Ceea ce este cu adevarat trist la mine...Nu,n-am inceput bine,zici ca sunt un psiholog blazat din secolul trecut.Sunt o fata de 20 de ani,ce naiba!Wow...Am 20 de ani.Mi se pare ca am ramas cu mintea pe la 17-18 si cu inima la 6-7,dar nu despre asta vreau sa vorbesc.
Pe scurt: nu ma inteleg.Trec prin niste stari si niste sentimente si niste...valuri de sange cald atat de bizare si atat de incapatanate incat mi-e si groaza sa incerc sa mi le explic.
Mi-au revenit cosmarurile.Nu am mai ascultat sfatul tatuajului de nu stiu cat timp.Am ajuns sa ma autoanalizez cu acuratetea si cu cinismul unuia care iti aminteste de sarmanii copii din Africa tocmai atunci cand te asezi si tu ca omul la masa.Uneori,nici nu-mi dau seama daca am un inger si un demon pe fiecare umar sau doar doua gheare mari ale diavolului ce de-abia asteapta to fuck me over.
Ma intreb cateodata de ce nu ma iubesc.Sau de ce nu ma iubesc suficient cat sa nu ma torturez sistematic.Nu-i nimic iremediabil in neregula cu mine.De exemplu,n-am fruntea albastra.Ador pisicile si plimbarile lungi pe plaja.Sunt genul de fata care se bucura atunci cand isi cumpara o noua masina de cusut si care de-abia asteapta sa se apuce de (re)facut haine.Ori care ii toarna cafeaua bunicii din ibric in cana si-si pastreaza si ea o portie.
Pentru numele lui Dumnezeu,sunt un om relativ bun!De ce?!De ce nu pot sa ma las sa fiu fericita?De ce?De ce?De ce...
Stau pe un foc ce ma cuprinde de la unghia mare a piciorului drept pana la firul alb vopsit acum in violet din crestetul capului.
Stiu ca n-am nevoie de fiu salvata,insa putin ajutor n-ar strica deloc.
Pe scurt: nu ma inteleg.Trec prin niste stari si niste sentimente si niste...valuri de sange cald atat de bizare si atat de incapatanate incat mi-e si groaza sa incerc sa mi le explic.
Mi-au revenit cosmarurile.Nu am mai ascultat sfatul tatuajului de nu stiu cat timp.Am ajuns sa ma autoanalizez cu acuratetea si cu cinismul unuia care iti aminteste de sarmanii copii din Africa tocmai atunci cand te asezi si tu ca omul la masa.Uneori,nici nu-mi dau seama daca am un inger si un demon pe fiecare umar sau doar doua gheare mari ale diavolului ce de-abia asteapta to fuck me over.
Ma intreb cateodata de ce nu ma iubesc.Sau de ce nu ma iubesc suficient cat sa nu ma torturez sistematic.Nu-i nimic iremediabil in neregula cu mine.De exemplu,n-am fruntea albastra.Ador pisicile si plimbarile lungi pe plaja.Sunt genul de fata care se bucura atunci cand isi cumpara o noua masina de cusut si care de-abia asteapta sa se apuce de (re)facut haine.Ori care ii toarna cafeaua bunicii din ibric in cana si-si pastreaza si ea o portie.
Pentru numele lui Dumnezeu,sunt un om relativ bun!De ce?!De ce nu pot sa ma las sa fiu fericita?De ce?De ce?De ce...
Stau pe un foc ce ma cuprinde de la unghia mare a piciorului drept pana la firul alb vopsit acum in violet din crestetul capului.
Stiu ca n-am nevoie de fiu salvata,insa putin ajutor n-ar strica deloc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu