duminică, 13 aprilie 2014

Falling to my imaginary knees

Sunt zile cand nu vrei sa te scoli din pat de frica lumii ce te asteapta din clipa infinitisima in care iti bagi picioarele in papuci.Dar teama este nefondata-nenorocirile,mai mici sau mai mari,ajung la tine si fara pregatiri; uneori,chiar te trezesc din somn.Se poate spune ca dai un cosmar la schimb pe altul.
Parintii ar trebui sa fie infailibili,nu-i asa?Sa nu se simta rau,sa nu se imbolnaveasca,sa nu moara.
Cea mai mare spaima a mea este neputinta- neputinta de a salva,de a actiona,de a preveni.
Nu stiu cum sa ma comport cand cineva refuza ajutorul- sa tip si sa-i ofer otrava sau sa-i zambesc intelegator,luandu-i sticla usor din mana?Ceea ce e ironic,avand in vedere propriile-mi porniri...
Suntem o familie de sinucigasi,fie si numai la nivel metaforic.
...dar metafora nu se multumeste cu statutul ei,vrea carne si picioare tremurande si scenarii care te vor face sa vrei sa poti trai fara pleoape noaptea.
Mi-e frica de viitor pentru ca nu-mi promite, nu ne promite nimic bun.
Devenim atat de egoisti in iubirea noastra pentru ceilalti incat ducem sacrificiul la paroxism.
Sunt fiica mamei mele si nu stiu daca e un blestem sau o binecuvantare.
Am plecat din nou departe si cred ca mi-am lasat dorinta de a exista in urma.

Niciun comentariu: