Ieri

Ieri...n-a iesit asa cum am vrut eu...Nu stiu de ce par surprinsa,mereu e asa.Am invatat de-a lungul timpului ca visele si sperantele mele au un buton de autodistrugere ce le impiedica o eventuala concretizare.Ca si cum cineva s-ar ascunde metodic dupa un paravan de "frumos",numarand sadic momentele,clipele,secundele pana la momentul propice.Momentul propice al lichefierii oricarei tentative de implinire sufleteasca,vreau sa spun...Dar nu-i nimic!Daca pic de fiecare data de cat mai de sus,impactul ma va invata sa nu-mi mai ridic privirea spre culmi irationale,ancorandu-ma deci realitatii cenusii.Dezavantajul este ca eu niciodata nu ma invat minte...Odata si-odata tot au sa mi se farame oasele de sticla,iar atunci pamantul imi va deveni prieten fidel,cerul in culmile sale amagitoare doar amant ocazional,in doze pretioase de reverie...
Un bine are cateodata capacitate de a scoate la lumina orbitoare a prezentului tot raul ce te inconjoara ca o aura permanenta .Din cochilia ta nesigura tinzi sa faci planuri cu cerneala invizibila,in speranta ca cineva va veni candva si o va face stralucitoare si albastra pe hartia decolorata;bucla temporala la fel de scurta in durata precum cea a aprinderii unei tigari,cand intelegi groapa din care privesti orizontul indepartat,este suficient de tare a te ameti in ticaiturile-i nedefinite:si cu tine cum ramane?Tu ai pierdut trenul...Tu stai acum pe sinele fierbinti,cu ochii pironiti pe gaurile din geamantanul ponosit,gandindu-te la tot ce ai avut.Bilantul e imbucurator.Pentru ca,nu-i asa,nu poti pierde niciodata ce n-ai avut...
Iar sunt un om rau.Si asta ma doare.Ma doare ca am uitat cum era cand ma mai iubeam un gram.Graficul arata minus.Nu-i a buna asta.
N-am sa mai las nicicand baloane galbene sa-mi zboare din maini.Nu vreau sa-mi pierd ultimele frimituri din mine.Nu-mi permit.