miercuri, 16 martie 2011

A.M.

 

Pe ea au aruncat-o zeii tulburati din debaraua cerului purpuriu,
dandu-i drept pedeapsa o viata cu nume si chip zglobiu;
si-au inchipuit ei,in desavarsirea lor impersonala,
ca va fi mai straina de miezu-i cu rosu-n pometi si haine pe strada...

Acum umbla naluca pe asfaltul ca un ocean din pietricele si pietre,
imbratisand necunoscuti si agatandu-si dresul in fiece vopsit perete;
Isi indreapta barbia spre tavanul azuriu de deasupra,
chemandu-si parintii,depunandu-si marturia..

Suntem toti ca ea:
manechine insufletite pe sus,pe undeva,
trimise in haine efemere intr-un magazin defaimat
sa ne traim rostul cu ganduri de imprumut;
si tipam reclamatii eterne in acelasi film mut,tot mut,mereu mut...