luni, 3 mai 2010

The walls are closing in

Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!Asta e un rezumat infinit sec a tot ceea ce vreau sa urlu din toti rarunchii de cateva zile.Bun,as putea sa ma infig ca o prajina nesimtita in mijlocul drumului si sa pornesc atacul asupra propriilor demoni intaratati de caldura crescanda a ultimelor zile,insa o piedica micuta imi pericliteaza actiunea inca din stadiul de plan:NU POT.Fizic,psihic,moral si social,nu pot.Stiu ca cine-mi citeste blogul n-are chef de lamentari,le are pe-ale sale fara doar si poate(si nu pot,inevitabil,sa nu gandesc decat:cine-mi mai citeste mie blogul?!?),dar aici chiar ma simt in largul meu sa-mpart pumni virtuali in stanga si dreapta mintii mele neglijate masiv.
Ma simt tare neputincioasa.E o senzatie atat de coplesitoare si acaparanta incat te macina celula cu celula,inglobandu-te in marele aluat sado-masochist al unui vid inoportun.Cand citesc ceva,simt cum literele aluneca de pe creierul meu precum apa reactioneaza la intalnirea unui trup meticulos uns cu ulei de plaja.Pentru un om(in teorie,nimeni nu poate sa probeze cu adevarat asta...) avid a extrage cat mai mult din orice nimic,e o tortura;pentru un om indiferent,e motiv de injuratura.Nu stiu daca e vorba de modestie sau nu,dar eu ridic doua degetele azurii si ma asez frumusel in prima categorie.
Prima mea reactie a fost sa-mi infig mainile in par de nervi.Dupa ce placerea autocorectiei s-a disipat,am realizat ca nu rezolv nimic si irascibila,si cheala.Ce fac?Mi se pare foarte pertinent sa cauti solutii atunci cand ai impresia ca vrei sa fugi cat te tin picioarele,fiind prins intr-o cutie de beton armat cu volum un metru cub.Nasol,nu?
Ce fac,ce fac,CE MA FAC?!?Pai...nimic.Astept sa treaca.Daca o sa treaca...Pana atunci,trebuie sa-mi feresc mainile de podoaba capilara.Si sa gasesc o alta victima,clar!Daca ascult Pink Floyd,poate nu mai ametesc si nu ma mai agat de pereti.Sau de iluzii.Sau de zahar si cafea.Putin probabil,dar in felul asta imi mai exersez si eu "talentul de a mintii",probat mai ales pe mine.Trist.
Anyway,goodbye,blue sky...

Promit sa incerc zilele urmatoare sa fiu mai spirituala.Nu garantez nimic.Jucarii!

2 comentarii:

Anonim spunea...

Odată şi odată, tot o să fie bine.

Adriana spunea...

cu oameni ca tine,n-am nici cea mai mica indoiala ca asa are sa fie...:)
>:D<