RAGE!

Il simt cum preia controlul...Sarpe argintiu incolacit pe fibre,sasait demonic in timpane tocite, iedera otravitoare intre papile inocente,lanturi reci la glezne fragile si noi-oricum ii spunem,acceasi ramane.FURIA!E valul care te cuprinde inexplicabil cateodata,predictibil alteori,dar,indiferent de circumstante, te transforma complet.E ca si cum cineva a apasat pe butonul DELETE si a scapat de o incarcatura inutila gen,sa zicem,minte,creier,ratiune(useless anyway!:-J) si a redus totul la primordial,la limbajul trupului,la forta bruta.E momentul in care te simti cel mai neputincios,posedat de nimeni altul decat sinele brut,condamnat unui actual posibil distrugator al viitorului.Nu poti sa te abtii,pur si simplu,si actionezi nefast,cu toate ca intregul este perfect constient-el a pasit din carcasa umana ,s-a dat la o parte,si acum devine martor neputincios in fata prabusirii iminente.E refularea nepermisa si lasata sa prospere in incaperi sigilate,pana cand declansatorul devine prea intens,si, astfel, e prea tarziu.Cumva,cumva,tot trebuie sa reactionezi-violenta,lacrimi,disperare,renuntare,echilibru total.Nu conteaza!E bucata aceea care,oricat ai incerca sa o sectionezi din structura entitatii,nu vei putea reusi-ea s-a tesut deja prin tine,iar acum te domina.Parazitul tau etern...
Nu delirez,nu mi se pare,nu sunt doar crize de adolescent rebel.NU!Nu zic asta doar de dragul de a parea intr-un fel sau altul.Nu vreau sa ies in evidenta.E ceea a ce traiesc,si nimic mai mult.Nu-mi pasa de consecinte,mai rau n-are cum sa fie.Sa dezlantuim...Cum naiba se face ca toti cei pentru care mi-as da viata intr-o secunda par a fi impotriva mea?!Incerc sa ma conving ca nu voit,dar sunt cei care determina tipetele cele mai sfasietoare ale spiritului pe care lupt a-l construi.Chiar nu au avut varsta mea,chiar nu au visat la ceva maret,chiar nu au avut principii si valori solide?Nici nu vreau sa stiu raspunsul.Nu merita.Cand aud,de exemplu,ca cineva imi desconsidera scopurile,categorisindu-le drept opinii temporare sau "nebunii ale varstei",ma jur(si eu nu ma jur!) ca o sa fac tot ce imi sta in morala si puteri a materializa scopul-si nu ca sa ma razbun,ci ca sa demonstrez ca se poate,ca visele devin tangibile,ca maturitatea nu trebuie sa insemne doar rutina si regret.Eu nu vreau bani,eu nu vreau statut,eu nu vreau influenta.Eu vreau doar sa pun la sfarsitul zilei capul pe perna cu un zambet pe chip si sa pot spune:"Chiar daca trupul ma doare,inima imi infloreste asa cum am vrut si vreau eu sa fie!Vino,vino maine,ajuta-ma sa o iau de la capat!"Nu suport oamenii categorici si fazi,ancorati in lucruri de care trebuie sa se convinga constant ca le sustin,cu impresia ca sunt superiori rasei umane.Lor le rezerv toata mila si compasiunea mea.E posibil sa nu cunoasca miracolul irealului,sperantei,credintei depline.Eu sunt dispusa sa sufar oricat pentru a simti macar o farama din dulcea lor eliberare...
Caut o mana de tinut.Caut un suras sa ma implineasca.Caut un trup sa ma protejeze.Caut o ceasca de impartit.Caut ochii ce ma cauta la randul lor.Caut un gand cald intr-o iarna bezmetica si rece.Caut lumina care sa dezbrace intunericul crunt in care ma aflu.Caut fructul dulce care sa-mi inunde simturile si sa le inabuse in pasiune.Caut...Caut tot ceea ce nu pot avea. Si tot ceea ce mi se infatiseaza e pustiul...

Nu suport linistea nebuniei-part 2

Am sa incerc intr-o zi.Sau poate intr-o noapte.Atunci s-ar putea sa fie cam greu,dar provocarile sunt mai palpitante cand,de la bun inceput,au pusa falsa pecete a imposibilului.Ce am sa incerc?Am sa-mi asez coatele pe pervazul rece,lipindu-mi fruntea si sufletul de sticla din aer solid,si am sa numar picaturile de ploaie.O sa-mi imaginez ca fiecare e o soapta,un vis,o speranta.O sa incerc sa le ascult cum pot eu mai bine in infinitatea lor haotica de cristale scurgatoare.O sa ma confund cu intregul acela umed,o eliberare emotionala a naturii si divinului.O sa ma doara strigatul infundat de durere aruncat in eter cand asfaltul inchistat le va spulbera libertatea,asa cum toate sopatele,toate visele,toate sperantele isi gasesc demonul calau.O sa fie o misiune aproape de neconceput,titanica,boamboana de sare invelita in ambalaj de dementa lucioasa.Ce zici?Mi te alaturi?
Am promis o continuare.Voila!In spiritul negativului,ma voi avanta pe meleagurile acelor "ceva"-uri care nu-si gasesc lesne un spatiu pe lista afinitatilor persoanei pe care o reprezint,sub numele generic de "Adriana".Let's roll!No!Beter!Let's rock&roll!
Imi displace enorm mirosul exagerat dulce al parfumurilor,in mod specific al celor de dama.Nu prea m-am atasat de entitatatea desemnata de "paianjen"-cei mai mici,inofensivi,ii pot accepta(intr-un moment de obscuritate functionala inexplicabila chiar am luat unul in palma-ce este drept,semana cu o farama de margica,insa tot incorpora o insecta perfect viabila!:P),dar orice depaseste o jumatate de centimetru ar trebui sa stea cat mai departe de mine posibil.Si nu ma refer la binele lui,ci exclusiv al meu!E o teama(stupida,I know) pe care nu pot sa o depasesc deocamdata-nici macar clepsidra de ratiune ce mi-a mai ramas nu poate convige trupul de incapacitatea creaturilor modelatoare de panze magnifice de a ma manca(metaforic,metaforic!:-S).E fixata acolo pe creieras o chestie,si,ca un carlig ascutit bine infipt,nu se va retrage fara pagube.Detest sa am regrete.Nu pot sa indur nedreptatea.Si mai mult ma frustreaza ca,desi nu o tolerez,am momente cand nu actionez asa cum ar trebui si mi-as dori, sa o stopez,sa o impiedic,sa o inchei-parca am catuse de beton si lanturi de fier incolacite in forma unui cocon,nelasandu-ma sa intrupez scopul.Nu imi place sa fiu centrul atentiei.Nu pot sa cred in "niciodata" sau "imposibil".Nu vreau sa consider moartea nici inceputul,nici sfarsitul,ci doar o simpla continuare,un desen pe care pensula l-a condus brusc pe alta foaie de hartie,mai goala,mai incapatoare,mai proaspata.Detest inlantuirea,inchistarea.Nu imi place ca lumea sa se zgaiasca la mine ca un extraterestru(dar pot sa suport,nu e un capat de lume).NU simt ca iubirea va inceta vreodata...
She&He.Protagonistii imaginari ai acelei franturi rupte din film real.Ea si El.Asa cum e in viata.Dar nu e mereu astfel,variatiile fiind nu o eroare,ci o deviatie,dar nicidecum una negativa.Doar diferita-de aici i se trage nefastul,de la esenta depasirii barierelor si ignorarii tiparelor.Revin.O sa gasim vreodata cealalta jumatate de ou Kinder care sa fie special topit in forma corespunzatoare noua?Sau rama care sa incadreze ideal pictura existentei noastre,ba chiar sa-i amplifice miracolul?Insusi siretul imaculat al tenesilor tociti pe care nu-i putem arunca,deoarece ei au trecut demult de statutul ordinarelor obiecte la cel de parte integranta a imaginii pamantene?Who knows?Suntem atat de multi,iar lumea e asa de miiiica...Desigur,pana la capacul tau vei mai gasi si unele de borcane de dulceata,de sticle de tequila,de medicamente ieftine-trebuie doar sa perseverezi,sa nu spui ca ai obosit,sa te lasi pe mana destinului,orice ar insemna el.Ei s-au gasit pentru ca, de la crearea pe o banca murdara, int-o zi oarecare, dintr-o clasa oarecare,nu au mai trebuit sa se caute-erau deja .Deschide ochii!Aici sunt!Aici esti!Aici suntem!Era atat de evident ca te-a orbit...
Te sufoca aroma intepatoare de musetel patat de sange?Te scarbeste imaginea cadavrului suferintei zilelor in doi?Te doare veninul cuvintelor nechibzuite?Te enerveaza ochii cafenii,diabolici?Te intristeaza furia nimicului,uitatului,regretului?Te ucide ideea ca nu vom mai bea impreuna cafeaua sub nucul crestat cu trecut?Bine.Ma bucur.

Nu suport linistea nebuniei-part 1

Bau!Cred ca deja te-ai ascuns sub birou,nu-i asa?Pai,cam am "talentul" de a speria oamenii.Si nu,nu pentru ca arat ca sunt varianta feminina a unicornului (unicoarna=)) ) sau altceva.Zic mersi ca nu.Doar simt uneori ca oamenii sunt cam uimiti cand ma privesc,cunosc,descopera.Incerc pe cat posibil sa fiu o fire deschisa,sa-i fac sa se simta comfortabil in preajma mea,sa evit situatiile jenante(:-S),sa fiu umarul sprijinului tuturor.Normal ca nu-mi iese mereu,dar practica duce inevitabil la o tentativa de perfectiune.Si poate ca daruirea asta a mea prea directa se interpreteaza gresit ca un segment de nebunie refulata ori lejeritate a sentimentelor.E exact pe dos.Ma rog,nebunia e parte din ceea ce constitui,dar mi-e teribil de greu sa ma deschid in fata altora,desi pare ca ii accept foarte usor.Alt mister,alta framantare.Inca o piesa aliniata corect.Ce viata,ce viata...
Tot afirm si sustin indarjit ca iubesc tot ce ma inconjoara.Si ma dedic deplin acestei convingeri.Dar,evident,sunt om,deci predispus greselilor si superficialului.In consecinta,iubesc mai putin anumite lucruri in comparatie cu altele.Hai sa fim sinceri macar acum,cu riscul de a demonstra ipocrizia,dezordinea si goliciunea a tot ceea ce construiesc...
Nu suport mirosul de ciocolata arsa.Nu pot sa mananc budinca fara sa ma gandesc la altceva.Detest toate rudele sentimentului ura.Nu ma potrivesc cu persoanele excesiv de realiste,fara un dram de imaginatie sau capacitatea de a visa oriunde,oricand.Nu socializez cu stresul.Nu pot sa stau pe gresia rece cu sosete-ma termina.Nu suport zilele fara muzica.Nu pot sa ma identific oamenilor dependenti,lingusitori,docili,supusi,avand caracteristici de produse in masa.Detest sa nu pot sa plang.Nu ma potrivesc intunericului in exces,mai ales acompaniata de lipsa propriei umbre.Nu concep sa nu dorm macar 3 ore pe zi(adica 24 de ore:P).Nu suport sa fiu demoralizata,desconsiderata,criticata crunt.Detest pe aceia ce indraznesc sa se lege de credinta mea,de familia mea,de munca mea-am principii,dar nu mai tin cont de ele defel in astfel de situatii!Nu cred in minciuna,razbunare,lasitate,invidie.Nu concep sa ma simt sau declar fie inferioara,fie superioara cuiva.Detest sa incerc sa ma conving uneori ca nu mai merita sa iubesti deloc...
Realizez ca desiruirea gandurilor mele nu are (mai mereu) sens.Nici nu trebuie.Nici nu are.Oare tu gandesti mai coerent?Hell no!Gandim in franturi,segmente,scene sterse.Sa le inlantuim e o provocare-dulce provocare!Din cuvinte rupi,imbini,desfaci,strici,inalti,dezonorezi,glorifici,luminezi,osandesti,decizi o soarta sau curmi o alta.Trupul vorbeste si el,dar nu la fel de intens.Pasiunea sta in eter,dorinta in carne.Sa multumim mereu ca putem sa urlam,sa plangem in susupine auzite,sa radem in hohote ascutite-nu toti pot SPUNE asta...
Poti sa spargi toate cestile azurii.Poti sa rupi toti sacii de canepa zimtata in perisori de copac proaspat dezbracat.Poti sa arunci toate farfurioarele,prefacandu-le in mozaic patat cu lumina.Poti sa ingropi toate brichetele de plastic uscat si neted.Poti sa distrugi tava cu model de amintiri unduitoare,argint trist,saruturi murdare.Poti chiar si sa imprastii cafeaua noastra pe tarana infometata,daruind eternului savoarea ei razvratita.Tot nu scapi.Tot nu scapi de mine.Tot nu scapi de mine si de iubirea mea.>:)
P.S.Copyright-ul pentru poza e la Ana. :P Citez:"Rasaritul meeeeeeu!".Am incheiat citatul.:D

Along dark rivers ivory angels never awake...

Intr-un colt de lume ca oricare altul,unde soarele inca pulsa,aerul inca arunca rasuflari crude printre zambilele uscate,iar viata inca se mai straduia se traiasca:
El ii spune ca o uraste.Ea ii spune ca il iubeste.El cauta sa scape de ochii ei inflacarati.Ea ii patrunde fiecare celula cu vapaia sufletului in cenusa.El se abtine si incearca sa o consoleze.Ea refuza bratele,si isi infige unghiile sangerii in obrazul lui de piersica rascoapta.El respira involburat,cu privirea inclestata in parul de alune arse care danseaza in briza amiezii galbene.Ea ii zambeste demonic,posedata fiind de un simtamant mai presus de ratiune.El impacheteaza ingandurat valiza patata cu amintiri si dulceata de visine.Ea se joaca lasciv cu cateva boabe de cafea in gura,nemiscandu-se deloc de pe scaunul invechit.El sta in pragul usii,cerand cu trupul secatuit un semn de iertare.Ea fumeaza in aburi de dimineata cetoasa pe pervazul impodobit cu manunchiuri groase de raze.El isi toceste tenesii scaldati in culoarea marii serene pe un asfalt distant,gol,profanat.Ea se rasfata pe covorul facut din existenta de ursuleti de plus azurii.El bea un ceai ca un nectar lichid si subtire pe peronul garii darapanate.Ea isi umple golurile sufletului si sangelui cu whisky.El citeste o carte cu pagini lipsa in urma genelor lugubre ale lunii pline.Ea rupe toate fotografiile,ca o bestie dezlantuita de acea noapte in tonuri de boala si suferinta.El ridica ochii spre ceruri,cuprins de o noua vibratie,iar spatele il furnica aievea in cresterea aripilor invizibile.Ea sta privind podeaua lucioasa cu orele,unde globuri umede se rostogolesc si dispar ca niste perle stravezii,rupte din venele izvoarelor inspumate.Timpul lui trece...Timpul ei trece...El gaseste o mana noua de tinut,mai blanda,mai supusa,mai domesticita.Ea se muta in asternuturi razvratite,tumultoase,neinsufletite.El are tiparul vietii implinite,cu tot ce societatea il condamna in banal si nesatisfacator.Ea rataceste ca un duh uitat,acompaniata numai de umbra livida.Clipele lui se scurg...Clipele ei par ca nu se mai scurg odata...El se leagana deasupra pamantului,la stanga unui nuc macinat de dintii ploii,cu funia rugoasa imbratisand vinisoarele violete de pe gatul amutit eternului.Ea ocupa costumul dezgustator al rochiei din pene de porumbel alb,cu cercul pretios pe deget,lacrimi stricate pe chip si distrugand eterul cu sunetele unui sigiliu fals:"Da!".Acelasi soare ii hranea,acelasi vant ii rascolea,aceeasi iubire nu-i unea.
Morala?Oricat incerci sa te lepezi de demoni,ei deja au muscat din sufletul tau,lasand cangrena sa invadeze porii binelui,sa zaca in ei pana la momentul oportun,sa te amageasca cu nemurirea.Viata nu e moarte,iar moartea e viata.Est insemnat,iar nici cutitul cel mai fin nu te poate elibera de tatuajul condamnator...
Mi-e frica de fericire.Mi-e frica sa ma trezesc,sa ma lovesc de peretele concretului si sa realizez ca nu e scapare,nu e sens,nu e fericire.Mi-e frica sa fiu fericita,caci echilibrul va trebui atins apoi prin suferinta.Fericirea este,in esenta,starea suprema de amortire,bolul in care zaci lejer,insensibil oricarei schimbari ale spiritului,unde iti permiti sa vezi in oglinda doar nuntile,nu si inmormantarile,cand nu ceri timpului decat sa-si insuseasca staticul.In fericire nu progresezi,nu te razvratesti,nu te motivezi,nu te afirmi.In durere,in schimb,rupi decis orice obstacol care ar putea sa-ti mai stea in libertatea pasilor,cosi orice buze inveninate cu ata argintie de adevar,lasi "eu"-l sa se dezbrace in fata universului.Durerea este starea de maxima vitalitate,caci doar in ea se poate aprecia unica feerie a calmului si pozitivului.Prin durere constientizam existenta si o valorificam.Durerea nu e un opus al fericirii-e doar sclipirea care face evident contrastul.
Mi-ai furat gandurile-te iert.Mi-ai furat amintirile-te iert.Mi-ai furat inima-te iert.Mi-ai furat ratiunea-te iert.Mi-ai furat simturile-te iert.Mi-ai furat culorile-te iert.Mi-ai furat vigoarea-te iert.Mi-ai furat flacara-te iert.Mi-ai furat pacea-te iert.Mi-ai furat cafeaua-n-am sa te iert niciodata...
P.S.Cine ghiceste de la ce vine titlul sau ce semnifica el primeste o bombonica din partea mea. :P

Pe tenesi ai lacrima de lut...

Cum se poate ca spiritul sa pluteasca in cel mai calm bol cu lichid de fantezii,in timp ce trupul se contorsioneaza in teroarea propriei existente?Carnea zvarcoleste,muschii rupandu-si vilolent legaturile vitale,sangele stagneaza in vine,fierband seren in fata haosului,tendoanele se contracta de spaima celei mai terifiante forte,iar extazul durerii se metamorfozeaza constant spre neutrul distrugator.Dar razboiul demonic este total neinteresant constientului-el urzeste mai departe planuri utopice,desirate in eter,prea calme n mijlocul uraganului.Tanar trup ce-mi usuci dorinta prosperarii,oare cand vom putea convietui impreuna,tu si cu mine?
Nu ma conving deloc.Dar deloc!Cum sa nu iubesti?CUM?!?Cum sa nu-ti vina sa inhalezi fiecare granula de polen, sa o cuibaresti gentil in plamanii tai osanditi?Cum sa refuzi mangaierea daruitoare a ochilor de aluna arsa si zdrobita ce nu cer in schimb decat hrana si caldura degetelor tocite de cotidianul hapsan?Cum sa-ti intorci creatura tatuata pe fiecare petic de piele cu istoria intregii trairi pamantene infinitului miracolelor ce ne inconjoara,de la zambete de bebelusi,arbori cu iz de divin intrupat,buze impregnate in savoarea satinului cunoasterii,pana la renasterea prin moarte,statornicia sperantei in fata dezolantului esec,insasi iubirii?Tu...nu iubesti?Tu...nu simti durerea iubirii?Tu...nu simti durerea iubirii exagerate poate?Tu...
Nu pot sa gandesc acum.Sunt o imensa durere.Parca m-ar fi lovit intregul Univers,cu toata grandoarea si greutatea sa,rasfrangandu-se asupra fiecarui os in mii de ace ude si reci.Si daca nu pot sa gandesc,nu pot sa ma cert singura.Daca nu ma cert singura,nu am coerenta.Nu ca asta ar fi fost vreodata un impediment,dar imi impun sa am un minim de baza spuselor pe care le emit in pulberi zgrimturoase.Trebuie sa scriu candva despre teoria mea legata de durere si fericire.Cu siguranta un filosof a exprimat-o in prealabil mai succint si logic,dar eu nu am timp nici de filosofi,nici de normalitate.Asa ca m-am decis sa atasez un "copilas" al meu,fructul straduintei mele de a descifra si elibera macar un pic din "tara minunilor" ce s-a cuibarit comfortabil in capul meu.Tot ce scriu iubesc si detest simultan si,desi pare deplasat,ma face sa simt ca am un rost.And that makes me a happy kid!:D Fara a mai lungi acatistul,il las sa-si strige singur existenta:

Albastrul canii de lut

Imensitatea cerului albastru se oglindea in apa canii de lut de langa marginea patului.Natura era statica,respirand bland numai prin porii ierbii umede.Parul scurt si ravasit se impletea pe gene,pe urechi,pe buze.Asternuturile negre absorbeau racoarea diminetii,lasandu-se prada unui aer ca un parfum uscat de furtuna.Pleoapele i se dezlipira brusc,spre a lasa imaginea realitatii a-i invada intreaga fiinta.Isi ridica incet corpul,sprijinindu-se in mainile fragile si se indrepta spre oglinda,lasand in urma inca o farama de mister.Prin geamul de gheata nemuritoare patrundea o lumina galbuie,facandu-i astfel trupul gol sa capete pe alocuri irizatii de fildes,amplificate mai ales de rotunjimea sodurilor si a umerilor.Se aseza pe scaunelul ridicol de mic si vesel,trecu peria de lemn de cateva ori prin suvitele-i salbatice,apoi se privi indelung ,ca pe un tablou plin de neintelesuri frante si curbe;gandea:gandea cu buzele frematande,gandea cu respiratia involburata,gandea cu ochii mari si goi...

“Eu sunt.Iata-ma!Cum am fost lasata pe acest pamant,si asa cum am sa-l las sa continue fara mine.Si ce fac aici?Atat de putin insemn pentru univers,incat ma sperie.Vulnerabil e un eufemism:un tais prea ascutit ma trimite in tarana,un foc nepotolit imi distruge acoperamantul carnii,un om nepotrivit (sau poate prea potrivit!) la locul (ne)potrivit imi forteaza mana si asa tentata de soarta.”O greseala” este foarte usor de infaptuit,daca circumstantele sunt oranduite intelept...”

Soarele privea intregul prin prisma unei piersici rosiatice,aproape coapte.Puful era atat de dens si usor de parca in orice moment s-ar fi putut desprinde de pe acea papadie cu pulpa dulce.Nicio gaza nu parea ca intentioneaza sa sparga linistea si albastrul acelei dimineti.Tabloul ramanea in continuare mut,surd,orb,dar totusi perfect viu.

“O sa-i pese,nu spun ca nu.Dar cat?Sa fim seriosi:va plange,va tangui,dar si cel mai pur izvor seaca eventual.Nu sunt o frumusete egipteana,deci figura mea se va risipi incet,dar sigur, din ochii mintii lui.Iubirea?Iubirea se va stinge la fel de usor cum s-a aprins.Asta,daca a existat vreodata...”

O buburuza rosie ateriza accidental in cana de lut.Se zbatu din rasputeri a scapa de lanturile lichide,insa ele o incatusau neincetat cu sute,mii de lacate imaginare.Dupa cateva clipe,se sfarsi...Plutea ca o petala de sange...

“Minciuna e obositoare.Daca pe cei din jur ii poti amagi cu un zambet sau o vorba soptita,pe tine trebuie sa te convingi cu adevarat.Ca si cum stanga s-ar ascunde de dreapta,ambele stiind prea bine de existenta celeilalte.Ca doi oameni intr-un singur trup....

Mastile vor cadea.Mastile vor cadea si se vor sparge in curand.In orice caz,falsul trebuie consumat.Sa ne intoarcem la piesa de teatru...”

Ochi verigheta,o ridica tremuranda,si o puse pe degetetul fierbinte,fara a se uita macar.se privi o ultima oara in oglinda,goala si pe dinauntru,si pe dinafara.Din ochii adanci si negri se desprinse o lacrima:aluneca pe obrazul palid,pe buzele uscate,pe pieptul alb,adapostindu-si eventual ramasitele in scoica buricului ocrotitor.Inchise ochii si incerca sa se ridice,cand simtii o tasnire calda,fluida,si energica in mana dreapta.Pupilele i se dilatara ca ale unei pisici infricosate cand realiza tristul adevar:tot timpul acesta tinuse in palma strans,ca pe o comoara,briceagul lui desfacut...

Nu mai am voce sa-mi urlu nenorocirea.Nu mai pot sa ridic degetul spre a invinovati.Nu mai am lumina sa disting raul de bine.Nu mai cred in tine,dar nu mai cred in niciun om.NU om!Nu mai pot sa respir cum respiram demult,cu inghitituri de brate deschise si placerea invaluirii volatile-ma chinui in inecul sacadat,parca as avea carlige intiparite in fiecare celula activa.Nu mai am ratiune,caci ea s-a scurs pe chiuveta ruginita a timpului trecut.Mai da-mi o cana de cafea si inchide usa in urma ta...

Idolul zarii singuratice

Faptul ca pot sa vorbesc singura, concomitent decisa si convinsa de cele spuse, argumentate e ceva ce ar trebui sa ma ingrijoreze profund?Nu?Ma gandeam eu,dar aveam nevoie de o opinie din afara. :P E mult mai simplu sa vorbesti singur.Adica, stii automat ca te vei aproba,sau,dupa caz,introduce intr-o dezbatere delicios de irationala.Pot sa abordezi o gama infinita de teme,de la banala stare a vremii pana la teoria evolutionista-gura ta,energia ta,vocea ta,nebunia ta.Poti tipa la tine insuti fara sa te temi ca vei jigni sau rupe legaturi durabile din cauza unor vorbe aruncate in vant-spune sincer,cat timp poti oare sa fii suparat pe propria persoana?Va impacati voi repede,sunteti copilasi decenti!Discutia poate sa-si aiba inceputul si finalitatea oriunde si oricand-personal, prefer serenitatea celor patru pereti mutilati cu stelute din creion,postere mototolite si amintiri de cadavre de insecte(:">) ai camerei mele,insa si locurile publice au farmecul lor ispititor.In dinamismul urban,pacatul ia proportii colosale:mii de ochi te analizeaza crunt,socotindu-ti indreptatirea gesturilor,cantarindu-ti corectitudinea gandirii,retezandu-ti aripile originalului.Si nu vrem doar sa mentinem publicul prea satisfacut,caci nu toti suntem fetite cuminti si docile de pension.Mais non!Prin tot ce ne scoate din mulajul banalului,cum ar fi,de exemplu mult temutul discurs singuratic, mai inchidem spre zari un fermoar al cizmei usuratice de piele rosie sau inchistam corsetul lucios,impermeabil al libertatii ce ne face "altfel".Devenind previzibili,acceptam lantul ascutit al mediocrului.Capacitatea de a te diferentia cere sacrificii,umilinte,aproape cedari.Dar noi vom continua sa vorbim singuri.Si chiar daca te uiti urat la noi,astia "anormalii",ai macar odata in viata taria de a admite ca si tu,intr-un moment sau altul,ai vazut cum gandurile tale taseaza carnea dulce a vorbelor in eter,doar cu urechile si sufletul tau martor.Admiti?N-ai tupeu!
Eu nu am niciun model in viata. :| Chiar nu stiu cum sa abordez situatia asta.Toata lumea imprastie in stanga si in dreapta ca vai ce inspiratie e unul,ce caracter este altul,ce mai ce si ce mai si.Eu ma uit la ei si nu zic nimic.De ce?Pentru ca nu pot.Nu pot sa pun degetul pe o sintagma si sa aprob convinsa intregit ca :"Da,exact omul acesta vreau sa fiu,caci ce a facut el a facut bine!".Pur si simplu nu pot.Eu vreau sa fiu...vreau sa fiu doar eu si atat.Simplu.Desigur,sunt elemente care le admir,tanjesc dupa la multiple entitati din cadrul meu existential,din categorii variand de la familie,prieteni,profi,pana la artisti,muzicieni,straini pe care ii vad o singura data in viata pe strada,la traversare,prin magazine.Dar nu se gasesc inglobate in tiparul clar delimitat de spatiu al unei singure perechi de plamani,ochi,maini.Sa-mi aleg un semi-idol pamantean spre venerare ar insemna sa corup principiul conform caruia vreau sa ma dedic conceperii statuii mele singulare,unice,identificabila facil in marea altora.Nu sunt decat un om,o fata,cu defecte,calitati,tabieturi,griji,sperante,framantari,copilarii,fantezii,dureri,toate alimentate de o licoare mai frageda decat insusi mierea catifelata:visele.Las pe cei din jur sa-si faca orice parere despre ceea ce insemn eu in viziunea lor,interesandu-ma observatiile de orice gen doar in limita constructivitatii pe care o ofera.In schimb,nu ma pot alatura unei cai inguste si predestinate.Inseamna sinucidere spirituala curata.Pe tarana asta vreau sa constitui doar un "EU",scris cu literele sangelui meu nediluat de creatura ce se imprima in istorie prin actiuni,idei,sentimente.Nu vreau sa fiu admirata,invidiata,ridicata in slavi.Nu ma deranjeaza sa fiu barfita(suna atat de pitzi asta,dar e real), evitata,ignorata.Nu ma deranjeaza sa cunosc prietenia pura,lacrimile binelui si raului,esenta dragostei.Tot ce cer este sa ma lasati sa fiu doar EU!Punct.
Orb imaginii salvatoare a fecioriei sentimentului.Surd soaptelor alinatoare ale ultimei corzi din viata moarta a chitarii arse.Incapabil de a savura placerea atingerilor subtile a unghiilor scorojite.Indiferent in prezenta mirosului sufocant de iasomnie trecuta.Prea calm in extazul gustului prajiturii ornate cu arsenic.Tu mai esti viu sau tot iluzie ai ramas?
P.S.Iubesc mai mult ca niciodata buburuzele,caci ele danseaza adesea pe fruntea mea ca mici cocoloase de sange inchegat si saltaret,si ma fac sa vad lumea in batai agitate de aripi transparente.Multumesc,buburuzelor!

Asfaltul patat cu parfum

Duminica.Apogeul ipotetic al saptamanii reprezinta pentru mine un moment de cumpana emotionala.Este ziua in care simt ca nu pot face absolut nimic,desi posibilitatile se ofera pe tavi argintate si bogat impodobite cu unduiri lucioase-un lant cu zale stranse ma impiedica sa eliberez tumultul,lasandu-l a clocoti necontenit.Este ziua in care imi pierd cel mai usor privirea in acoperisul albastru ce ma cuprinde in esenta sa calmanta,si ma las posedata de suflet pe deplin.Este ziua in care ma simt atat de ciudat,incat imi pun brusc intrebarea:"Ce e cu mine?". Este ziua cand soarele rasare si apune diferit,cu inteles,parca mai secretos ca in celelalte.Este ziua ce o percep ca pe un crepuscul continuu,o panica latenta,fara declansatorul eliberator.Este ziua cand nu mai inteleg,iar lucrurile sunt cat se poate de clare.Este ziua in care ma rog sa apuc ziua de maine...
De cand ma stiu am considerat viata la tara ceva fascinant,un trecut pastrat alocuri nealterat,lasand omul a se juca necontenit cu lipsa barierei temporale.Ruralul este o stare de fapt,o entitate in sine,cu mult mai clara decat haoticul urban.Amestecul celor doua nu ma face decat sa sufar.Sa sufar ca metalul patrunde in carnea pamantului,un sacrilegiu nepermis.Dar cand pamantul accepta lovitura,nu este asta mult mai dezolant?Ba chiar sa o si ceara!Admit,profit de progres si sunt in mare parte dependenta de el,dar tanjesc aprig dupa simplitatea care te lasa sa traiesti cu toata fiinta,nu doar cu trupul.
Un simplu drum pana in piata m-a tulburat total.Ciment batatorit,caramizi ascunse de culori stridente,voci din toate registrele posibile,dinamism dus la extrem,o valtoare vizuala in deplina gratie decazuta.Si prin tot acest sistem circulator modern gaseam puncte distincte,statice,magice:batrane de la tara,cu galeti de plastic pline cu flori,si imbratisand alte buchete pe care nu mai stiau cum sa le vanda.Imprastiau acele zane culese,fiice ale toamnei cel mai suav si patrunzator miros de dulceata,incat inundau toti porii entitatilor din jur.Fetele mamelor,bunicilor,surorilor,vecinelor,vaduvelor,purtau amprenta nemiloasa a timpului,doar ochii daruind o sclipire a sufletului lor neinvins.Era atata iubire,durere,mila,intelegere,compasiune si viata in oglinzile dilatate,incat te simteai impuscat,injunghiat,batut de intensitatea careia nu puteai sa-i faci fata cu perceptia ta ingusta si acaparata de nimicuri flamande.Nu-ti cereau decat o suma infima in schimbul unui aur mai pretios infinit decat originalul exploatat.Nu erau simple flori,erau roadele unei daruiri depline a muncii lor,ce ar fi trebuit sa se incheie demult,in locul ei intrand odihna cuvenita unei vieti de sacrificiu.Ce faceai?Treceai mai departe,nepasator,insa destul de nemernic pentru a fura un gram din izul imbatator,drogul plamanilor viciosi.Nu ma sustrag categoriei,caci si eu,fiinta nenorocita,am trecut ca un strain pe langa alaiul inmiresmat.Regret.Regret ca nu m-am intors,ca nu am luat un buchet de crizanteme albe,ca nu am zambit acelei femei care isi tortura voluntar trupul slabit pentru niste hartii murdare.Chiar nu stiu de ce nu m-am intors.Pacatul meu,si numai al meu...
Il vreau pe tipul din reclama de la (o anumita marca de) cafea!Exact!Vedeti bine!Am o noua obsesie. :D Vreau sa-l smulg din televizor,sa-l bag in cutia special destinata prafului negru,sa dau cateva gauri in capac(trebuie sa respire si omul acela,nu-i asa?),si sa-l stiu al meu si numai al meu.In fiecare dimineata sa-mi faca cea mai captivanta cafea,din cele mai pasionale boabe prajite atent,cu toata daruirea sufletului sau comprimat in bataile sacadate ale inimii.Sa-l vad plantand arbori imaginari,reparand rasnite microscopice,iar din cand in cand l-as lasa putin liber pe afara,doar ca sa-i pot mirosi hainele imbibate in moleculele acelei licori formidabile.Totul suna putin (cam mai mult) psihopat?Asa si intentionam sa fie.:>
Daca vreodata vii la mine cu un trendafir rosu te pun sa-l mananci petala cu petala,frunza cu frunza,boaba de polen cu boaba de polen.Chiar atat de orb esti?Chiar nu vezi ca fiecare este o respiratie,o traire,un concret latent?Chiar vrei sa-l smulgi din originile hranitoare,intoxicandu-l cu moartea,superficialul,cliseul suprem?Chiar vrei sa ma dezamagesti,facandu-ma sa simt ca ma incred intr-un criminal?Care este cadoul meu favorit,dorit din rasputeri,asteptat cu tresariri emotionale?Un zambet.Un zambet cald,iubitor,sincer.Un zambet de-al tau...

Sunetul luminii interzise

Ieri nu am postat.:( De ce?Pentru ca a fost o zi in declin.Adica,ceea ce a inceput si a s-a derulat relativ intr-un spirit optimist,a culminat cu propria decadere.Nu era o stare neutra.Nicidecum.Imi parea ca o inchistare a sufletului,un cocon emotional sigilat.Era totul atat de fad si irelevant,incat nici sa plang nu puteam.Si asta e foarte rau.Plansul e modul meu de calmare,de exteriorizare,de redobandire a sperantei.Cealalta varianta ar fi sa urlu cat ma tin plamanii,sa sparg tot ce gasesec in cale,sa arunc vorbe dureroase si negandite catre cei pe care ii pretuiesc cel mai mult.Ori asta eu incerc sa evit cu numeroase sacrificii,fizice sau imateriale.Nu vreau sa ma lamentez,caci asta nu paveaza drumul catre solutia aurita,dar,uneori,paharul nu este doar plin:el a revarsat marginile sale sangerii cu mult timp in urma,acum doar cheagurile tremurande asteptand a fi observate si culese de pe podeaua impersonala.Si acum simt acolo,in adancul fiintei,o zvarcolire nefasta,un vierme zgribulit in hidosenia propriei existente,dormitand in asteptarea gongului ce-i va hrani dezlantuirea demonica.Oare cand va muri acel parazit?Raspunsul:NICIODATA...
Nu vreau sa critic gusturile muzicale ale nimanui,dar exact asta am sa fac.Recurg la aceasta masura disperata pentru ca,pur si simplu,eu nu mai suport!Nu mai suport sa aud ce aud la radio,TV,terasa din colt,in Dacia care aproape ma calca pe trecerea de pietoni(:-L),difuzoarele trecatorilor,etc,etc,etc.De manele nici nu ma ating-nu pot sa comentez asupra unei "entitati"ce nu vreau sa aiba tangenta nici macar cu propriul meu dezgust.Parca nici de genurile muzicale n-as cauta sa ma leg,deoarece fiecare e liber sa se asocieze carui beat binevoieste,fie el dus mai spre rock(:X),pop,clasic,country,si ce o mai fi pe acolo.Dar sa scormon putin in mocirla versurilor prezentului nu pot sa ma obtin,fie ce-o fi!Structuri mirobolande ce orbiteza molcom in jurul sferei cuvintelor de genul"sexy"(si fratiorul sau mai scurt cu un y),"iubire","dezamagire","club","a (nu) pleca din viata cuiva",si alte extrase (in)decente din DEX,populeaza fundaluri sonore ce uneori duc cu gandul la oalele din camara bunicilor sau rateurile unei masini incercate de vreme.Nu sunt jalnice deloc-sunt in intregime patetice!Consider ca muzica de calitate este cea care,indiferent de apartenenta speciei,trezeste un sentiment,involbureaza o traire a sinelui,ba chiar porneste un razboi in trupul nediluat al sufletului.Ori,in ideea ca astfel de...tentative de cantece germineaza in masele generale,atunci eu ma resemnez.Cu unii monstrii nu poti sa te lupti.E destul de rusinos sa vezi cat de simplu se gandeste,cat de superficial sunt tratate subiscte serioase ori intime,sau cum inevolueaza prostitutia media.Am spus ca nu judec,observandu-se ca sunt prea slaba si cad prada tentatiei.Tot ce pot concluziona este ca mai am curajul sa sper intr-o rasturnare dramatica a tabliilor pline de bauturi mediocre si instalarea unora rafinate pe lemn de esenta tare,nemuritor...
O lumina rece declanseaza aproape instantaneu melancolia.Este reminiscenta trecutului sezonier,difuza in celulele actualului tern.Iti imprima pielea cu dulcile amintiri,lasand vantul bezmetic sa le smulga cu tot cu tenul masliniu si catifelat.Este aura ce imbraca haina invizibila a racelii,ca o fecioara ce are in buzunarul rochiei imaculate sticluta cu cianura.Este scara stravezie ce te ajuta sa cobori din podul singuratic,dar placut a tot ceea ce te caracterizeaza.Strapunge mijlocul zilei ca o sulita mana soldatului,lasand in urma lichidul galbui al asfintitului.Inglobeaza tot ce a fost atunci si il simti pierdut acum-fotografia patata de toata cafea pe care ai baut-o de-a lungul vietii...
Nu mai calca pe cioburile regretelor!Nu mai stoarce perele compasiunii!Nu mai mangaia umarul lacrimilor!Nu mai coase panza uitarii!Nu mai scrie istoria gandurilor!Nu mai fuma tigara pacatului!Nu mai scalda iubirea in izvorul urii!Nu mai bea vinul ignorantei!Nu mai purta lentilele indiferentei!Nu mai fredona sunetele disperarii!Nu mai taia florile increderii!Nu mai cauta buzele suferintei!Nu mai...nu mai ingreuna totul.

Savurand cerul

Sunt zile bune in viata,sunt zile proaste in viata...Faptul ca a doua categorie pare coplesitor mai abundenta decat prima e alta poveste.Ceea ce nu pot eu sa suport sunt zilele banale.Adica zilele din care nu poti sa-ti mai amintesti absolut nimic semnificant cand luna livida se strecoara pe cortina noptii.Stai pe scaun,cu ochii in tavan,gandindu-te puternic la ceva notabil si realizezi,dezolat,ca nu e un "ceva" acolo de scrijelit in coaja unui copac batran dintr-un parc oarecare.Singurul termen indreptatit a eticheta acest segment din existenta ta este "pierdut",desi nu putem afirma ca timpul are capacitatea de a se dizolva.El exista indiferent si independent de vointa umana.Noi doar am creat instrumente si tehnici de masurare a infinitatii lui,spre a nu cadea in plasa nebuniei psihologice.Sunt terifiata de ceasuri,caci ele imi amintesc mereu prin chipurile lor diabolice de inca un fir de nisip ce s-a scurs din clepsidra destinata plamanilor mei.Pot sa ma impotrivesc?Nicidecum.Pot sa plec privirea,sa ma resemnez,sa le accept,si sa ma rog pentru zile pline de orice,numai de blanc nu...
Cerul diminetii are,de oicei,tendinta sa-mi dicteze starea generala a sufletului pe aceea zi.Daca in trecutul apropiat am fost intampinata de o patura gri si umeda,sau alba si densa,astazi am avut surpriza surprizelor.De cum am pasit pe trotuar si am inaltat ochii in bolta eterna,am simtit conturul unui zambet timid pe chip.Era un cer din vata-de-zahar.Atat de texturat,in nuante de rosu potolit,impins spre un roz frenetic de dulce,cu bomboane albastre,ce aveau,cu siguranta,gust divin si proaspat.Nu mai era cer,era o stare de sine statatoare.Un gand reflectat in nuante blande.Un ceai gros amestecat de lingurita argintie a vantului.Nu mi am permis sa-l admir in gloria sa deplina prea mult,caci timpul ma presa.Timpul:-L.Oricum,am avut un zumzet alinator in urechi,o senzatie de casmir pe piele,si un gust de dulce toata ziua.Sa fi fost oare din cauza cerului meu din vata-de-zahar?
Plecam.Ma opreai.Cantam.Imi sigilai buzele.Dansam.Te impleticeai in picioarele mele.Teseam vise.Le destramai.Cautam alinare.O alungai.Aruncam vaze in iarba.Culegeai cioburile si le plantai in ghivece mici.Te iubeam prea mult.Te faceai ca nu ma cunosti.Beam o cafea.O otraveai cu venin de priviri inocente.Desenam pe tocul usii fluturi.Il vopseai in mii de culori fade.Taiam umbrele vechi.Te incapatanai sa redobandesti carourile tineretii lor trecute.Te descopeream.Te prefaceai ca nu te cunosti.Ademeneam umbre.Respingeai conturul amintirilor lor.Ucideam orgoliul tau.Renastea ca un nemuritor sadic pentru a ma innebuni.Ne priveam in aceeasi oglinda.Se reflecta doar unul...

Scorbura cu raze

Muribund.Un sentiment muribund.Natura e un sentiment muribun.Natura e in toamna un sentiment muribund.Il vezi incercand sa zambeasca patetic,dar stii adevarul:ca nu mai are putere,ca pune o masca sa te aline pe tine,ca sfarsitul e inevitabil.Va feriti reciproc sa strigati realitatea,stiind constient ca in scurt timp ea se va narui.Sunteti prinsi intr-o politete si veselie patetica,demna de compatimire,patata de lasitate.Va e scarba de boala asta grea,dar mai mult de valul dens aruncat prin pact pe fata amandurora.Dar orice moarte este echivalentul unei noi vieti,sperante.Va consoleaza asta oare acum?Nicidecum.Nu exista consolare.Doar priviri din lumina rece si lacrimi fioroase in dupa-amiezi modelate din nori plumb...
Spuneam pe undeva ca iubesc animalele,deci,in consecinta,si oamenii.Desi nu ne consideram cotidian animale,au altii grija sa ne aminteasca asta,prin provocari,amenintari,etichete.Oare exista o bestie veridica in noi?O creatura latenta in custile exterioare ratiunii,ce se poate dezlantui doar la semnalul celei mai mici fortari a calmului?Sau o fiinta ce ne ascute simturile,ne bantuie cosmaruruile,ne zapaceste concretul?Suntem parte componenta o miticului,noi cei inlantuiti in tehnologie,fire,conexiuni?Pentru a crede in magie,trebuie sa poti sa treci de granitele tangibilului si sa te arunci cu ochii deschisi in golul senzatiei.Ori modernul nu mai are timp sa viseze.Fiecare minut al sau este dedicat unei miscari,dar in lista nu are loc abstractul.Cum sa te astepti la lucruri marete,cand nu iti cunosti propriul suflet?Lumea trebuie construita din bucati mici,dar multe,de suflete si inimi.Suntem animale rationale care comint fapte nedemne de cea mai cruda dobitoaca salbatica.Din pacate nu exista bestie ascunsa in noi-noi suntem bestia in gloria mizerabila deplina.
Nu o sa mai cer nimic pana ce nu o sa simt ca am inapoiat ce am primit.Voi inapoia intelegere,mangaiere,curaj,dragoste.Nu voi putea insa sa daruiesc ura,ocara,rautate.De ce?Ar insemna sa-mi sap si daram tot efortul anterior.La cat negativism hoinareste prin lume,nu vreau sa fiu inca un ucenic napastuit.Ma voi piti,gentil,sub o piatra alburie si voi sopti vantului cantece de ape,pe cand regatul va arde in flacari de apus.In matematica mea,plus cu minus nu fac minus-fac doar plus,plus,plus...
Nici nu ma asteptam la altceva din partea ta.Macar ma consolez ca am fost avertizata in prealabil.Ma lasi in balta de sange inca proaspat,asa cum matadorul isi lasa pelerina neglijent pe trupul unei victorii inutile.Un material asa fin,brodat cu mii si mii de modele in care se pot vedea inca sacrificiile nasterii sale,culori atat de variate si sincronizate,defecte ascunse subtil,de dragul caricatural al aparentelor.Ai obtinut medalia si acum absorbi gloria-orice element in plus propriei tale fiinte e de prisos.Ma lasi sa absorb sangele pacatos si cald...Ma lasi sa ma inec in sangele inca pulsand...Ma lasi in mijlocul cosmarului ireversibil...Nenorocitule!

