Parca ieri eram o mana de om,un copil cat o capsuna,un pitic carliontat si hiperactiv...Nu,serios.Parca ieri!Ma ameteste sa dau inapoi filmul vietii mele,cu scene ample sau goluri bizare,cu peisaje orbitoare sau handicapuri acute in materie de paleta coloristica,in explozii de sunete sau cu banda uitata pe parcurs.Imi amintesc majoritatea evenimentelor marcante de pana acum,desi unele din variantele mele par clar opuse opiniei generale ale celor din jur.Dar,pana la urma,tot ochii mei au vazut cel mai bine,nu?Chiar daca nu,eu imi sustin cazul pana la capat.Maxim am spus!
Se spune ca prostul rade de ce-si aminteste.Atunci,ei bine,imi fac un tricou pe care sa scrie mare"PROST".Hai mai bine "proasta".Oricum,n-am degete nici la maini si picioare sa numar ocaziile in care m-am trezit fie cu un ranjet dureros de intins pe buze,fie direct razand ca nebuna, in timp ce revizuiam prin minte capitole cu amprenta timpului consumat.
Cand alergam dupa un catelus ciocolatiu in costumasul meu calduros de toamna,cand mancam inghetata cu gust de capsuni si frisca la cornet de la magazinul din coltul pietii,cand ma loveam de orice misca (sau nu),cand incercam sa ma sui in copaci dar mereu se gasea cate un adult sa ma aduca cu picioarele pe pamant(literalmente),cand ma lipeam cu ochii de televizorul care-mi oferea cele mai simpatice,infricosatoare,hilare desene animate in engleza,cand ma balaceam in mare in bratele sigure ale colacului meu in forma de lebada,cand purtam rochite strident colorate si cu foarte,foarte,foarte multe volanase,cand decapitam papusi blonde,cand am invatat sa merg pe bicicleta fara rotile ajutatoare,cand eram asa de stirba incat aproape plangeam de cate ori deschideam gura,cand chiar simteam ca sunt "Andu'',cand aveam genunchii vesnic juliti,cand vara dura o eternitate,cand inca mai insemna ceva Craciunul,cand eliberam baloane catre cerul albastru,cand bateam baietii de la gradinita pentru ca mi se pareau prosti,cand o cearta cu cea mai buna prietena capata proportii de cataclism,cand nu-mi placeau de nicio culoare legumele din ciorba,cand veneram dulciurile,cand descopeream ce e iubirea,cand inocenta inca isi mai avea rostul,cand abia ajungeam pe varfuri sa ma vad in oglinda din baie,cand totul era posibil,cand nu trebuia sa cresc.De toate acestea imi amintesc.Si nu stiu ce sa mai cred.
Inteleg ca nu puteam sa raman in lumea aceea feerica,ciclul vietii nu cunoaste impedimente si ca trebuie sa ma bucur pentru momentele traite si sa le savurez existenta in subconstient.Incerc.Mi-e destul usor,dat fiind ca multe sunt inca valabile.De exemplu,baietii sunt tot prosti(no ofense,guys!),baloanele inca plutesc,dulciurile sunt stabil puse pe un tron personal.Dar nu mai sunt la fel desenele impersonale,violente,papusile prafuite din cutii de carton,Craciunul e fad,bicicleta nu mai am,iar inocenta mai e ea insasi doar in DEX.Si dragostea...mai mult monstru decat inger.
Astazi a fost o vreme foarte deprimanta,uda,rece,evenimentele s-au dezvaluit obositoare,in mod particular amortite,iar sanatatea si-a luat vacanta.Nu mai mentionez ca vorbitul a fost oarecum un efort consistent-de cate ori deschideam gura simteam ca vocea mi se sparge in mii de cioburi acustice,ranind timpanele nevinovatilor vinovati din preajma mea.Mai ales pe mine.Asa ca am optata pentru modulul "Silent".Asta in cazul in care nu tipam.
Totusi,macar pentru cateva ore am redobandit magia de atunci,desi scartait:m-am scaldat in rasetele fratelui meu mai mic in timp ce ne uitam la "Spongebob Squarepants",am facut balonase de sapun si mi-am promis ca maine sa fie mai bine.Si asa o sa fie!
"Moss always points to civilization." - Spongebob Squarepants
