As spune ca m-am saturat,insa mi se pare ca deja ma repet si nu vreau sa plictisesc.
Mint: m-am invatat sa fac asta si nu mi se mai pare cine stie ce.De ce sa-i incarc pe altii cu gargaunii mei inexplicabili?"Mi-e rau","ma doare capul","am avut cosmaruri azi-noapte",poezia obisnuita.Masca are carne si oase,deci devine credibila uneori pana si pentru mine.
Totusi,ma intalnesc uneori cu zile ca cea de fata,cand pica deghizarea cu tot cu om.Nu stiu si nu pot sa pun in cuvinte o stare spirituala cum este cea de acum,dar nici nu incerc.Nu e depresie,melancolie sau anxietate,ci mai degraba un melanj din toate si niciuna.
Imi vine sa capitulez in fata unui razboi mut si surd pe care nu-mi explic cine l-a inceput in primul rand.
E o zi absolut tembela,asta e!
Cred ca trec printr-o combinatie de resemnare si inchipuire de sindrom Cotard: dar ce veste minunata!
Somnul ma paralizeaza,mancarea ma scarbeste,linistea ma macina: imi vine sa sterg zile ca aceasta duminica de pe calendar sau sa le marchez ca fiind "netraite".
Ce sentiment mizerabil...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu