Stiam deja,nu era nevoie sa-mi spuna nimeni! Stiam ca duminica urma sa fie una perfecta,asa cum mi-o imaginasem in visele aflate inca in stadiu embrionar,neconturate si vag incetosate.Cafeaua intentionat mai amara ma trezea cu delicatete,de parca as fi urcat de mana cu un baiat simpatic treptele dintre intunericul de jos si lumina de sus.Pamantul se incalzea usor,soarele se intindea lenes pe cer,iar melodia-mereu aceeasi melodie!-se prelingea,toropita de sentiment,pe peretii somnorosi....
Stiam deja,nu era nevoie sa-mi spuna nimeni!Stiam ce vals minunat avea sa iasa,doar perechea era una suprinzatoare:parfumul liliacului violet imbratisand sprinteneala din oja de un verde palid!Vai,praful gri nu le intrecea magia,pasarile din inalt se transformau in martori,iar eu...Ei bine,eu eram trupul ce le incarna iubirea...
Stiam deja,nu era nevoie sa-mi spuna nimeni!Stiam ce insemna sa gusti din placerea unei plimbari in care pasul se ghideaza automat dupa necunoscut.N-are pereche,dar nici nu-si cauta!Vantul te mangaie din cand in cand pe fata,amintindu-ti ca gusti din pulpa unui fruct deloc interzis,dar la fel de delicios ca si cum ar fi fost.Atunci,beat de metafore,te opresti si te intrebi:" Oare am sa mai fiu vreodata la fel de fericit ca astazi?"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu