
Nu cred deloc in ideea de posesie,reala sau fictiva.Cu toate acestea,parca se dizolva un gram din propriul suflet la disparitia unui "ceva" ce m-a definit de la primele semne ale constientului pana in prezent.O hainuta daruita mai departe,o jucarie gasita in unghere urate si mucegaite,un desen infantil si delicios de inocent gasit aruncat la gunoi,etc.Si taierea unui copac-acest ultim gest marcheaza prin cicatrici de nemascat un esec impersonal,detasat de puterea vointei proprii.Numai in carti am gasit acest simbol maret,dar niciodata nu am trait senzatia ascunsa in litere de cafea intunecata.Pana acum...Bradul falnic,gardianul unui conglomerat eterogen de case,martorul existentei mele neglijabile in raport cu eternul,dar infinit pretioasa prezentului,jurnalul cu seva proaspata al amintirilor sterse,acesta va muri.L-au jupui de pielea sa intepatoare,verde,iar acum se pregatesc pentru lovitura de gratie.Nu pot privi...Niciodata nu as fi crezut ca un element pamantesc m-ar putea distruge atat de subtil prin disparitia sa poate,acum,firesca.Schimbarea ma inspaimanta,in loc sa ma invigoreze.Dar pur si simplu nu concep ca lumea MEA sa se descompuna usor,treptat,precum cadavrul unei flori de mai uitate pe pervazul timpului.Nu-i pot spune "la revedere!"-nu poate pleca,nu acum,nicicand...
Culoare.Lacrima.Azur.Limpede.Scoica.Dorinta.Veche.Regret.Poate.Maine?Nu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu