sâmbătă, 17 aprilie 2010

Far,far away...

Un gangurit clar razbate din fortareata unei canapele patate de cafea si violenta.Cu biberonul in mainile rozalii,copilasul isi plimba ochii mari,curiosi prin camera mohorata.Un apartament scarbos,un oras banal,o soarta pecetluita.Aproape...
-Ma...ma...mama!
Primul lui cuvant!Pentru cei mai multi parinti,acesta ar fi motivul unei bucurii exacerbate,impinse pana la un absurd hilar.Nu si pentru ea...Fiinta ce i-a dat viata sta la masuta obscura din bucatarie,fluturand mecanic o tigara in mana dreapta,atentia fiindu-i captata de o telenovela de mana a doua.E atata inertie,paloare,indiferenta in femeia aceea cu par decolorat si rece,incat pare statuia pangarita si pietrificata a unei maretii demult ingropate adanc.
Copilul inca-si proteja icoana alburie,sarutand-o cu buze proaspete si pofticioase.Nimic din incaperea unde fusese intentionat uitat nu-i stimula mintea,simturile ori sufletul abia infiripat.Absolut nimic.Si asta ii amplifica tristetea soartei.Sau nu...Parasind momentan odorul de plastic,inchise ochii albastri ca cerul curat al lui mai,concentrandu-se asupra unui singur gand germinat de constiinta sa fragila:
-Ta...ta...tata!
"Incredibil!" ar fi exclamat un cuplu ce transformase din rodul iubirii lor centrul unui univers miniatural.Desigur,nu era cazul si aici.Tatal se proptise lejer pe cealalta canapea,orientata convenabil in directia unui televizor unsuros,vechi,tocit.Doar trei lucruri il interesau:berea,meciul,banii din buzunar.Simplu si la obiect.Oricum,creierul sau stafidit nu putea concepe lucruri mai inalte ca scop si importanta,lipsa unei gandiri active fiindu-i fatala fara a-l afecta vizibil.Un paradox cotodian imbratisat.
Renuntase.In trupul sau crescand se vedea o parasire treptata a sperantei prin molesirea muschilor,sigilarea buzelor,aruncarea biberonului golit pe podeaua mizera.Inconjurat de cei pe care invata prin instinct sa-i indrageasca,se metamorfoza treptat dintr-un miracol intr-un bastard.Setea atentiei constructive trebuia cautata in altcineva,in altcineva,altundeva...
Inchise ochisorii din nou.O atingere pufoasa,cu irizatii de gadilat ii electriza obrazul implinit.Pisica...
In mod logic,trebuia sa-l urasca in inconstienta ei,dat fiind ca,teoretic,odata nascut,ocupa locul principal in interiorul caminului.Dar pana si un animal tinea mai mult la el decat creaturile superioare ce-l concepusera dupa o crunta betie in doi.
Lasandu-se intr-o parte,cu palmele precum niste niste felii de piersica miniaturale,accepta multumit ghemotocul sa i se incolaceasca langa burtica golasa,intelegand fara a a intelege evident ca devenise singurul sau sprijin de acum in colo.Somnul veni ca un medicament pentru ambele stele condamnate sa rataceasca un pamant uscat.Soarele ce alerga din exteriorul aglomerat si zgomotos,luptandu-se cu neclarul geamurilor spre a patrunde,le era patura,le era frate,le era imbratisare.Un balon roz dansa in surdina....

Asa suntem si noi de cele mai multe ori: societatea,parintele ce ne neglijeaza nu prin absenta fizica,ci morala,ne lasa a cauta singuri vasla constiintei spre a putea scapa din deriva nimicului.Si situtia nu e neaparat catastrofala:independenta de toate tipurile,spiritul ager,setea de "mai mult" pot fi consecinte favorabile daca stim unde,cand,cum sa le cautam si sa ni le insusim.In aceasta aventura,ajutorul vine de unde ne asteptam mai putin.Si cel mai bun companion e dragostea,caci ea triumfa in orice circumstante...

2 comentarii:

Ayaka spunea...

Ai aşa un dar de a mă lăsa fără cuvinte. Şi-ţi place să-l foloseşti.

Aproape că mi-au dat lacrimile.

Hugs!

Adriana spunea...

Minti! :"> :P

>:D< >:D< >:D<