E dureros sa realizezi cat de dulce poate sa fie o viata guvernata de iluzie,mistic,amagire.Eu,una,ma simt binecuvantata ca,atunci cand gura demonica a realitatii isi casca buzele crapate de lava duritatii si isi arata dintii macinati de ura,pot sa ma adapostesc la sanul laptos al reveriei.Multi se grabesc a ma cataloga-nu am ce sa le reprosez!E oarecum dreptul lor,dar nicidecum condamnarea mea definitiva-cum spunea si o reclama,"sunt ceea ce vreau sa fiu!".Azi copil,maine scorpie,o saptamana buna,o zi rea,o clipa iubita,o luna amica,un veac singura si o eternitate scaldata in minciuna fericirii.In fiecare dimineata,trebuie doar sa-mi serpuiesc mana in fesul norocului si sa trag un biletel mai mic,mai decolorat,mai scorojit.Ma consolez ca n-am cum sa pierd niciodata:cand concretul imi repugna,stiu ca irealul isi va deschide larg bratele dantelate si ma va inghiti in sarutari lacome.
Dar,ca in orice dependenta,trebuie o doza stacojie de moderatie,moderatie,moderatie...
2 comentarii:
Oricum o dai, rezultatul este același...așa că...fie ce-o fi!
Daca stau sa ma gandesc bine, eu traiesc intr-o lume ideala, ireala. De-asta par mereu cu capul in nori @-) :))
Sincer, refuz sa traiesc intr-o lume care ma oboseste psihic si fizic. Nu se merita. Evident ca uneori lumea asta reala ma izbeste cu tentaculele ei mari si sleioase, dar imi revin repede :>
Trimiteți un comentariu