Menta din cada cu ani

Ochi de menta.Respiratie de menta.Aer de menta.Suflet cu aroma si oglindiri de menta.Totul era progenitura tremuratoare a acestei creaturi aerate-un umar gol,rotund,si rece,cu alunite de frunze fugare,iar pori din picaturi dolofane.Vuietul raspandea savoare de uscat cu totul nou,ca un val de fecioara temporara.Cuvintele se izbeau de particule,apoi tipau in eter,spre a se refugia in eter.Mancam pizza si ne indepartam de lume pe pietre tatuate cu istorie.Ne descopeream.Ne redescopeream.Ma intelegeam.Nu constientizam prin ratiune,ci prin simturi-alerte,deschise,intense.Rontaiam fantasmele trecutului in priviri fixe si pierdute,pe cand otrava prezentului se perinda nerusinata in fata mea in pasi neganditi.Viitorul il crosetam noi,chiar acolo,in mutul concentrarii.Din fum de menta...
Baia.Pe langa rolul igienic si absolut necesar,ea poate fi privita si ca o purificare a interiorului,o spargere benefica in mii de straturi labile ale negativului.Presupun ca tuturor ne place sa intram in cada atunci cand nu este inca plina si sa simtim cum acel flux ne inghite.Sau,daca nu,macar sa scoatem ceva cel putin benefic din umbra eliberarii provocate de masa calda si lichida.Eu,de exemplu,nu de putine ori era sa adorm acolo-ma detasasem atat de mult de tot ceea ce ar putea produce reactii in trup si spirit,incat nu reprezentam decat un echilibru de rasuflari lesinate,carne latenta,sange domolit.Dar cati am sta in coconul acela decupat pana cand toata apa s-ar scurge?Sa siluiasca si sa-si atrbibuie pe veci angoasa,durerea,pacatul,dorinta,uratul,raul,demonicul,si multe alte putregaiuri omenesti ce ne pangaresc?Sa ne simtim cu adevarat goi,ca niste scobituri de copac roase de termite in mijlocul uraganului?Sa ne panicam,perspectiva sfarsitului descoperindu-se astfel in nuante de albastru-clar,gri murdar,alb patat,rosu violent?O sa incerc intr-o noapte,sa imbuteliez apoi impactul in cuvinte fragile de lut.
''La multi ani!''.Iata o structura cat se poate de banala,terna,demna de compatimire.Si cand e spusa in substratul convingerii si dorintei profunde pare extrem de seaca,ce sa mai spun de lejeritatea raspunsului mecanic.A imbatrani e cu dus si intors-desi cimentezi un anumit grad de intelepciune si ridici constant corinele fumului inecacios orbitor,realizezi ca ai mai pierdut un an din manunchiul tau,si numai al tau.S-a pititi acum in memorii,spre a nu mai reinvia firesc in veci.L-ai avut,inca e al tau,dar,in mod straniu,s-a alienat de tine ca un necunoscut-ca si cum ai pierde o scama in propriul buzunar.E acolo,dar nu e.Mi-e frica sa cresc.Mi-e frica ca ma voi pierde prin nou,prin ceea ce voi deveni sau nu.Mi-e teama de lumea palpabila,atat de directa si necrutatoare cu cei ca mine,ce se hranesc in placenta reveriei si imaterialului.Mi-e groaza ca nu voi avea un scop,un drum de parcurs,un suflet impacat la sfarsit de clepsidra.Sunt terifiata de rapiditatea trecerii secundelor,minutelor,orelor,zilelor,saptamanilor,lunilor,anilor.Parca singurul lucru ce imi ramane in cap la sfarsitul zilei e insusi momentul cand pun capul pe perna,in asteptarea unui nou inceput-cercul in care-mi ametesc puterea,camera in care-mi savurez nebunia,tarcul in care-mi ingradesc libertatea.Timpul trece pe langa mine ca un val,ma uda,ma priveaza de substanta,dar niciodata nu ma spala.Nu mai cred in "La multi ani!".Plang la capataiul cearceafului ingalbenit pe care sta brodat "Unde-s anii?"...
Renunt.Sunt prea obosita.Nu pot sa mai iubesc fantome.Nu pot sa mai inchin altare lanurilor de grau inmiresmate cu indiferenta.Nu pot sa ma mai consum luminii artificiale a ochilor tai in sange de cer senin.Nu pot sa mai ma dedic vidului.Nu pot sa ma mai amagesc prin cafele tari cu gust de lacrimi vechi.Nu pot sa mai ignor viata.Nu pot sa-mi mai torturez trupul.Nu pot sa mai cos rani supurande de confuzie,deschise de speranta si cangrene ale linistii.Nu mai pot sa continui.Am plecat.Cheia o las sub pres,asa cum am lasat-o mereu.De ridicat nu am sa o mai ridic-fibra va deveni mormantul ei,ca si al tuturor chinurilor mele ilogice.Adio!