Totul trece.Nimic nu e la fel intre "acum" si urmatorul moment...ce tocmai a trecut.Ne invartim intr-o clepsidra de un deget,cu nisip cat pe o-ntreaga plaja.Absurd,nu?Real.Totul ma uimeste si ma infricoseaza in mod egal.
De ce sa mai zambesc?Oricum gestul se topeste in cateva secunde,devenind o amintire trista.Zambesc,dar cat cred in el?Destul cat sa te pacalesc,insuficient cat sa cad in propria plasa.Sa plang sau sa zambesc?
M-am imbarcat in calatoria asta nestiind ce o sa se intample pe drum-nici nu aveam cum.Nici eu,nici tu,nimeni...Au fost momente cand am vrut sa spun "stop!" si sa renunt,iar altele cand fiecare pas imi facea inima sa explodeze in mii si mii de artificii din sentiment pur.Indiferent de ce simt eu,calea e inca in fata,iar de intors nu se pune problema.Viata,viata,cat poti sa-mi limitezi optiunile!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu