Incepi cu banalitati si termini in miezul sensului existentei...mi s-a intamplat de cateva ori.N-as spune ca e precum un cutremur,mai degraba senzatia se aseamana cu nisipul miscator: fie ca te misti,fie ca nu,intelesul a tot ce ti se petrece devinde de necontestat.Se infiltreaza in fiecare por,iti zgarie pielea si ratiunea,iti inghite respiratia in vidul sau de nedescifrat.Bineinteles,salvarea e o "franghie" mai speciala:putin cotidian,putina banalitate,ba chiar si putina ignoranta asigura compozitia suficienta continuitatii nestingherite.Pana la urma,raspunsul se personalizeaza in functie de individ.Definitia Raiului meu se prea poate sa inglobeze Iadul tau,iar eternitatea placerii tale-temporarul torturii mele.Nu ma intereseaza teoria;practica,literalmente,ne omoara intr-un fel sau altul...
Razboiul e inutil,pueril si ridicol de dureros.Frica ne ucide.Tot frica ne salveaza si da un sens nimicului ce-l ridicam inconstient in chipul unui fals imperiu salvator .Prietenii au mantuirea si condamnarea tatuate in palma.De cate ori o sa indraznesc sa spun ca n-am destul/ce-mi doresc,o sa-mi dau singura o palma peste gura si ganduri.Nu trebuie sa fi mort sa experimentezi Infernul.N-am luat viata niciodata mai in serios...
...cu umarul ca o alba orhidee-neted,pur,fara griji,static.Manechin cu puls.
2 comentarii:
splendid ce ai scris:).
foarte frumos blogul tau si ceea ce postezi aici.;x
multumesc,multumesc,multumesc foarte mult :*
Trimiteți un comentariu