Costum

Ma jur ca,intrupata,vremea ar ocupa trimfanta haina unei femei.Are potential si fizic,si psihic.Daca in perspectiva carnii ar avea voluptatea sa implineasca si glorifice orice unduire specifica,in gandire si emotii nu s-ar deosebi de autentic.Cum s-a comportat astazi,de exemplu:dimineata o scorpie intaratata de furie si demoni,la pranz o pagana suspinanda si cu tremur rece in gene si brate,iar,pe inserat,o suava copila imbracata in raze palide si lumina lesinata.Si,precum o dama veridica,are capacitatea de a te trece printr-o valtoare de senzatii si sentimente,de la groaznica supunere,teama,umilinta,la mangaieri electrizante,saruturi domolitoare,si dansuri rascolitoare de frunze cafenii...
Da,da,lumea e o scena,iar noi suntem actorii din ea.Fascinant...Admitand aceasta afirmatie ar insemna sa atribuim fiecarui ins rational(si nu numai) o anumita doza de imaginatie,spirit creativ,independenta,nebunie gestionabila.Ori asta nu este adevarat in proportie de 99,99%(0,01% artist germineaza in fiecare,in ciuda inabusirii lui din variate motive).Asa se face ca "original" se traduce prin "bizar","amuzant","extravagant",pe scurt,demn de criticat,deoarece nu accepta drumul pavat impus si indrazneste(impardonabil) a se aventura pe carari nebanuite,nesigure,nepermise.Eu nu port un costum.In stil vestimentar,aspect,limbaj,gandire,si orice altceva,tin sa exprim macar o mica parte din ce ma face pe mine cine sunt.Constienta ca nu voi primi constant un feedback incurajator sau macar artificial,ma incumet totusi sa nu fiu ceea ce se asteapta sa fiu.Ma incred in mine,nu in mase.Cand gresesc,accept,repar,platesc.Dar prefer sa gresesc si sa fiu pusa fata in fata cu rezultatele,decat sa ma ascund sub patura cu intrebarea "oare daca..." cusuta de buze.Refuz.Incerc sa critic cat mai putin posibil,stiind cat de mult pot gauri sufletul cuvinte necugetate,gesturi presupuse subtile,ochi arzator de taiosi.Nu trebuie sa ne ducem mai departe de o oglinda pentru a realiza ca i-o aruncam sub nas altuia inainte de a ne-o infatisa noua.E un adevarat razboi a te cunoaste,a te se distinge,dar,mai ales,a te separa de creierul colectiv si de a putea spune:"EU!"
Vreau sa fiu mintita in continuare.Chiar daca lumea nu mai are scapare.Chiar daca toti,de la primul pana la ultimul posesor de respiratie,suntem niste osanditi,nenorociti,sadici,morbizi,haini,lasi,dementi,idioti,mitocani,violenti,prosti,inutili,incapabili,si cate si mai cate trasaturi ce ar trebui sa aiba in denumire semnul minus in fata.Chiar daca traim in zadar.Chiar daca murim in mocirla.Chiar daca uram indreptatit.Chiar daca iubim meschin.Chiar daca ne desconsideram reciproc,de parca unii ar avea mai multe maini,picioare,minti.Chiar daca ne omoram propriul altar.Chiar daca omoram altarul altuia.Chiar daca suferim amarnic.Chiar daca moare si ultima voastra speranta:vreau sa fiu mintita in continuare.Vreau sa fiu mintita ca speranta nu moare in veci si,odata cu ea,farama abia tangibila a unei schimbari in bine.O sa o caut sa o transform intr-un colos solid.Dar pentru asta trebuie sa fiu mintita frumos in continuare.Nu ma destramati acum,nu merit.Ma mai agat de fir,lasati-mi firul in pace!
Pierzandu-ne prin viile fertile,vedem cum frunze mari se strang in brate si formeaza ziduri crude de vene stravezii.Plimbandu-ne pe pamantul gol si uscat cu talpile dezgolite,le tatuam cu semne ale naturii serene.Sorbind din must-zahar rosu impletit cu miere violet-simtim cum arome buimace se prind de celulele trupurilor noastre.Apoi,brusc,vine bruma...apoi ceata...apoi vantul turbat...S-a naruit din nou basmul,iar vinul a impartasit cu taria sa tarana.La revedere,reverie,palma prezentului imi loveste obrazul pierderii in neant!
"I'd rather be hated for who I am,than loved for who I am not"-Kurt Cobain.Si cu asta am spus totul.Si nimic...

Degete verzi

Sistemul pare a se fi perfectionat.Adica,daca inainte simteam umezeala invadandu-mi platoul talpilor sau lunecand gentil pe carceii maron-roscati din parul meu,acum nebune picaturi de apa isi croiesc drum prin locuri ce le credeam protejate de dens material.Parca e o conspiratie.Simt ca trebuie sa ma feresc de orice baltoaca,oricat de mica,de streasini ce zambesc marsav pe sub burlane,de umbrele tradatoare.Incerc sa ma conving ca nu,nu ma urmareste o creatura gelatinoasa si rece sa-mi puna piedica doar pentru a avea satisfactia de a ma vedea imbibata in rochia miresei ei tomnatice.Si chiar de ar fi asa,fiinta mea e daruita demult unui zambet mai fierbinte,unei magaieri mai proaspete,unor pasi mai blanzi.Carnea poate ingheta,sufletul arde in continuare.
Vazand toate umbrelele acelea puse in mijlocul clasei la uscat am avut un flashback al framantarii necontenite ce o numesc copilarie.Am facut un efort mental si m-am revazut o mana de om zburdalnica,fara grija zilei de azi,de ieri,de maine.Iar in zile mohorate de octombrie,ca acestea ce imi poseda prezentul,imi luam scaunelul rosu ca o picature de sange pasional,il rasturnam,si furam paturi care de pe unde,mai mari,mai mici,mai calde,mai vechi,mai intelepte.Construind rapid un lacas ferit de ochi curiosi,deschideam un portal-portalul lumii mele.Numai Dumnezeu stie cate ore pierdeam,ba nu,castigam,in felul acesta.Nu stiam de "rau" decat de la desene animate,poate de aceea il vad acum coplesitor de had,puternic,acaparant-ma obisnuisem sa-l privesc distorsionat prin ochii goi ai unui iepuras de plus murdar.Am incercat sa ma bag sub umbrelele acelea,sa vad daca senzatia mai licare.Murise...Simteam vid,dezamagire,inutilitate.Trecuse si valul acela si se sparsese in gol...
Ma oboseste ca trupul are nevoie de atata odihna.Daca pana acum aparam ideea ca somnul este printre putinele mele alinari dualiste,acum ma intorc catre el si il acuz ca m-a sapat,tradat,nedreptatit.Am atatea ganduri,proiecte,sperante,vise(mai ales vise!ele sunt benzina motorului meu psihic),incat nu concep sa le incap in simple 24 de ore pe zi.Desi sunt o microscopica revolutionara,oranduirea cosmica ma obliga sa ma conformez orarului ei unic,la fel ca si ceilalti muritori.Damn!
Intrebarea care a locuit astazi cel mai mult in urechile mele a sunat ceva de genul:"Tu ti-ai facut unghiile cu marker-ul?",alocuri pictandu-se si o tenta de uimire(ex.?!).Tin sa comunic un raspuns negativ.Mi-am permis sa-mi cumpar o nuanta inrudita cu,sa zicem,muschiul unei paduri viguroase,si sa ma indragostesc de ea.Fascinatia intiparita de unduirile degetelor parca scoase din seva unei plante tinere o pot corela doar cu actiunea de a-mi hrani(ipotetic) creierul cu bomboane Bonibon-mananci,mananci,si zau ca nu te mai saturi!Se pare ca imi trebuie si mai putin timp liber decat am acum(deci trebuie sa trec pe minus:-?),caci ma cam atrage aratura.
Daca te-ai pierde pe veci in padure, ce ai face?Ti-ai blestema soarta,temandu-te de creaturile flamande si idioate,renegand radacinile sperantei si preaslavind demonul ce-ti sufoca temporar ratiunea abolita?Sau ai ingenunchea,ai saruta pamantul,ai plange suspinand maretia ce te inconjoara,ai sopti numele meu stins,crezand ca te voi auzi prin sentimente calde?Esti un simplu om,nu-ti pot cere lucruri de neconceput logicii plastice ce ti-a fost inoculata din frageda pruncie.Tu,dragul meu,traiesti prin minte,prin material,prin ceilalti,iar eu imi las sufletul stapan tinutului.Ciupercile acelea sunt domnite suave,dar limba lor e curata otrava.Rosie otrava...

Shut Down

Intr-un mod bizar,incepe sa-mi placa vremea.Am ajuns deja in punctul in care ma domina spiritual si fizic,deci nu am cum sa-i ignor sau abolesc prezenta.E armura de ceata inutila ce ma imbraca,e cosmarul ce-mi transpira noptile,e vantul ce-mi invineteste degetele,e sarutul ce-mi fura vitalitatea.Toate insumate,ma ademenste cu farmecul demonic si intunecat.Cum sa-i rezist?
Tanjesc dupa un pistol destul de puternic incat sa-mi spulbere televizorul in catralioane de bucatele de plastic,fire,circuite.Si nu numai TV-ul meu,ci toate de pe o raza de 100km.Daca mai intrebati "de ce?",inseamna ca vi s-au dus bateriile demult sau v-a mancat pisica butoanele de la telecomanda si nu aveti cum sa-l mai porniti.Binecuvantati sunteti!In afara tuturor cac..ialmalelor cotidiene si a paradei de kitch ce-ti zgandare satisfacuta retina si asa traumatizata,de care tot am parte la fiecare click si pe care am invatat sa le evit,mai dau de cate o chestie care ma lasa masca. :|
Lumini,sunet,actiune!Mijlocul zilei,duminica,peste tot programe destul de inofensive,nu-i bai.Asteptand o emisiune mai inteligenta de divertisment,prind,dar exact dupa ceas,6 minute de stiri pe canalul cel mai bine cotat din tara,dupa parerea mea.Nu am nimic cu nimeni,dar volumul de persoane decedate pe secunda m-a frapat,desi nu e prima oara cand asist la un macel televizat.Am prins odata ora 5,deci credeam ca sunt bulletproof.Ei,as!Si detasarea prezentarii,cuvinte atat de incarcate cu durere crunta spuse ca o lista de cumparaturi,glisarea facila la subiecte dezgustator de superficiale si animate ,toate m-au facut sa-mi doresc sa pot da,macar de aceasta data,shut down.Si nu TV-ului.O,nu!Mie insumi.Exact.Sa se faca blanc total(ma rog,noir),sa nu ma mai doara durerea altuia,sa nu ma mai doara indiferenta celorlalti fata de durerea semenilor.Stiu ca nu avea cum sa spuna acele evenimente bocind si dandu-se cu capul de pereti,dar ma tem ca prea ne-am obisnuit cu raul si nenorocirea.Sensibilitatea e o povara,inteleg,dar insensibiliatea e un pacat.
Se simte ca e frig rau.Si pentru asta nici macar nu a trebuit sa ies afara(desi a am fost obligata de circumstante:-L).Realizez ca e frig deoarece a aparut in casa mea fenomenul de "pisici esuate".Sa detaliam."Pisica esuata" este termenul folosit pentru acei trantori extrem de dulci si adorabili(dar tot trantori!) care torc,mananca,si dorm 24 de ore din 24(eventual mai si zgarie) atunci cand pun stapanire pe calorifere,intinzandu-se cat ii tine fiinta si emanand,prin transfer,caldura in atmosfera.Fetele lor sunt de nepretuit,cum ar spune o reclama.Nici cea mai cea betie nu cred ca ar produce o astfel de fizionomie.Ce sa mai..."pisici esuate"...
Nu te mai juca in parul meu.Nu-mi mai sopti vise.Nu mai cauta scuze.Nu te mai ascunde sub genele lungi.Nu mai prinde fluturi albi.Nu ma mai face sa rad.Nu mai fura florile vecinilor.Nu mai zambi perfect.Nu mai gandi la fel ca mine.Nu mai mangaia cerul.Nu ma mai amagi.Ai uitat?Tu nu existi...

Te spun si rad

Azi o sa fie un blablabla scurt.De ce?Pentru ca de dimineata pana seara am facut cate ceva,am "robotiti" sa spunem,dar nimic nu a fost indeajuns de semnificativ spre a-si tese panza indoielnica intre ramurile contorsionate ale gandurilor mele.Am abuzat de un trup perfect tanar,stirbindu-l de mierea gandirii profunde,analizatoare.In termeni plastici,si concomitent gastronomici,azi am fost un corn fara gem.Nici macar cu unt.Simplu.
Dar oare e posibil sa nu stii cum sa ma razi?!Sa ai in fata un ansamblu unic, ce iti gadila demonic toate simturile,facandu-te a te simti umil in rasplata ce ii este de drept cuvenita?Razi cu trupul,razi cu sufletul,razi cu spiritul,dar cum altfel sa mai razi?Sa fie un fel in care sa poti arata cum,datorita lui,toate grijile si framantarile au fost smulse brutal,dar pe ascuns,din radacini,aruncate in unghere umbroase,si inlocuite cu praf lucitor de clipe in extaz si unice.Sa poti sa imbuteliezi mirosul fiecarui ras,sa inregistrezi pe o caseta uzata unduirile fiecarui ras,sa impletesti un fular imbatator din fiecare ras,sa arunci in aer capacul nectarului stors din pulpa fiecarui ras.Sa te simti posedat de starea aceea volatila ,inaltatoare,ca efectul celei mai pacatoase si dulci licori.Cum,deci,sa intorci favoarea?Mult prea simplu.Razi!
Am pierdut vara.A plecat,si mirosul ei s-a sters demult din fibra asternutului meu.Acum simt numai caldura artificiala,lumina orbitoare si scarbita,morga interminabila a naturii ce se izbeste de priviri oriunde le-as intoarce.Am pierdut panglicile acelea din aur imaterial,am pierdut ochii ei din spuma de safir neintinat,am pierdut spatele ei poleit cu frunze proaspete si fructe ce pareau gata oricand a-si rupe acoperamantul si de a deveni fluturi comestibili.A plecat si m-a lasat in mijlocul camarei fara mobila,fara voal,fara speranta.Ma simt pierduta...
Eu nu ma mai joc.Cel putin cu tine nu.Ai impresia ca poti mereu sa-mi imprumuti,ba nu,sa-mi furi sentimentele,sa-ti faci jocurile infantile,nechibzuite,fara sens cu ele,apoi sa uiti sa mi le inapoiezi.Ploaia nebuna sa le ude,gheata inteleapta sa le crape,suvoaiele agitate sa le inspaimante,toropeala sa mi le scoata din forma lor fireasca.Nu!Pun picioarul in prag.Imi iau jucariile si plec.Si te si spun.

Dezbraca-mi soarta

Daca trec de toamna,implicit de iarna asta,inca sanatoasa "la cap",mare minune.Si nu una care sa dureze 3 zile,dupa credinta populara.O,nu!Minune in toata regula,cu luminite si guri cascate.Si nu,nu ma refeream la "Minune",de juma' de metru.Am pretentii,in special din partea mea.
Stiu ca nu sunt singura si degeaba ma plang,dar vremea are un impact extraordinar asupra tuturor proceselor mele mentale si fizice.Am impresia ca uneori imi schimba si modul de a gandi.Adica nu numai sentimentele,care oricum fluctueaza dupa placere,fara sa aiba macar bunul simt de a ma intreba daca vreau si eu sa fiu zmucita,golita de orice urma de ratiune,aruncata in mrejele fericirii sau fricii,deopotriva,ori adusa intr-o stare de dezolare completa,ca un soldat ranit al carui ultim glont s-a pierdut in crapaturile trunchiului stravechi,spre a nu mai fi gasit in veci,ci si felul cum analizez miscarile inconjuratoare.Sincer,imi vine de prea multe ori sa-mi dau o palma si sa urlu din toti rarunchii:"TU NU GANDESTI?!".
Dar eu n-am leac,si nici nu-mi doresc.Tot EU raman,indiferent de anotimp,greutate,sosete,marca de telefon mobil,umbrela,zambet,si mii de alte maruntisuri.Caci ele,maruntisurile,ma fac ceea ce sunt si cine sunt.Nu poti sa spui ca o persoana s-a schimbat.Schimbarea a existat totdeauna in sine,dar a asteptat doar momentul propice pentru a se dezveli.Noi,oamenii,nu ne schimbam.Doar ne detasam de straturi de piele invizibila,iar aruncarea sau lasarea lor intr-o atarnare mediocra ne face sa paream diferiti in ochii lumii.Circumstantele au rolul de a ne face sa ne descoperim-potentialul e acelasi de la prima respiratie pana la ultima.Comiti o crima,furi un sarut,atingi un paianjen,spargi o vaza,sau actionezi in orice alt mod ce ai impresia ca "nu-ti sta in fire"-TU nu stiai ca e acolo,in fire.EL?EL zacea pe un capat de vena,iar fluierul extern doar a declansat sprintul mult asteptat.Nu trebuie sa fim atat de socati comportamentul nostru clandestin.Dar asta nu inseamna nici ca trebuie sa-l acceptam.Trebuie sa...Trebuie sa ne echilibram.Cum?Daca stiam raspunsul,lumea ar fi fost deja altfel ...
"Ce ti-e scris,in frunte ti-e pus"....?...!...?!Cred,si nu cred.E adevarat ca ma bazez profund pe ideea unei forte superioare care ne supravegheaza mintile inguste si teribil de imature(si nu dau varsta cand zic asta-varsta e un numar,iar numerele sunt relative).Sa consider ca dinaintea existentei materiale suntem impregnati cu un cod de bare individual ce va da dictonul mecanismului batailor inimii noastre mi se pare la fel de plauzibil.Sa admit ca noi avem in fiinta noastra deplina capacitatea de a modifica evenimente pot.Dar calea de mijloc o putem considera oare?Sa acceptam,prin absurd,ca,desi avem un de parcurs un drum plin de intretaieri,cotituri,bariere,ape,pietre ascutite,ierburi suave,si pamant roditor,el este in prealabil proiectat in asa fel,unic fiecarei fiintei "superioare",spre a se percepe doar o impresie ca ea este cea care da verdictul final?Tind sa simt ca asa e.Desi afirmam ca e in puterea noastra alegerea,ea se decide inainte ca macar sa apara.Viata este,in sensul cel mai pur si spiritual al cuvantului,o ruleta...
Faptul ca am inceput sa cantam de pe acum despre Craciun e un semn bun,rau,sau ca tanjim dupa vacanta?Nu conteaza,atata timp cat ne abonam la portia noastra zilnica de ridicol infantil,pe care il adoram cu fiecare cupa de ras implinita,totul e O.K.You go,girls!;)
In fata ta vreau sa ma simt goala.Si nu ma refer la trup-carne frematanda,falsa,doritoare poti vedea oricand,chiar daca in schimbul ei va trebui sa platesti intr-un fel sau altul,in final.Vreau sa simt ca ma intelegi si ma cunosti atat de bine,incat sa vreau sa plang fara sa-mi dau seama de ce.Vreau sa-mi vezi sufletul gol.Sa fiu pe deplin vulnerabila,dezgolita,despletita de secrete si tulburari.Sa vad cum mi se deschid coastele,ca o floare de mai,muschii sa se sfasie precum panglici de satin,iar inima sa bata doar pentru privirea ta.Cand toate acestea se vor fi intamplat,o piatra de hotar va fi lasata in urma mea.Voi mai fi dat inca o piele jos,dar nu atarnanda,ci agatata definitiv in cuiul unei podele scartaitoare.Sa ramana o bucata din mine acolo,iar celelalte sa-si continue agonia.Pana atunci,pieptul va ramane incatusat...
Pune-mi pe buzele crapate balsamul negru al tacerii.Nu ma lasa sa-ti spun nechibzuinte,caci genele se vor uda din nesabuinta lor apoi...

Pot sa te pup pe nasuc?

Ai simtit vreodata ca esti asa de pierdut ca nici tu insuti nu te poti gasi?Ca totul in jurul tau a devenit brusc mult mai pustiu,mult mai nesigur,mult mai plastic,ca un obiect produs in masa?Ca,desi daca ai tipa pana ti s-ar sfasia plamanii in catralioane de flori de carne ,tot nu ar raspunde vreo entitate,nici macar ecoul?Ca nu ai ajuns inca la fundul prapastiei,si asta pentru ca ea nu are fund?Condamnat unei caderi libere in eternitate si material...
E posibil sa exagerez,insa doar si o bucatica rupta neglijent din aceasta teorie,ca pe un colt de paine aburinda,e asemanatoare unui pumn bine plasat in stomac.Serios.Am ajuns la aceasta concluzie in timp ce traversam in numar de una singurica ce ma aflu curtea liceului,pe o vreme ingrozitoare ce iti catapulta celulele instantaneu intr-un fel de congelator imens,iar mintea ti-o diseca de orice farama pozitiva.Si cum imi coordonam eu muschii sa pun mereu un picior(pe rand!) in fata,m-a lovit. Nu ca o caramida,nu ca revelatia secolului,nu ca un soc.Pur si simplu m-a cuprins ca un giulgiu infrigurat si m-a sufocat.Eram ultima respiratie din zecile ce stateau pe asfaltul captusit cu pietricele minuscule,poate mai vii si mai insetate de aer decat mine.Si tot ce voiam atunci si acolo era o palma calda care sa se odihneasca in a mea,care sa-mi sopteasca prin pori doar atat:"Esti cea mai mare proasta daca gandesti asa...".Dar nu era.Pana si ale mele se ascunsesera rusinate in buzunarele pufoase ale hanoracului de culoarea lumanarii topite...
"Pot sa te pup pe nasuc?".Desi multi se fofilesc sau se stramba in fata unei astfel de cereri nu tocmai normale,am primit,sa stiti,multe permisiuni.Prietenele mele stiu ca mecanismul meu ,cand se deregleaza ,nu se mai repara prea curand.Si prefera sa-mi faca un hatar,decat sa riste.:P Si asa am pupat eu azi multe nasucuri!Toate,toate,toate,mari,mici,ascutite,delicate,perfecte,toate erau reci.Cum sunt cele ale iepurasilor.Sau pisicilor,in general.Buzele mele calde transferau,pentru o secunda,putin din vivacitatea lor.Si ele zambeau .Si zambeam si eu.Si simteam cum ziua mea se insenina.In caz ca nu am punctat deja acest detaliu crucial al existentei mele,un nou scop in plantuta ce o numesc "viata" este,ca in orice zi,oricat de daramata sau deprimata as fi,sa pictez un zambet sincer,cald,trait cu toate simturile ,pe chipul cuiva.Doar atunci voi putea zice cu adevarat:"Ziua de azi nu a fost tarata in desert!"
Azi a fost oricum un set de 24 de ore care nu m-a prins in apele mele.Sanatate pe minus,somn pe minus,dispozitie pe minus.Dar ce importanta mai au toate acestea cand am un acoperis deasupra capului,o ceasca fierbinte in mana,ochi care sa ma aline,voci sfatuitoare ce se cuibaresc pe ferite in capul meu si tipa chiar uneori mult prea enervant ca sa se asigure ca nu gresec?Dar mie imi place sa gresesc.Parca atunci e totul mai clar,mai usor de daramat,mai palpabil.
Cand treci pe langa mine, simti?Simtul socul acela,care iti arunca inima in abis,te curenteaza in varful degetelor,si iti coloreaza altfel ochii,cu o stralucire de spuma fierbinte scoasa din mare?Nu...?Pacat...M-am inselat eu inseamna...


P.S."Bestiile" din imagini sunt Leo si Miti :X,care s-au oferit gratios si contra modicei sume de un bol de mancare de pisici a poza drept manechine pentru ale lor adorabile nasucuri ude,roz&reci. :X

Cred ca mi-au cazut degetele!

Ieri a fost marti 13.Va dati seama cat m-a afectat daca am reusit sa uit cu desavarsire de asta. :))Ca sa vorbesc drept,marti e ziua mea preferata a saptamanii,iar 13 parca nu ma zgarie pe retina chiar asa de dureros.Numerele au puterea sa ne influenteze numai daca noi le investim si nutrim aceasta capacitate.Nu mint,si eu am cam dezvoltat o mini-obsesie fata de scrijeliturile intortocheate specifice cotidianului,in sensul ca trebuie sa fac anumite lucruri de un anumit numar de ori intr-un anumit interval de timp.You know,chestii gen spalat pe dinti,aprins/stins lumina,certat pisici,etc.Chestii banale,oricum.Dar asta nu inseamna ca le las sa ma guverneze.O,nu!Poate sa fie si vineri 26(jucam la dublu),12 dimi-noaptea(niciodata nu ma decid asupra unei variante care sa mi se para cat de cat logica,asa ca dam cu prosperitatea inainte),sa-mi apara in fata o oglinda imensa si gura sa-mi recite mecanic de 3 ori lugubru sintagma cu o Maria care sa cam taie,saraca.Cred ca m-ar busi rasul(desi as prefera sa fie lumina,caci nu ma prea tenteaza mixul de intuneric si singuratate),as toci playlistul de la MP3 si as manca popcorn pana cand maxilarul meu ar spune:"Gata,maica,mai baga si un STOP, ca tre' sa ungem mecanismul";asta presupunand ca n-am pic de somn-slabe,slabe,slaaabe sanse.
Imi cad degetele. :| Cel putin,asta e impresia simtita dupa 10 minute in aer liber azi.Era atat de frig, incat imi sarea oja albastra de pe unghii.Era asa de frig, incat broboane de apa rece mi se agatau hain de plamani.Era asa de frig, incat simteam cum mi se conserva din timpul vietii organe de a caror exista nici nu aveam habar.Era asa de frig,incat a nins cu gheata pe buclele mele razvratite.Era asa de frig, incat toate frunzele palide din curtea scolii isi urlau moartea prin vuiete sinistre.Era asa de frig, incat norii cei acoperiti de mantii aproape negre ii ucideau nemilos pe cei in albe vesmante.Era asa de frig, incat toti oamenii fumau in zorii zilei fara voia lor,in pufuri de aer cald,cu cenusa din propriul lor suflet.Era asa de frig, incat inimile isi stransesera corsetul protector de vene si sange cald,spre a se feri de crudul peisaj si hadul chip al termometrului. Era asa de frig, incat cortina apusese pe ochii nostri,facandu-ne mai irationali ca niciodata...
M-am indragostit de (PE)(T)RICA! :X .Inainte de a va modela idei preconcepute,"individul" este un catel.Si nu orice catel.Catelul liceului nostru.Are personalitate,sarm,e alb(majoritatea timpului:-"),dolofanel,iar toti il indragesc pentru ca face acel loc atat de dur trimis in categoria "inchisorii" un scenariu mai plauzibil,mai personal.De cate ori il vad,ma opresc sa-l mangai.Nu-mi pasa cine ma vede, ori ce parere isi face despre mine-privirea lui "unica" ma determina sa nu ma mai panichez,sa-mi aduc aminte sa respir,sa nu ma mai tem de asa de mlte lucruri stupide.Il iubesc pentru ca e (PE)(T)RICA,singurul super-catel care "face pe mortul",dar o face atat de convingator,incat trebuie gentil impuns cu matura pentru a ne asigura ca nu a adormit acolo,asa,cu labele in molesite,fix in mijlocul holului.Cum spunea si profu' de desen(profu':(( ),and I quote:"Zambiti tuturor cainilor,ca si ei sunt oameni!"
Cafeaua mea senzuala,imi simt actiunile zmucite in doua directii contrare:pe de o parte,te-as bea incet,suav,sa simt cum imi incalzesti nasul,cum imi inciti simturile,cum imi provoci trupul;pe de alta parte,te-as sorbi dintr-o privire.Poate,poate,chipul lui se va ascunde in zat...

Marea dezgolire

A venit toamna.Exact.Anotimpul in care depresiile rasar ca ciupercile,umezeala isi croieste loc fortat adesea prin toate ungherele casei si sufletului,frigul te incorseteaza pana si spiritual,desi scuturi iti sunt nenumarate haine din materiale sau texturi ocrotitoare.Anotimpul in care iti gasesti alinarea in ceaiuri amortitor de calde,sosete flausate,fotolii ca un fagure imblanit.Anotimpul in care simti ca ai sa mori acolo si atunci daca o mana iubitoare nu va veni sa o scoata din abis pe a ta.
Este si anotimpul marii dezgoliri.De ce?Pai pentru ca niciun copac ordinar nu scapa de biciul urlator care ne ciufuleste nemilos diminetile parul.Si el musca din tot ce apuca,isi infige ghearele in toate fisurile cladirilor,zdruncina carnea pietonilor grabiti.Drumul spre scoala imi pare acum o incercare de a scapa nevatamata dintr-o camera infinita in care betia lucie a catorva fantome cetoase si stropite cu picuri mici,sclipitori,domina incontestabil.Cele care sufera cel mai apasator sunt,desigur,umilele amante frunze.Furia reginei lui octombrie le alunga din bratele odata calduroase ale copacilor infideli,condamnandu-le unei eterne contorsionari pe asfaltul rugos,calcate fiind de apoi de talpi groase,tocuri ascutite,tenesi tociti.Eternitatea dureaza insa pana cand ele isi tarasc rasuflarea aproape daramata pe palma taranei ce le-a hranit venele pana acum.Cu un ultim efort,isi dau duhul galben,ocru,ruginiu,spre a imbogati regatul subteran.Trist?Nu prea,in realitate.E mai mult o stare de fapt,ceva perfect firesc,dar pe care il ducem la dimensiuni empirice din cauza fascinatiei umane pentru moarte-chiar si in forma ei cea mai subtila,tot tragem cu ochiul la genunchii ce stoarce viata din natura.Aparente.Verdele nu moare-el doar isi schimba culoarea.
"Nu pot sa cred, vad cerul!",spunea o prietena la telefon, cu referire la faptul ca majesticul arbore din fata geamului ei este acum complet dezbracat.Sa vezi cerul e un vis.Oricine declara fara sa clipeasca macar ca a vazut cerul de infinite ori,dar cine l-a vazut cu adevarat?S-a oprit oare macar un sfert de ora sa urmareasca pasii norilor distorsionati,sa guste ploaia,sa mangaie gazele ce coborau naucite de pe genele sale, sa cante odata cu el, sa se simta sufocat si colpesit de imensitatea ce pare in orice moment capabila a se prabusi asupra sa, ca un arc albastru de ganduri profunde?Am pierdut acadelele albe ale verii,dar acum trebuie sa ne infruptam din cenusa uda cocolosita haotic.Daca stau sa ma gandesc bine,intr-un fel bizar,emana farmecul nebuniei,al tristetii,al unai anestezii naturale...
Tu refuzi sa-ti dai esarfa rubinie de la ochi,sa-mi simti respiratia provocandu-ti pupilele,sa te apuci de rochia unei fantezii...Pacat.Muzica tot o sa rasune,desi boxele au fost facute una cu pamantul...

Da,vreau si eu un pufulete!

Ploua.Pai dar cum sa nu!Scenariul perfect atunci cand primul lucru pe care il faci dimineata e sa te impiedici cu stangul de o sticla ratacita de apa,in clasa te plangi ca ba ti-e cald,ba ti-e frig,apoi simti o dorinta arzatoare de a tatua fruntea ta pe orice perete doritor de amintiri "nepretuite".Pai cum sa nu ploua?!Ce sa zic,numai momente Kodak (nu) azi.Umezeala are tendinta rationala de a ma face cam irascibila,iar that is not good.Imi displace enorm sa ma simt invaluita de stari undeva spre gri inchis intr-o scara a culorilor,caci nebunia mea se rasfrange asupra acelora carora nu vreau decat sa-i vad cu aura luminoasa,fericita,pazita de relele lumii.
Cate mirosuri te fascineaza pe tine zilnic?Inchide ochii si simte,acum,oriunde esti si citesti,aroma care iti deschide sufletul fara efort.Eu m-am indragostit demult de toate simturile,dar mirosul are intotdeauna capacitatea de a-mi cutremura fiinta.Ciocolata,iarba proaspat franta,asfaltul ud si insetat,zahar ars,naftalina,crizanteme,betisoare parfumate,sampon de bebelusi,oja albastra,bej,ruginie,perdele puse la uscat,struguri rascopti,nisip rascolit,ceai de menta,hartie invechita,parfumuri barbatesti de orice tip,material usor si fluid,pixuri aproape goale,muzica buna,cafea pasionala,argint invechit si patat,discuri zgariate de vinilin,gheata rece,lumanari aproape stinse,umbrele crosetate din culori batrane,plastilina,ferigi,mustati de pisici,lemn crapat,vopsea inchegata,lipici,viitor,carti,ganduri,buze...Si cate si mai cate!Toate au un miros al lor,chiar daca noi ne incapatanam sa nu-i dam crezare.El suspina si sta la panda acolo,mic,cat o lacrima de melc,gata cand ne asteptam mai putin sa ne rascoleasca celulele cele mai ferite.Cel mai delicios iz il au,insa,amintirile,caci ele se aduna zilnic,iar mintea nostra este parfumeria care le imbuteliaza mai grijuliu sau mai neglijent,si arunca din cand in cand in aer,jucaus,o parte a trupului lor brodat volatil...
Da,vreau si eu un pufulete!Un pufulete al meu,care nu ma intreaba de ce sunt imbracata asa naspa azi,de ce mananc mere verzi,de ce imi sta parul aiurea,de ce plang din prostii,de ce...de ce.Un ghemotoc cu dintisori simpatici,codita de pamatuf,urechi lungi si tematoare.Un botic roz si ud numai si numai al meu.Dar,cum nu imi aloc timp suficient nici mie,nu-mi permit sa risc viata unui animal asa sensibil.Ma multumesc cu cei doi mati ai mei(sarmanii,doar ei stiu cum mai rezista cu mine in aceeasi casa!),si cu cei doi iepurasi de la bunici,sugestiv botezati Albila&Negrila.(Fotografiile se considera a valora cat 1000 de cuvinte-eu am 2:>).
Nu vreau sa-l mai vad.Nu are rost.Toate scoicile se fac nisip,si tot nisipul se face mare.Curentul tot acolo te arunca,de ce sa te arunci inconstient in el,cand rezultatul te asteapta fara macar sa gusti esecul.Inghite apa sarata rasaritul,lasa-mi noaptea cusuta cu gandaci alburii pe bolta,fa-mi inima din nou perla neagra pretioasa...
P.S.Idee tampita,dar totodata geniala:trebuie sa-mi invat pisoii sa dea din pleta:-?

Urat

Sa judeci e un lucru urat.Urat,urat,urat!Sa fii judecat e deja teribil.Dar sa fii judecat de cineva pe care iubesti,in care te increzi trup si suflet,care are rezervat pentru eternitate un locsor in fagurele sufletului tau e curata cianura.Tu nu poti decat sa inchizi ochii,mintea si ratiunea,sa ignori inconstienta lor,si sa-ti cosi treptat ranile sangerande,invizibile oricarui ochi neantrenat.Nu plange ca nu te inteleg-nici tu nu te intelegi,de ce sa ceri mai mult altuia?!
Astazi,din pacate,am fost la doua cimitire,sa aprindem lumanari celor care ne-au parasit.Si spun din pacate pentru ca aceste locuri,desi ma fascineaza,imi intiparesc pe creier ideea ca nu va fi ultima oara cand le voi vizita viata asta,pe picioarele mele sau nu.Adaugand faptul ca toamna isi intinde plapuma portocalie tot mai mult asupra orasului nostru intortocheat,mi-am simtit starea de ieri reimprospatata.Insa nu eram cuprinsa de disperare,ci de pace si neliniste impletite intr-o strangere de inima stranie.
Era frig.Asfaltul era cenusiu,cerul era cenusiu,fetele erau cenusii.Vantul aspru,imblanzit arareori de soarele lesinat,musca lacom din carnea patrupedelor ce-si gaseau alinarea ochilor sticlosi in mila trecatorilor.Bricheta imi tremura in maini.Cavoul acela parca de jucarie oscila-ba era strans de iedera cesemana unui intreg sistem de vene umflate,rosii,prospere,ba tipa mut sub dansul demonic al unei ciori neastamparate.Lumina izvora din ceara,iar ceara se intorcea in pamant.Linistea sufocanta era deplin ironica vietii ce dormea sub bulgari maron ori blocuri gri,sau care fremata la fiecare adiere prin iarba,flori,fructe.Mirosea a vin,noroi,si deznadejde.Marea alba si semeata te dobora,te impingea sa crezi in nimic.Nimeni,dar absolut nimeni nu schita un gest pozitiv.Niciun zambet amarnic si chinuit.Atmosfera iti apasa fiecare celula,fiecare rasuflare,fiecare speranta.Oameni care au pasit pe cararea imateriala cu mult inainte ca insasi parintii parintilor nostri sa se fi nascut isi odihneau pacatele sub pecetea duminicii sobre de octombrie.
Si tot ce voiam eu sa fac era sa ma las usor pe pamant,sa frang intre degete covorul secatuit de ierburi marunte,sa-mi golesc inima si sufletul,sa nu mai simt nimic,sa nu mai plang niciodata,sa ma confund cu totul.Durea.Ma durea sa si clipesc,caci ma trezeam la infinit in fata intrebarilor fara rost,fara raspuns.Nu manie,nu condamnare,nu "de ce?"-uri.Nu.Resemnare pura,ingenuncheata spiritual in fata unei intelepciuni supreme a carei esenta nu o pot cuprinde in umila mea gandire.Eram inconjurata de moarte in forma ei cea mai directa,si nu puteam sopti ragusit decat:"Inca o zi ..."
Senzatia lutului este incomparabila:se lipeste tainic de oja de pe unghii,saruta pasional palmele albe,se naste si creste aproape instantaneu din cateva miscari.Te simti din nou mic,facand placinte din noroi.Doar ca acum ai alte simturi,mai ascutite,care vad in masa aceea moale o creatura mica si gata sa fie eliberata din cusca lipsei de forma definita.Daca as putea face o poza sufletului uman in orice moment,pe acesta l-as alege.E momentul in care ai in ochi acea sclipire a inocentei ce da impresia ca nu va fi mistuita in veci...
Am mancat zmeura in octombrie.Zmeura de la mama ei,plantuta-mare-mama-zmeura.Acra,bogata,roz.M-au trecut fiori pe sira spinarii.Mancasem ultima bataie a inimii din vara.Pierdusem pulsul talpilor desculte prin roua.Ingropasem trupul fraged,senin si innabusitor.Pierdusem...
Lumanarile parfumate nu mint-ele danseaza aromat in nari,hipnotizeaza prin unduirea focului,amagesc prin texturi exaltante.Dar nu mint.

Premiul 2

Azi a fost o zi ca filmele de pe HBO:fara pauza.De cand m-am trezit si pana acum,cand stau pe scaunul meu rosu si cam murdar(ups!) de la birou,am tocit talpile aproape inexistente ale tenesilor mei mult iubiti.Si m-am simtit ca un zombi,ca un exponat obosit de la abator in care poti sa infigi pumnalul si careva avea sa spuna apoi:"Multumesc...".Si vorbeau oamenii din jur cu mine,iar eu nu vedeam decat drept inainte drumul,si urechile imi erau sigilate.Si ma durea tot trupul,de parca as fi cazut de pe munte in toiul iernii.Si muntele dezamagirii e mare,iar crestele-i sunt ascutite...
L-am visat toata noaptea.Toata noaptea.Asa cum il vad eu.Dimineata m-am facut ghemotoc,m-am bagat sub patura si am vrut sa vad cat de mult pot sa-mi tin respiratia.Logic ca nu mult,dar macar asa m-am mai gandit la altceva decat la... demonul ala.Ziua trecea,iar tocmai cand credeam ca uit,ma panicam,dar ma incatusa si mai mult ca nu puteam sa urlu,sa sparg ceva,sa ma descarc cumva.Noroc am cu prietenii,ca ei mai picteaza un zambet pe chipul meu,dar nico minune nu dureaza mai mult de 3 zile-la mine a durat 3 ore.
Premiul 2.Asta m-am simtit de multe ori.Tipa oricand dispusa sa vorbeasca cu tine("tu" fiind baiat),despre orice,umarul pe care sa plangi,sfatuitorul suprem,saritoare ca e zi sau noapte,etc,etc,etc.Daca stau sa ma gandesc mai bine,e valabil si la fete.Dar asta nu se pune-e firea nostra,instinctul matern transmis de gena animalica, sa protejam orice fiinta vie sau nu.Dar ajungi la un punct in care iti vine sa....Aaaaa!Sa-ti introduci ceva in ceva!(Scuza-ti limbajul multicolor,am mancat bomboanele cu multe E-uri:-").Si devii premiul 2-tipul se combina cu tipa"super buna",in bratele careia tu l-ai impins prin bunavointa sfaturilor si actiunilor.Sau si mai "bine":el nici nu stie ca va hraniti cu acelasi aer,de pe aceeasi planeta...Te strofoci putin,uzi vreo cateva batiste,te resemnezi,continui sa mergi.There's no turning back.El cu ea, si tu cu tine.Nu conteaza.Trebuie sa fii cel mai bun prieten al tau,caci asa vei stii ca nu te vei pierde niciodata.In umbra gaseste-ti alinarea,in obscuritatea ei lucie,in carnea ei imateriala ce nu te va minti,trada,injosi niciodata.
Cum spunea o fata extraordinara,pe care am avut binecuvantarea sa o cunosc mai bine astazi:"Traim intr-o lume grabita,iar sentimentele nu-si mai au locul cand mecanicul e principal"(asta e o sinteza,am pierdut ore bune vorbind:X).Are dreptate.Ce ne mai pasa de chestii complicate,gen dragoste sincera sau respect,cand tava e plina de "bunatati usurele" si "disponibile"?Nu vreu sa jignesc pe nimeni.Sa fiu ferita de asa ceva.Dar realitatea e cam usturatoare,circumstantele fiind date asa cum sunt date.Sanatosi sa fim,ca de framantari tot avem parte-o coca a mintii mele,ce fursecuri amare si intortocheate mai fabrici!
Azi am stat cu pisoiul mare si pur si simplu am zacut juma' de ora.El negru si pufos,eu cu ochii tristi.Se uita atat de sincer la mine si atat de iubitor,ca parca imi cazuse cerul in cap.Era salvarea mea paroasa,cu limba mica si roz,un ghemotoc fara prejudecati...
Daca as avea o cada plina ochi cu fructe de padure proaspete,le-as inrama pe toate,boaba cu boaba,sa pot pastra eterna savoarea padurii care ma imbratiseaza mereu cel mai iubitor mod cu putinta...

Love versus Hate

Am mai sigilat inca o saptamana.Si ce saptamana...Jumatate din timp am crezut ca o iau razna, si cealalta jumatate am ras din tot sufletul.Normal ca pentru toata exaltarea si beatitudinea acelor clipe aveam sa platesc mai apoi in lacrimi....
Intrebarea care in final se pune este:DE CE?De ce,de ce,de ce?!?De ce ma paraseste ratiunea la care tin cu fiecare celula,de ce imi blocheaza perdele mincinoase privirea clara,de ce imi sunt prea mult timp obrajii umezi?Cu ceva gresesc.Daca stii,nu-mi arata.Nu merit raspunsul.Nici el nu ma merita pe mine.
M-am saturat sa ma indragostesc de imagini.Nici macar nu e dragoste-e pura atractie.E ca si cum un animal s-ar uita la un animal din aceeasi specie ca el,dar de sex opus.Nici nu realizam cat de mult instinctul animalic ne domina-suntem sclavii propriului trup,desi ne mandrim ca suntem fiintele superioare,care au reusit sa domine primarul si sa infloreasca prin intelect.Da,da,bullshiflowers!Actionam tembel numai cand ne gandim ca ar putea exista un potential partener de...orice.Asta nu se imparte in criterii.Oricum scopul,dupa dictonul trupului,e unul singur:picioaruse mici azi care sa conduca ziua maine!
Poate ca asta simt numai eu si nu am toate tiglele pe casa.Scuzele mele sincere si profunde.Daca ma contraziceti logic si pertinent castigati dreptul sa-mi dati o palma.In modul asta ma mai trezesc si eu.
Bun.Teoria suna fain.Curat,sintetizat,merge.Ideea de baza e ca trebuie sa ne controlam (si mai bine) actiunile si sentimentele,mai ales.Suna promitator.Parca,parca are un iz de eficienta in ea.Mdea...Atunci de ce naiba e totul atat de complicat in realitate?!?!?!?!Stii ca ce faci e o prostie mai mare ca tine,si tot nu te abtii.Cand iti promiti ca nu o vei mai face,o faci cu bunastiinta ca din nou vei invarti aceeasi ruleta ruseasca,dar glontul nu va avea efectul scontat.E un fel de dependenta ce nu iti aduce insa nicio euforie,nicio satisfactie,niciun ecou reverberandu-se in toata fiinta ta de implinire.Din contra-cand planurile scrise cu cerneala invizibila pe bataile sacadate ale inimii se naruiesc,asa cum face si orice castel din carti de joc in mijlocul furtunii naprasnice,suferi,vezi cu ochii mintii cum sufletul se dezveleste din puzzle-ul sau cu adevarat perfect in bucatii ce cad haotic,plangi pentru visul tau ce deja avea final fericit.Problema e ca visele trec atat de usor in registrul cosmarurilor,incat nici ele nu au timp sa se dezmeticeasca...

Si ce e de facut?Sa ne descotorisim de iluzii.Asta inseamna,desigur,sinucidere curata.Sa ne echilibram pornirile subordonate.Desigur,convocam o sedinta cu toti hormonii si le spunem:"Bai baieti,nu se mai poate,aci nu e NASCAR,mai potoliti-va si voi,lasati oamenii sa sa uite ochi in ochi cand vorbesc,nu de alta, dar nu mai merge asa,parca e jungla!Hai sa fim civilizati.Exact!Hormoni civilizati!:D".Daca voi credeti cat de putin in aceasta posibilitate inseamna ca deasupra casei voastre zboara fix in acest moment un purcel roz in tutu albastru.Oau...Fascinant!Sa renuntam cu totul la societate.Nu putem,oricat de buni am vrea sa credem ca suntem.Aveam nevoie de ea cum avem nevoie de apa curenta si un pat in care sa ne ghemuim.
Ce ne facem...Continuam,ce sa facem.Cursul vietii nu sta dupa problemele noastre existentiale.Chiar si daca suferim cat pentru 10 intr-o secunda tot nu impresionam istoria.Ea nu se scrie in sentimente,se scrie in fapte si masacre.O sa doara,o sa treaca,o sa doara din nou...
Dragostea umana e un sentiment destinat celor beti de naivitate si incredere in texura ei bogata.Pentru ceilalti,ancorati in nisipurile realitatii,indoielii si libertatii exagerata a spiritului,too bad.You're missing out,and there's nothing you can do.Ce?Si asta e o forma de selectie naturala.O forma nedreapta ,carnala,nenorocita de selectie.Dar,in fond,o forma de selectie...
Nu o sa mai miros parfumul aceala din sticluta verde.Imi aduce aminte de otrava esecului...