Urat

Sa judeci e un lucru urat.Urat,urat,urat!Sa fii judecat e deja teribil.Dar sa fii judecat de cineva pe care iubesti,in care te increzi trup si suflet,care are rezervat pentru eternitate un locsor in fagurele sufletului tau e curata cianura.Tu nu poti decat sa inchizi ochii,mintea si ratiunea,sa ignori inconstienta lor,si sa-ti cosi treptat ranile sangerande,invizibile oricarui ochi neantrenat.Nu plange ca nu te inteleg-nici tu nu te intelegi,de ce sa ceri mai mult altuia?!
Astazi,din pacate,am fost la doua cimitire,sa aprindem lumanari celor care ne-au parasit.Si spun din pacate pentru ca aceste locuri,desi ma fascineaza,imi intiparesc pe creier ideea ca nu va fi ultima oara cand le voi vizita viata asta,pe picioarele mele sau nu.Adaugand faptul ca toamna isi intinde plapuma portocalie tot mai mult asupra orasului nostru intortocheat,mi-am simtit starea de ieri reimprospatata.Insa nu eram cuprinsa de disperare,ci de pace si neliniste impletite intr-o strangere de inima stranie.
Era frig.Asfaltul era cenusiu,cerul era cenusiu,fetele erau cenusii.Vantul aspru,imblanzit arareori de soarele lesinat,musca lacom din carnea patrupedelor ce-si gaseau alinarea ochilor sticlosi in mila trecatorilor.Bricheta imi tremura in maini.Cavoul acela parca de jucarie oscila-ba era strans de iedera cesemana unui intreg sistem de vene umflate,rosii,prospere,ba tipa mut sub dansul demonic al unei ciori neastamparate.Lumina izvora din ceara,iar ceara se intorcea in pamant.Linistea sufocanta era deplin ironica vietii ce dormea sub bulgari maron ori blocuri gri,sau care fremata la fiecare adiere prin iarba,flori,fructe.Mirosea a vin,noroi,si deznadejde.Marea alba si semeata te dobora,te impingea sa crezi in nimic.Nimeni,dar absolut nimeni nu schita un gest pozitiv.Niciun zambet amarnic si chinuit.Atmosfera iti apasa fiecare celula,fiecare rasuflare,fiecare speranta.Oameni care au pasit pe cararea imateriala cu mult inainte ca insasi parintii parintilor nostri sa se fi nascut isi odihneau pacatele sub pecetea duminicii sobre de octombrie.
Si tot ce voiam eu sa fac era sa ma las usor pe pamant,sa frang intre degete covorul secatuit de ierburi marunte,sa-mi golesc inima si sufletul,sa nu mai simt nimic,sa nu mai plang niciodata,sa ma confund cu totul.Durea.Ma durea sa si clipesc,caci ma trezeam la infinit in fata intrebarilor fara rost,fara raspuns.Nu manie,nu condamnare,nu "de ce?"-uri.Nu.Resemnare pura,ingenuncheata spiritual in fata unei intelepciuni supreme a carei esenta nu o pot cuprinde in umila mea gandire.Eram inconjurata de moarte in forma ei cea mai directa,si nu puteam sopti ragusit decat:"Inca o zi ..."
Senzatia lutului este incomparabila:se lipeste tainic de oja de pe unghii,saruta pasional palmele albe,se naste si creste aproape instantaneu din cateva miscari.Te simti din nou mic,facand placinte din noroi.Doar ca acum ai alte simturi,mai ascutite,care vad in masa aceea moale o creatura mica si gata sa fie eliberata din cusca lipsei de forma definita.Daca as putea face o poza sufletului uman in orice moment,pe acesta l-as alege.E momentul in care ai in ochi acea sclipire a inocentei ce da impresia ca nu va fi mistuita in veci...
Am mancat zmeura in octombrie.Zmeura de la mama ei,plantuta-mare-mama-zmeura.Acra,bogata,roz.M-au trecut fiori pe sira spinarii.Mancasem ultima bataie a inimii din vara.Pierdusem pulsul talpilor desculte prin roua.Ingropasem trupul fraged,senin si innabusitor.Pierdusem...
Lumanarile parfumate nu mint-ele danseaza aromat in nari,hipnotizeaza prin unduirea focului,amagesc prin texturi exaltante.Dar nu mint.