Mai avem putin...Mai avem putin si ne vom adaposti deplin in coconul protector al fibrei dense,calduroase,alinatoare.Avem nevoie de el pentru trup,credem noi,gazda persecutata a constientului si victima muta a viciilor constante.Dar ne-a trecut vreodata prin minte ca avem nevoie de el pentru inima?Si ea poate,stiti,sa inghete,sa crape in linii obscure,sa se sparga precum un glob prea neglijent manuit.Si inima trebuie invelita,si inima trebuie hranita,si inima trebuie iubita... Nu inteleg.Poate e de vina modului meu de a gandi,a exigentelor pe care le am de la viata,a observatiilor pe care incerc sa le fac constant asupra rasei umane.Nu inteleg cum putem sa fim atat de dependenti de ceea ce cred ceilalti despre noi.Atat de slabi psihic suntem incat nu putem sa separam identitatea noastra de cea colectiva.Imi pare rau cand vad un caracter perfect viabil modelat intr-un mod dezgustator dupa o masa omogena,dar complet in contradictie cu adevarata stare generala a entitatii respective.Nu ma atrag "turmele",deoarece ele sunt locul in care se alunga unicitatea,preferandu-se regula "produselor in masa":stil vestimentar,limbaj,fel de a fi,perceptia asupra lumii,etc.Nu pot trai cu gandul ca mai exista cineva care sa ma reprezinte precum o oglinda din carne si vorbe.Nu pot trai cu gandul ca cineva imi soarbe fiecare miscare doar pentru a o reda in viziunea perfectiunii personale.Nu pot trai cu gandul uniformizarii,calau al individualitatii si specialului.Nu pot trai cu gandul ca nu am nimic unic,acel ceva care ma rupe din mare si ma face picatura cu sare amara definitorie.Si,totusi,traiesc.Nu am cum sa ma opresc,deoarece nimeni nu va ramane sa ma astepte.Si,sigur,fiecare ne reprezentam pe sine si pe sine numai-asa am fost invatati sa credem,asa credem,asa vom obliga pe altii,voit sau nu,sa creada.Cat timp va mai dura?Cat timp va mai dainui cuvantul "unul"?Cat timp vom avea tiparul propriu?Ironic e faptul ca,desi ne sustinem glorios teoria,formam mase compacte,cu liant comun,de diverse facturi si "neamuri".E extrem de firesc.Daca,in teorie,am fi individualitati in adevaratul sens al cuvantului,Babel s-ar concretiza-fara liantul mai sus mentionat ne-am duce existenta paranoica,superioara in falsa impresie,total antisocial sistem creat.Crudul(sau nu) real este ca avem nevoie de asemanari si deosebiri pentru a ne putea descoperi in final,prin comparatie,incercari,esecuri.Cam contradictoriu totul,nu?Aparent.Tot ce evoc e puterea launtrica de a ne uni,inalta,evolua prin plusuri si minusuri personale:unul cate unul,unul cate unul,unul cate unul...
Ajuta-ma!M-am ratacit aici,in labirintul acesta fragil,cu iz de vechi si magnolie.E luminat prin porii bratelor de feriga,respira in atingeri galbene si murmura dulceata.Vartejul apei ce curge prin vene trosninde ma ameteste,iar perisorii sculptati parca din ceata pitica ma imbraca.Nu pleca,te rog!Nu pot iesi de aici singura!Lasa-mi macar dara de cafea arsa,macar ea sa ma conduca inapoi spre tine.Nu!Ai plecat si tu...Au plecat si ei,asa cum fac toti...E doar o singura scapare-sa trec prin zidurile lui de cosmaruri si regrete impacata,determinata,cu ochii larg inchisi.Uite!Lumina!Imi zambeste...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu