luni, 8 februarie 2010

Echilibrul se ascunde de mine






















Nu cred ca se numeste "depresie".Nici macar "tristete".Presupun ca se poate intitula lejer "constientizare".Indiferent de particularizare,a venit pe sub tocul tocit al usii de lemn si m-a imbratisat,mi-a pus mainile la ochi si m-a facut sa-i simt umerii ososi lipiti sufocant de ai mei.Nu regret deloc,dat fiind ca-mi lipsise tremurul panicat al vocii ei in noptile cand cantam in tandem cu luna plina...
Am pierdut multe.E ciudat...E ciudat ca adesea tinem socoteala a ceea ce nu mai avem,in loc sa apreciem ce avem.Evident,nu suntem echipati emotional sa glorificam un minim existential decat daca se dovedeste a fi un maxim social!Aberez,e ceva obisnuit prin locurile astea!Redresand subiectul in fagasul sau pseudo-normal,observ ca mi se izbesc de peretii denivelati ai mintii din ce in ce mai des imagini cu amintiri din registrul lacrimogen.Am incercat,si cat am incercat!,sa privesc aura lor argintie prin toata substanta de smoala,fara vreun succes insa.Unele raman pur si simplu dureroase.
Am pierdut...Am pierdut timpul,si nimeni nu mi-l va putea darui inapoi vreodata.Am pierdut oameni,si faptul ca nu am spus "Te iubesc!" la timpul potrivit ma va bantui pana la ultima respiratie.Am pierdut amintiri,si tare mi-e teama ca nici macar tot lipiciul din lume nu va reusi sa-mi reataseze cadrele risipite prin sertare macinate ale subconstientului.Am pierdut animale,iar viermele suferintei ce locuieste in fluxul inimii ce-mi este indispensabila se va rasuci agonizant de fiecare data cand imi voi aminti de puful maroniu al acelui puisor de gaina,de mustatile arse ale acelui motan,de ochii goi si blanzi ai acelei cateluse,de fragilitatea acelui pui de iepuras care a dormit langa mine,pe care l-am hranit,care putea la fel de bine sa-mi moara in maini,dar care m-a crutat de acest infern.De nari a ramas agatat mirosul laptelui cald ce i-a fost hrana pamanteana saptamanai lungi,saptamani lungi,saptamani lungi...Am pierdut florile de mai,inocenta,sperante,conceptii,incredere,prietenii,rasarituri si apusuri.
Am pierdut lucruri care nu-mi apartineau si am castigat ceea ce aveam deja.
Totusi...am cu adevarat ceva vreodata?

2 comentarii:

Ada spunea...

am exact aceeasi stare "lacrimogena", ca sa zic asa. nu stiu, o fi ceva in aer care ne trimite in trecut pentru review`urile astea care nu fac decat sa ne rascoleasca si mai tare..
ai ceea ce simti si gandesti, nimic mai mult.. sau restul nu conteaza..

Magda spunea...

Te vei avea intotdeauna pe tine.E important sa nu uiti asta,iar in cazul in care o sti,sa nu o transformi in narcisism.