Sunt zile bune in viata,sunt zile proaste in viata...Faptul ca a doua categorie pare coplesitor mai abundenta decat prima e alta poveste.Ceea ce nu pot eu sa suport sunt zilele banale.Adica zilele din care nu poti sa-ti mai amintesti absolut nimic semnificant cand luna livida se strecoara pe cortina noptii.Stai pe scaun,cu ochii in tavan,gandindu-te puternic la ceva notabil si realizezi,dezolat,ca nu e un "ceva" acolo de scrijelit in coaja unui copac batran dintr-un parc oarecare.Singurul termen indreptatit a eticheta acest segment din existenta ta este "pierdut",desi nu putem afirma ca timpul are capacitatea de a se dizolva.El exista indiferent si independent de vointa umana.Noi doar am creat instrumente si tehnici de masurare a infinitatii lui,spre a nu cadea in plasa nebuniei psihologice.Sunt terifiata de ceasuri,caci ele imi amintesc mereu prin chipurile lor diabolice de inca un fir de nisip ce s-a scurs din clepsidra destinata plamanilor mei.Pot sa ma impotrivesc?Nicidecum.Pot sa plec privirea,sa ma resemnez,sa le accept,si sa ma rog pentru zile pline de orice,numai de blanc nu...
Cerul diminetii are,de oicei,tendinta sa-mi dicteze starea generala a sufletului pe aceea zi.Daca in trecutul apropiat am fost intampinata de o patura gri si umeda,sau alba si densa,astazi am avut surpriza surprizelor.De cum am pasit pe trotuar si am inaltat ochii in bolta eterna,am simtit conturul unui zambet timid pe chip.Era un cer din vata-de-zahar.Atat de texturat,in nuante de rosu potolit,impins spre un roz frenetic de dulce,cu bomboane albastre,ce aveau,cu siguranta,gust divin si proaspat.Nu mai era cer,era o stare de sine statatoare.Un gand reflectat in nuante blande.Un ceai gros amestecat de lingurita argintie a vantului.Nu mi am permis sa-l admir in gloria sa deplina prea mult,caci timpul ma presa.Timpul:-L.Oricum,am avut un zumzet alinator in urechi,o senzatie de casmir pe piele,si un gust de dulce toata ziua.Sa fi fost oare din cauza cerului meu din vata-de-zahar?
Plecam.Ma opreai.Cantam.Imi sigilai buzele.Dansam.Te impleticeai in picioarele mele.Teseam vise.Le destramai.Cautam alinare.O alungai.Aruncam vaze in iarba.Culegeai cioburile si le plantai in ghivece mici.Te iubeam prea mult.Te faceai ca nu ma cunosti.Beam o cafea.O otraveai cu venin de priviri inocente.Desenam pe tocul usii fluturi.Il vopseai in mii de culori fade.Taiam umbrele vechi.Te incapatanai sa redobandesti carourile tineretii lor trecute.Te descopeream.Te prefaceai ca nu te cunosti.Ademeneam umbre.Respingeai conturul amintirilor lor.Ucideam orgoliul tau.Renastea ca un nemuritor sadic pentru a ma innebuni.Ne priveam in aceeasi oglinda.Se reflecta doar unul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu