luni, 27 iunie 2011

Soul-searching


Astazi,L-am cautat pe Dumnezeu.Pot spune chiar ca l-am cautat pe Dumnezeu.Nici afirmatia "l-am cautat pe dumnezeu" nu-i eronata.Prieten necunoscut,cel pe care l-am cautat eu astazi nu se impiedica de cuvinte sau litere,ci se afla mai presus de toate nimicurile care guverneaza viata asta imprudenta.El e si malul drept,si malul stang,si apa care le desparte,unindu-le concomitent.
Am incercat sa-i dau un sens,o forma,un adevar tangibil.Si am reusit!Aici,dincolo,in cer,in frunzele vitei-de-vie,in peretii nevaruiti,in trecatorii cu pleoape ingreunate,in banca din lemn putrezit,in oglinda,in furnici si fructe,in soare,in intoarcerea cuiva drag,in amintirea unei nenorociri,in viata,in moarte,in frumusete,in grotesc,in Univers,in mine.Mai ales in mine.Mai ales...
Majoritatea timpului mi-l petrec renegandu-ma,de parca as fi un mostenitor ce merita sa fie scos din testamentul planetar pentru fiecare respiratie insultatoare pe care o comite.Dar,cand ma gandesc ca Dumnezeu face parte din entitatea ce mi se suprapune,scutul negativ se prabuseste voluntar,lasand loc compasiunii,acceptarii,iubirii.Daca esti impacat cu tine insuti,la modul cel mai sincer cu putinta,atunci...Plangi!Razi!Zambeste!Suspina!Te-ai trezit!
Totusi,mai trebuie sa stau o vreme doar cu mine.Primul impuls a fost sa scriu "vreau",dar am observat ca verbul acesta mi-a adus mai mult rau decat bine,asa ca il las sa se odihneasca la baza limbii o vreme.Cum spuneam,ma tem ca expunerea prea brusca mi-ar disipa rapid energia adunata in urma unei intense discutii cu...infinitul.Nu ma risc!Cred ca o sa recunosc instinctiv momentul de reintegrare intr-un cerc mai mare.Insa,nu acum.Mai tarziu...
O sa caut pacea,chiar daca intalnirea cu ea inseamna mizerie,suferinta si putina disperare.Fiecare gura de apa ce te potoleste dupa seceta isi are pretul ei...la timpul trecut.
Astazi,L-am gasit pe Dumnezeu unde ma asteptam mai putin.Inca sunt surprinsa ca ne-am intalnit atat de repede!Maine,nu stiu cum o sa ma simt,ce o sa simt,daca o sa simt ceva.Nu mai fug de trecut spre viitor.Nu!Ma mut cu trupul si cu spiritul in casa prezentului.

2 comentarii:

Ada spunea...

sper sa gasesti si sa pastrezi ce cauti, honey >:D<

Adriana spunea...

>:D<