drumul sterp se-ndoaie ca un cot
de om blestemat
in fata-mi -
ce-am facut sa-mi merit soarta?
de ce imi este vesnic teama?
se prelungeste doar in virtutea mortii
viata?
un prunc stacojiu gangure macabru
in brate manate de inertie
si balti verzi-
haosul ma copleseste,tobele scobite bat ritmul
nesfarsitului inceput,
iar sacrul a primit doar rolul unui figurant
in filmul de diseara.
o nunta
mai irationala decat orice Apocalipsa
in alb si morminte goale
rascolit-a carnea orelor matinale-
mi-e scarba de mine,
de gandurile care-mi supureaza din inconstient,
ma vad moarta,ma simt moarta,
si,totusi,traiesc.
si,totusi,traiesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu