Cand eram mica,toate sarbatorile aveau un aer special.Craciunul mirosea a portocale si a caldura,iar Pastele insemna hainute noi si zile insorite.Am crescut,am imbatranit,s-au schimbat povestile.
Acum,parca ne incearca pe toti in casa un aer de enervare si tristete de cate ori trebuie sarbatorit ceva "oficial".Oare am pierdut prea multe (si prea multi) sa mai simtim fericirea la date fixe sau ne-a pervertit societatea in care traim?Nu stiu,chiar nu stiu...
La Prohod n-am mers anul acesta (bunica a fost prea obosita-cozonacii cer multe de la om!-si a ploua teribil),iar Invierea a fost,cu scuzele de rigoare,un fiasco.
A turnat cu galeata pana am ajuns acolo,au inceput sa sune toate telefoanele mobile cand au iesit preotii afara (pe toate limbile si melodiile posibile,desigur),lumea parea ca executa mai mult un automatism decat un gest spiritual si cate si mai cate.Pe scurt,ma mir ca nu s-a pravalit peste mine biserica atunci si acolo la cat am injurat.
Iar ziua de Paste in sine a orbitat in jurul meselor (copioase) si a papoy-lor si a lenei generale.S-a instalat apatia,asta constat...
Nu pot sa fac nicio urare acum,nu-i mai simt de mult timp esenta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu