Duminica.Apogeul ipotetic al saptamanii reprezinta pentru mine un moment de cumpana emotionala.Este ziua in care simt ca nu pot face absolut nimic,desi posibilitatile se ofera pe tavi argintate si bogat impodobite cu unduiri lucioase-un lant cu zale stranse ma impiedica sa eliberez tumultul,lasandu-l a clocoti necontenit.Este ziua in care imi pierd cel mai usor privirea in acoperisul albastru ce ma cuprinde in esenta sa calmanta,si ma las posedata de suflet pe deplin.Este ziua in care ma simt atat de ciudat,incat imi pun brusc intrebarea:"Ce e cu mine?". Este ziua cand soarele rasare si apune diferit,cu inteles,parca mai secretos ca in celelalte.Este ziua ce o percep ca pe un crepuscul continuu,o panica latenta,fara declansatorul eliberator.Este ziua cand nu mai inteleg,iar lucrurile sunt cat se poate de clare.Este ziua in care ma rog sa apuc ziua de maine...
De cand ma stiu am considerat viata la tara ceva fascinant,un trecut pastrat alocuri nealterat,lasand omul a se juca necontenit cu lipsa barierei temporale.Ruralul este o stare de fapt,o entitate in sine,cu mult mai clara decat haoticul urban.Amestecul celor doua nu ma face decat sa sufar.Sa sufar ca metalul patrunde in carnea pamantului,un sacrilegiu nepermis.Dar cand pamantul accepta lovitura,nu este asta mult mai dezolant?Ba chiar sa o si ceara!Admit,profit de progres si sunt in mare parte dependenta de el,dar tanjesc aprig dupa simplitatea care te lasa sa traiesti cu toata fiinta,nu doar cu trupul.
Un simplu drum pana in piata m-a tulburat total.Ciment batatorit,caramizi ascunse de culori stridente,voci din toate registrele posibile,dinamism dus la extrem,o valtoare vizuala in deplina gratie decazuta.Si prin tot acest sistem circulator modern gaseam puncte distincte,statice,magice:batrane de la tara,cu galeti de plastic pline cu flori,si imbratisand alte buchete pe care nu mai stiau cum sa le vanda.Imprastiau acele zane culese,fiice ale toamnei cel mai suav si patrunzator miros de dulceata,incat inundau toti porii entitatilor din jur.Fetele mamelor,bunicilor,surorilor,vecinelor,vaduvelor,purtau amprenta nemiloasa a timpului,doar ochii daruind o sclipire a sufletului lor neinvins.Era atata iubire,durere,mila,intelegere,compasiune si viata in oglinzile dilatate,incat te simteai impuscat,injunghiat,batut de intensitatea careia nu puteai sa-i faci fata cu perceptia ta ingusta si acaparata de nimicuri flamande.Nu-ti cereau decat o suma infima in schimbul unui aur mai pretios infinit decat originalul exploatat.Nu erau simple flori,erau roadele unei daruiri depline a muncii lor,ce ar fi trebuit sa se incheie demult,in locul ei intrand odihna cuvenita unei vieti de sacrificiu.Ce faceai?Treceai mai departe,nepasator,insa destul de nemernic pentru a fura un gram din izul imbatator,drogul plamanilor viciosi.Nu ma sustrag categoriei,caci si eu,fiinta nenorocita,am trecut ca un strain pe langa alaiul inmiresmat.Regret.Regret ca nu m-am intors,ca nu am luat un buchet de crizanteme albe,ca nu am zambit acelei femei care isi tortura voluntar trupul slabit pentru niste hartii murdare.Chiar nu stiu de ce nu m-am intors.Pacatul meu,si numai al meu...
Il vreau pe tipul din reclama de la (o anumita marca de) cafea!Exact!Vedeti bine!Am o noua obsesie. :D Vreau sa-l smulg din televizor,sa-l bag in cutia special destinata prafului negru,sa dau cateva gauri in capac(trebuie sa respire si omul acela,nu-i asa?),si sa-l stiu al meu si numai al meu.In fiecare dimineata sa-mi faca cea mai captivanta cafea,din cele mai pasionale boabe prajite atent,cu toata daruirea sufletului sau comprimat in bataile sacadate ale inimii.Sa-l vad plantand arbori imaginari,reparand rasnite microscopice,iar din cand in cand l-as lasa putin liber pe afara,doar ca sa-i pot mirosi hainele imbibate in moleculele acelei licori formidabile.Totul suna putin (cam mai mult) psihopat?Asa si intentionam sa fie.:>
Daca vreodata vii la mine cu un trendafir rosu te pun sa-l mananci petala cu petala,frunza cu frunza,boaba de polen cu boaba de polen.Chiar atat de orb esti?Chiar nu vezi ca fiecare este o respiratie,o traire,un concret latent?Chiar vrei sa-l smulgi din originile hranitoare,intoxicandu-l cu moartea,superficialul,cliseul suprem?Chiar vrei sa ma dezamagesti,facandu-ma sa simt ca ma incred intr-un criminal?Care este cadoul meu favorit,dorit din rasputeri,asteptat cu tresariri emotionale?Un zambet.Un zambet cald,iubitor,sincer.Un zambet de-al tau...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu