Am creioanele mele colorate

Imi amintesc atat de multe lucruri care nu au nici cea mai mica legatura cu situatiile curente,incat mi-e teama ca vor acapara prezentul,si ca nu voi mai putea sa desen si sa construiesc altele noi.Problema cea mare este ca parca nu mai realizez care din ele s-au petrecut cu adevarat si care sunt fragezi prunci ai imaginatiei mele haotice,prolifice,ilogice.Reprezentari ale frustarii nematerializate se furiseaza acum in spatele ochilor,incercand prin trucuri misele sa imbete constientul de o fosta incarnare a lor, acum disipata de ceasuri scurse.Nu sunt o persoana legata de concret sau veridic,nicidecum,dar si eu trebuie sa recunosc semnificatia unor bariere.Mi-e greu insa sa admit ca imi fabric inconstient poate un nou trecut,in ideea ca nici pe cel abia scris pe papirusul desfacut al respiratiilor mele nu l-am supus,nu l-am absorbit,nu l-am inteles,nu l-am acceptat...
Scenariu:n-am ce face.Bun...Hai sa ne consultam putin cu domnul Google,se pare ca e un ins foarte intelept.Bun...Cautam la intamplare.Primul lucru venit in minte:Camil Petrescu(singurul motiv a fost ca avem de citit la clasa o opera a sa,caci nu sunt eu asa de orientata,nu va temeti).Mai scriem si asa,de placere,un "poezii" acolo,doar asa,"for fun".Bun...Primul site,evident cel mai "destept"- doar e primul,nu?Arunc o privire,mi-o recuperez,si realizez ca am dat peste ceva...special.Adica...

"Trecut
de Camil Petrescu

Ci dincolo de zona blestemată-a morţii,
Peste cătunele încremenite de pe vale,
Departe peste albe culmi,în fund departe,
Mai departe decât chiar depărtarea
Eşti tu,
E lumea existenţei tale,
De care nu,oricât de-adâncă zarea
Mă desparte,
Ci infinitul fără sprijin,fără toarte
Îl urcăm învinşi,învinşi îl coborâm.

Căci de acest metal ,
Tăios şi imaterial,
În fiecare clipă sufletu-mi sfărâm.
Ţi-adeseori,
Privind sfios prin tainicul crenel de lut,
Ca printr-un ochi de geam,
Îmi pare
Că printr-un magic dioram
Privesc alt tărâm.

Eşti tu acolo…
O,numai dacă mai trăieşti,
Căci nici un semn de-acolo nu ne-ajunge,
Nici veşti,
Nici păsări,
Nici un călător
Nu vine de la voi rătăcitor,
Ci numai nevăzute priviri, Explozii de obuze şi de mine
Ropote de gloanţe.

Eşti tu acolo!"

Si...M-am oprit putin.Nu stiu daca am inteles mesajul cu adevarat,si nici nu-mi pasa.Eu nu disec literatura,eu o simt.Recitind-o,traiam si vedeam doar o mare prapastie de noapte cenusie.Si mirosea a ars si durere.Si mi se facea frig.Si era real,tangibil.Adica,in traducere,trist.De ce?Pentru ca...

Mada(The colour of my soul) a scris odata,in "tineretile" noastre,despre mine astfel,si citez:"Are propriile creioane colorate prin care isi coloreaza lumea."DA,DA,DA!Desi eu dau impresia ca filtrul lumii mele este unul cenusiu-obscur,iubesc pulsul cu o doza ireala de pasiune.Si am!Am o cutie mare,din fructe dulci confiate,in forma de hibiscus lejer,unde imi tin toate prafurile compresate:rosu-sange-fierband,oraj-de-piersica-batrana,galben-lacrima-de-soare,verde-talpa-de-padure,albastru-mare-destrabalata,indigo-din-cer-sufocat,violet-voal-dansant.Si,preferatul meu,cafea-razvratita-in-noapte-de-ianuarie.Ce viata,ce viata!