Cum se poate ca spiritul sa pluteasca in cel mai calm bol cu lichid de fantezii,in timp ce trupul se contorsioneaza in teroarea propriei existente?Carnea zvarcoleste,muschii rupandu-si vilolent legaturile vitale,sangele stagneaza in vine,fierband seren in fata haosului,tendoanele se contracta de spaima celei mai terifiante forte,iar extazul durerii se metamorfozeaza constant spre neutrul distrugator.Dar razboiul demonic este total neinteresant constientului-el urzeste mai departe planuri utopice,desirate in eter,prea calme n mijlocul uraganului.Tanar trup ce-mi usuci dorinta prosperarii,oare cand vom putea convietui impreuna,tu si cu mine?
Nu ma conving deloc.Dar deloc!Cum sa nu iubesti?CUM?!?Cum sa nu-ti vina sa inhalezi fiecare granula de polen, sa o cuibaresti gentil in plamanii tai osanditi?Cum sa refuzi mangaierea daruitoare a ochilor de aluna arsa si zdrobita ce nu cer in schimb decat hrana si caldura degetelor tocite de cotidianul hapsan?Cum sa-ti intorci creatura tatuata pe fiecare petic de piele cu istoria intregii trairi pamantene infinitului miracolelor ce ne inconjoara,de la zambete de bebelusi,arbori cu iz de divin intrupat,buze impregnate in savoarea satinului cunoasterii,pana la renasterea prin moarte,statornicia sperantei in fata dezolantului esec,insasi iubirii?Tu...nu iubesti?Tu...nu simti durerea iubirii?Tu...nu simti durerea iubirii exagerate poate?Tu...
Nu pot sa gandesc acum.Sunt o imensa durere.Parca m-ar fi lovit intregul Univers,cu toata grandoarea si greutatea sa,rasfrangandu-se asupra fiecarui os in mii de ace ude si reci.Si daca nu pot sa gandesc,nu pot sa ma cert singura.Daca nu ma cert singura,nu am coerenta.Nu ca asta ar fi fost vreodata un impediment,dar imi impun sa am un minim de baza spuselor pe care le emit in pulberi zgrimturoase.Trebuie sa scriu candva despre teoria mea legata de durere si fericire.Cu siguranta un filosof a exprimat-o in prealabil mai succint si logic,dar eu nu am timp nici de filosofi,nici de normalitate.Asa ca m-am decis sa atasez un "copilas" al meu,fructul straduintei mele de a descifra si elibera macar un pic din "tara minunilor" ce s-a cuibarit comfortabil in capul meu.Tot ce scriu iubesc si detest simultan si,desi pare deplasat,ma face sa simt ca am un rost.And that makes me a happy kid!:D Fara a mai lungi acatistul,il las sa-si strige singur existenta:
Albastrul canii de lut
Imensitatea cerului albastru se oglindea in apa canii de lut de langa marginea patului.Natura era statica,respirand bland numai prin porii ierbii umede.Parul scurt si ravasit se impletea pe gene,pe urechi,pe buze.Asternuturile negre absorbeau racoarea diminetii,lasandu-se prada unui aer ca un parfum uscat de furtuna.Pleoapele i se dezlipira brusc,spre a lasa imaginea realitatii a-i invada intreaga fiinta.Isi ridica incet corpul,sprijinindu-se in mainile fragile si se indrepta spre oglinda,lasand in urma inca o farama de mister.Prin geamul de gheata nemuritoare patrundea o lumina galbuie,facandu-i astfel trupul gol sa capete pe alocuri irizatii de fildes,amplificate mai ales de rotunjimea sodurilor si a umerilor.Se aseza pe scaunelul ridicol de mic si vesel,trecu peria de lemn de cateva ori prin suvitele-i salbatice,apoi se privi indelung ,ca pe un tablou plin de neintelesuri frante si curbe;gandea:gandea cu buzele frematande,gandea cu respiratia involburata,gandea cu ochii mari si goi...
“Eu sunt.Iata-ma!Cum am fost lasata pe acest pamant,si asa cum am sa-l las sa continue fara mine.Si ce fac aici?Atat de putin insemn pentru univers,incat ma sperie.Vulnerabil e un eufemism:un tais prea ascutit ma trimite in tarana,un foc nepotolit imi distruge acoperamantul carnii,un om nepotrivit (sau poate prea potrivit!) la locul (ne)potrivit imi forteaza mana si asa tentata de soarta.”O greseala” este foarte usor de infaptuit,daca circumstantele sunt oranduite intelept...”
Soarele privea intregul prin prisma unei piersici rosiatice,aproape coapte.Puful era atat de dens si usor de parca in orice moment s-ar fi putut desprinde de pe acea papadie cu pulpa dulce.Nicio gaza nu parea ca intentioneaza sa sparga linistea si albastrul acelei dimineti.Tabloul ramanea in continuare mut,surd,orb,dar totusi perfect viu.
“O sa-i pese,nu spun ca nu.Dar cat?Sa fim seriosi:va plange,va tangui,dar si cel mai pur izvor seaca eventual.Nu sunt o frumusete egipteana,deci figura mea se va risipi incet,dar sigur, din ochii mintii lui.Iubirea?Iubirea se va stinge la fel de usor cum s-a aprins.Asta,daca a existat vreodata...”
O buburuza rosie ateriza accidental in cana de lut.Se zbatu din rasputeri a scapa de lanturile lichide,insa ele o incatusau neincetat cu sute,mii de lacate imaginare.Dupa cateva clipe,se sfarsi...Plutea ca o petala de sange...
“Minciuna e obositoare.Daca pe cei din jur ii poti amagi cu un zambet sau o vorba soptita,pe tine trebuie sa te convingi cu adevarat.Ca si cum stanga s-ar ascunde de dreapta,ambele stiind prea bine de existenta celeilalte.Ca doi oameni intr-un singur trup....
Mastile vor cadea.Mastile vor cadea si se vor sparge in curand.In orice caz,falsul trebuie consumat.Sa ne intoarcem la piesa de teatru...”
Ochi verigheta,o ridica tremuranda,si o puse pe degetetul fierbinte,fara a se uita macar.se privi o ultima oara in oglinda,goala si pe dinauntru,si pe dinafara.Din ochii adanci si negri se desprinse o lacrima:aluneca pe obrazul palid,pe buzele uscate,pe pieptul alb,adapostindu-si eventual ramasitele in scoica buricului ocrotitor.Inchise ochii si incerca sa se ridice,cand simtii o tasnire calda,fluida,si energica in mana dreapta.Pupilele i se dilatara ca ale unei pisici infricosate cand realiza tristul adevar:tot timpul acesta tinuse in palma strans,ca pe o comoara,briceagul lui desfacut...
Nu mai am voce sa-mi urlu nenorocirea.Nu mai pot sa ridic degetul spre a invinovati.Nu mai am lumina sa disting raul de bine.Nu mai cred in tine,dar nu mai cred in niciun om.NU om!Nu mai pot sa respir cum respiram demult,cu inghitituri de brate deschise si placerea invaluirii volatile-ma chinui in inecul sacadat,parca as avea carlige intiparite in fiecare celula activa.Nu mai am ratiune,caci ea s-a scurs pe chiuveta ruginita a timpului trecut.Mai da-mi o cana de cafea si inchide usa in urma ta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu