Faptul ca pot sa vorbesc singura, concomitent decisa si convinsa de cele spuse, argumentate e ceva ce ar trebui sa ma ingrijoreze profund?Nu?Ma gandeam eu,dar aveam nevoie de o opinie din afara. :P E mult mai simplu sa vorbesti singur.Adica, stii automat ca te vei aproba,sau,dupa caz,introduce intr-o dezbatere delicios de irationala.Pot sa abordezi o gama infinita de teme,de la banala stare a vremii pana la teoria evolutionista-gura ta,energia ta,vocea ta,nebunia ta.Poti tipa la tine insuti fara sa te temi ca vei jigni sau rupe legaturi durabile din cauza unor vorbe aruncate in vant-spune sincer,cat timp poti oare sa fii suparat pe propria persoana?Va impacati voi repede,sunteti copilasi decenti!Discutia poate sa-si aiba inceputul si finalitatea oriunde si oricand-personal, prefer serenitatea celor patru pereti mutilati cu stelute din creion,postere mototolite si amintiri de cadavre de insecte(:">) ai camerei mele,insa si locurile publice au farmecul lor ispititor.In dinamismul urban,pacatul ia proportii colosale:mii de ochi te analizeaza crunt,socotindu-ti indreptatirea gesturilor,cantarindu-ti corectitudinea gandirii,retezandu-ti aripile originalului.Si nu vrem doar sa mentinem publicul prea satisfacut,caci nu toti suntem fetite cuminti si docile de pension.Mais non!Prin tot ce ne scoate din mulajul banalului,cum ar fi,de exemplu mult temutul discurs singuratic, mai inchidem spre zari un fermoar al cizmei usuratice de piele rosie sau inchistam corsetul lucios,impermeabil al libertatii ce ne face "altfel".Devenind previzibili,acceptam lantul ascutit al mediocrului.Capacitatea de a te diferentia cere sacrificii,umilinte,aproape cedari.Dar noi vom continua sa vorbim singuri.Si chiar daca te uiti urat la noi,astia "anormalii",ai macar odata in viata taria de a admite ca si tu,intr-un moment sau altul,ai vazut cum gandurile tale taseaza carnea dulce a vorbelor in eter,doar cu urechile si sufletul tau martor.Admiti?N-ai tupeu!
Eu nu am niciun model in viata. :| Chiar nu stiu cum sa abordez situatia asta.Toata lumea imprastie in stanga si in dreapta ca vai ce inspiratie e unul,ce caracter este altul,ce mai ce si ce mai si.Eu ma uit la ei si nu zic nimic.De ce?Pentru ca nu pot.Nu pot sa pun degetul pe o sintagma si sa aprob convinsa intregit ca :"Da,exact omul acesta vreau sa fiu,caci ce a facut el a facut bine!".Pur si simplu nu pot.Eu vreau sa fiu...vreau sa fiu doar eu si atat.Simplu.Desigur,sunt elemente care le admir,tanjesc dupa la multiple entitati din cadrul meu existential,din categorii variand de la familie,prieteni,profi,pana la artisti,muzicieni,straini pe care ii vad o singura data in viata pe strada,la traversare,prin magazine.Dar nu se gasesc inglobate in tiparul clar delimitat de spatiu al unei singure perechi de plamani,ochi,maini.Sa-mi aleg un semi-idol pamantean spre venerare ar insemna sa corup principiul conform caruia vreau sa ma dedic conceperii statuii mele singulare,unice,identificabila facil in marea altora.Nu sunt decat un om,o fata,cu defecte,calitati,tabieturi,griji,sperante,framantari,copilarii,fantezii,dureri,toate alimentate de o licoare mai frageda decat insusi mierea catifelata:visele.Las pe cei din jur sa-si faca orice parere despre ceea ce insemn eu in viziunea lor,interesandu-ma observatiile de orice gen doar in limita constructivitatii pe care o ofera.In schimb,nu ma pot alatura unei cai inguste si predestinate.Inseamna sinucidere spirituala curata.Pe tarana asta vreau sa constitui doar un "EU",scris cu literele sangelui meu nediluat de creatura ce se imprima in istorie prin actiuni,idei,sentimente.Nu vreau sa fiu admirata,invidiata,ridicata in slavi.Nu ma deranjeaza sa fiu barfita(suna atat de pitzi asta,dar e real), evitata,ignorata.Nu ma deranjeaza sa cunosc prietenia pura,lacrimile binelui si raului,esenta dragostei.Tot ce cer este sa ma lasati sa fiu doar EU!Punct.
Orb imaginii salvatoare a fecioriei sentimentului.Surd soaptelor alinatoare ale ultimei corzi din viata moarta a chitarii arse.Incapabil de a savura placerea atingerilor subtile a unghiilor scorojite.Indiferent in prezenta mirosului sufocant de iasomnie trecuta.Prea calm in extazul gustului prajiturii ornate cu arsenic.Tu mai esti viu sau tot iluzie ai ramas?
P.S.Iubesc mai mult ca niciodata buburuzele,caci ele danseaza adesea pe fruntea mea ca mici cocoloase de sange inchegat si saltaret,si ma fac sa vad lumea in batai agitate de aripi transparente.Multumesc,buburuzelor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu