Ma urmaresc.Ma bantuie.Ma schimba.
Ai simtit vreodata ca ti-a fost pangarit pana si ultimul colt sacru al fiintei?Ca unica biserica ridicata in tine a fost invadata de huni si atei?Ai stat vreodata sa prinzi ecoul sfasietor al propriei neputinte?Daca da,suntem frati de cruci insangerate pe omoplati.Daca nu,fie ca aceste blesteme sa te ocoleasca!
Este dureros de ironic cum noaptea poate sa fie in acelasi timp sfetnic si calau:cu o mana iti alina tampla,pe cand cu cealalta cauta sa-si inece ghearele in cea mai dulce vena.Ceea ce candva ma invesmanta in satin si lumi atent tesute,acum ma scuipa-n spatele ochilor cusuti cu venin.Ma macina cu gheturi,ma cutremur si ma sting.
Singurul lucru bun desprins din tot dezastrul silentios capata chipul unei perfectionari.Exact!Buzele stiu automat cand sa inchida fluxul cuvintelor,ochii nu mai cauta decat cele de trebuinta,iar gesturile s-au calmat ca sub o foita delicata de polei.Interiorizarea are avantajele ei-intrebi,dar nu esti intrebat,nu cauti,insa constant gasesti...In mod hotarat,intelepciunea timpurie a inceput sa-si cearna izolarea!
Revin si-mi privesc mainile albastrii- cand m-am transformat?In ce ceas dintre "ieri" si "azi" a soptit Universul:"Arunca-ti pielea veche si imbraca ganduri noi!"?As vrea sa-mi pun degetul pe punctul rosu care marcheaza in cartea istoriei personale "saltul evolutiv",exclamand luminata:"Aici!Aici a crescut peste prag copilul firav si naiv din mine!".
Degeaba!Ce-aveam superficial,ce indrageam ca duioasa povara,dorinta efemera a varstei,toate zac in sacii negri ai trecutului.Refularile violente nu fac decat sa-mi aminteasca de golul sterp ce-a napadit sufletul si a paralizat trupul.
Sa spun ce ma apasa?In van.Sentimentele difuze au darul de a-si masca adevarata fata in eter-acolo,spinii se prefac in mofturi,bocetele devin expresii afone,framantarile-banalitati.De ce sa ma dezbrac in fata unei lumi care s-a decis in prealabil ce judecata mi se cuvine?Oricum,cuvintele mai au de parcurs niste drumuri pana sa poata transpune ce sufletul s-a tot straduit sa desluseasca...
S-a facut tarziu,dar mie tot frica mi-e sa dorm...Da,mi-e frica sa dorm.Mi-e frica de cosmarurile recurente.Mi-e frica sa raman singura cu mine.Abia mai vad printre pleoapele rosii,muzica imi ciocane oasele craniului intre ele,intunericul pisca,n-am Creator,nici sperante.
Ma fugaresc.Ma persecuta.Ma descompun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu