vineri, 9 aprilie 2010

Routine

Urmele de ceai rosiatic inca stagneaza intre arborii de material ai covorului din hol.Se misca greoi in rochita piersichie pana la genunchi,din voal ravasit si urme de maini.Bretelutele cazute pe umeri ii glorifica aerul de victima,insa lumina albastruie ce pluteste nestingherita o sufoca prin existenta.Infigandu-si unghiile rosii in carnea imaculata a acoperamantului podelei,se ridica si-si sterge rimelul uscat de pe gene.Se impleticeste,se sprijina de pereti,isi roade buzele gandindu-se la dulceata de mure ce-o gusta cu cateva ore inainte de pe gatul lui neted...Ajungand la oglinda cea mai impunatoare a casei,isi agata carligul dreptei de cotul stang,cu fruntea-n pamant incepand tristul dialog cu sine.Martora solemna ii este planta ofilita din ghiveciul de pe pervazul din apropiere.
"Buna...Stiu ca n-am mai vorbit de ceva timp si pentru asta vreau sa-mi cer scuze...Dar e asa de greu sa vorbesti cu tine insuti atunci cand toti ceilalti vor sa vorbesti doar cu ei!In fine...Am mai crescut,sa stii!Da,da!Un centimetru intreg!Iar fiecare milimetru are numele sau special,aerat,integru:iubire,intelepciune,daruire,prietenie,marinimie,independenta,blandete, resemnare,rusine,toleranta.In plus,am donat dragul meu ursulet de plus unei fetite orfane din cartier!Sarmana...Mi-a spus chiar ca place nasturele pus in loc de ochi,il face mai special pe Martinel.Scumpete de diamant aruncat in mocirla,doar asa pot sa mi-o imaginez pe fiinta aceea..."
Din vreme in vreme ridica ochii de menta catre propria imagine reflectata pe o suprafata plana dupa care se ascunde fie infinitul,fie nimicul.In hol plutesc flori de praf azuriu intunecat.
"M-a vizitat...Mi-a spus ca tine la mine,ca am fost cel mai dulce suvenir pe care l-ar fi putut primi in vacanta aceea blestemata,ca nu zaharul ii indulceste cafeaua de vineri dimineata,ci prezenta mea,si alte cate si mai cate astfel de gogosi.Acum,trebuie sa admit,face niste gogosi delicioase urechilor si fanteziilor,insa...Insa tot gogosi raman!Nu!Trebuie sa fiu puternica si sa nu-l mai vad!Cel putin atata timp cat o sa fiu "cealalta"...O sa-mi fie greu fara sarutarea lui de inger scaldat in foc,fara prostioarele soptite la miezul noptii cu inghetata in maini si pe obraji,fara trandafirul lasat in fiecare dimineata pe parbrizul masinii...Nu,nu,nu!El e un cosmar frumos din care trebuie sa ma trezesc pana nu e prea tarziu!"
Zambindu-si siesi printre vanataile sufletului si trupului,saruta oglinda.Luna priveste curioasa,in panze livide croite de paianjeni stravezii.Imbratiseaza fata peretele lucios.
"N-am sa-l mai las niciodata sa ma raneasca in vreun fel.N-am sa ma mai las niciodata sa ma
ranesc in vreun fel.Eu sunt eu si asta e suficient!La revedere,frumoaso,mai vorbim!"
Cu ochii inchisi,asa cum facuse juramantul,se indeparta spre usa dormitorul cu iz de papadie noua.
Se incheaga incet ceaiul ,oja rosie se pierde in frimituri printre fibre,lumina se retrage,ranita.Planta respira prin plamani artificiali si ingalbeniti.Rutina unui spirit tulburat...