Lepadare de sine

Imi fierbe sangele-n vine ca otrava
dintr-un pocal stravechi
al biruintei
si-mi canta apusul un fluture cu aripi
albastre
ale disparitiei...

Imi ard temerile,monstrii,satirele
cu semnaturi livide,
inamicii invizibili si fecioarele-ndoielnice,
prietenii haini si tarfele falnice,
gandurile perverse
si-amintirile sterse...

Mi-au ramas lacrimile agatate-n ciresii ofiliti
si n-are cine sa le coboare de-acolo
pe obrajii-mi neurniti...

Imi canta lautarii despre umbre si lumini
intr-un birt cu draperii bordo,
dar nu-ntelege vioara intre coardele ei
pamantii
ca-n inima troneaza un rahitic solo...

Si-n mine,si-n tine,si-n aburii cafelei tolanite
pe divan
stagneaza un iz vechi de vremuri noi:
s-au trecut visinele,se strica piersicile,
noi cand o sa ne mai coacem odata?!

Ce-as fi sarutat cu ultim clipit
baiatul in verde
din acea dimineata...

Mi-e fumul greoi si patul mototolit,
sa dorm,sa uit,
sa trag draperiile peste-un nimic...

Mi-e viata un tren si macazul il schimba mereu
ultimul sosit.