Unii spun ca artistii exista cu adevarat doar in pantecele salvator al noptii,unde au posibilitatea sa-si extraga seva bruta a creatiei din soaptele obscurului,mangaierile misterului magic,soaptele paranoiei si fanteziei nemarginite.Si...ei chiar au dreptate!
Se nascuse in insusi potirul norocului!Familia era in stare sa-i daruiasca tot ce era omenesc posibil si mai departe de asta-trebuia sa ceara si avea sa primeasca aer nefiltrat pana atunci de alti plamani patati,cununi de argint lustruit de zane,palate din caramizi furate Raiului.Prietenii aproape ca o idolatrizau,considerand-o cel mai apropiat simbol al unui perfect intangibil,in realitate inexistent.Situatiile si intamplarile o aruncau constant sub becuri radiand a laude,fericire,bunatate.Si,totusi,ea devenise o rana mare,deschisa,supuranda,atinsa si violata de fiecare gest cu tenta de pozitiv de care se izbea.Ca sa vezi,pana si Iadul avea perdele frumoase...
Gustul ipocriziei se simtea peste tot,ca un laitmotiv de prost ales.Peste tot,mai putin in mansarda...Cand inchidea usa cu cele trei lacate scartaitoare simtea ca evadeaza in propria insula din mijlocul nimicului binecuvantat.Trebuia sa protejeze locul asta cu orice pret,era singurul unde nu se tarase saliva fosforescenta a tot ceea ce o dezgusta pana la lesin.Invazia armatei de licurici galbeni inchegati redefinea totul-deschidea parca a doua oara pleoapele si primea in sine imaginea celui mai ademenitor haos posibil.
Cheile ruginite glisara pe o noptiera cu vopsea ramasa in zig-zag-uri latente,corpul plutind catre spatiul de lucru sufocat.Faldurile rochiei cu model de roze miniaturale presate pe verde smarald se ciocnira de marginea mesei,se asezara cuminti odata cu ea pe scaunul de fier spiralat,contempland atente miscarile creionului tocit din mana ei dreapta.
-Nu aveam cum sa pierd asta!Era pur si simplu imposibil.Simteam eu pe drum ca ma sufoc,ca are sa mi se fisureze inima,dar habar nu aveam de ce.Pana si propriul meu trup stie ce are sa se intample inaintea mea...Unde e guma aia?
Vorbea singura-nimic anormal.O facea pentru ca erau singurele ecouri ce dadeau impresia ca o cunosc,fie ele si la volumul minim.
-Era mai mult spre ea...?Sau spre...?Nu conteaza,tot acolo ajungem!Fir blestemat cu cine te poarta pe cap!
O strambatura copilaroasa se indrepta catre fasia de par castaniu razlet ce se desprinse din neglijentul coc de la spate.Piersichiu?Asa e,se lipise de buze,cum sa nu-si dea seama de asta?
-O linie aici,o dunga dincolo.Nu,tipa era clar mult mai draguta.Fac si eu ce pot,asta e!Retusam si...gata!
Scaunul se darama sub actiunea uraganului cu trup si nume de fata.Stranie era sclipirea din ochii ei-un fiu conceput din demon si inger.
-Maine,daca am timp,am sa prelungesc ramura,nu e suficient de impunatoare.Ei,asta numesc eu...cumva...Doamne!...
Scena,in alte circumstante,ar fi fost de un comic debordant.Acum si aici,ea reprezenta doar o forma brutala,sadica a tragediei.Bolovanul amagirii de sine cadea pe ea bucata inumana cu bucata inumana...
Statea cu mainile in soldurile bogate,privind mosntrul ce-i ranjea dur:pe un perete intreg al incaperii trona copacul pictat in nuante de maron ars si pamant rumen,crengile scheletice dand impresia de fuga bezmetica.Dar motivul pentru care isi ingropase ochii rosii de plans in palme era nu muralul realist,ci pergamentele ce atarnau deznadajduite la capatul sepiilor uscative:
"Prima data cand l-am vazut"
"Prima data cand mi-a zambit"
"Prima data cand mi-a spus:"Buna!" "
"Prima data cand l-am visat"
"Prima data cand am ras din cauza lui"
...si multe,multe,multe altele...Extragea din orice gest un sentiment,o suta de ipoteze,o mie de posibilitati.Infricosatorul "arbore genealogic" al unei inchipuiri unilaterale traia pe seama inchipuirilor bolnavicioase dintr-o inima maruntita zilnic de viermi ai minciunii si un suflet nevizitat intentionat de ratiune.O vreme chiar prosperase,insa timpul nu sta in loc pentru nimeni,nici macar pentru visatori.
"Prima data cand i-am vazut impreuna"
"Prima data cand mi-au zambit"
"Prima data cand mi-au spus:"Buna!" "
"Prima data cand i-am visat"
"Prima data cand s-au tinut de mana"
"Prima data cand s-au sarutat"
"Prima data cand au spus ca se muta impreuna"
Momente incarcate de o tortura colosala stateau in orizontul intepator al privirii ei zilnic,materializate fiind in desene mici de degete abile.Socul initial era curentul ce o alimenta,caci domolea nebunia ce o acaparase de prea multa vreme.
Si se prabusea din nou.Colaps total.Cel mai mult o macina faptul ca realiza cat de inutila e toata sarada cu ea insasi si ceilalti,ca nu merita,ca trebuie sa-l stearga cu o guma mare din fiinta el,sa-l separe in straturi neinteresante,sa-l reduca la un simplu om.Degeaba.Muntii ce se ciocneau in constiinta ei produceau doar pagube,nu si solutii.
-Doamne,Doamne,Doamne,da-mi putere,eu nu mai am de unde!Totul pentru ce?!Pentru absolut nimic!Am ajuns o maniaca docila care se ascunde de ea insasi sub zambete fortate,gesturi politicoase,circumstante penibile...Sa le ia naiba pe toate,cu mine in frunte!
Bine ca nu o privea nimeni,scena se metamorfozase crud:isi infigea unghiile in parul eliberat,isi musca buzele pana la sange,tipa si se ineca in lacrimi prostesti.Cazuse in genunchi si ,printr-un efort numai de ea stiu,isi comanda sistemului sa se inchida.Atat.Sa se inchida.
-Mi-a ajuns...
Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat,se ridica,isi netezi rochia traumatizata,isi sterse fata,refacu atent cocul,lasand intentionat acum suvita in cascada pe langa ureche,se apropie de pictura si aprinse bricheta din buzunarelul mic tot de roze acaparat.
-O sa ardeti una cate una,incet,asa cum m-au mistuit pe mine fantomele voatre ilogice!
Posedata.Irationala.Extaziata.Primul moment de luciditate dupa ce paruse o eternitate amara.
"Prima data cand l-am vazut" era si prima victima.Pac!Mai aproape,si mai aproape...Flacara incepu sa-i inghita chipul conturat obsedant,de o acuratete reliefata exagerat de proaspat.Trebuia sa reziste,incerca din rasputeri.NU!Inchise gura arzatoare cu palma micuta,pretul durerii fiind minim fata de "comoara" salvata.Isi sterse din nou bobocii de apa sarata recent infloriti.
-Maine,mai incercam maine...
Arunca bricheta intr-un ungher imbratisat de negru,si se indrepta catre fereastra imensa,unde luna plina o saluta cu trufie mucegaita.Sprijinindu-se in coate,sorbea din cana pe jumatate plina de cafea rece,pe jumatate golita de cafea candva calda.Sub valul livid,rece,plastic,capsunile putregaite ce-i stateau in chip de ochi recapatau luciri de reverberatii diavolesti.Buzele mari, manjite cu nectar amar soptira,nascand un zambet numai de ea inteles:
-Pana la luna si inapoi...Pana la luna si inapoi...
Scurt.Foarte pe scurt!
Azi mi-a picat si mie fisa,frate...Si nu,nu m-am aplecat sa o iau de jos!Nu de alta,dar stricam farmecul momentului...
El:-...
-Afurisit sa fiu,tare mai e cald!
De dupa perdeaua de smoala sclipeau doua prevestiri intense,clipind des si cu inteles...
Destramandu-se din orizont,soarele inhala prima imagine a lui februarie in puterile-i depline...Speranta incepuse a prinde pete cenusii de mucegai,insa razele timpurii uscasera posibila infectie sarguincios.Era cald,era hranitor simturilor,era...un deja vu.Cum curgea cascada luminoasa pe stalpul din beton macinat de la traversare,cum se izbeau rotile infierbantate de placile sufocate in alb si praf,cum suiera vantul amestecatura de voci scoase de la naftalina,cum totul se desfasura precum un film in reluare-indescifrabil.Picioarele nu aveau nevoie de indrumari,caci isi aminteau suspect de bine jocul intrerupt de zapada,iar matricea altor luni se umplea din nou cu talpi mult mai usoare.Prin ticaituri nesimtite ale unui ceas denaturat vedeam ceea ce simteam:clepsidra fiintei se incurca in gramajoare excesiv de impunatoare,insa triumfa prin boabe suple,superioare prin simbol,si nu prin aparenta.Ma vedeam,stiam ca exist,ca mananc ciocolata si rad de mesajele unei prietene bune si zurlii,dar peisajul intregit ma surprindea intr-un opac innabusitor.Ce caut eu aici?Ce trebuie sa gasesc?Eternul si epuizantul:de ce?!
Nu stiu ce-i cu mine,dar sentimentul isi accelereaza expansiunea necontenit.La inceput credeam ca e doar o impresie temporara,efectul vreunei cicatrici infectate subtil,insa paranoia devine stapana pe zi ce trece.Nu stiu,chiar nu stiu...
Statea acolo,in mijlocul nimicului,in mijlocul propriului razboi.O perdea desirata de apa cadea necontenit,in izbituri limpezi ranindu-i umerii goi.Rochia sidefie de dantela marunta i se lipise de fiecare centimetru de piele si dezvaluia trupul firav mancat de molii timpurii.Tremura.De obrajii tremuratori se lipisera firele rebele,acum inchistate de mandria racorosului lichid.Gandea.De ambele parti o limitau pereti de sticla stupid de clara,reala,tangibila.Innebunea.Mainile se balansau deznadajduite pe langa corp,muschii alungasera orice forma de razvratire,privirea se agatase de firul invizibil al orizontului intunecat.Ce avea sa devina ea oare?
