vineri, 10 septembrie 2010

Every end has a beginning

M-am gandit la tot,la toate si la nimic in acelasi timp.Si m-a durut atat de tare incat lacrimile s-au evaporat pana sa rasara...Am realizat cat de mult m-am lasat in viata calcata in picioare,umilita,facuta sa ma simt inferioara din toate punctele de vedere.Si de cei din jur,si de mine insami.Mai grav mi se pare cel din urma "persecutor".Dar s-au schimbat lucrurile.Azi am ucis si azi am ras pentru asta.Am ucis monstrul ce a incubat atat timp in pantecele meu mental,creatura hranita printre niste gratii lucioase de oameni mai mult sau mai putin(in principal,mai putin) binevoitori,parazitul noptilor nedormite.
M-a speriat.M-a speriat cat de mult timp am pierdut considerandu-ma urata,grasa,neiubita,proasta,ghinionista,inutila,nedorita,"defecta",insignifianta,un graunte atat de dispensabil pe plaja infinita a lumii mele ingradite.M-a cutremurat amintirea zilelor petrecute in fantezii  atat de ademenitoare,ispititoare,perfecte pentru a evada dintr-o realitate in care eram singurul element din decor gresit.Noptile ma acaparau si mai mult.Uneori,atat de fina era linia dintre "aici" si "acolo" incat ajungeam sa-mi fabric "micile placeri" pe loc,adesea disparand dintr-un cadru tangibil doar ca sa ajung mai repede la cochilia mea imaginara salvatoare.Atat de trist,dar atat de reconfortant...
Si voi...Voi...Voi cei care v-ati uitat parsiv sau superior la mine,de parca va eram tot una cu un gunoi sau un animal mort pe marginea soselei,voi cei care m-ati umilit in sinea mea,facandu-ma sa cred ca nu merit atentia voastra nici printr-un efort suprauman,voi cei care mi-ati amestecat numele cu vorbe mizerabile si tipatoare,adesea nici macar asteptand sa ma intorc macar cu spatele,voi cei care n-ati stiut sa ma iubiti pentru cine sunt,nu pentru cine vreti sa fiu,voi cei care mi-ati luat in deradere visele,voi cei care mi-ati omorat speranta si stima de sine,voi cei care m-ati facut sa plang,voi ce care v-ati batut joc de toate sacrificiile mele,voi...Voi nu mai contati.M-am decis deja.Si numai Divinitatea ma poate face sa ma schimb acum.
N-am sa mai plec niciodata capul in fata voastra.Nu e vorba de onoare,ci de viata.Viata MEA.Umbra n-are sa mai fie ascunzatoarea mea.Lucrurile se vor naste din dorintele si puterea mea din acest punct inainte.Am sa ignor orice tentativa de-a voastra.Am pierdut mult prea multa vreme mulandu-ma dupa ceilalti-sunt propriul stapan.My way or the highway.And my way way does not concern you.
Chiar...nu-mi mai pasa.Si daca vreodata renunt la acest inceput al vechiului sfarsit...sa ma trasneasca.

2 comentarii:

Ada spunea...

poate ar fi cazul sa pui pret mai mare pe parerea celor care te vad asa cum esti, frumoasa in felul tau atat de special.. si totusi, singura parere care conteaza e a ta. felul in care te vezi influenteaza enorm felul in care te vad ceilalti.
asa ca.. zambeste. pentru noi, dar mai ales pentru tine.
>:D<

Adriana spunea...

stiu..dar uneori mi-e atat de greu sa zambesc incat orice efort naste lacrimi...stii...ca o falsitate necesara...e compicat;dar n-a zis nimeni niciodata ca o sa fie usor,nu?:))
te iubesc,honey!>:D<