DA,DA,DA!Desi eu dau impresia ca filtrul lumii mele este unul cenusiu-obscur,iubesc pulsul cu o doza ireala de pasiune.Si am!Am o cutie mare,din fructe dulci confiate,in forma de hibiscus lejer,unde imi tin toate prafurile compresate:rosu-sange-fierband,oraj-de-piersica-batrana,galben-lacrima-de-soare,verde-talpa-de-padure,albastru-mare-destrabalata,indigo-din-cer-sufocat,violet-voal-dansant.Si,preferatul meu,cafea-razvratita-in-noapte-de-ianuarie.Ce viata,ce viata!

Flori!Flori!Flori!

Ceata are consistenta unui bol de matase faramitata si mirosul unei iasomii sufocate.E incapatanata,falsa,ridicand un zid translucid in aer de cate ori se simte amenintata,si lipindu-se de pielea ta ca un blestem ascutit.E entitatea fantasmagorica ce te rapeste si te duce in lumea ei construita din vise si pulbere de apa,ca mai apoi sa te arunce intr-un labirint dens de negru.E nimicul care te rascoleste pana dincolo de infinit.Cat pot sa iubesc ceata...
Eu nu primesc flori.Am primit candva cateva,dar din simpla complezenta si datorie situationala.Nimic mai mult.Si ele,dupa ce s-au desfatat in fatarnicia lor indreptatita,au coborat incet petalele spre tarana nascatoare,s-au desprins de nucleu,au putrezit in propria maraciune.Nu le-am putut salva.Nu aveam cum.Nu voiam sa le salvez.Nu poti sa salvezi aparente si plastic ipotetic,desi el a respirat candva prin verde.Vreau flori!Dar nu orice creatura desfatatoare,in agonie ori inca legata la sursa existentei precare.Nu!Imi doresc flori albastre!Atat de albastre incat si cerul tomnatic sa se rusineze a si-a pierdut turcoazul mangaietor din mijlocul lui august,ce motaia in calduri lenese si era framantat de pene agitate.Imi doresc flori galbene!Atat de galbene incat si soarele sa-si reconsidere umil mantia rascoapta,vitala,inselatoare.Imi doresc flori negre!Atat de negre incat si haul cel mai demonic sa se zvarcoleasca in materia sa,scarbit de durere,ros de remuscari imaginare.Imi doresc ce nu pot avea,asa cum fac intotdeauna...
Covorul fragil de frunze palide ori ruginite se lafaie pe ciment latent, lovind in coborarea lor fete schimonosite.Frigul s-a strecurat sub pielea tremuratoare,nelasand nimic sa ma mai incalzeasca,nici macar vorbele.Nici macar iluziile.Cafeaua senzuala zace in cana crosetata din fire blonde de floarea-soarelui.O las sa se raceasca.Gustul ei invie tot optimismul din mine,si asta e ultimul lucru pe care il vreau.Ma dezvat a mai construi lumi ireale,caci ele se sparg precum oglinzile manuite neglijent.Sunetul pierii lor e ca unul al mortii.Infricosator.Fluturele din panza imbibata cu soapte vechi imi face cu ochiul?Delirez eu oare?Din nou?!

Doar cainii mai plang cimitirele

Dupa mine,societatea se imparte in doua categorii simple:cei activi si cei inactivi.Pe scurt,cei vii si cei morti.Pe scurt,cei care fructifica elementele cotidianului si cei care l-au dezvoltat(sau nu,dupa caz) in timpul vietii intrupate.Daca dinamismul nostru valseaza in planuri familiare si conventionale,al lor,al celor fara grai si materie pamanteana,vegeteaza in spatii generic numite "cimitire".Si aceste cimitire sunt parca cele mai pasnice si intelegatoare locuri posibile.Pe langa faptul ca inteaga lor conceptie se invaluie intr-un voal de alb dens,caldura are intotdeauna o vibratie racoroasa in interiorul respectiv,iar miscarile se transfigureaza in mecanismul incetinitorului,cimitirele au rolul de a te pune pe ganduri,de a te tulbura benefic,de a te impinge spre o framantare spirituala,in detrimentul superficialului static.
Atunci cand merg pe aleile presarate cu praf de amintiri si vad crucile mancate de timp si uitare,incerc sa-mi imaginez pe cei din spatele fotografiilor spalacite in contextul in care si-au reliefat,candva,gloria existentiala.Un scriitor grabit,cu joben patat,baston tocit,ochi safirii.O mama cu sudori reci pe tample,maini marcate,gura de bujor sangerand.Un copil de nici doi ani alergand printre ferigi inalte,imbratisat de soare,iubit de univers.O dama cocheta,cu bucle simetric aranjate indelung,privire de migdala rascoapta.Un bunic grijuliu,cu par tesut de paienjeni imaculati,si suflet de briosa aburinda.Un criminal crud,manat de pasiune posedanta,potolit doar de lichidul acela consistent si pulsand.O tanara visatoare,facuta din lavanda si aspiratii,in coconul unui leagan subred,sarutand cerul melancolic de mai.Nu vreau sa stiu cum au murit.Nu am cum sa stiu.Important e sa inteleg ca,si ei,au fost candva "cineva".Aceeasi carne animata ca si a mea,cu probleme si solutii,convinsi ca poate vor schimba lumea."De morti numai de bine"-dar cat timp?Cand arborele genealogic cedeaza in furtuna temporala,trecutul arde in flacara uitarii.Modernul nu are timp de reminiscente-o floare,o lumanare,o lacrima nesimtita si datoria ii este platita.Nu asa!Nu cer sa ne consumam existenta intr-o tanguire perpetua,dar macar o frantura din constientul nostru ar trebui,doar si pentru o fractiune,inchinat integru LOR.Celor care au trecut inaintea noastra pe aici.
Mi-am adus aminte de ceva:la poarta unui astfel de asezamant silentios am vazut un caine cu ochi rosii,uitandu-se bizar de impacat la mine,ca si cum pupilele lui ar fi fost cele mai goale gauri negre ale istoriei.Si,cu bricheta secata in mana,m-am gandit:oare doar cainii mai plang cimitirele?
Obositor.Obositor si nimic mai mult.Tortura.Tortura si nimic mai mult.Minciuna.Minciuna si nimic mai mult.Iluzie.Iluzie si nimic mai mult.Imbatatoare fantezie.Imbatatoare fantezie si nimic mai mult...Plutind in spuma tulbure a unei cafele murdare,inima mea a refuzat sa decada in profunzimea intinata,incercand sa se agate de linia orizontului.Zbaterea groteasca se desfasoara in continuare.Greu...

Leapsa

Leapsa\:d/.Azi aveam de gand sa abordez un subiect total sumbru si demonic,dar ma pastrez pentru maine.Suspansul e o otrava foarte invioratoare>:).Deci,primind onoarea de la Adriana,ma avant in neant.Ia sa vedem...

Daca eram o luna, as fi fost :Ianuarie

Daca eram o zi a saptamanii, as fi fost:Marti

Daca eram o parte a zilei, as fi fost:Rasaritul

Daca eram un animal marin, as fi fost:Stea-de-mare

Daca eram o virtute, as fi fost:Dragostea

Daca eram o planeta, as fi fost: Neptun

Daca eram un lichid, as fi fost: Cafea:X

Daca eram o piatra, as fi fost:Safir

Daca eram o pasare, as fi fost:Pescarus

Daca eram o planta, as fi fost:Hibiscus

Daca eram un tip de vreme as fi fost:Torida

Daca eram un instrument muzical, as fi fost:Tobe

Daca eram o emotie, as fi fost:Rusinea

Daca eram un cantec, as fi fost:"Roulette"-System of a Down

Daca eram un film, as fi fost:"Vanity Fair''

Daca eram o carte, as fi fost:Jane Eyre"-Charlotte Bronte

Daca eram un personaj de fictiune, as fi fost:Ichabod Crane,"Sleepy Hallow"

Daca eram un oras, as fi fost:Targoviste

Daca eram un gust, as fi fost:Dulce-acrisor

Daca eram o aroma, as fi fost:De piersica

Daca eram o culoare, as fi fost:Galben

Daca eram un material, as fi fost:Matase

Daca eram un cuvant, as fi fost:"Imaginatie"

Daca eram o parte a corpului, as fi fost:Coapse

Daca eram o expresie a fetei, as fi fost:Resemnare

Daca eram o materie de scoala, as fi fost:Limba si literatura romana

Daca eram un personaj de desene animate, as fi fost:"Ice Age":X

Daca eram o forma, as fi fost:Cerc

Daca eram un numar, as fi fost:22:X

Daca eram o haina, as fi fost:O esarfa lunga si vaporoasa


Duc mai departe traditia si predau stafeta Madalinei(The coulour of my soul).:D

Parca s-ar fi deschis un hau imens si,astfel,pamantul lipicios s-ar fi despartit in doua bucati inegale:eu intr-o parte,si restul lumii in cealalta.Intre noi era vapaia posedata a neintelegerii,alimentata de o superioritate inumana din partea lor.A celor multi.Si era atat de frig,si gol,si exasperant locul acela,incat sufletul voia sa se elibereze de colivia carnala si sa evadeze in eter.Dar nu putea.Dar stai!Dar inca e frig.Si tot ce imi doresc e un scop,o cafea,ochii lui...

Sinucidere fictiva

Vedeam tot orasul atat de fragil incat parea ca orice rafala neobrazata ar fi putut sa-l reduca la puzzle-ul incipient.Nu ma simteam regina asupra machetei ireale si adormite-dimpotriva,era si mai adanc sub pamant decat ea,alaturi de viermi si cadavre uscate.Pacat ca nu puteam sa zbor...
Sa o iau de la inceput...Ar reprezenta si asta o optiune.Promitatoare chiar.Dar exista doua mari impedimente:cum si de la care?Cum sa inchid ochii si sa-mi intorc spatele cuptorului care m-a modelat si ars pana in radacinile prezentului? Care e inceputul?Nasterea?Constientul?Primul gand rau,misel,dezonorant?Sa-mi imprim un alt nume,sa-mi fabric alt trecut,sa-mi reneg totul,sa-mi amintesc numai de faptul ca trebuie sa sterg si sa uit?De neconceput.Nu exista crima perfecta-sangele te pateaza permanent,oricat de invizibil ar parea ca este.Si asta ar insemna detasarea-sinucidere.Fictiva,desigur.Nu poti niciodata sa te descrii fara sa reliefezi contributia exteriorului si socializarii,oricat de introvertit ai fi.Si eu am gena asta.De inchistare,adica.Dar consider ca ma influenteaza pana si omul care sta ingrijorat langa mine la trecerea de pietoni,si ultima raza de soare din iunie,si privirea lui fugara.Deci nu am cum sa fug.Nu am unde,mai precis.Raman cu aceeasi denumire,oricat de mult s-ar toci ea in timp prin guri straine,cunoscute,spurcate sau pure.Nu-mi ramane decat maine,desi ieri ma trage disperat de maneca iar azi tanguie neputincios intr-un colt.Viata e,se pare,problema aceea la mate pe care n-am s-o rezolv nicicand...
Floare pulsanda pe ciment puternic.Amintiri vechi pe papirul cu miros de para rascoapta.Cafele tesute din noapte de mai rasfrante pe cearceafuri imaculate.Orhidee arsa de buze crapate pana la sange,pictate in formaldehida,udate de ploi negre.De ce nu se inverseaza niciodata rolurile?!

In lanuri toxice

Mi-e dor sa ma plimb.Fara sens,fara noima,imbracata in raze si cu aerul tare in plamani.Sa nu mai stiu nici macar de mine.Sa contemplu viul in nuante de smarald plapand,cu priviri de bubureze pe brate si papadie dulce in par.Sa-mi fie cerul harta de mare transferata in planuri calme si ilogice,pamantul calauza roditoare si copacii prietenii de care n-am parte.Sa le mangai scoarta cornoasa,atat de umila in fata cruzimii,pe cand o vrabie fragila ar taia prea repede linia orizontului si asa spalacita.Ar putea insemna acela ultimul ei zbor.Poate nu.Sa ma boteze nu o ploaie molcoma de vara.Oh,nu!Sa vina insasi furia furtunii celei mai salbatice,intretinuta de vinul cel mai desfranat al lui Bacchus,sa desfaca de pe pielea mea arsa tot raul,prin rau si spre bine.Sa nu mai simt parazitul acela colcaind frenetic in inima,nutrit de fantasme si iluzii.Imi lipseste sa pot conversa in tihna cu mine insami.Imi...lipsesc.
Muzica.Nectarul vibrant din care-mi fabric eu firul consistent al cotidianului.E o entitate care s-a infiltrat deja in sistem,subminandu-mi orice tentativa de eliberare.E in zadar.Am ajuns sa visez cantece devorate fie ziua,fie noaptea.Mi se tatueaza toate notele acelea psihedelice in rauri de cerneala neagra pe talie,pe glezne,pe buze.Mai ales pe buze.Nu de putine ori m-am trezit mergand pe strada si realizand ca vorbele se nasc automat,fara niciun efort al zamislirii.Si pentru asta primeam ochi arzatori si invinuitori de la fiinte mediocre.Imi pare rau.Pentru ei,nu pentru mine.Muzica e deja ceva toxic,o licoare tulbure in care plutesc toate starile mele volatile.Ea este sita prin care trec imaterialul,il incarnez,fie in zambete carnoase,fie in apa sarata si lina,ca mai apoi sa-l adorm in pulbere fara forma.E drogul meu cel mai de pret.El ma intelege,pana si atunci cand nici eu nu-mi dau rezolvari.Nu ma judeca.Nu ma blameaza.Nu ma osandeste.Ma inalta.Ma seduce.Ma lumineaza.Te rog,Te rog,nu ma rupe de lantul dependentei lui.Ai mila de un muritor...
Nimic.Nu mi-a ramas nimic.Te rapandesti in eter asa cum ai aparut.Nu conteaza miscarile mele.Corect!Totul e pe dos.Parca a fost vreodata ceva logic.Regina pidosnica sa se disipeze in agonie-cat de convenabil!Pana si clopotul cafeniu din cana ciobita s-a spurcat.Sper ca pe partea cealalta lumina nu e inghitita de intuneric.Spre binele tau...

Moarte

Dezbracat.Singur.Dezolat.Sfasiat de gheare cetoase,otravit de lumina fumurie,batjocorit de indiferenta.Statea copacul acela rezemat in radacini cochete si ramuri scheletice pe un camp murdar.Statea suferind patetic,nemangaiat de nicio privire,oricat de fugara sau lasa.Statea ca un martir fara cauza,destinat unui sfarsit jalnic,in umbre de ciori batrane si nori invechiti.L-am vazut.Pentru o clipa nedefinita din viata mea l-am vazut.L-am inteles.Aura galbuie il transfigura si mai bolnavicios,si mai ciudat,si mai searbad,si mai trist.Muribund.Revitalizarea imprejurimilor nu atingea conul sau de existenta.Era tabloul static al disperarii nevorbite.O oglinda.O oglinda care reflecta intregul,inclusiv pe mine.Iar eu nu ma vedeam...

Publicul a aruncat laleaua.Publicul vrea o desirare mai retrasa a tumultului gandirii mele.Publicul trebuie venerat si satisfacut.Publicul a primit:HA!
Pe unde calci tu se cutremura pamantul.Pe unde calci tu se varsa cafeaua si se sparge in aburi grei.Pe unde calci tu vreau sa calc si eu.Pe unde calci tu rasare iedera marina.Pe unde calci tu nu se mai framanta tarana.Pe unde calci tu ramane dara privirilor mele insetate.Pe unde calci tu saruta luna.Uite!O moneda!Are aceeasi lucire platonica...

Miaaau,miaaau;;)

Azi nu ne mai lalaim.Nope.Azi intram direct in "paine".Am inceput cu ceva vreme in urma(cateva zile in urma inseamna pentru mine deja mult:">) o mica incursiune in tulburatorul si extraordinarul proces de enumerare a unor elemente ce-si gasesc adapostiri ferite,speciale in sufletul meu(daca mai am asa ceva...).Imi permit,cu voia "spectatorilor",sa continui teatrul static al cuvintelor intortocheata prin vite invizibil de verzi,poate nu prea ortodoxe,dar negresit concludente.Maestre,muzica!

O poezie care m-a impresionat prin sinceritate,acuratete,simbolism(da,cuvintele au tenta licentioasa,dar mai multe auzi in statia de autobuz dimineata,asa ca rezista putin cu mine):

Ea are aerul plin de ingeri
de aceea respira greu
Pietrele poti sa le-nsangeri
degeaba, cu prezenta ta mereu.
Ea explica, ea are nuante
de galben de dat pe obraz
Poti sa ai, degeaba, gloante
de plumb, in butoiul cu haz
Poftiti la subsol!
Se coboara pe scara de lemn acru
cu pasul din dreapta in gol.
Un crucifix cu mortul sacru
cu ghimpi scade gama-n bemol
Aici totul se schimba
vinul in tuica veche, cartoful in nisip
Cuvintele miriapoade-ti alearga pe limba
masti iti pui, ca pe chip,
peste timbrul de rosu indurerat
cu urme luxoase de melci trandafirii...
Tarfa cea veche-a murit, traiasca vebul incoronat
al tarfei care va fi.

Nichita Stanescu,"Tarfa sofisticata"


Radeti!Hai,radeti!Va acordul privilegiul!Radeti pana nu mai puteti,dar vara asta am devenit dependenta de glumele cu Chuck Norris.Sunt absolut seci majoritatea,dar,concomitent,delicioase.O duzina,va ajunge...(deocamdata>:) )

"De ce doarme Chuck Norris cu lumina aprinsa? Nu pt ca ii e teama de intuneric, ci pt ca intunericului ii e frica de el."

"Chuck Norris joaca ruleta ruseasca cu pistolul plin. Si castiga mereu."

"Cand merge la culcare, Bau-Bau se uita in dulap si sub pat sa nu fie cumva acolo Chuck Norris."

"Chuck Norris poate sa dea foc la furnici cu lupa. Noaptea!"

"Chuck Norris a lovit odata un cal in barba.Descendentii acelui cal se numesc acum girafe."

"Chuck Norris a inghitit odata un borcan de somnifere.L-au facut sa clipeasca."

"Cand era mic, parintii lui Chuck Norris i-au daruit acestuia un ciocan de jucarie. Cu el Chuck Norris a construit ceea ce noi numim azi Stonehenge."

"Toti copii au pijamale cu Superman,dar Superman are pijamale cu Chuck Norris."

"Fantomele sunt de fapt rezultatul faptului ca Chuck Norris omoara oameni mai repede decat poate Moartea sa ii proceseze."

"Chuck Norris poate sa faca apa sa urce la deal."

"Nici Gillette Mach 3 nu-i taie barba lui Chuck Norris."

"Moartea a avut odata o experienta aproape Chuck Norris."


Dulcea nebunie,dulcea dementa...8->

"Nebunul nu este omul care a pierdut ratiunea;nebunul este cel care a pierdut totul,in afara de ratiune"
Gilbert Keith Chesterton

"Nu exista genii adevarate fara un strop de nebunie"
Seneca

"O nevroza este un secret pe care nu stiai ca il ai"
Kenneth Peacock Tynan

"Nebunia iubirii este cea mai mare binacuvantare a Cerurilor!"
Platon

"Nebun e cel ce se-ncrede în blândeţea lupului, sănătatea calului, dragostea odraslei sau jurămintele târfei."
William Shakespeare

Un imn al spiritului ce il nutresc...

Every time that I look in the mirror
All these lines on my face getting clearer
The past is gone
It went by, like dusk to dawn
Isn't that the way
Everybody's got their dues in life to pay

Yeah, I know nobody knows
Where it comes and where it goes
I know it's everybody's sin
You got to lose to know how to win

Half my life
Is in books' written pages
Lived and learned from fools and
From sages
You know it's true
All the things come back to you

Sing with me, sing for the year
Sing for the laugh, sing for the tears
Sing with me, if it's just for today
Maybe tomorrow, the good lord will take you away, yeah

Yeah, sing with me, sing for the year
Sing for the laugh, sing for the tear
Sing with me, if it's just for today
Maybe tomorrow, the good Lord will take you away

Dream On Dream On Dream On
Dream until the dream come true
Dream On Dream On Dream On
Dream until your dream comes true
Dream On Dream On Dream On
Dream On Dream On
Dream On Dream On

Sing with me, sing for the year
Sing for the laugh, sing for the tear
Sing with me, if it's just for today
Maybe tomorrow, the good Lord will take you away
Sing with me, sing for the year
Sing for the laugh, sing for the tear
Sing with me, if it's just for today
Maybe tomorrow, the good Lord will take you away...
Aerosmith,"Dream on"

Am baut atata cafea,incat sunt sigura ca se va infiltra curand,curata,cruda,nediluata,in tot sangele,ca un drog hain ce este.M-am scaldat in marea de voal negru,patat in flori decolorate,cu miros de ani fericiti.Cand nu ma vede nimeni,sunt pisica toarcand prin ochii sticlosi,umezi,suntete de pian adormit in obscur.Am ajuns sa-mi rod oja ciobita,in speranta ca-mi vei apuca mana cu pelicula de otrava rosie.Nu am nevoie de mila.Niciodata nu vreau sa reneg trecutul,oricat de putred s-ar dezgoli spectacolului.Am uitat cum e sa respiri pe deplin.O cusca argintie este totul,si totul este cusca argintie,iar noi bestiile cugetatoare exilate in ea...
P.S.Amintire de boboci.:P(A devenit,se pare,un leitmotiv:D.Sosete cu amprente albastre de mate:X)

"Loc de dat cu capul"

Sunt un om rau.Sau,cel putin,asa mi s-a dat de inteles.Nu neg.Poate exteriorul are o viziune mai clara asupra fiintei mele,imposibil de remarcat,de altfel,din coconul searbad al propriului.Nu ma ascund dupa deget,si nici nu imbrac ipocrizia de a admite vreo tangenta minima a sferei cuvantului "ideal".Nu sunt modesta.Nu sunt transanta.Nu ma subapreciez.Sunt realista.Adevarul e ca mult prea multi invizibili traiesc si parasesc materialul in framantari tulburatoare,fara ca macar o privire sau gand blajin sa le incalzeasca viata martira,dedicata celorlalti in exclusivitate.Sunt mult prea putini in comparatie cu gigantica masa de carne cugetatoare ce rascoleste tarana.Marea mea dizgratie este ca sunt om.Paradoxal,e cea mai mare binecuvantare.Sunt predispusa in mod egal erorii,precum si progresului.E la latitudinea mea calea,si asta ma inspaimanta teribil.Ma dor cuvintele imbibate in cianura,dar nu le pot compensa in surate.Nu.Mi-e frica de faptul ca,eventual,voi ajunge sa cred amaraciunea lor albastruie,si imi voi insusi putreziciunea lor negandita.Poate sunt un om rau.Poate nu.Poate nu sunt nimic.Poate e doar o iluzie.Poate...Poate.
"Loc de dat cu capul".A inceput ca o nazbatie de boboci,dornici sa lase ceva in urma locului unde s-a desfasurat primul lor an cu ochii larg deschisi.Un pix,o mana,mai multe minti-et voila,"monstrul" a luat viata!Ca sa fiu sincera,si eu am adoptat "trend"-ul,dar,fiindca tin la viata mea,l-am materializat sub forma unei coli scrise vizibil in litere sangerii si negre.Si,da!,l-am folosit.L-am tocit.E tembel,recunosc.Admit,chiar.Dar e eliberator.Atunci cand simti o presiune (aparent) prea groteasca si nedreapta,acel mic semn iti face ispititor cu ochiul(imaginar si ipotetic).Este o razbunare cat se poate de miseleasca,inutila,asupra unui inocent,dar macar ofera iluzia detasarii.Faptul ca te dai cu capul de pereti nu inseamna doar ca te dai cu capul de pereti-paravanul ascunde ceva profund,desi nu pare deloc asa la inceput.E modul tau de a comunica exteriorului o capitulare imaginara,un sfarsit de drum fara sfarsit,o refulare a tensiunii,un mecanism de prevenire a nebuniei iminente.Asa cum scria pe placa de la intrarea unui sanatoriu francez:"Nu va speriati!Cei multi sunt afara...".Prea adevarat.Societatea e o casa de nebuni,iar noi pacientii care o alimenteaza.Doctorii au plecat demult,au capitulat.Doctorii...au innebunit!
Mana alba si fluturanda a primaverii caste imi scormone inima.Iluzia s-a spart ca un geam clar in milioane de regrete tainice.Mi-am vazut locul.Mi-am inteles pozitia.Mi-am asumat urmarile.Am ramas fara cafea fabricata din noapte salbatica,in urma tarandu-se doar saculetul cu pori de canepa rugoasa si aer de strain.Ma pitesc sub scaun sa nu-ti intalnesc privirea senina.Rasetele zgomotoase se izbesc de simturi,dar nu reusesc sa le patrunda-zidul e indeajuns fortificat.Tanjesc dupa calmul trupesc.Am trait cu briza in respiratie,focul in palme,si vantul in suflet.Ninge cu fulgi de tremur,zvarcolire,nesomn.Timpul ne joaca pe degete...

Sfarsitul albastru

Sfarsitul lumii,in nuante de albatru dureros si alb intinat.Sfarsitul lumii in vuiete satanice si metal tanguind.Sfarsitul lumii in sarutari murdare de inghet si scuipat dens de picaturi demente.Sfarsitul lumii in pustiu si singuratate.Sfarsitul lumii in bizar si introvertit.Sfarsitul lumii in obscur si neant.Sfarsitul lumii in lacrimi aburinde si pasi tocind asfaltul mortuar.Sfarsitul lumii in glasuri de iele ratacite si copaci posedati,dezbracati,denaturati.Sfarsitul lumii in ganduri nefaste si vorbe nenascute.Sfarsitul lumii in lumea mea...
Nu e bine in niciun fel-nici cand rad,nici cand plang,nici cand vorbesc,nici cand tac,nici cand iubesc,nici cand urasc,nici cand merg,nici cand stau,nici cand traiesc,nici cand mor,nici cand,nici cand.Spunet-mi voi cum e bine?Cum oare sa procedez ca volumul ocupat inutil de trupul meu bolnav in tacere sa nu mai pateze cararea pe unde trec picioarele voastre laptoase?Prin ce stare metafizica as putea sa va multumesc exigentele de regi murdari cu pretentii de zei?Sa-mi acopar chipul,astfel incat hidosenia transfigurarii mele materiale sa nu va produca scarba pe limba veninoasa sau in mintea pacatoasa?Cum sa va fiu pe plac?Voi putea oare sa va fiu pe plac?...Ghiceam raspunsul oricand.In moarte sau in viata,unii nu pot a se resemna in ideea ca toti traim intr-o minima cooperare impusa de bun simt,sau macar instinct.Nu sunt marioneta nimanui.Singurul comandat e spiritul,un amestesc eterogen de rational si sentiment,adesea in cotradictoriu si razboi.Asa e cel mai bine.Metamorfoza perpetua e un foarte bun stimulent,daca nu idealul.Nu exista in vocabularul meu "tipar".Nici "ignoranta".Nici "orbire".Nu incercati sa ma mai modelati.Nu vreau.Si nu o sa puteti.Paharul e mult,mult,mult prea incapator,stiu asta,dar si el are,pana la urma,margini.Nu tac la infinit.Desi asa ar fi cel mai bine.Am si eu otrava,doar ca sigiliul meu e bine sudat in suferinta ca sa o mai lase sa evadeze.Melodramatic?Posibil.Viata nu sta doar in coji si aparente,mai are(inca!) pulpa moale de uman.Pulsand,pulsand,pulsand.Auzi?Asa se izbesc gandurile tale de pereti.Elibereaza-le,fa abstractie de generalul umil si malefic,nu te mai ascunde in propria cochilie.O sa doara,dar o sa merite...
Peste albastru.Nu are sange albastru.Doar peste albastru.Liber in cusca lui.Fara judecata in iscusinta ciclului nesfarsit de mecanisme motrice.Neputincios in nefasta existenta limitata.Incapabil de a se desprinde de inconjuratorul tiran.Mort in latenta vie,precum e viu in moartea dinamica.Rece.Lucios.Alunecos.O unealta dispensabila.Hrana.Nimic.Doamne,sunt eu oare un peste albastru?!....
"Si daca Dumnezeu va vrea,te voi iubi si mai tare in moarte..."
(Imi cer anticipat mii de scuze daca nu am reprodus corect citatul,dar e o reminiscenta ce mocneste printre suspine in fata ochilor mei inchisi de ceva vreme.As aprecia o indicatie care sa ma duca pe drumul real al sursei.Multumesc. :D)

Mi-e frica...

Nu mai suport.Timpul trece pe langa mine,prin mine,peste tot ce constientizez,rupe,sfarama,construieste,glorifica,denigreaza,lumineaza,intuneca,vuieste nebun.Modifica.Transforma.Recicleaza.Mi-e frica de mine,mi-e frica de voi,mi-e frica de el.Stau neputincioasa in mocirla,iar timpul o rascoleste in fulgi de foc,tipete,superficial.Timpul nu ma spala,dimpotriva,ma face murdara,urata,ciudata.Nu pot sa rad,ca-i dau satisfactia necesara cotropirii.Nu pot sa plang,ca-i injectez puteri nebanuite.Nu pot sa am echilibru,caci as pieri in neant,invizibila.Ce pot sa fac?E ca un film prost,in care toate trec,trec,trec,trec cu viteza luminii,iar eu am picioarele infipte in cimentul scarilor de la intrare.Vreau ciocanul eliberator,vreau linistea calmului,vreau sa ma lasati sa traiesc...
L-am ingropat.Metaforic.Ipotetic.Amagitor.Am imprastiat boabele abia arse si strivite in praf de ochi negri pe masa alba,cu vopsea scorojita,am scris numele acela chinuitor cu litere mari,vizibile poate si din cer,am privit tabloul texturat o vreme,mi-am indreptat umerii aplecati de poverile tuturor,si cu mainile insangerate am creat o ploaie uscata de farame aromate,in dreapta si in stanga.Carare.Cararea decisiva.L-am lasat in ambele parti,caci drumul meu e granita,fara compromis.M-am urcat desculta pe patul mortuar,si am privit pe geam.Rasarise soarele.Speram sa nu mai vina vreodata norii.Resipram intaia oara aer clar.Mi-am pus mana pe piept.Inca batea,inca batea.Ma miram...

Soc!

Franturi de regret pictate pe inima.Lichid murdar al criticii sapand in carne.Gheara subestimarii incrustata pe coastele albe.Praf de sange uscat pe sani,pe gat,pe umeri.Fibre smulse ale bluzei de naivitate.Ceata stravezie a disperarii mustind in incapere.Panze straine tesand tavanul.Urme de nimic pe cer.Asa murise inceputul....
Simt ca am pus un titlu in genul unui anume post de televiziune(manastire-ntr-un picio,ghici,ciuperca,ce e?)Oare Te Vezi?.Trebuia altul.Poate e prea viclean,strategic amplasat,special ales a atata curiozitatea celui de dupa monitor. De parca m-a impiedicat vreodata asta pe mine!Socul este dat de doua mari dezvaluiri vizuale:proba 1,dragostea mea "eterna si nemuritoare",catelul Petrica(alias,ocazional,Petrelu') ,si proba 2,Spufff...fff...f.Probabil deja radeti in hohote,dar incercati sa va adunati frumos de sub birou si sa priviti dincolo de superficial.Nu v-ar placea un prieten mai mult decat sincer spiritual,incapabil de a va contrazice,pufos,tatuat cu mereu cu un zambet subil pe bot,relaxat,fara probleme in amor de eliberat si rezolvat,iute la pas(labute,ma rog),cu ochi precum doi pumni de apa clara neagra,ca si cum toti carbunii vietii s-ar fi lichefiat in acele globuri curioase?Sau o masina a timpului in miniatura,pe deasupra si verde,capabila sa va duca instantaneu in sanctuarul copilariei,pe plaiuri de echilibru suprem,sentimente crude,proaspete,amintiri cu iz de jucarie,gust de dulciuri ieftine si lipicioase,miros de gradinita,atingere de ploi zburdalnice,imagine unitara a aproape perfectului?Daca raspundeti nu,inseamna ca,poate,pustiul din voi,din mijlocul sufletului vostru,incepe sa creasca.Si asta e de rau.Lumea exterioara ne obliga oricum sa devenim roboti muritori.De ce sa o lasam sa ne fure embrionul simplului?Chiar vrem sa pierdem sclipirea aceea atat de intensa,coplesitoare,in nuante de anotimpuri adevarate si zambete pure?Eu NU vreau.Reinviati armata Spartei impotriva mea,oricum nu voi renega istoria care ma va influenta pana la moarte.Nu sunt copilaroasa.Sunt doar o fata,un om care nu vrea sa uite,indiferent de natura ce si-o asuma evenimentele.Prin nebunescul si haiosul reminiscentelor reincarnate eliberez acea doza de totura cotidiana,altfel riscand sa ma dezmembrez.Si la propriu,si la figurat.Nu voiesc a ingropa o anexa a vietii mele in amintiri sigilate decis,indiferent de cate voci ma incoltesc hain,superior,"intelept".Sac! >:P
Niciodata nu a fost patura aceea mai rece.Aveam rimel diluat pe urechi,pe obraji,pe piept.Aveam rimel diluat in frimituri de gri in ochi,iar apa il subtia in valuri,valuri.Patrunsese rimelul diluat in totii porii fiintei mele,ca o iedera fantomatica a consecintelor.Unde de rece ma cutremurau.Mi se udasera carliontii turtiti,pulsul accelera,suflul pierea.Cafeaua suferea cu mine,pe parchetul bolnavicios,emanand miros de foc potolit si rimel diluat.Renuntasem la drog.Intrasem in sevraj.Durea.Capitulasem.Just like that...

Menta din cada cu ani

Ochi de menta.Respiratie de menta.Aer de menta.Suflet cu aroma si oglindiri de menta.Totul era progenitura tremuratoare a acestei creaturi aerate-un umar gol,rotund,si rece,cu alunite de frunze fugare,iar pori din picaturi dolofane.Vuietul raspandea savoare de uscat cu totul nou,ca un val de fecioara temporara.Cuvintele se izbeau de particule,apoi tipau in eter,spre a se refugia in eter.Mancam pizza si ne indepartam de lume pe pietre tatuate cu istorie.Ne descopeream.Ne redescopeream.Ma intelegeam.Nu constientizam prin ratiune,ci prin simturi-alerte,deschise,intense.Rontaiam fantasmele trecutului in priviri fixe si pierdute,pe cand otrava prezentului se perinda nerusinata in fata mea in pasi neganditi.Viitorul il crosetam noi,chiar acolo,in mutul concentrarii.Din fum de menta...
Baia.Pe langa rolul igienic si absolut necesar,ea poate fi privita si ca o purificare a interiorului,o spargere benefica in mii de straturi labile ale negativului.Presupun ca tuturor ne place sa intram in cada atunci cand nu este inca plina si sa simtim cum acel flux ne inghite.Sau,daca nu,macar sa scoatem ceva cel putin benefic din umbra eliberarii provocate de masa calda si lichida.Eu,de exemplu,nu de putine ori era sa adorm acolo-ma detasasem atat de mult de tot ceea ce ar putea produce reactii in trup si spirit,incat nu reprezentam decat un echilibru de rasuflari lesinate,carne latenta,sange domolit.Dar cati am sta in coconul acela decupat pana cand toata apa s-ar scurge?Sa siluiasca si sa-si atrbibuie pe veci angoasa,durerea,pacatul,dorinta,uratul,raul,demonicul,si multe alte putregaiuri omenesti ce ne pangaresc?Sa ne simtim cu adevarat goi,ca niste scobituri de copac roase de termite in mijlocul uraganului?Sa ne panicam,perspectiva sfarsitului descoperindu-se astfel in nuante de albastru-clar,gri murdar,alb patat,rosu violent?O sa incerc intr-o noapte,sa imbuteliez apoi impactul in cuvinte fragile de lut.
''La multi ani!''.Iata o structura cat se poate de banala,terna,demna de compatimire.Si cand e spusa in substratul convingerii si dorintei profunde pare extrem de seaca,ce sa mai spun de lejeritatea raspunsului mecanic.A imbatrani e cu dus si intors-desi cimentezi un anumit grad de intelepciune si ridici constant corinele fumului inecacios orbitor,realizezi ca ai mai pierdut un an din manunchiul tau,si numai al tau.S-a pititi acum in memorii,spre a nu mai reinvia firesc in veci.L-ai avut,inca e al tau,dar,in mod straniu,s-a alienat de tine ca un necunoscut-ca si cum ai pierde o scama in propriul buzunar.E acolo,dar nu e.Mi-e frica sa cresc.Mi-e frica ca ma voi pierde prin nou,prin ceea ce voi deveni sau nu.Mi-e teama de lumea palpabila,atat de directa si necrutatoare cu cei ca mine,ce se hranesc in placenta reveriei si imaterialului.Mi-e groaza ca nu voi avea un scop,un drum de parcurs,un suflet impacat la sfarsit de clepsidra.Sunt terifiata de rapiditatea trecerii secundelor,minutelor,orelor,zilelor,saptamanilor,lunilor,anilor.Parca singurul lucru ce imi ramane in cap la sfarsitul zilei e insusi momentul cand pun capul pe perna,in asteptarea unui nou inceput-cercul in care-mi ametesc puterea,camera in care-mi savurez nebunia,tarcul in care-mi ingradesc libertatea.Timpul trece pe langa mine ca un val,ma uda,ma priveaza de substanta,dar niciodata nu ma spala.Nu mai cred in "La multi ani!".Plang la capataiul cearceafului ingalbenit pe care sta brodat "Unde-s anii?"...
Renunt.Sunt prea obosita.Nu pot sa mai iubesc fantome.Nu pot sa mai inchin altare lanurilor de grau inmiresmate cu indiferenta.Nu pot sa ma mai consum luminii artificiale a ochilor tai in sange de cer senin.Nu pot sa mai ma dedic vidului.Nu pot sa ma mai amagesc prin cafele tari cu gust de lacrimi vechi.Nu pot sa mai ignor viata.Nu pot sa-mi mai torturez trupul.Nu pot sa mai cos rani supurande de confuzie,deschise de speranta si cangrene ale linistii.Nu mai pot sa continui.Am plecat.Cheia o las sub pres,asa cum am lasat-o mereu.De ridicat nu am sa o mai ridic-fibra va deveni mormantul ei,ca si al tuturor chinurilor mele ilogice.Adio!

Caietul rupt din mare

Spuffffffffffff...ffff...fff.F.E un vechi prieten.Verde,lipicios,cam dezmembrat,dar adorabil in orice context."Spu" cu multi de "f" e un yoyo din plastic,elastic,fantastic.(this sounds weird,but whatever).El este simbolul verii daramate de timp,vara-mi cea mai draga de pana acum(asa sunt toate,pana cand viitoarele le detroneaza).Nu-mi apartine(Iona il tine strans la piept, in noptile racoroase presupun =P~:)) ),dar tot il pretuiesc.Mi-e dor de Spuffff.Vreau imbratisarea lui gelatinoasa.
P.S .Poza "subiectului" o pun alta data.Va mai tin in susupans o vreme. :P
Iar nu ma simt apta sa delirez.:| Asa ca am rascolit prin maruntaiele obiectului cu multe fire pe care il posed(adica PC),si am dat de un apendice(scuze de cuvant Adriana,altul nu am) consistent.E un fragment din sufletul meu si,oricare forma ar fi avut el in ipoteza,acum e neregulat.Istoria -am fost la mare in septembrie,unde m-am ales cu cele mai dureroase arsuri pe nas si buze din cate am avut in vecii,vecilor,amin!,am baut cafea presarata cu stropi amarui intr-un colt de viata ireal,am vorbit atat de putin incat mi s-a parut feeric.A fost o saptamana in care nu a contat decat prezentul,desi trecutul se tinea hain de picioare iar viitorul tanjind de maini.Am existat doar pentru mine,si pentru mine in exclusivitate.Si am nascut inca un amalgam de litere cenusii in umbra....
"Caietul rupt din mare
Un rasarit cenusiu,lipsit de orice urma sangerie a luminii atat de dorite si de asteptate.Nisipul cugeta umed,static,si brazdat alocuri de urmele pescarusilor,oamenilor,chistoacelor de tigari.Apa marii clipocea bland,limpede precum o lacrima de prunc.In aceasta vasta liniste, asupra careia parea ca se facuse un pact,doar un val plictisit rascolea malul ce-si intindea in sincron firele de scoici batrane.Vaporase micute patinau lin pe linia orizontului,metalice,si unduitoare.Luna transparenta parea stingherita in imensitatea albastra a cerului,textura si densitatea alba parasind-o si lipsind-o de puteri la radacinile unei noi zile.
Adierea apasatoare ii cutremura firele carliontate si maronii,dezvaluindu-i irizatiile de rosu aprins,salbatic.Faldurile de culoarea penelor tinere se ascundeau timide sub nisipul ud,cutate,pacatoase.Privirea i se mula din ce in ce mai profund pe directia vaporaselor,mai pierduta si,totodata,mai concentrata ca oricand.Brusc,pixul si caietul ce forfotisera necontenit pe genunchii ei pana acum cateva minute pierdusera orice urma de interes.Le lasa sa curga incet in spatele ei,pictate adanc de amintiri,lacrimi,cafea.Modela podeaua naturii cu talpile-i micute,intalnind in curand pasii lichizi a-I reginei de smarald.Intr-un ritm calculat,aceasta ii imbratisa cu vine reci si carnoase gleznele,genunchii,talia,sanii.Rezistand cu greu tremurului,incerca si reusi sa faca pluta;astfel,materialul ud ii devenea o a doua piele,insa una care dansa sub ea in bataia scutului cu pesti alunecosi,parul capata forma unei caracatite ireale de foc stins cu praf de noapte dura,iar mainile se unduiau fluid in laterale,creand, la randul lor,odrasle fragile de valuri.Magia nascuta de vajaitul apei in urechi o hipnotiza,alinandu-i sufletul pe interior,aerul tare ii magaia plamanii in atingeri sarate,sarutul pervers al soarelui matinal pe buzele crapate incuranjand-o mut;decizia pe care o luase era intr-adevar singura ei mantuire…
Impersonal.Asa i se parea nisipul.O entitate de sine statatoare,cu molecule reci si fibroase,cauzatoare de bataturi.Invatase sa-si comande mintea a absorbi si amplifica precum o lupa se cele mai nesemnificative detalii,spre a le exclude categoric pe cele vitale,dar provocatoare de anxietate.Calca descult pe podeaua usor modelabila,blestemand in surdina senzatia de vechi pe care i-o trezea in mod particular acel rasarit de august.Apa imortala ii rastalmacea in secret fiecare gand si ii facea fiecare muschi incordat sa vibreze la chemarea ei.Scuipa in directia marii,intalnind doar pentru o secunda discul de hartie de orez ce se cocotase precum un biscuite mandru pe bolta cereasca.
Parul scurt si drept se tanguia precum o sepie sub influenta marelui vant,acoperind trecator pierce-ul din urechea stanga.Ochii erau carne de apa albastra,goi si invloburati ca insasi nascatoarea lor.Peste buzele rosii se rostogoleau cocoloase de fum argintiu,impiedicandu-se in briza.Pantalonii lungi isi purtau zdrentuiti tivul si inaintau alene.Calcand pe chistocul inca rosu,un fior de foc ii trezi si ascuti fiecare simt.Brusc,putea vedea mai clar peisajul sumbru dinaintea-i,putea mirosi mai bine algele putrede,putea simti mai bine dansul lasciv al picaturilor simetrice pe incheieturi,putea gusta mai bine densitatea aerului,putea auzi mai bine o chemare tainica si muta.In aceasta transa constient indusa reusi totusi a deslusi ceva pe jos.Ce era?Un caiet.Pe cand se apleca sa-l observe mai bine,vantul neastamparat ii dezvalui prea curand secretul:randuri,pagini intregi cu aceeasi structura,pe cat de simpla,pe atat de pasional si dureos spusa de atatea guri arse de un soare trimfator.Si scrisul...Cu inflorituri delicate,inclinat ca o margareta inconjurata de fan greu,abia vizibil,de parca ar fi gost fost anemic...Era unic.
Toate maruntisurile menite a-i distrage atentia zburara ca niste naluci alungate.Mintea si trupul lui aveau acum un singur sens si scop:in ochi vedea acum o singura silueta,silueta ce trebuia transpusa realitatii.Cautand frenetic,observa o pata galbuie in vastul bleumarin neimblamzit.Pentru o singura secunda in toata viata sa,inima inceta sa-i mai bata.Ar fi sorbit toata apa numai sa ajunga mai repede la ea;neputand face asta,duse o lupta titanica impotriva valurilor,curetilor,propriei constiinte.Imaginea siluetei materiale acum pe mal era deznodamantul dulce-amar al unor cinci minute ce se prezentau ca viata cosmarului suprem adus realitatii.Vazand-o asa,inima sa mai sari o bataie.Cum sa nu mai auda clinchetul uneori chiar enervant al glasului ei de spiridus naiv?Cum sa nu-i mai simta pielea ca un puf de piersica rascoapta?Cum sa nu se mai piarda in ochii care ii persecutau suav pana si ratiunea?O lume fara ea ar fi insemnat o lume in care luna refuza sa creeze fluxul si refluxul.Iar asta era cu adevarat de neconceput!
Adunandu-si ultimele surse mentale,incepu a-i masa sistematic pieptul.Buzele acelea inghetate nu semanau deloc cu rozele carnoase si moi ce-l dezmierdau chiar si certandu-l.Pur si simplu, nu!Apasa,apasa,apasa,fagaduindu-si ca-i va reda viata cu pretul propriei.Gustul lasat de meduzele lipsite de suflu il devasta,dar nu il descurajau,lacrimile fierbinti brazdate pe fata amintind constant de scopul suprem.Dupa cateva momente,o palma ce se dorea a fi severa,dar care nu avu vointa si energia de a fi decat o mangaiere mai dura,ii cresta orizontal obrazul drept neras de o zi.
-Nenorocitule....
-Ce?!
-Esti un nenorocit...Cateva fire de apa sarata i se prelinsera din gura fetei,pe cand se ghemuia si tusea zgomotos.Ti-am mai spus de nenumarate ori sa te lasi de blestematele acelea de tigari,dar tu nu!Ai o placere morbida sa ma scoti din sarite,sa stii!
Nici cea mai pura,luminoasa faclie nu i-ar fi putut deschide chipul tanarului asa cum o facusera acele cateva cuvinte de dojana chinuite.Fara a mai tine cont de orice altceva,o acoperi cu un ocean de sarutari patimase pe frunte, pe par, pe urechi, insistand in special pe buzele ce-si recapatasera incet culoarea nerusinata de bujori mandri.Nu mai conta ce o impinsese sa faca asta,caci el isi jurase atunci si acolo ca ea nu va mai avea in veci motive sa repete actul acela de nementionat.
Undeva in larg,manuit gentil de valuri leganate,un caiet ud se clatina dupa ritmul dirijorului marin,dezvelindu-si gol paginile manjite peste tot de sange albastru:”Te iubesc,te iubesc,te iubesc...” "
Poate nu o sa realizezi nicicand ca eu,totusi,exist.What the deuce!Sper ca toate bucatile de hartie pe care le atingi sa nasca firisoare de sange cald si gustos intre degetele tale.Nu mai bate vantul cum batea odata.M-am imbracat din nou in ceata pufoasa...

Cant in numele nimicului

Hmmm..mm...m...Il cunosti.E soundtrack-ul cotidianului tau personal.Cantecul ce iti invadeaza fiecare celula,fiecare simt,fiecare gand,facandu-te sa-l retraiesti pana la epuizare.Poate fi unul,pot fi mai multe,schimbatoare sau neclintite-nu conteaza.E butonul ce, odata apasat,declanseaza avalansa aceea de sentimente adanci,neintalnite in alt mod,ca o febra extaziata a spiritului.E involuntar,repetitiv,ireal.Mintea ta devine portativul spongios in care voci si note se strecoara tiptil,neanuntat,apoi se tin cu dintii de ultimele urme ale rationalului,spre a nu parasi entitatea.Nu are leac.E boala fara leac.E o boala atat de minunata si inaltatoare,incat sper sa nu ma vindec niciodata de ea.Sa nu fie latenta,dimpotriva,sa ma cotropeasca in gloria vitalitatii ei,pana cand in urechi nu va mai ramane decat ecoul a ceea ce am fost demult,candva.Sa fie pretentioasa,nemiloasa,impunatoare,neobosita.Sa ma faca sclav al drogului ei alinator,dependenta de seringa melodioasa,tremuratoare si suspinanda zaharului de acorduri unice.Vreau sa mor in aroma izbiturilor uneori ingeresti,uneori diavolesti,mereu dominante a inimii...
Vorbesc prea mult.Stiu.Vorbesc prea tare.Stiu.Vorbesc prea pasional.Stiu!Hai sa nu mai vorbesc,macar azi.Sa-i las pe altii sa vorbeasca pentru mine,in numele meu,in numele a ceea ce ma face cine sunt.Fragmente din mine,integrate constiintei,linii de cuprins ale complicatei mele gandiri.Hai!Descopera-ma...

"Plutea o respiratie de faguri calzi.Intreaga noapte nu era decat aroma unei auriri de vara.Lumina lunii dadea culoare de miere veche unui parfum nou.Si intrebarea cerului era boltirea unui tei inflorit peste cei pamanteni.Fiecare tei nu era decat un glas in marele cor.Cadeau stele.Cadeau flori.Tot blond.TOT ceresc.Respiratia avea polen,ca albinele"

Ionel Teodoreanu, "Lorelei"


"Don Juan:Exista doar patru intrebari esentiale in viata,Don Octavio.
-Ce este sacru?
-Din ce este plamadit sufletul?
-Pentru ce merita sa traiesti?
-Pentru ce merita sa mori?
Raspunsul este acelasi pentru toate:DRAGOSTEA."

"Don Juan de Marco",1995


”Dormeau adânc sicriele de plumb,
Şi flori de plumb şi funerar veştmânt -
Stam singur în cavou… şi era vânt…
Şi scârţâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig -
Stam singur lângă mort… şi era frig…
Şi-i atârnau aripile de plumb.”

George Bacovia,"Plumb"



"I have a problem that I cannot explain,
I have no reason why it should have been so plain,
I have no questions but I sure have excuse,
I lack the reason why I should be so confused,

I know, how I feel when I'm around you,
I don't know, how I feel when I'm around you,
Around you,

Left a message but it ain't a bit of use,
I have some pictures, the wild might be the deuce,
Today you saw, you saw me, you explained,
Playing the show when running down the plane,

I know, how I feel when I'm around you,
I don't know, how I feel when I'm around you,
I know, how I feel when I'm around you,
I don't know, how I feel when I'm around you,
Around you, Around you, Around you..."
System of a Down,"Roulette"

Poti sa spui "Buna!".Am dat focul tuturor amintirilor imaginare pe care le-am construit singura-amarate,reci,infrigurate,au murit in chinuri sadice.Astazi am vazut pentru prima oara cu adevarat frunzele cazand-si nu in natura,in trup.In trupuri.In trupul meu.Plansul va porni razboiul final impotriva mea-ori pierd,ori pierd.Privind trunchiurile cafenii,am inteles ca unele lucruri nu-mi sunt menite.Desi inca sper,nu ma insel.EA nu imi va apartine nicicand.Lama argintie reflecta un soare injunghiat,apus.Pe drum intinam cadavre de apa in pasi tarati.Nitroglicerina trepida pe muchiile nervilor subreziti,placere cruda a iminentului dezastru.Am vazut suflete eliberate,chinuite,goale.Nu mai simt gustul pregnant al vietii-e o urma fada si amara acum.Caruselul inimii imi provoaca scarba fata de indiferenta prosteasca,dorinta mediocrului,multumirea putinului si taisul necugetatului.Nu-mi mai simt sentimentele.Geamurile aburesc in sange alb.Curma-mi suferinta!Te rog...