Un an.Fix un an.Un an scurs intre ceea ce aproape m-a daramat si amintirea care ma cutremura de fiecare data.Ce diferenta!La fel ca-ntre foc si apa,tacere si cuvant,razboi si pace."Ce nu te omoara,te intareste" se spune...Ei bine,avand in vedere ca inca-mi pot coordona bataile inimii dupa ceas,inseamna ca ar trebui sa fiu stana de piatra.Nu-i tocmai asa...Adevarul e ca atunci a murit ceva din mine:putina viata,putina iubire,putina speranta,in locul lor instalandu-se o teama mocnita care abia asteapta sa fie "alimentata".In fiecare zi invat sa tratez sansa ca pe ultima de felul ei-nu ca as putea sa uit facil o lectie ce n-as fi vrut s-o invat atat de curand.Mi s-a parut,din anumite aspecte,ca s-a repetat o istorie mai veche decat mine,chiar daca nu in totalitate.Si numai Dumnezeu stie cat sunt de recunoscatoare pentru asta,pentru "completarea" ce n-a mai avut loc...
S-ar putea sa nu se inteleaga nimic din ce vreau eu sa astern,dar durerea,fie ea pusa la timpul trecut,depaseste vocabularul si puterea de a ma confesa.
Ce mi-e clar este ca anul acesta primavara se traduce prin "zi",si nu prin "noapte"...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu