Singurul loc in care mai am incredere zilele acestea este cerul.
Ceea ce pare mai mult decat ironic,avand in vedere faptul ca tocmai acolo se pot petrece atatea dezastre de toate nuantele.Totusi,ce este deasupra este balsam pentru mine.
Reale sau imaginare,insignifiante sau catastrofale,de o clipa sau de o saptamana,problemele au puterea de a acapara si de a focusa punctul cel mai amar in detrimentul orizontului intregului.
Stiu ca devin prea paranoica si pun "prea mult suflet",dar eu sunt mai putin "eu" decat sunt "ceilalti",ceea ce presimt ca nu se va schimba prea curand.Asa ca ajung uneori cu inima cat un purice sub o gramada de intrebari fara raspuns si scenarii aproximativ apocaliptice.
Apoi ma uit in sus.
Doamne,cat de mici suntem!Cat de zapaciti!Cat de nebuni!
Nodul din gat de retrage si dispare undeva in neant.Asta e,asta e perspectiva de care aveam nevoie...
Daca ziua pot sa imi inec ochii in nori ireali ori paturi in grade felurite de albastru,noaptea se dovedeste a fi generoasa in negativ:cafeaua cosmica se varsa pe toata masa divina,lasand pe alocuri sclipiri de zahar indepartat sa patrunda privirea.
Speranta-cerul imi ofera speranta,incredere in ceva nedefinit,alternative sufletesti.
Atunci cand dau capul pe spate si primesc botezul vizual al Universului,lumea se opreste in loc si nimic nu mai doare.
Cerul a vazut totul,a simtit totul,a trait totul-si inca mai e acolo.O lectie mai buna de atat eu n-am gasit in nicio carte.
As vrea uneori sa fiu o pasare metalica,fie si numai pentru catva timp.Sa ma uit doar in fata,sa tai azur si carbune si vid sclipind a infinit.
Sa fug,sa fug,sa fug de pamantul de sub picioare care ma cheama mereu ca o sirena stacojie.Sa gasesc raspunsul inalt la intrebarea pusa fara incetare de talpi si de sol si de fantome.
Singurul loc in care mai am incredere zilele acestea este cerul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu