marți, 6 noiembrie 2012

Vacant body

M-am trezit de cateva ori in noaptea asta,intepata de sudori reci si cu ochii fierbinti: cum?Cum sa-l puna pe el in pamant?Trupul lui,viata lui,ratiunea lui,amintirea lui,lui,lui,lui...Cum?!Cum,Doamne,cum?!
Cafeaua mi-a ars stomacul.Abia am prins masina aia nenorocita,cu mintea incetosata si hainele negre.Coaste,nu cedati,nu-mi faceti asta acum!Nu cred c-am mers vreodata atat de repede de la gara pana acasa.Cata liniste!Cate cuvinte nespuse!Cat avea sa urmeze...
Am rezistat,ce-i drept.Am fost un adevarat soldatel in timpul celor cateva ore ramase de pregatiri.Totul s-a prabusit cu zgomote infernale cand am ajuns la capela...La inceput,n-am putut sa intru: mi s-au inmuiat genunchii,mi s-a comprimat pieptul,mi s-au impotrivit ochii,nu,nu,nu!Dar am intrat.Am vazut.Am inteles.Tot n-am crezut.A murit ceva in mine,ceva irecuperabil si ingrozitor de real.Mi-am facut datoria fara sa privesc inapoi.Asa merg lucrurile pe lumea asta.
Doamne,cum de n-a cazut biserica pe mine?Printre lacrimi si buze muscate pana la sange,cum de am putut sa mai blestem divinitatea si preotii si toate cuvintele acelea ipocrite ce nu-si mai aveau rostul?Mai aveam atat de putin pana sa cedez si sa iau pe cineva la pumni imbibati in furie.Durerea ne sterge din orizont ratiunea,ne face sa ne punem intrebarile cele mai logice,desi cel mai greu de solutionat.Aer,nu ma parasi,nu-mi face asta acum!
Tata i-a sarutat mainile,unchiul i-a sarutat fruntea-eu am plans.Miros de lumanari arse si tamaie: treziti-ma,va rog.Treziti-ma,va rog,acum.
Si-am mers,si-am mers,si-am mers...Am ajuns.Dintre toate,ultimul drum este intr-adevar cel mai greu.V-o spun intoxicata si obosita si...A fost totul ca un carusel macabru pentru care nu mi-am dat consimtamantul.
Si-au mai spus o rugaciune.Si-au pus capacul.Si-am aruncat cu totii o mana de pamant peste cosciug,peste flori,peste un om.Si m-am tinut de-o cruce straina,mi se umpleau plamanii cu tarana la fiecare impunsatura de lopata,voiam sa ma trezesc,sa fie totul doar un cosmar,doar o gluma proasta a destinului...
N-am putut sa mananc.Trebuia sa sparg ceva,sa-mi vad oasele mainilor vopsite in rosu,sa iasa din mine cumva toata otrava,toata amaraciunea...La dracu!Cu mine,cu tine,cu noi toti!Cu viata asta de cacat din care nu ne alegem cu nimic!Nimic,va spun,ni-mic!Totul este o minciuna grosolana si patetica...O,Doamne!De m-as ineca odata cu lacrimile astea scarboase!
Am vazut gara prea devreme saptamana asta,din pacate.Era frig si tata imi facea sufletul sa se tanguie fara niciun cuvant- ii vedeam privirea si-mi era de ajuns...Monstrul de metal era gol si greoi.Ma durea capul si ochii imi fierbeau in orbite.Ganduri repetate ca un refren crud,timp eradicat.Treziti-ma,va rog.Treziti-ma.
Gata.Savarsitu-s-a.Nu o sa mai mergem "la tataia" duminica.Nu o sa mai vina pe la noi de ziua mea.Nu...Cum sa pui un suflet sub pamant si sa-l lasi acolo?Cum?De ce?Nu inteleg.Nu pot.Nu vreau.Mi-e rau.Plamani,nu cedati!Nu-mi faceti asta acum!
Sunt goala pe dinauntru.Sunt din nou un copil care nu vrea sa recunoasca adevarul.Sunt intr-un cosmar si astept sa fiu trezita de cineva odata.Nu mai vreau sa fac nimic.Nu merita.Nu meritam.Nu,nu...
Maine o sa fie la fel.Si poimaine.Si toate zilele ce vor urma.Voi uita,imi voi aminti,va durea.Si nimeni nu va indrazni sa ma trezeasca.As vrea sa fiu anesteziata.

Niciun comentariu: